de ce aș privi înapoi niarne*

când acolo

cuvintele cad ca o tornadǎ

înǎlțând postament oricǎrei bǎnuieli

poate dacǎ le-aș spǎla cu o bucatǎ de sǎpun pe fiecare

aș reuși sǎ le îndepǎrtez ilogica

reminiscența însǎ

va agoniza în arealul colectiv

i-aș…

cred cǎ nicio liniște niarne*

nu poate comprima zbuciumul acestui spațiu

aparenta acalmie dormiteazǎ  în umbre gonite de vânt

uneori tǎcerea

propagǎ urletul

monadelor somnambule

plimbându-și ȋn liniște neliniștea

este o farsǎ

cu cât tǎcerea este mai…

nu ştiu  niarne*

de unde mă alimentez

să trăiesc viața cu atâta forță

când din pocalul ei

sorb uneori

fiere

tot caut explicații

însă răspunsul doarme-n morminte

înşirate ca la paradă

ca niște omoplaţi de soldaţi care au biruit în…

dacă aș fi mai indiferentă

n-aș observa realismul norilor

acoperind zilelor

ochii

și nici câtă realitate încape în aer

aș aluneca printre firele de iarbă

îndrăgostită numai de ochii mei

a căror vedere-mi pipăie timpul

pulsându-mi sângele cu bătăile lui de…

am rămas fără grai niarne*

ascultându-i tăcerii liniștea

insinuându-i lipsa de frământare

n-am rostit nicio vorbă

în fiecare colț din mine

dumnezeu a lăsat un cuvânt

amintind

ca înainte să le citesc

să-mi destup urechile să le și…

te-ai gândit niarne*

că-n fiecare dimineață renaștem

cu același dumnezeu circumscris în noi

sprijinindu-ne pe el

la fel cum cerul

își sprijină pe noi stâlpii de lumină

vechile obiceiuri

se hrănesc cu amănuntele acestei vieți

uneori…