nu știu nimic despre mine

ochii caută trup și mâinile caută sens

atunci când modelează albastrul

gândul transmite privirii un eres

pipăit de mulțime

rotunjit în minți iscusite

trage după sine oglinda

străinul scârbit

sculptează lutul rămas

după marea implozie

atingem spărtura din zid

cât de mult aer să fim?

dacă ne respirăm existența?

copilul cu şapca întoarsă

ne privește cum învârtim

plictisiți …

sărutul tău a împietrit pe buze

să-l mut în palmă mi-e frică

dacă alunecă și devine pământ?

dacă citește povestea primilor muguri?

mai bine îl împărțim la doi

păstrez

partea de sus

pentru tine

mi se pare mai dulce

si cu mult mai coaptă

partea de jos

o rescriu

Dumnezeu

țintește pupila

de pe obrajii în care ne-am pierdut

cuvintele curg

în verbul a iubi

redefinim crudul din noi …

timpul macină piatra dintre cuvinte
cu efectul fluture
îmi schimb direcția
în fiecare zi aștept minunea
imaginației mele
ca un zbor fără aripi
în albul hârtiei
mă-ngrop

indiferent de pericol
încă visez


 

în lupta unui vas spart

zâmbetul fals trăiește

adânc în carne 

cioburile sorb cu nesaț

din sângele meu



încerc o eschivă și așez

peste piept inima ta

dar viața

lovește ferestrele albe

perdelele cad

atât de ușor

în palma luminii

umbra se frânge



privesc consolat

nu pot evita răul din noi

când mușcă din trupul

condamnat

să iubească …