Naufragiul

[Simion Cozmescu]

pluteşti
undeva atârnă o cărare printre valuri
strânsă întortocheată
un zbor discret purtat pe vârfurile aripilor
umbreşte crestele răvăşite
vei dori să grăbeşti totul
oasele ţi se vor umple de apă iar apăsarea
zilei ca o pleoapă rea va trece în sânge

ţărmurile se apropie în timp ce rămâi nemişcat
curând simţi praful cum te îneacă
zgomotul căruţelor pulsează-n arterele cailor transparenţi
negura strânsă în coşurile de nuiele se revarsă pe uliţele târgului
iată casa verde cu vitralii roşii la etaj
eşti anunţat de un copil timid
Doamna vă va primi imediat
răsfoieşti ziua de mâine
mirat de hainele de scoarţă care ţi-au crescut între timp
te aşezi într-un balansoar podeaua scârţâie vălurit
Doamna coboară pe scara interioară
se prelinge ca o sete amară prin gât
întreabă de ce miroşi a ocean dezrădăcinat
şi dacă frunzele ude lăsate pe podea sunt urmele tale
scârţâi în curentul dintre vitraliile roşii deschise
frunzele cad şoptind numele tău de azi şi
Doamna ţi se aşează pe genunchi mângâindu-ţi faţa
ai urme de sare şi polen spune
sărutul ei loveşte te dezosează îţi rupe gândurile şi
le împrăştie mâncare pentru păsări roşii de sticlă
te înalţi cu Doamna în ramurile care pulsează de sevă albastră

copilul timid îşi strigă mama
mă strigă cu numele de ieri
ghemuit într-o scorbură
în casa verde cu vitralii roşii sparte

deschid ochii
plutesc
între o femeie şi un copil
care privesc dincolo de cer

 

[Simion Cozmescu]

Sofia, îţi mulţumesc! Vasilisia, încântat de trecere şi apreciere!  Ion da Coza, mă bucur că ţi-a plăcut! Augusta, mă-nclin! Mihaela, onorat de trecere, dacă era să fac o selecţie, cam acelea le-aş fi ales şi eu, mulţumesc!

[Mihaela Roxana Boboc]

O poveste captivantă, are subiect, are mesaj, versuri bine construite, remarc:

”oasele ţi se vor umple de apă iar apăsarea
zilei ca o pleoapă rea va trece în sânge”

”zgomotul căruţelor pulsează-n arterele cailor transparenţi”

”Doamna coboară pe scara interioară
se prelinge ca o sete amară prin gât
întreabă de ce miroşi a ocean dezrădăcinat
şi dacă frunzele ude lăsate pe podea sunt urmele tale”

[Chris]

Mi-a plăcut acest naufragiu de stări. Citit cu deosebită plăcere. :))

[Ion Lazăr da Coza]

Da, ceva te răpește și te pune în brațele nostalgiei citind aceste versuri...

 da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Superb! Versurile m-au teleportat într-un alt timp şi mi-au picurat în suflet o nostalgie inexplicabilă.

Admiraţie!

[Sofia Sincă]

Povestea unui naufragiu, iluzoriu, desigur imaginaţie rebelă. Dar e o poveste pe unde se strecoară câteva metafore, destule, zic eu pentru a încadra textul în liric.

Am citit cu plăcere!

Sofy