Doare despărțirea. Strigătul e mut.

Glasul cucuvelei mișună pe-aproape.

Port singurătatea ca pe un tumult.

Înnoptarea vine cu priviri mioape.

Glasul cucuvelei mișună pe-aproape.

Șuierul salvării, și el a tăcut.

Înnoptarea vine cu priviri mioape.

Somnul mă așteaptă cu ochi prefăcut.

Șuierul salvării, și el a tăcut.

A rămas doar luna - oglindă pe ape.

Somnul mă așteaptă cu ochi prefăcut.

Nesfârșite…

Se mlădie și azi în voie macii,
Asupră-le a soarelui trezvie –
Câmpia când se-ncinge, când îmbie,
În lutul reavăn adunând ortacii.

Acum, ca și atunci a ta povață
Punea pe gânduri pe mai toți tălmacii
Și tot ce mi-ai lăsat… azi mă răsfață.

Îmi prind o salbă de petale-n plete
Și beau nectarul strâns pe îndelete,

În tâmple-aud refrenul: „dii, viață...”.

S-a subțiat cărarea înspre casă,
În locul merilor e-un tufăriș,
Nici vulpea nu mai cată pe furiș…
Ea vine cum o știți: o ticăloasă!

Pe dealul ce-l urcam cândva grăbită
Să strâng la piept cereștile comori,
Doar mărăcini și iarbă pârjolită.

Nici locul drag de scaldă nu mai este,
Nici salcia cu-ntreaga ei poveste…

Sătucul meu, vremelnică ispită!