Ești frumoasă, îmi spui,

eu îți repet că nu mai sunt,

că astăzi port în plete brumă

și pe alocuri

ninge cu regrete.

Ești diafană, îmi șoptești,

în poala nopții surâzând,

eu te ascult și îți  repet 

că nu mai sunt

cea de odinioară.

Din pasul zvelt a mai rămas

o urma albă, grațioasă,

dar ochii râd și plâng asemeni

acelor frunze 

prinse-n anotimpuri.

Ești portativ cu licăr de smarald…

Deschid ferestrele

salcâmii pulsează

în adieri reanimând chipuri pierdute

gânduri lacustre se învoltă

răvășind calmul lunii.

Vom  mai găsi oare un leac

în mâlul feruginos ce ne înconjoară

în timp ce

pernicioasa anemie roade perfid

sângele albastru al celor rămași?

Undeva 

câțiva adolescenți spurcă liniștea serii

cu adjective peiorative

oropsind biata limbă română.

Parcă…

Suflet blând, fir de sulfină,

răstoarnă-mi senin în palmă

să scald clipa ce-o să vină

să mă pierd în vena-ți calmă.

Crin cioplit în alabastru,

stropi de rouă pe-o petală,

stâmpără-mi ochiul prea aspru 

pe-o boltă mereu vestală.

Molipsește-mă cu zâmbet

să topesc mirene sloiuri,

din lacrimă și din umblet

să țes pastorale roiuri.

Rai bucolic să se-aburce

peste șaua lumii crude,

ghimpi smoliți să…

Culpeș ochiul ți se frânge

înțesând privirea-mi blândă

leneș curg picuri de sânge

pe-o venă deja bolândă.

Ți-am deschis fereastră albă

lacrima ți-am șters cu palma

în proțap purtai o jalbă

răstignind clipe de-a valma.

Știu, ți-ai prins vântul în plete

și de glezne lanț de aur

vămile-ți par desuete

și te crezi al lumii faur.

Uiți că timpul este-acela

ce frânge în rai blesteme

din lăstar rămâne…