Străină, totuși (de Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Cu pasul tău

ai putea să-mi străbaţi pasul,

Cu mâna ta ai putea

să mângâi ca şi mine

nisipul din clepsidră când

prin părul tău îmi răsfir degetele,

Cu gândul tău

ai putea să-mi străbaţi fiorul

când te privesc,

Buzele tale ar putea să

şoptească cuvântul meu

negândit şi tot

ce fac

ai putea face, dar

nu vei descifra nicicând

acest poem încrustat pe inima mea întristată.         

(foto: autorul)

[Chris]

:(((

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Dragă Gina, şi eu i-o aud mereu. E atât de prezent în inima, în mintea, în viața mea... :((

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Valeria, pentru mine, toate scrierile lui Ion sunt și durere și mângâiere. E un amestec. :(( Îţi mulţumesc!

[gina zaharia]

Buzele tale ar putea să

şoptească cuvântul meu

negândit

Da, Lisia, da! Parcă îi aud vocea lui Ionică...

[Valeria Merca]

Cât de frumos și cât de trist, în același timp! Câtă iubire/ simțire emană aceste versuri! Of, Lisia! 

Am citit cu durere în suflet

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Aceasta e poză relativ recentă, de vreun an, doi. Da, viața e tare scurtă. Ion a murit tânăr. Avea încă atâtea de spus...  :(((((((

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Sofia, poezia aceasta (și nu numai) face parte din primul lui volum de poezii -„Labirintul de zăpadă”, publicat în 2002, dar pentru că nu au fost publicate pe site, le postez acum. Majoritatea poeziilor din acel volum sugerează o singurătate dureroasă, chiar tragică. Ar fi păcat să nu postez aici tot ce a rămas nepostat, publicat sau nepublicat. Și apoi, volumul acela are atâtea bijuterii pe care nu le-au citit decât foarte puțini.

[Sofia Sincă]

Temă deschisă în aparență, profundă în puterea de contopire a ființelor ce se iubesc. Până la ultimul vers care ne pune în dificultate, se închide ermetic și ne închide gândurile într-un mod trist. Dar atât de mult cuprins în vibrații, de tot felul: regret, iubire, bucurie, prăpastie și din nou regret.

Numai Ion Lazăr da Coza putea pune atâtea simțiri laolaltă.

ȘI, când îl privesc, îmi spun din nou: ce puțin a trăit! Ce scurtă e viața!

Cu desăvârșită admirație pentru poem,

Sofi