Icoana de acasă

[gina zaharia]

 

Îți trimit, măicuța mea,

Veste de acasă,

De Crăciun tare aș vrea,

Să fim, toți, la masă.

 

Ce de iarnă s-a pornit

Pe la noi prin curte,

Ninge dor necontenit

Și troiene-s multe!

 

Peste poarta de la drum,

Vrăbii stau la ceartă,

Hornul a-nghețat în fum,

Pădurea nu-l iartă...

 

Timpul s-a urcat în pod

Pe ziduri bolnave,

Tăcerile-s la prohod,

Cu două octave.

 

Munții și-au croit veșmânt

Din cetini rupestre,

Dar sunt amăgiri de vânt,

La noi, la ferestre.

 

Ridic ochii printre stânci.

Prin perdeaua rece,

Ți-ai lăsat urme adânci,

Dorul să nu sece.

 

Pe potecile din cer,

Printre nopți hoinare,

Ești, în dinastii de ger,

Steaua cea mai mare!

 

Să-mi colinzi, îngerul meu

Cu aripi senine,

Știi că voi purta mereu,

Chipul tău, cu mine!

[Camelia Ardelean]

Emoționant! Mi-a adus aminte de tata... 

[Ana C. Ronescu]

Un poem impresionant! Am vibrat cu fiecare vers.

Mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

Munții și-au croit veșmânt

Din cetini rupestre,

Dar sunt amăgiri de vânt,

La noi, la ferestre.   

da Coza

[gina zaharia]

Durerea inramata in suflet. Multumesc, Valeria!

[Valeria Merca]

Sentimente adânci, pentru cea care ne-a dat viaţă şi a cărei icoană ne este călăuză, speranţă şi mângâiere, chiar şi atunci când nu mai este printre noi.

Admiraţie, Gina!

[gina zaharia]

Adevărat, Sofy, primul Crăciun fără mama m-a trimis la această stare. Doar astfel pot vorbi cu ea.

Îți mulțumesc, draga mea!

[Sofia Sincă]

Gânduri și doruri supreme. Primul Crăciun  fără mama...

O poezie sensibilizatoare, un val de mângâiere a dorului fierbinte, o vibrație elegiacă.

Am citit și am admirat,

Sofy