Mi-e trupul iarnă, sufletul zapadă
Dar nesupusă lor, eu încă lupt;
Privesc planeta şi aştept să-mi cadă
Un cerc de soare peste versu-mi rupt.
De spaime fug şi de stihii, când pline
Sunt de-ntuneric orele din zi,
Rotesc o cheie-n ceasul vechi din mine
Şi îl aduc la timpul celor vii.
Cu unghia pe sticla îngheţată
Azi mai sculptez din suflu-mi obosit
Fără-nceput, final şi fără dată
Sonete despre zei şi infinit.
Când gându-mi se rostogoleşte-n ieri,
De mâine mă agăţ cu noi puteri.
Adaugă un comentariu
Un sonet bun în ce privește fondul. Și original.
Cezura ar fi adus un plus de frumusețe, părerea mea.
Cu drag :)
Minunat! Lirism seducător!
Cu plăcerea lecturii
Multumesc tuturor pentru frumoasele cuvinte!
Mare consolare, in viata, cuvintele! Si cele pe care le daruiesc prin poezie, dar si cele pe care le primesc de la cei la care cuvintele mele au ajuns asa cum au fost scrise...
O luptă-i viaţa; deci te luptă. /Cu dragoste de ea, cu dor.- spunea G.Coșbuc
Tu o spui pe limba timpurilor noastre, sub forma unui sonet, cu multă personalitate și muzicalitatea chiar dacă acest conținut este plin de gheață, la figurat.
Tehnic excelent, mesaj excelent construit.
Am citit și a admirat,
Sofi
O luptătoare pentru viață și frumos! Prețuire!
like
Când gându-mi se rostogoleşte-n ieri,
De mâine mă agăţ cu noi puteri.
Prețuire, Veronica!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE