Noaptea se lasă ca un voal de mătase, 

Bezna coboară, se așază pe case;

Liniștea cheamă un suspin de vioară, 

Luna-și arată chipul ei de fecioară. 

Stele sfioase răsar până în tindă,

Doi ochi însetați cearcă să le cuprindă, 

Într-o mansardă, la o mică fereastră, 

Lin se cutremură o umbră sihastră. 

Vântul valsează printre ramuri ușoare, 

Frunze sărută, le îndeamnă să zboare, 

Dar greierii cântă un cântec de leagăn 

Și vraja începe în al lunii cearcăn.

Duios își întinde marama ei fină 

Și unda de apă o-nvăluie-n tihnă, 

Iar peste cărarea ce duce spre luncă

Raze de vise astrul nopții aruncă. 

E numai o tainică, blândă adiere, 

Apoi... nemișcare, se-așterne tăcere; 

Pământul respiră încet și visează, 

Dorm toți și dorm toate, iar luna veghează. 

Vizualizări: 399

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe August 14, 2023 la 11:19pm
Domnule Gabriel Cristea, vă mulțumesc pentru ajutor. Poezia este mai frumoasă în versiunea scrisă de dumneavoastră. Acum urmează să o analizez ca să aflu de ce. :)
Comentariu publicat de gabriel cristea pe August 12, 2023 la 7:41pm

,Noaptea plutește ca un voal de mătase, 

Lunecă frântă și-odihnește pe case;

Tăcerea se zbate-n suspin de vioară, 

Și luna-i oglindă cu chip de fecioară. 

Sfioasele stele se-nșiră  pe salbă,

Doi ochi însetați ar vrea să le soarbă, 

Și-ntr-o mansardă, la pețita fereastră, 

Adânc se-nfioară o umbră sihastră. 

Vântul valsează printre ramuri ușoare, 

Frunze sărută, le îndeamnă să zboare, 

Iar greieri se-aud ca un cântec de leagăn; 

Și vraja-nfiripă lunaticul cearcăn.

Duios își întinde marama ei fină 

Fiorul de apă e-o stea hialină, 

Iar peste cărarea ce duce spre luncă

visândele raze lumină aruncă. 

E numai o tainică, blândă-adiere, 

Apoi... nemișcare, se-așterne tăcere; 

Pământul respiră încet și visează, 

Dorm toți și dorm toate, iar luna veghează."

O poezie foarte bună, cu puțină șlefuire! Mi-am permis mici sugestii, pentru ritm! 

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe August 8, 2023 la 7:48pm
Mulțumesc frumos, Alex :) Cred că am înțeles. Alergând după ritm, am făcut un ghiveci cu iz vetust. O să văd dacă poate fi reparat.

Mulțumesc frumos pentru încurajare, Ada. :) Asta am incercat să transmit, dar prin ritm.

Mulțumesc frumos, domnule Mihai Katin.:)
Comentariu publicat de Mihai Katin pe August 8, 2023 la 7:39pm

E numai o tainică, blândă adiere,

Apoi... nemișcare, se-așterne tăcere;

Pământul respiră încet și visează,

Dorm toți și dorm toate, iar luna veghează....este  un catren de o  serenitae  divina   si  o  spun la  propriu  pentru  ca  Doamne de ce n-ar fi  lumea asa  macar  o  noapte! 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe August 8, 2023 la 7:29pm

Recunosc, îmi plac poeziile cu rimă. Aici mă răsfăț și cu metafore, în plus cu o pace lăuntrică transmisă...

aDa

Comentariu publicat de bolache alexandru pe August 8, 2023 la 5:17pm
În această poezie avem elemente artistice? Avem! Avem si epitete şi metafore etc... Da. Avem ceva ruperi de ritm cu toate astea au mai fost poezii cu ruperi de ritm. E adevărat că o poezie clasică este supusă unor canoane. Eu cred însă că în această poezie tablourile nu au un element de legătură. Ni se prezintă sacadat. Nu reuşesc să trezească emoţia. Sunt convins că o poezie modernă poate fi scrisă şi în vers clasic. Avem şi pe Însemne exemple. Suntem aici să ne ajutăm unii pe alţii. Îţi mulţumesc de ajutor.
Comentariu publicat de Amanda Spulber pe August 8, 2023 la 2:55pm
Mulțumesc frumos, Mihaela. Sper să învăț să îmi critic singură textele. Știam că ideea nu e excepțională, dar nu am realizat că am probleme de ritm. De asta mi-am permis să aduc textul aici, pentru a fi criticat. :) Nu glumesc. :)
Comentariu publicat de Mihaela Popa pe August 8, 2023 la 2:44pm

așa cum s-a mai spus, probleme de ritm

ideea este frumoasă, mi-a plăcut

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe August 8, 2023 la 2:12pm
Nicoleta și Dan, vă mulțumesc frumos pentru amabilitate și încurajare.:) Acest text nu este prea reușit, sunt conștientă de asta. Mulțumesc și pentru sfat, Dan. Asta cred că trebuie să exersez în primul rând: răbdarea.
Vasilisia, ai dreptate. Insist prea mult pe formă. Poate nu am cum dezvolt simțul ritmului prin exerciții. Oricum, mai am mult de citit și exersat până să ajung la o concluzie. Încet, încet sper să reușesc să mă evaluez corect.
Comentariu publicat de petrut dan pe August 8, 2023 la 9:04am

Poti sa-l faci si mai frumos, nu trebuie sa te grabesti, scrie-l, apoi da-i un timp, il recitesti si daca iti produce aceeasi emotie il vezi si ca fond. La versul cu vraja incepe, iti dai seama ca leagan cu cearcan nu au nicio ruda apropiata)) dar eu as pune asa: Si vraja se arata incet fara seaman, are legatura si cu versul urmator. Bine, poti folosi orice alt verb, doar sa respecte masura ca nu vrem sa ne impiedicam unul de altul in valsul tau frumusel, dar oricum fara seaman trebuie sa ramina. Cu drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Cimitirul stelelor de altădată a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus slavonian a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog beție cu boabe de suflet a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor