versuri pe care nu le voi culege niciodată

[gabriel cristea]

câteodată unele versuri rămân agățate prin copaci
precum fructele sălbatice
se-ascund prin răsfățul ierburilor tainice și nalte
cutreierate de vânt
sălășuiesc în vertebrele formelor de relief
împietrite ca niște metafore tectonice
licăresc printre ochiurile de cișmea ne'ncepută
și sub răcoarea veșnicei brazde
ce tăinuiește cenușa crucilor de lemn
aidoma unui idol de lut...

nu le voi culege niciodată
ca să nu rămână pământul ăsta fără dor de poezie

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihaela! 

[Mihaela Popa]

minunat, Gabriel, admiraţie!

[gabriel cristea]

Valeria, sacralitatea pământului ne dă forța de-a plăsmui. Mulțumesc pentru vorbele frumoase!

[Valeria Merca]

Încântătoare plăsmuire! Admirație, Gabriel Cristea!

[gabriel cristea]

Mulțumesc mult pentru apreciere, Vasilisia! 

[Vasilisia Lazăr]

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Colosal poemul tău, Gabi. Colosal!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă! Glasul pământului - cel mai tainic și sacru artefact... 

[Sofia Sincă]

Ce frumos! Cât de mărinimos gestul!

nu le voi culege niciodată
ca să nu rămână pământul ăsta fără dor de poezie

Din universul tău sacru al dragostei pentru frumos, dăruiești aceste versuri pline vrajă şi preţuire sufletească, de lumină, în dorinţa de a rămâne măcar o plutire din ceea ce-ţi doreşti, pentru eternitate.

Deosebită admirație,

Sofi