La marginea satului străjuit de freamătul pădurii de plopi seculari, Dunărea curge, purtând în pântecul albastru, poveștile culese din satele românești și de peste hotare, de prin toate țările parcurse, începând de la izvor, în munții Pădurea Neagră si terminând cu plaiul nisipos al Dobrogei, acolo unde se varsă în Marea Neagră.

   Acolo, în satul meu natal, s-au perindat bucățele din Toamnele copilăriei mele cu parfum de gutuie, coaptă pe îndelete în movila de grâu din magazia gospodăriei părinților. Plină ochi era acea magazie, cu boabe de grâu, știuleți de porumb, două lăzi mari cu făină și mălai, lădițe de lemn încărcate cu; ceapă, usturoi, fasole boabe, semințe de floarea soarelui și câte și mai câte din roadele câmpului culese cu sudoarea frunții părinților și bunicilor, oameni gospodari ce trudeau de primăvara și până toamna târziu, pentru a-și strânge cele necesare traiului. Căci erau șase guri de hrănit și vreme lungă de când se lăsa gerul peste sat și până la recolta următorului an. 

   Pivnița, o încăpere săpată în pământ sub una din camerele casei, gemea de roadele toamnei. Lădițele cu morcovi, cartofi, țelină, hrean, păstârnac, toate acoperite cu nisip, erau frumos rânduite lângă butoiul din fag plin cu vin și câteva damigeni din sticlă pline cu samatoc negru de zaibăr. 

   Stivuite pe palieri de lemn așezați direct pe pământ, stăteau cuminți la murat, o putină mare cu varză și una mai mică de murături asortate iar pe rafturi mai înalte confecționate din scândură,  borcane fel de fel, pline ochi etalau culorile grădinii de zarzavat; castraveciori, gogoșari, capia, ardei țăpuran iuți si neiuți, ardei gras umplut cu varză roșie, zeci de borcane cu dulcețuri și compoturi de prune, caise, cireșe, gutui, pere, mere, corcodușe etc...

   Cel mai mult îmi plăceau ciorchinii de struguri stafidiți pe îndelete în podul casei, agățați de grinzile groase de lemn.

   Aproape tot satul avea pe atunci câte o vatră de pământ,  nici prea mare dar nici prea mică, unde bătrânii bătrânilor  cultivaseră an de an viță de vie. Un amalgam de soiuri de viță de vie, toate românești, ale căror denumiri științifice nu le cunoșteam. Știam doar cum le spuneau bunicii mei și îmi era suficient că mă desfătam în fiecare toamnă, la cules, cu diferitele lor arome. Îmi plăcea să mă răcoresc de arșița zilei întomnate cu gustul dulce-acrișor al boabelor mici de pe ciorchinii mari cât palma  cărora bunica le zicea simplu,  răritură.

   Era delicios și ananasul aromat, blancul alb-gălbui care se scutura la cea mai mică atingere a corzilor viței, roșioara cu boabele mari și zemoase, corbul cu boabele negre și un soi căruia i se spunea pom pentru că era un fel de arbust cu struguri cu bobul mărunt ale căror codițe erau atât de tari că abia le puteam tăia cu un briceag. Dar cel mai apreciat de săteni era zaibărul alb și mai ales cel negru. Era soiul cel mai răspândit în acea zonă de șes și foarte apreciat poate și pentru că dădea culoarea vinului, un roșu închis spre negru, ca sângele când începe să se coaguleze.Toată lumea din sat, în special bărbații își turnau cu mândrie în pahare licoarea de zaibăr negru, dând savoare sărbătorilor de iarnă și  Duminicilor de peste an.

   Ei...dar până să stoarcă zăibărelul în putini mari de fag, era muncă titanică. De cu primăvară, de când dădeau lăstarii viței, via trebuia prășită din două în două săptămâni. Bunicii mei munceau singuri la vie, tatăl meu fiind la serviciu iar mama la C.A.P. Și doar câteva ore, de dimineața devreme până pe la prânz, așa că nu terminau bine o prașilă și o luau iarăși de la capăt. Butucii de viță trebuiau tăiați, coardele viței legate cu sfoară de rafie, apoi stropite cam de trei-patru ori pe an cu un măturoi înmuiat într-un fel de soluție din apă și piatră vânătă, pentru a feri via de mănire. 

   Toamna târziu, cam pe la sfârșitul lunii Septembrie și  începutul lunii Octombrie, strugurii începeau să se pârguie și ademeneau graurii flămânzi. Atunci, fiecare sătean care avea un petec de vie, trebuia musai să înceapă să-și păzească via dacă voiau să aibă ce pune la butoi.

   Își încropeau toți, sau aproape toți, câte un cătun, fiecare după pricepere și cu materialele pe care le aveau la îndemână, de regulă, o mână de cuie, lemn și maldăre foioase de coceni de porumb.

   Bunicul meu săpa în pământul tare de la marginea viei, patru gropi adânci de un cot,  în care înfigea patru pari mai groși și înalți de vreo doi metri. Cam la distanță de un metru deasupra pământului prindea pe orizontală, cu piroane de fier, alți patru pari un pic mai subțiri, de un metru înălțime pe care sprijinea câteva scânduri vechi, late cât palma. Le acoperea cu vreo câteva maldăre de coceni de porumb și deasupra așeza un așternut mai vechi, țesut de bunica din lână de oi merinos. Niște haine vechi de atâta purtat îi țineau loc de căpătâi când simțea nevoia să-și mai odihnească oasele.

   În vârful cătunului așeza cum se pricepea mai bine, alte maldăre de coceni, acesta fiind acoperișul de vreme rea, când toamna își răsfrângea perdaful de ploi peste noi. Meșterea apoi o mică scară din resturile de lemn, pe care ne urcam în cătun și gata.

   Acesta era cătunul de unde  sătenii își păzeau viile de hoții de struguri, cei înaripați și cei umani desigur, că erau și dintr-aceștia destui și pe atunci. Locuiau în sat mai multe familii de țigani și nu numai, care neavând vii, că nu le prea plăcea munca, își ostoiau pofta de struguri furând. 

   Amenințarea serioasă însă, erau stolurile de grauri, care, dacă se coborau în trombă peste o vie ar fi ras într-o clipită toată recolta și odată cu ea toată munca de peste an.

   Puneau oamenii prin vii tot felul de sperietori din bețe și haine vechi, rupte, dar cel mai practic mod de a izgoni zburătoarele flămânde ademenite de mireasma strugurilor pârguiți, erau oalele vechi ori cu smalțul sărit care nu mai puteau fi folosite la gătit. Le agățau pe lateralele cătunului și zăngăneau pe rând în ele cu o bucată de țeavă din fier, de se duceau graurii valvârtej care încotro apucau.

   Eram copii, eu și fratele meu mai mic, și tare ne mai plăcea să ne tolănim la umbra cătunului alături de bunicul nostru drag și să-i ascultăm povețele și pățaniile, mai ales pe cele de pe vremea când luptase în război, cam prin anii 1900 și ceva, nu-mi mai aduc aminte prea bine. Aproape îmi părea rău când se termina culesul viei și trebuia să dărâmăm cătunul iar viile rămâneau părăsite până primăvara. 

   Bunicul și bunica, Dumnezeu să-i odihnească în pace, s-au dus demult în lumea aceea fără de întoarcere, iar noi frații plecaserăm între timp la oraș. Ne întorceam însă cu drag acasă, în fiecare Toamnă să ajutăm câteva zile la culesul viei și nu numai.

   Când venea timpul, construia și tatăl nostru  un cătun aproape identic, dar parcă nu mai era la fel ca atunci. Tatăl nostru își păzea via acum cu nepoții lui, noi crescuserăm și abia dacă reușeam să ne rupem două trei zile de la serviciu, pentru culesul viei. Îmi plăcea enorm când ne strângeam cu toții, rude și vecini, și depănam alte amintiri în timp ce culegeam strugurii.

   Azi, părintii mei sunt bătrâni, brațele nu-i mai ajută și generațiile tinere de acum nu se mai ostenesc. Mulți săteni, cei care au mai rămas, au scos buturugile din rădăcini și au dat păhărelul de zaibăr curat ca lacrima, pe tot felul de licori contrafăcute de la buticurile din sat.

   Și... ne mai mirăm că sunt din ce în ce mai măcinați de boli și alte  metehne.

   Poate că... într-o bună zi...cine mai știe... le va păsa mai mult de sănătatea lor și de cea a copiilor lor și vor construi alte vii, alte cătune, la umbra cărora să se adăpostească și să coloreze copilăria nepoților lor cu alte și alte povești.

 

   Cu frunza ruginie trosnind sub pașii vremii, peste poteci demult neumblate și cu aroma de struguri mustind în pahar, la ceasuri de seară, amintirile revin în fiecare an, reîmprospătând acele minunate zile când trăiam fără griji și fără nevoi și ne bucuram din plin de clipe senine sub aripa îmbălsămată a toamnei.

 Zarra-2017

Vizualizări: 194

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Amintiri frumoase! Eu parcă aş mai reduce din "meu", "mele", "mei", "mei" din cel de-al doilea paragraf.

Drag,

Nikol

Recitită cu drag. Felicitări!

Mulțumesc Pop Dorina.

Mulțumesc Nikol MerBreM.

Prețuire pentru like.

Proză mult descriptivă, de fapt doar descriptivă. Ca și compunerea unui copil, mediocru, de a VII-a. Povestită în cel mai simplu mod, cu multe cuvinte/expresii care se repetă.

Să luăm numai un exemplu: acolo unde se varsă în Marea Neagră. Acolo, în satul meu natal, s-au perindat bucățele din Toamnele copilăriei mele cu parfum de gutuie, coaptă pe îndelete în movila de grâu din magazia gospodăriei părinților mei.

Apoi în ultima parte, cătunul, se găsește aproape în fiecare frază.

bururugile - cred că ai vrut, buturugile

Primăvara și până Toamna - de ce cu majuscule?

Semnul meu,

Sofi

Un inventar searbăd al satului de altădată. Și?

da Coza

Și...cam atât ...final de''poveste''...Mulțumesc ... pentru tot...

Se mai poate lucra. Orice text e perfectibil. Mie mi-a lăsat o mare nostalgie în suflet lectura. Poate și pentru că povestea aceasta, în mare parte, am trăit-o/o trăiesc și eu.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Opt silabe a lui Cristian Je
cu 7 minute în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Planuri a lui simona Y.
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Planuri a utilizatorului simona Y.
cu 5 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Camelia Petrus
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Planuri a lui simona Y.
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Tăcerea a lui Lidia Pervu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Amantei fostului meu soț a lui Batmindru Lucia
cu 11 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Clorofila de pe tâmpla șinelor a utilizatorului Pop Dorina
cu 14 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Clorofila de pe tâmpla șinelor a lui Pop Dorina
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Pop Dorina a postat o discuţie
cu 17 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Strălucirea patinelor între o pungășie și un sechestru a utilizatorului Pop Dorina
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezie suprarealistă a lui Gabriel Cristea
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ora a lui Batmindru Lucia
ieri
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - VIII - a utilizatorului Emil Dumitru
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor