Grație firească

[Denisa Curea Popa]

Cine-ar putea răpi a crinului splendoare
În care cresc de voie mistere ce-nstelează
Cu fin parfum de viață ce-n freamăt scânteiază
În lacrimă, în zâmbet și-n gânduri arzătoare?...

Ai zice că n-am treabă de caut eu răspuns,
Sau orice căutare ar fi un vis de aburi;
Plăcut să-i fii alături când luna învârte zaruri
Domnește, visătoare urcând un cer străpuns.

Când vrea să-nalțe fruntea prin ceața zorilor
Se-mbracă în lumina-i doi îngeri ce-l veghează;
Și, lut aprins, eu însămi, simt toate cum vibrează,

Chiar soarele în zare ia chipul florilor.

De ploaia și-ar întinde priviri peste bascea
Cu-ntregu-i vuiet aspru scăpat dintre șiroaie,
Însuflețește tandru, semeț huma greoaie,
Vesel, stăpân pe fire, stăpân peste vâlcea.

[Vasilisia Lazăr]

Cât mai puțin trebuie uzitat „ce”.

Imagini frumoase, Denisa. Doar că versul prea lung pierde din muzicalitate.

[Denisa Curea Popa]

Și tu ești un crin, Mihaela. Îți mulțumesc! 

[Mihaela Popa]

am rezonat cu

„Ai zice că n-am treabă de caut eu răspuns,
Sau orice căutare ar fi un vis de aburi;
Plăcut să-i fii alături când luna învârte zaruri
Domnește, visătoare urcând un cer străpuns.”

[Denisa Curea Popa]

Aveți dreptate, doamna Sofia. Am scris si-am postat imediat, voi reface și strofa a treia. 

Vă mulțumesc din suflet! 

Prețuire!

[Denisa Curea Popa]

bascea-grădină

Vă mulțumesc, doamna Ana! Voi reveni asupra poeziei.

Considerație! 

[Sofia Sincă]

Grația este năpădită de aritmii și de cuvinte multe, de prisos. Eu aș scoate strofa trei. Parcă e din altă poezie, plus că ritmul este mult deficitar.

Dar... ultimul cuvânt este al tău.

Sofi

[Ana Cîmpeanu]

Un pic complicată frazarea. Dar imaginile sunt frumoase și rafinate. Lirismul este fin și delicat. Ce e *bascea "? Atenție la gerunzii și la repetiții. (fiind, urcând). Am citit cu plăcere!