Întreabă-ţi sufletul de mine
când serile sunt fără glas,
şi prin oglinzi stau doar suspine
uitate într-un bun rămas.
Sunt umbre calde pe fotolii,
în sobă arde foc mocnit,
prin vise înfloresc magnolii
să poţi afla cât te-am iubit.
Întreb şi eu orice ninsoare
căzută-n ierni fără perechi,
în care viaţă-i sărbătoare
şi unde-s vremurile vechi.
Vreau să mă ştii ca altădată
când ne topeam într-un sărut,
şi găseam clipa vinovată
de ierni în care ne-am pierdut.
Găseşte-mă în prag de seară
şi du-mă undeva-n pustiu,
să mă topesc, să fiu povară
în ochiul adormit târziu.
Adaugă un comentariu
Multumesc Iris, esti minunata!
Cu drag si pretuire!
Augusta iti multumesc pentru lectura si comentariu!
Cu mare drag!
Minunată! :))
Multumesc mult domnule da Coza pentru trecere, lectura si comentariu!
Cu pretuire!
Mihaela multumesc pentru popas, lectura si comentariu!
Cu drag si pretuire!
Angelina iti multumesc cu sufletul pentru lectura si comentariu!
Cu mare drag!
Căutări, chemări, amintiri...
Frumos.
da Coza
Nostalgie! Dureros!
Preţuire!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE