Stau pe malul mării înspumate,
Ascultând-o până-n ceas târziu
Și-ale sale stihuri sacadate,
Pe nisip, mă-ndeamnă să le scriu.
.
Cerul parc-ar vrea să mă inspire,
Colorând momentele ce curg,
În pasteluri pline de iubire
Și lumina caldă din Amurg.
.
Roșul viu din rodii înfocate
Și aroma câtorva căpșuni
Îmi aduc, în suflet furișate,
Vorbe dulci, cu iz de pasiuni.
.
Îmi las gândul liber să pătrundă,
Printre stele-arzânde-n Univers,
Iar când se întoarce, să se-ascundă,
Adâncit, în taina unui vers.
.
Visele ce se ivesc în noapte
Îmi strecoară-n suflet bucurii,
La urechi, îmi pun cercei de șoapte,
Până se preschimbă-n poezii.
.
Și înfiripându-se sub tâmplă,
După ce în inimă au fost,
Nu știu de aievea se întâmplă,
Ori în viață nu au niciun rost.
.
Două rodii, încă negustate
Ori căpșuni, din care să mă-nfrupt,
Mă aduc iar în realitate
Și îmi spun că visul s-a-ntrerupt.
.
Marea-și lasă mantia profundă,
Culegând sclipiri din Univers,
Îmi sărută glezna cu-a sa undă,
Apoi, șterge ultimul meu vers

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe August 23, 2023 la 10:56pm

frumos!

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe August 23, 2023 la 10:24pm

Chris, îți mulțumesc pentru lectură! Da, roșul, culoarea mea preferată, trebuie să dea un pic de culoare.

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe August 23, 2023 la 10:22pm

Mulțumiri, Lisia! Dacă place, eu mă bucur.

Comentariu publicat de Chris pe August 23, 2023 la 7:51pm

chiar daca se vrea un text trist, tot are putina culoare in el, rosul acela intens/intunecat al rodiilor si cel sangeriu al capsunilor, nu se poate trece usor cu vederea :) 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 23, 2023 la 7:12pm
Marea-și lasă mantia profundă,
Culegând sclipiri din Univers,
Îmi sărută glezna cu-a sa undă,
Apoi, șterge ultimul meu vers
.
Noi nu, nu-l ștergem. Că ne place. Drag!
Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe August 22, 2023 la 9:09pm

Mulțumesc pentru aprecieri, Grig! Mă bucur că poezia mea place.

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe August 22, 2023 la 9:07pm

Mulțumesc, Floare,  pentru frumoasele cuvinte de apreciere!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe August 22, 2023 la 2:07pm

Frumos pastel, frumoasă meditație la malul mării. Multe imagini memorabile, dar finalul e apoteotic:

„Marea-și lsă mantia profundă 

Culegând sclipiri din Univers

îmi sărută glezna cu-a sa undă

Apoi șterge ultimul meu vres”

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teatru absurd a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar Tu, Iubire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împotrivire a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul dintre școli a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor