când m-am trezit mă înţepa inima
şi-am luat o pastilă de alinare
se zice că inima nu doare
desculţă păşeam printre imaginare petale
în sufrageria pustie
am udat floarea din fereastră
primită în dar de la tine
între timp a început să se ofilească
şi o lacrimă mi s-a prelins pe obraz
odat’ cu apa din pet curgând
ne revedem oare curând
sau suntem condamnaţi la izolare
în războiul surd c-un virus
ce-a cuprins pământu-ntreg
Adaugă un comentariu
Va multumesc pentru observatii!
În partea a doua se duce naibii toată poezia. În poezie trebuie în primul rând metaforă, trebuie fior liric, mister...
Mi se pare un text destul de simplu scris. Lipsește fiorul.
Dar am citit cu interes.
Virusul tău este nici călare, nici pe jos. (Dacă nu ar fi fost deloc, bine ar fi fost... virusul) Adică și cu și fără rimă, fără ritm. Doar așa...
O descriere interesantă a ceea ce trăim, a contemporanului.
Am citit cu plăcere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE