În speranța că am adus o lumină cât de cât lămuritoare asupra adultescentului nostru, îl vom invita pe cititor să cunoască și latura întunecată a personalității acestuia, latură de care el era mai mult sau mai puțin conștient. Sirius – cum obișnuia să se prezinte printr-un straniu exercițiu de empatie cu ceilalți – dezvoltase o viață dublă pe fondul introversiei și al sentimentului de neacceptare în mediul imediat. Firește, toți avem multiplă personalitate ce se manifestă în funcție de locurile și situațiile în care ne regăsim, iar acest lucru este ceva perfect natural. Tulburarea lui consta, însă, în faptul că una dintre cele două personalități ale sale își construise o lume virtuală în care ducea o viață atât de bogată, încât lumea cea reală ajunsese a fi asimilată treptat celeilalte, iar Sirius se văzu pus în imposibilitatea de a mai discerne granița dintre ele.

Dacă, la început, preferase lumea virtuală pentru că era așa cum și-o dorea, mai târziu psihicul ripostase spre a stabili un echilibru, de unde au izvorât numeroase confuzii, iar personalitățile s-au ignorat una pe cealaltă până într-atât încât se distingeau ca indivizi total diferiți, cu vieți distincte străine între ele, fiecare cu propria vigoare și periculozitate. Autonomiile dezvoltate de aceste personalități intrau adesea în conflict pentru că una era copilul înzestrat cu valențe, însă pesimist, iar cealaltă era adultul încrezător, însă neîndemânatic, lipsit de potențial practic. Și, precum frații siamezi care împărtășesc același comportament deși au creiere diferite, copilul și adultul se toleraseră o vreme în pielea aceluiași individ, până când scepticul puternic îl provocase pe idealistul slab, desigur, pe fondul unei crize declanșate pe la optsprezece ani, la puțină vreme după experiența cu fatidicul cenaclu literar.

Proaspăt admis la facultate într-un oraș în care era ferm convins că venea pentru prima dată, izbutise printr-o cunoștință să-și găsească de lucru la redacția unui ziar local și, cu leafa modestă pe care o primea de acolo, își putu asigura căminul și cantina. Mare lucru nu i se cerea: să ajute la treburi mărunte precum curățenie, manipulare de materiale care soseau ori plecau și, câteodată, sarcini de curierat. Având tipografie proprie, redacția edita când și când cărți ale unor autori locali, însă cele mai mari venituri și le realiza prin cotidianul plin cu articole de scandal, căci, după cum stăteau lucrurile, cam asta era marea cerere pe piață. De aceea, când primea la birou vreun contract de editare a unei cărți, redactorul-șef, care era și patronul tipografiei, răsufla nemulțumit pe nas, căci numărul de exemplare era, de obicei, mic, solicita modificarea unei linii de tipar, iar asta însemna un număr redus de ziare și câțiva potențiali noi abonați ajunși clienți ai altei publicații. Pe acestea încă nu le știa Sirius, care, după câteva luni de când își făcea treaba ireproșabil și săritor la orice solicitare, se gândi să discute cu editorul despre eventualitatea tipăririi unui volum de versuri.

Nu putea spune că a intrat în grațiile șefului său – căci așa sunt șefii: oricât de mult te-ai speti cu munca, ei nu te văd decât atunci când te oprești să răsufli –, dar nici nu își crease prilejul de a primi bobârnace. Singura hibă pe care i-o descoperise până atunci era tremuratul mâinii în ziua de salariu, căci șeful, având alte ambiții decât redactorii clasici, reușea să îi facă pe angajați să se simtă ca și cum ar fi plătiți degeba. Dar toată lumea zicea bine-merci că șeful le trasa câteva sarcini dimineața, iar în restul zilei nu stătea pe capul nimănui. Avea el acea formulă: rog ca cineva să..., cu care își atrase ironii tacite, așa cum se întâmplă deseori acolo unde un incult practic are în subordine oameni care îl depășesc prin erudiție. Astfel, încrezător și cu visul de mărire înaintea ochilor – căci, în ultimul an de liceu, profesoara de limba română îl îndemnase să publice –, Sirius prinse un moment liber și îndrăzni să bată la ușa biroului șefului. Fu invitat înăuntru și rămase în picioare câteva clipe care îl stingheriră, căci șeful era prins în calcule privind procentele după modificarea TVA. Când aproape se răzgândi asupra scopului său, Sirius își văzu șeful ridicând cu ușurare ochii din hârțoage și spuse:

— Dacă nu este momentul, pot reveni mai târziu.

— Te rog, dacă tot ai urcat până aici! zise șeful cu o vagă iritare.

— Știți, am venit la dumneavoastră cu rugămintea de a mă susține în publicarea unui volum de versuri.

Ochii șefului căzură puțin într-o aducere aminte, căci au mai fost pe la el angajați de-ai lui care au crezut că acest birou e ca sânul lui Avraam, apoi o grimasă obosită i se instală într-un colț al gurii, trădând plictiseală și neîncredere.

— Cum ai de gând să plătești?

— Îmi puteți reține din leafă până la concurența sumei necesare.

— Nț! Așa nu merge. (Sirius începu a soarbe ușor din elixirul dezamăgirii.) Banul trebuie să ruleze odată ce marfa este pusă în lucru, altfel se devalorizează. Pentru binele tău, găsește o metodă de plată care să ne convină deopotrivă, altfel nu văd cum pot să te ajut. (Nemernic care jupoi pielea de pe om! se surprinse gândind, plin de ură, Sirius.) Dar, dacă ai materialul la tine, lasă-mi-l să mă uit peste el și poate mă gândesc la vreo soluție.

Sirius abandonase deja ideea editării, dar făcu întocmai cum i se ceru și părăsi dezumflat biroul. A doua zi, dând cu ochii de șef, așteptă de la acesta o părere, însă omul trecu pe lângă el salutând absent. Desigur, are prioritățile lui și se cuvine să-i acord un răgaz - gândi Sirius. Trecu o săptămână, apoi încă una, cu același rezultat. Își aminti că aceeași profesoară care îi recomandase să publice i s-a adresat cam după o lună de la primirea caietului cu versuri, aceeași profesoară care, în primul an de liceu, citindu-i un eseu pe tema fericirii și a hedonismului, îl sfătuise să urmeze facultatea de jurnalism. Uite cum se legau lucrurile după atâta vreme: nu s-a înscris la jurnalism, dar lucra la o redacție și întrevedea posibilitatea publicării. Însă au trecut mai bine de două luni de când Sirius aștepta întrevederea cu șeful său, așa încât sămânța gândurilor negre încolțise și deja începu a da rod. Sirius își dădea seama că șeful nici măcar nu se sinchisise a-i citi poeziile, altminteri i s-ar fi părut logic să-și abordeze subalternul într-o manieră care să-i arate că i-a fost descoperită natura nevăzută, aceea frumoasă prin superioritatea ideilor și intensitatea simțului.

Dar ce știa acest visător despre lumea pe care uneori se temea să o descopere așa cum era, cu frumosul și grotescul ei? Se hotărî a-i cere șefului caietul înapoi, iar pentru asta ticlui o gogoașă pe care numai un naiv ca el putea să o creadă eficientă. Parcă îl auzea pe bișnițarul hrăpăreț spunându-i: Dar ce credeai, tinere, că voi veni la tine cu osanale să-ți spun ce mare talent posezi? Nu știi tu că visătorii sunt condamnați la sărăcie veșnică? Uite că nu se înghesuie lumea să te citească! Pune mâna și fă bani, dacă vrei să ajungi cineva și toți să te respecte! Într-o dimineață de aprilie, moinoasă și rece încât nu scoteai nici câinii din casă, șeful trimise vorbă către Sirius să urce la el în birou – în coteț, cum obișnuiau să spună angajații. De cum intră, i se spuse că azi va merge cu Geta, vestita vampă care își făcuse renumele de Geta Ziarista mai mult pentru talentele ei libertine decât pentru reportajele care consacrau acest cotidian. Înainte de a ieși, Sirius îndrăzni să întrebe dacă își poate recupera caietul cu versuri întrucât – chipurile! – îi trebuia la o serată literară studențească.

— Desigur! spuse șeful indicând caietul ce părea să se afle în același colț al biroului în care îl lăsase, de data asta acoperit de câteva hârtii. Și, dacă te interesează opinia mea, îți sugerez să fii mai obiectiv. Trăim vremuri imprevizibile, viața și ritmul ei i-a îndepărtat pe mulți de lectură și cu atât mai greu digerabile vor fi niște versuri în care autorul își vaită propriile drame. Cititorii vor să zâmbească, nu să se crispeze la suferința altora, căci nu interesează pe nimeni să știe ce simte un necunoscut. Tu ai potențial, de aceea îți recomand să frecventezi niște cercuri literare. Vezi cam ce se scrie, fă-ți relații, înoată o vreme cu rechinii și apoi mai gândește-te. După ce ai intrat în circuit, lucrurile vor sta altfel. De exemplu, încearcă să scrii pamflete; fă compromisul ăsta și vei avea succesul garantat.

Sirius nu mai spera de mult la impresii și ovații inflamate până la explozie, dar o recomandare atât de fățișă îi întrecuse orice surpriză. Mai mult uimit de cuvintele bișnițarului decât jignit, salută în silă și își văzu de treabă. La parter îl aștepta Geta, care dădu o ceașcă de cafea peste cap, supse două fumuri din țigara ajunsă la carton și spuse pe un ton apăsat, gutural:

— Ia geanta aia și hai cu mine!

Apoi Geta sări la volanul unui Matiz ca vai de el, porni motorul și strigă:

— Urcă în dreapta, nu sta cu alea în mână!

După vreo cinci minute de mers în care Sirius era pierdut cu gândul la cele spuse de șef, Geta, dornică de conversație, sparse gheața cu un hm! frenetic și spuse:

— Când ai urcat la boss nu aveai caietul ăla. Ce-i cu el?

— Nimic important. Îl uitasem mai demult la el pe birou.

Geta zâmbi ca și cum înțelesese mai mult decât i se spunea, apoi zise:

— Nu ar fi rău să ai în vedere ce ți-a recomandat. Bossul e un băiat bun și uneori are dreptate în ce privește gustul pieței. Pe vremuri, a fost și el un simplu rahat cu ochi ca noi, la un ziar de propagandă, iar, după 1990, ziarul acela a devenit cel de azi, cu patronul pe care îl știi.

— Să-i urăm succes, atunci!

— Te superi degeaba pe el. Crezi că, dacă era așa mârlan, nu putea să-ți tipărească vreo sută de exemplare și tu să-i plătești ca pentru o mie? Ce făceai cu toate volumele acelea? Dădeai o parte la prieteni, poate unor profesori și atât. Dar, vezi tu, nu e suficient să publici ceva ca să fii cineva. El știe ce se citește, chiar dacă este un incult; în douăzeci de ani de editură, a văzut cum se transformă gustul și interesele publicului, iar tu ești mult prea mic ca să faci față acestor murdare exigențe.

Deși nu-i picau prea ușor aceste cuvinte, Sirius le dădea dreptate, chiar dacă în sine își spunea că fiecare cuc cântă la ora lui. Primise mii de recomandări de când a început să scrie și niciuna nu a fost atât de caustică precum a șefului. În fond, el înțelegea prin preferința publicului o literatură cât mai lejeră și care să dea impresia că nu solicită timp cititorului. Poezia în vers clasic risca să obosească mai mult decât cea modernă, mai puțin pretențioasă și exonerată de orice fel de licențe și cutume. Rima te forțează cumva să recurgi la artificii, mesajul propriu-zis suferă ajustări solicitante și astfel creatorul este tentat să abstractizeze inutil pe marginea esențialului, în vreme ce poezia modernă nu a cunoscut aceste obstacole și chiar a izbutit să transmită prin formule simple o varietate de idei... Gândindu-se la toate acestea, descoperise acum că era impulsiv și suspicios, dar nu bănuia cât rău aveau să-i facă aceste aspecte... Văzând-l așa abătut, Geta spuse:

— Ai văzut o mulțime de concursuri televizate, în urma cărora câștigătorii desemnați de un juriu nu erau întotdeauna și gustul publicului. Pentru a se evita nemulțumirile, s-a trecut la votul popular, cel mai bun pentru a indica preferința audienței, iar asta a dus la schimbarea industriei televiziunii și a demarat o afacere care mulțumește pe toată lumea. De aceea, ar trebui să urmezi acest exemplu, să activezi în underground și să scrii nu pentru juriu, ci pentru public, căci publicul te va căuta, nicidecum o șleahtă de aroganți care cred că puterea lor stă în creioane și statistici măsluite. Scrie cum simți, dar scrie astfel încât cititorul să se identifice cu tine, să nu se simtă un nimic în lumea asta. Preferi versul clasic? Foarte bine că poți scrie așa! Dacă altădată literatura era un moft rezervat păturii superpuse, acelora care își umpleau golurile existenței cu snobismul de a fi văzuți cu o carte în mână, acum aproape toți oamenii au acces la ea. Dincolo de orice prejudecată privind gusturile unor categorii de oameni, nu uita că ei citesc doar ceea ce le captează interesul. O poezie pe sufletul cititorului atrage lecturarea alteia și nu este nevoie sa te pervertești de dragul acestei mase a cărei sumă de indivizi va fi întotdeauna relativă. Cred că asta a vrut să spună bossul, dar nu și-a ales bine cuvintele. Acum, hai să facem un pic de presă, că am ajuns la cuptorul nostru de pâine!

Sirius nu mai asculta de mult perorația Getei, într-atât era de prins în jelirea propriilor regrete, ci se supuse mecanic îndatoririlor ce-i reveneau, luând pe umăr geanta aceea de vreo douăsprezece kilograme. Mașina oprise în vecinătatea unui orfelinat, iar Sirius o luă orbește la pas înainte, dar fu oprit de Geta, care îl certă autoritară:

— Nu te înfige așa, căci sperii șoarecul care ține în gură porția noastră de caș. Pregătim de aici utilajul, pornim camera și intrăm ca furtuna peste ei.

— Ce fel de reportaj facem mai exact?

— Directorul acestui orfelinat își serbează aici ziua de naștere. O sursă din interior mi-a dat un pont: copiii sunt lăsați de izbeliște în vreme ce personalul petrece cu alcool la servici.

— Și noi surprindem acum niște petrecăreți afumați?

— Uite cum stă treaba: secretarul Consiliului Județean și-a angajat aici o mulțime de rude, de la bucătar până la un așa-zis educator care îndeplinește sarcini de călău și pedepsește copiii obraznici prin mijloace greu de imaginat. Un copil a fost ținut 30 de secunde în lada frigorifică pornită. Acel copil a fugit din orfelinat în urmă cu trei luni, iar interesul personalului de a-l găsi a fost atât de eficient, încât copilul a sfârșit asfixiat în catacombele vagabonzilor din București. Cine trebuie să răspundă pentru acest incident? Dracul! Directorul Asistenței Sociale dă liniștit declarații de presă, fără nicio remușcare pentru istoricul său pătat, valurile din presă s-au calmat, iar ăștia petrec bine-merci, în timp ce mama mortului caută să...

— Și noi dăm buzna peste acest sistem? interveni Sirius nerăbdător.

— Așa se face presă în mileniul trei – mai bine zis, și așa. Nu stabilizăm și nici nu desființăm sisteme care se clatină, ci atragem atenția societății să participe la demascarea impostorilor și consolidarea... Aha! Ți se par vorbe mari, domnule poet? Nu ai trăit suficient cât să scrii poezia pe care vor toți să o citească. O bibliografie intimidantă nu te face învățat dacă nu experimentezi ceea ce te face mai puțin șovăielnic. Dacă mergi mai departe pe calea asta, rămâi un copil speriat și indecis, care va eșua prin a consimți sclavagismul atât de des blamat în poezia ta.

— Destul! Hai să facem presă!

Apropiindu-se de orfelinat, Sirius exclamă:

— Ciudat! Clădirea asta îmi pare foarte cunoscută.

— Multe orfelinate au fost construite după un singur proiect, de aceea este foarte posibil să fi văzut o clădire asemănătoare la tine în oraș.

Sirius nu mai spuse nimic. Însă vorbele Getei nu îi liniștiră uimirea, chiar dacă ea avea dreptate. Era foarte posibil să fi văzut așa ceva în vreo secvență fugară dintr-un film vechi ori să fi visat, ceea ce credea mai puțin, dar era ferm convins că în realitate nu a trecut pe lângă o astfel de construcție niciodată. Cu cât se apropiau de intrarea principală a orfelinatului, senzația stranie se intensifică, devenind mai mult decât un deja-vu, aproape o certitiudine, ca atunci când te culci prima dată într-o casă străină și, la trezire, experimentezi o ușoară confuzie până realizezi unde te afli. Sirius trăia acele senzații de după trezirea din somn.

Imediat ce intrară în holul imens, care lui Sirius îi era la fel de familiar ca și clădirea, el execută mecanic indicațiile Getei și, când aceasta intră ca o furtună să filmeze petrecerea necuviincioasă, el rămase în hol, urmărind decorurile ca pe niște lucruri pe care nu le mai vazuse de mult și acum le regăsea în străfundurile memoriei latente. În dreapta acestui hol se afla un glasvant care dădea spre un coridor cu multe uși de o parte și de cealaltă. Cu cât descoperea mai multe detalii, cu atât sporea certitudinea lui că a mai fost aici – și nu doar în trecere, ci în repetate rânduri, dacă nu cumva a zăbovit vreme îndelungată.

Se gândi să-și sune mama pentru lămuriri, dar era certat cu ea de vreo câteva zile și ce ar fi însemnat tocmai acum să o întrebe dacă el a fost adoptat dintr-o casă de copii sau dacă ea l-ar fi lăsat pentru o vreme acolo în primii lui ani de viață? Se poate să fi fost lăsat la o creșă de zi, cum procedau mamele care lucrau program lung și nu aveau cu cine să lase copiii în îngrijire. De altfel, mama lui a dat mereu impresia că ascunde un trecut misterios, iar asta îi dădea lui o iritare ce sporea odată cu cunvingerea că a mai fost aici. Nu ar fi știut să spună ce se află la etajele superioare, însă își amintea lesne fiecare detaliu de care dădea cu ochii. Dar, cu cât se apropia de orice nou obiectiv, în memoria lui totul era invers, se îndepărta, ca și cum toate aceste amintiri îi reveneau dintr-o ultimă vizită a locului de la care își luase, poate, adio.

Tărăboiul iscat de Geta în rândul petrecăreților abțiguiți atrase curiozitatea câtorva copii care se apropiară dinspre coridor, dar rămaseră dincolo de glasvant. Sirius recunoscu acel tip de figuri ale orfanilor instituționalizați: fețe blege și tâmpe în aerul lor de o sălbăticie medievală, ochi bolnavi, triști și cu lumini stinse, așa cum arată orice copil maltratat despre care știi că va deveni o brută. Acele linii grosolane trasate între nasuri și bărbii, dar care în cele mai indulgente aprecieri se cheamă zâmbete, erau simple rânjete grotești ce trădau dinți strâmbi, murdari și stricați, așa cum vedem la orice bestie care se numește om doar pentru că știe să urle de foame. Terifiat de această vedenie, Sirius se luă după Geta, care acum urca la etajul întâi însoțită de directorul orfelinatului. Geta reuși să îl pună în impas pe acest domn, asigurându-l că venise pentru un interviu pe care el, probabil, uitase că l-a programat pentru azi.

Ajuns pe casa scării dintre etajele unu și doi, Sirius păru că revede pereții aceia vopsiți în albastru deschis; cândva, pe acești pereți, își amintea el, erau prinse scânduri în poziții neregulate, din care ieșeau vârfuri de piroane ruginite și strâmbe, iar scările erau înțesate de rotocoale din sârmă ghimpată. Parcă retrăia spaima de altădată, dintr-un timp dincolo de logică, ca într-un coșmar în care alerga printre sârme și țepi metalici, pe aceste trepte din beton cândva deteriorate, când fugea îngrozit de un nene agresiv care brutaliza pe oricine și din orice motiv. Acest gând era mult prea complex pentru a fi doar un deja-vu ori vreun vis premonitoriu, iar rațiunea lui spunea că, în acele clipe, mai mult ca sigur i s-au trezit amintiri refulate, amintiri dintr-o vârstă mai fragedă decât aceea la care își amintea și el că făcea caca la oliță, vârstă pentru care amenințări violente și fugi disperate erau prea mult, prea peste puterea de a discerne pentru a nu fi uitate între timp. Să fie oare amintiri induse? Dar cum, prin ce mijloace? Nu rezistă și își sună mama, pe care o întrebă precipitat și anxios:

— Ai lucrat vreodată la orfelinat, poate când erai însărcinată cu mine?

— Dumnezeule! exclamă femeia. Dar ce ți-a venit?

— Poate altcineva din familie, ori vreun bunic, o rudă oarecare a lucrat sau chiar a fost internat în casa de copii? Unele experiențe pot fi atât de puternice, încât devin amintiri ereditare.

Femeia, care cunoștea hipersensibilitatea emoțională a fiului ei, respiră ca și cum ar fi înțeles despre ce era vorba și întrebă:

— Iar ai citit vreo carte sfâșietoare?

Sirius nu mai apucă să răspundă, căci întâlni privirea iritată a Getei, care îl îndemna să nu uite pentru ce a venit aici. În același timp, un glas ce-i părea straniu de cunoscut, se auzi din dreapta:

— Rocker, te-ai întors, în sfârșit?

Sirius văzu lângă el un băiat de vreo treisprezece ani, chel și costeliv, cu fața osoasă pe care se vedeau pete de sânge coagulat.

— M-au bătut degeaba, Rocker! reluă băiatul pe un ton categoric și reprobator. Nu știu ce au avut cu mine.

Privind neclintit figura lovită a puștiului, Sirius păru că recunoaște un vechi tovarăș de suferință alături de care cândva a vrut să fugă din orfelinat, pe când abia intrară la școală, din pricina zilelor grele de acolo: mese frugale datorate orfelinilor mai mari care le luau mâncarea din față, educația prin mijloace coercitive exercitată de către pedagogi călăi, somn chinuit și speriat în paturi metalice cu lenjerie fetidă, toate derulându-se pe o scurtă perioadă înainte și după care se lăsa întunericul. Sirius făcu eforturi considerabile să întrebe:

— Augustin?

Puștiul rânji sinistru, cu acea paloare pe chip ce îi dădea un aspect cadaveric, apoi spuse:

— M-au bătut degeaba. Ce au avut cu fratele Augustin? Spune, Rocker!

Tocmai atunci, din biroul directorului ieși Geta, care, văzând că Sirius dialoga cu puștiul cel bolnav și murdar, cu picioarele desculțe, întrebă:

— Ai aflat ceva nou? Hai, că împărțim pontul.

Puștiul Augustin deschise ușa să plece, moment în care Sirius se oglindi în sticla fumurie a acesteia și, în loc să-și vadă chipul obișnuit, se recunoscu drept un puber cu trăsăturile grotești ca ale orfelinilor de acolo, aceia care îl îngroziră la intrare, speriat și cu ochii obosiți și plânși, cu părul ciufulit și o ureche zgâriată ce sângera ca în urma unei încăierări. În clipa aceea își pierdu cunoștința și leșină, iar ultimul lucru pe care îl văzu atunci fu pantoful sport al Getei care, având prezență de spirit, făcu un pas către el și, astfel, Sirius dădu cu fruntea de vârful moale al pantofului fără a se izbi cu capul de pardoseala din beton.

Vizualizări: 275

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte reușit fragmentul! M-a captivat, iar nerăbdarea mea este mare acum! Aștept continuarea! :)

Absolut impresionant! Deși subiectul poate fi considerat comun, modul de a nara îl situează pe o treaptă de sus. Tânărul poet, visător, idealist dă piept cu viața, cu șacalii convertiți la mercantilitate, doar. Geta - un personaj practic, dedat cu contemporaneitatea, creată se pare, după modelul șefului. Sirius - victima acestei contemporaneități, un  poet visător. Foarte interesantă devine și acțiunea... Vom vedea (sper) dacă pe acest tânăr visător îl va mutila viața...

Înlănţuirea dramelor declanşate de conflicte interioare și exterioare, cu rădăcini din realitatea acceptabilă sau nu, narat impecabil, fraze alcătuite de o mână sigură.

Aș avea un mic reproș: descrierile caracterului personajului principal Sirius, din prima parte a capitolului, devin ușor tehnice. Adică autoarea insistă prea mult pe părerea proprie, în termeni tehnici.

rog ca cineva să..., - după puncte de suspensie nu se pune alt semn de punctuație.

Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea.

Sofy

Doamnă Sincă, observațiile pe care le faceți asupra tehnicii din debutul acestui capitol sunt pertinente și întemeiate. În fond, psihicul personajului este cel care declanșează toate evenimentele narațiunii de față. De aceea, prezentarea în termeni de specialitate a profilului psihologic al lui Sirius are menirea de a fi privită ca un diagnostic... Rămâne de văzut dacă acest diagnostic se va dovedi eronat sau nu.

rog ca cineva să... Aici, punctele de suspensie țin locul unui surplus de cuvinte pe care am ales să îl ignor. Formularea rugăminții este cea care m-a interesat, concentrând atenția asupra clișeului sec prin care practicul șef pretinde îndeplinirea pretențiilor sale.

Dar, ținând cont de expertiza Domniei Voastre, mărturisesc că ce mi-ați scris cântărește încă pe atât. Vă mulțumesc pentru disponibilitate și îngăduință, iar, acolo unde se vor fi strecurat carențe, am rugămintea să mi le semnalați cu toată deschiderea.

Cu stimă,
 

Îmi place textul!  Felicitări!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor