Lupii-s flămânzi, îi simt din depărtare,
Dar să le spui că dragostea nu moare
La primul viscol peste care-și lasă
Urme de ger. Vom face altă casă
Cu primăveri și praguri de lumină.
Îți voi săpa în suflet o fântână
Și cam atât mi-e bogăția toată!
Dacă mai pun și pacea mea sărată,
Să-ntinzi cu ea ogorul care știe
Să mă îmbrace-n flori de păpădie,
Așa vom ști c-au început să cadă,
Două scântei în cuiburi de zăpadă.
Adaugă un comentariu
Eu ştiu sigur că topiţi zăpadă cu versul dumneavoastră :)!
Drag,
Nikol
Mulțumesc frumos, C.Titi Nichita!
Semn de plăcută lectură!
Mulțumesc, Mihaela, mulțumesc!
plin de sensibilitate și frumos, poemul tău înalță sufletul până la aștri, reverență, minunată poetă!
Și eu bucuroasă, drag da Coza!
Bucurat de lectură!
da Coza
Mulțumesc, dragă Valeria! Nu știu, poate! :))
Decembrie are altfel de stări, nu-i așa? Să le așternem în cuvinte...
Mulțumesc, Ana!
Mulțumesc, Lisia! Încerc și eu...
Drag,
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE