Nu înțeleg acest alfabet nou oricât aș încerca, nu reușesc să așez literele

să-mi dea un cuvânt în care să încăpem amândoi,

și nici verdele ăsta intens nu pare ok,

iată, am început să folosesc expresii împrumutate,

înseamnă că cineva mă pune să respir aer boem…

înflorise liliacul pe umerii iernii

liliacul timpuriu

nu aveam drum prin grădina lui nici nu prea știam unde

l-au dus ursitoarele

dar am auzit că arată ca un mire

care-și îmbracă ziua de mâine

cu vorbe dragi

și alte flori curajoase



de câte ori am vrut să-i aduc daruri de mătase…

Mă așezasem pe o piatră, în dreptul meu plângea o salcie

iar alte câteva, mai tinere, se bălăceau cu spor.

Râul creștea din loc în loc,

ca și cum un vulcan se scălda, aventurându-se

în brațele timpului. Fiindcă râul era timp.

Și era liber. Și stăpân. Și rebel. Și habar n-avea că-l urmăream

la cinci minute de el, că-l zgâriam…

Era o iarnă spre amiază.

Omătul se-așternuse binișor. Sau poate-și răsfira

de zor,

tăcerea pe ogor.

Apoi plecase către nord s-ascundă

ninsoarea lui.

Avea privirea blândă,

și un fular

din frunze de stejar.



Uitase-afară omul de zăpadă. De fapt, îi dăruise-o stradă,

să-și plimbe timpul său pe unde-o…

Privește! Copacii și-au pus fularele,

pădurea se-mbracă de-acum în mireasă,

iar noi ne vom face curând,

între cetini de gânduri,

o casă.



Ascultă viorile! Se golesc de păcate,

dar toate vor sta lângă tine

la noapte.



Lasă cerbii s-alerge de pe creste la mine.

Din copitele lor ies fântâni

pentru…

diminețile par somnoroase

te ating în treacăt ca o sabie de platină

pe frunze de pelin

mătură două-trei cioburi din felinarul carului mare

trimit un mesager la dunăre

să înece gândurile de ieri

apoi fiecare cu treaba ei

singur luceafărul

mușcă din timp

acoperă luna cu poeme de dragoste

îi spune că insomniile sunt viespi

în stupul zilei

și adoarme în locul nostru

ca-ntr-un…

în palma ta am găsit

puiul de ciocârlie pierdut în cântecul păsării-mamă

stupii din mijlocul unui lan de pelin

țărmul pe care am învățat să te aștept

până la sfârșitul zărilor

și sahara mereu pregătită de nuntă…

suntem două figurine de ceară într-un muzeu necunoscut

de unde venim și de când zăbovim acolo nimeni nu ne-a spus

poate ne-a răpit vreun zeu

nu i-a trebuit decât să ne întindă o mână

restul au fost reverențe

sub o sabie de aur



dar sigur ne-am modelat unul pe celălalt

de aceea ne privim în ochi

sau așa ne-a surprins artistul care a ținut să ne aibă

în dinastia…

Nu vei pleca în toiul secetei.

Umbra mea va fugi după tine. Se va opri la răspântii

și-ți va da apă.

O vei întreba cum a ieșit prin ușa încuiată.

Veți râde amândoi. Nu există încuietori pentru umbre.

Tu te vei așeza pe trunchiul doborât de furtună

într-o vară departe,

ea se va odihni la pieptul tău și îți va auzi inima…

nu te obosi

masa asta de piatră e de mult aici

am adus-o când flămând erai iar livezile promiteau roade cum n-au mai fost

și câmpiile se răsfățau în ploi magice

așază-te lângă mine am izgonit vântul

ne scotocea prin suflete mi se părea…

setea mea e-n căușul palmelor tale

somnul meu stă-ntr-un pat

de culori

cardinale

să-l urcăm în tăceri

să-l ascundem de hoți

iară carului mare să-i pictăm

niște roți

se așezase pe iarba uscată se prefăcea că stă la soare dar sigur medita

de la o vreme refuza să mă însoțească peste tot

părea derutată dar nu avea încotro

purta aceleași haine cu mine

uneori ceva mai decoltate așa încât năvălea primăvara în sân

iar gerul părea un trecător amețit

în pantofi de culori diferite

uneori se asorta cu luminile din las vegas

alteori adormea într-un fagure…

te poți împotrivi serilor să coboare

cu turma de stele

pe umerii mei

o dată

de două ori



și să clădești cuib păsărilor

cântătoare

în arbori de lut…

ți-am întins poteci prin poemele mele poate am săpat nopți întregi

să le trec prin fața lunii

dimineața respiram depărtările să te zăresc

trecătorule

apoi le-am sfințit

labirintul în care intri să nu te zgârie

am adus trandafiri sălbatici

unii au înflorit în brațele mele alții în suflet

dar toți sunt ai tăi

de unde să știi că dincolo de ele stau ziduri de cremene

sunt bucuroasă că le pot ridica din…

încă mai am firul nostru de borangic zici că-i bun de cusut rănile

ehei greier de vreme bună ceva te-a orbit așa de tare că nu mai știi

unde se termină întunericul și unde începe dimineața

noroc cu regina-nopții e atât de multă  la fereastra ta încât ai putea s-o cosești

s-o arunci pe…

*

ora unu  după eclipsă

nu înțelegeam de unde a apărut nimic nu prevestise clipa în care umbrele

ar fi invadat soarele meu

a venit ca un torent odihnit nu știa unde să se așeze mai întâi

dar a găsit inima

ca o stea primenită de șoapte

avea ferestrele deschise fusese răsfățată și plimbată prin tot universul

acum stătea să plângă

i-am șters urmele de sare brumată

și…

erai atent la detalii poate asta am apreciat cel mai mult la tine

fiecare culoare avea bucuria ei iubirea ei dorul ei grijile ei

ca o pădure care-și hrănește cerbii

ca un stup care-i dăruiește miere amurgului 

ba mai mult

am văzut cum duceai tabloul acela prin toate galeriile lumii

era al tău

cel mai drag cel mai simplu…

insula pe care naufragiasem

o văzusem în somn

sau poate aveam doar ochii orbiți de lumină

o știam dimineața și seara dincolo de apus o știam

mă minunam cum am dat tocmai noi de ea aproape perfectă aproape cuminte

dar vinovată de iubirea noastră

ne-a întâmpinat ca o gazdă bună

și cam atât

nu știam ce să facem cu libertatea asta

am aruncat cheia și am strâns tot ce venise după noi

câteva ziduri un felinar și mai…

din cufărul bunicii ieșeau fluturi albi și albaștri

și mai mici

se răspândeau printre poveștile ei

despre fiul pierdut pe front

despre foamete

colectivizare

ori despre vrăjile babei stana la ceas de seară

erau acolo pe caierul copt de timp

unii împodobeau cămașa de in alții veneau

dintr-un templu necunoscut

și cei mai mulți formau o diademă

de curaj

cum ar fi vrut ea să-și suflece…

De s-or închide macii mei de zori,

Să-i lași s-adoarmă printre alte flori 

Și să nu-i cerți, că poate n-au știut,

Din alb intens să-ți facă așternut.

Or fi uitat cum e să plimbi, pe drum,

O călimară…