Într-un veşnic prezent de noi uitaţi

[Agafia Drăgan]

 

Ascultă iubite
suspină cerul
prin fluierele frunzelor
lupoaică albă luna sângerează
pe cuşma neagră a nopţii
tu aşează-ţi visul
în braţele femeii din inima mea
veşmânt i-am pus din culorile iubirii tale
descalţă-te şi păşeşte încet,
să nu-mi tulburi pacea albastrelor viori
ascultă armonica vibrare
roteşte-n cercuri lumina
să nască muzica cerului
ascultă iubite
iubirea îşi picură surâsul
pe harpele dorului
ştiu că poţi să asculţi
despletirea timpului nostru în nemurire

[Taci(tu)!]

     Aşa cum e titlul, acum (Într-un veşnic prezent de noi uitaţi), oricine poate lua exprimarea o eroare.    

     Acum, am înţeles unde voiaţi să ajungeţi, doamnă Agafia Drăgan! Pentru a lămuri situaţia definitiv, folosiţi virgula, aşa cum vi s-a sugerat de către doamna Vasilisia Lazăr (ea, virgula, înlătură orice altă interpretare, cât şi o posibilă eroare de exprimare), dar puteţi introduce şi un pronume personal de întărire: Într-un veşnic prezent, de noi înşine uitaţi  sau Într-un veşnic prezent, uitaţi de noi înşine

     Mai e ceva... forma actuală, cerută de dicţionare: /tu aşază-ţi visul/, nu /tu aşează-ţi visul/ (Agafia Drăgan)

     Comunicarea e sfântă! Răbdarea, aşişderea!

     Stimă,

     J' Arrive 

[Agafia Drăgan]

Adevarat, trebuie! Nu am folosit nici un semn de punctuatie in acest text. Posobil sa mi se fi reprosat de ce am pus virgula daca nu am folosit semne de punctuatie in restul textului.

[Vasilisia Lazăr]

Agafia, în acest caz, trebuia virgulă după „prezent”.

[Agafia Drăgan]

@ J' Arrive Regret ca se considera o eroare de exprimare, din punctul meu de vedere, nu este, asa am dorit, ideea era: noi pe noi sa ne uitam acolo

[Vasilisia Lazăr]

Eu știu că tu ești o puternică, Agafia.

[Ion Lazăr da Coza]

Agafia, mă flatezi! Faptul că altădată n-am observat o greșeală, iar acum da - înseamnă că, personal, am evoluat. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Și-apoi, unde a garantat site-ul că va sesiza toate greșelile??? 

Așa și cu aprecierea unei poezii - cândva putea să-mi placă o poezie, iar acum nu. Deci, mi-am cizelat gustul! Fiindcă ai sesizat asta, mă bucură! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Oho, noi să fim sănătoși la câți le-am zis că au expresii agramate sau/și maneliste. Ei nu au considerat asta act de lezmaiestate. În această ordine de idei, îți recomand să citești: La ceas aniversar

Că rămâi, sau pleci - te privește!

ÎNSEMNE CULTURALE rămâne „Oglinda în care doar cei puternici au curaj să se privească!”

Stimă,

[Taci(tu)!]

     Aşa cum arată acum, în titlu s-a strecurat o eroare de exprimare, de aceea nu poate fi luată ca o licenţă poetică. Corect ar fi: Într-un veşnic prezent de noi uitat (noi luat drept pr. p.) sau Într-un veşnic prezent cu noi uitaţi (noi luat drept adjectiv - noi/noii uitaţi, vechi/vechii uitaţi). La prima lectură aşa l-am şi luat, drept adjectiv, însă şi prepoziţia de trebuia înlocuită. 

     Nu luaţi totul ca un afront, doamnă Agafia Drăgan, pentru că nu e cazul. Mai strecurăm şi erori, nu suntem roboţi. Ni se întâmplă tuturor. Mai avem şi zile cu stres, putem face greşeli în lucruri banale de care, apoi, râdem ori ne enervăm din cauza propriei neatenţii, în situaţii bătucite, răsştiute.

     Vă ştim calitatea de Om, de creator, ca urmare... dorinţa mea este să nu luaţi hotărâri pripite. Ar fi păcat! 

     Cu stimă,

     J' Arrive!

     

[Agafia Drăgan]

Licenta poetica se poate spune dar agramat nu.  Ce doream sa transmit?  Pastrarea emotiei traite in anumita clipa. Amintirile revin in memorie mereu cu ceva in plus sau minus, mai frumoase sau mai urate in raport cu realitatea momentului respectiv. E dificil pentru autor sa explice emotia care a dus la aceea poezie. Oare, cititorul recepteaza mesajul si trairile autorului asa cum acesta le transmite? NU Adesea, poetul este "uimit" de felul in care o magine poetica, mesajul in sine, emotia ajunge la un cititor sau altul.  Critica nu am refuzat, revin la ce am mai spus, un text ca si un om sau un fapt poate sa primeasca aprecieri pro sau contra, autorul poate sau nu sa le ia in consideratie. Eu am incercat sa le analizez cu grija, cat de cat obiectiv si sa tin cont de ele atunci cand prin argumentele aduse am ajuns la un numitor comun. Cred ca nu am jignit pe nimeni, atunci cand in loc de un like doar, m-am hazardat sa scriu si un scurt comentariu mai mult sau mai putin critic. Nu doresc sa fiu jignita. Se putea spune: titlu nu este inspirat, nu se intelege, e o inversiune stilistica... Sa vad agramat,  sa vada toti cei de aici cuvantul agramat, in dreptul unei postari de a ta, nu cred ca te face sa te simti prea confortabil. Sincer m-am simtit bine printre voi. Am pretuit oamenii de aici fara falsitate. 

[Vasilisia Lazăr]

Bună, Agafia! Poate că „agramat” nu e cuvântul cel mai potrivit, totuși Ion s-a referit la titlu și nu la autor. Deci nu ai dreptate, nu e corect. Apoi ar fi mai bine să ne explici tu acest „Într-un veşnic prezent de noi uitaţi”. Chiar sună aiurea. Poate că noi nu înțelegem... Că prima oară când ai postat textul nu s-a observat, asta e altă poveste. Era vorba de titlu, probabil s-a uitat doar la text pe care nici acum, nici atunci, nu l-a criticat.

[Agafia Drăgan]

   @ Ion Lazăr da Coza agramát, -ă [At: CONTEMP, Seria II, 1948, nr. 111, 4/3/ Pl: ~ați, -e / E: lat agrammatos] 1-2 smf a (Persoană) care face greșeli elementare de limbă. 3 a(Pex) Ignorant. 4 a (Pex) Incult. 5 a (D. texte scrise) Care conține greșeli elementare de gramatică și ortografie. Ei, deja ajungem la jigniri, e o poezie veche de 3 ani, la o prima postare nu vi se parea titlu agramat. Astept sa-mi cititi comentariu si imi voi inchide contul, o persoana "agramata" ca mine nu-si are locul aici. Ca mai dactilografiez uneori gresit si nu corectez, stiu, dar agramata nu sunt.