Dacă m-ai cunoaște mai bine ai ști două lucruri despre mine:
 Că am încredere în mine ca femeie și că am prietene frumoase.
 Prietene frumoase am avut întotdeauna, încrederea în forțele mele feminine a venit cu timpul. Pe parcurs am învățat că nu trebuie să fii blondă, înaltă și slabă ca să fii frumoasă și că cine are curajul să te privească în ochi și să deslușească omul care se ascunde în interior merită să rămână în viața ta.
 Am învățat că frumusețea unei femei nu stă în pantoful cu toc înalt ci în felul în care pășește pe tocuri și că încrederea în tine îți luminează fața mai intens decât fondul de ten de la Chanel.
 Am învățat că frumusețea unui sân de femeie nu stă în formă, consistență  sau mărime ci în tandrețea palmei care îl modelează.
 Am avut o perioadă în viața mea, în anii mai tineri, când nu îndrăzneam să arăt conturul unui sân, decupat în materialul moale al unui pulover mulat.Toate hainele îmi erau cu două numere mai mari pentru că nu vroiam să atrag atenția nimănui. Și asta în momentul în care chiar vroiam să atrag atenția cuiva. Nu m-am înțeles atunci și nu mă străduiesc să o înțeleg astăzi pe cea de ieri.
 Cu toate acestea, într-un fel ciudat, deși nu aveam încredere în mine ca aspect fizic, aveam o încredere fantastică în felul meu de a fi. Niciodată nu mi-a fost teamă că cineva nu o să mă placă. ȘTIAM că dacă îți iei timpul necesar să mă cunoști, ca femeie ai să mă placi, iar ca bărbat, dacă ai puțină răbdare, ochi cu infraroșii și imaginație bogată ai să mă placi și mai tare.
 Încă mai am niște idei fixe rămase pe undeva printr-un colțisor al creierului privind aspectul fizic.(dar aș fi cu 30% mai puțin femeie dacă nu le-aș avea,nu ?:) Însă, am în continuare încredere în forțele mele, ca om în primul rând și apoi că femeie.
 De ce spun asta? Pentru că veni vorba de prietene frumoase.
 Garantat și cu dovezi, o femeie aflată într-o relație de la care vrea mai mult, sau în care  vrea să rămână dar care nu prea are încredere în ea însăși și nici în dumnealui partenerul prea mult, va fi înclinată să ocolească relațiile cu femei frumoase. Nu va fi încântată să aibă ca prietenă o femeie mai drăguță decât ea, chiar măritată și cu trei copii. Chiar dacă ea însăși este frumoasă .Suntem speriate de femeile frumoase,  dar să le mai avem și prietene ?
 Ciudat nu ?
 Toate am avut în viață la un moment dat, pentru trei luni, trei ani  sau treizeci de ani, un bărbat cu ochi jucăuși.
 Nimic altceva nu te face mai încrezătoare în forțele proprii decât acea privire a lui, acei ochi, ochii lui, care te zăresc în mulțime și care te fac să simți că tu ești singura persoană pe care o pot vedea.
 Nimic, nici măcar treizeci de kile-n plus nu-ți știrbesc încrederea  în tine ca femeie așa cum o poate face un bărbat care merge la brațul tău și care întoarce capul după o alta.Nu discret, nu întâmplător ci intenționat.  Ai să-mi spui că "așa este el, rămâne doar cu privitul","tot acasă vine" sau "ochii văd,inima cere"...
Poți să-mi spui ce vrei, am fost pe strada aceea și eu am zâmbit și glumit, o dată, de două ori, dar în interiorul meu s-a prăbușit o lume. Sunt de acord, ce-i frumos e frumos și noi suntem impresionate de câte o apariție mai exotică, chiar dacă suntem în relații sănătoase, dar este o diferență fantastică între a privi cu ochi admirativi și a privi cu ochi alunecoși.
 Aș fi o ipocrită dacă aș spune că nu-i înțeleg uneori pe bărbați. Simțul estetic este extrem de dezvoltat la bărbați. Nu este nici o scuză nici o explicație. Pur și simplu ei văd "frumos" acolo unde noi vedem doar "drăguț". Și aș fi puțin nedreaptă dacă i-aș cere să vadă "drăguțul" meu "frumos" și să-i cer ca "frumosul" alteia să treacă total neobservat. Dar este o diferență mare intre a întoarce capul dupa o femeie frumoasă si a-ți rupe gătul după una "bună", în limbaj de cartier, masculin si indecent.
Nu este vorba decât de respect.
 Chiar și atunci când simți că admirația necontrolată se poate transforma în altceva și mai greu de controlat, trebuie să ai bun simț și să respecți persoana de lângă tine. Pentru că te respecți pe tine însuți în primul rând. Îți respecți alegerea.
 
 Când omul pe care-l iubești te-a înșelat și ai aflat, inima ți s-a sfărâmat în mii de bucățele, te închizi în tine pentru o vreme, apoi cauți o cale de supraviețuire sentimentală. Te zbați între a rămâne,  a pleca sau a te răzbuna.
 Dar știi cum stai. Este crunt dar cel puțin ȘTII CUM STAI.
 În cazul "ochilor jucăuși" nu prea știi.
 E ca un preludiu la o situație tristă și inevitabilă. Și ciudat și perfect feminin, în loc să fim clare despre ceea ce ne place și ce nu, pentru că-l iubim, preferăm să rămânem "călduțe, să zâmbim strângându-l și mai posesiv de braț, să glumim ,"da domnule, o adevărată pițipoanca, nu ?" și, din când în când să ne bosumflăm pe bune și să așteptăm să fim împăcate cu vorbe dulci,"cum că nu am să mai fac, mami", până în secunda în care o alta trece strada.
 Între timp sămânța neîncrederii  încolțește în tine. Apoi răsare, înflorește și dă roade. Iar peste ani și ani, când el ți-a devenit soț, sau ți-a rămas partener, ocolești femeile care i-ar putea stârni din nou interesele jucăușe. Tu știi că el, de-a lungul timpului, nu s-a schimbat prea mult. Și că nu femeile frumoase sunt principalele vinovate.
 Bine este să-ți alegi prietenele după afinități, după ce simți acel ceva. Și să nu conteze dacă-s drăguțe sau mai puțin drăguțe.
 Dar de cele mai multe ori nu vrei să încerci să cunoști mai bine o femeie frumoasă, deși te-a atras ca și caracter, doar din cauza acelui "dar dacă" pe care EL a avut grijă, de cele mai multe ori indirect(poate  într-adevăr așa este el, tot ce-i frumos, rotund și apetisant îi sucește gâtul) să ți-l inoculeze.
 Într-o zi ai să fii în locul celeilalte. Se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, pentru că toate femeile sunt frumoase. Cineva te va face să te simți la fel. Un bărbat va întoarce capul și după tine ignorându-și femeia cu care este în momentul respectiv. Atunci vei înțelege perfect.

Nu-ți trebuie atenția nedivizată a unui bărbat ca să ai încredere în tine ca Femeie.
 Îți ești de ajuns.

p/s
 
 Am avut o astfel de femeie în viața mea. Am judecat-o foarte greșit, singura ei vină a fost doar faptul că era frumoasă și foarte îndrăzneață. Și nu am putut fi prietene niciodată.

Și am fost femeia această o dată-n viață. Fără să fiu frumoasă și foarte îndrăzneață. Am știut din start și ea a știut...
M-a urât în felul ei fără să fi avut vreo vină. Nu am reușit să fim prietene niciodată.
 
 Apariția ei după douăzeci și ceva  de ani m-a făcut să scriu acest articol.

Vizualizări: 12

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celui care se visa sub ciobul lunii a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, mai hai! a utilizatorului Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Dezagregare a lui Lidia Pervu
cu 2 ore în urmă
nicolae vaduva a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, mai hai! a utilizatorului Cristian Je
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celui care se visa sub ciobul lunii a utilizatorului Tudor Cicu
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Unuia care se dă spider ”fără” pisică gri a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezagregare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneia care se vrea înger păzitor a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochii stele-mi scăpărau a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înainte de plecare a utilizatorului gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dac-ai uitat, iubite, al meu nume a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răspunsul lui Sanherib a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 7 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor