„Râde iarăși primăvara / Peste câmpuri, peste plai”... Iar în acest „Întâi de Mai” bucuria mi-a umplut, din nou, sufletul!
De această dată prin apariția volumului de proză scurtă: AMINTIRI DIN CASA SUFLETULUI”... Practic, este debutul în volum de autor, cu proză scurtă, chiar dacă unele dintre proze au mai fost publicate în câteva reviste și antologii. Cartea are peste 300 de pagini, a apărut la Editura Betta, și conține cincizeci de proze și o serie de fotografii.
Prin aceste fotografii am căutat să prezint și să readuc în fața generațiilor mai tinere, pe cât a fost posibil, imagini cu portul tradițional, datinile și obiceiurile acelor vremuri.
Am scris aceste proze cu foșnetul, mângâierea, bucuria, cuvântului simplu iar acolo unde a fost cazul am căutat, să presar, înserez, cât mai multe cuvinte vechi... ca și vremurile. Totodată, am încercat să mă apropii, pătrund cât mai adânc în fibra acelei lumi. Sunt povești despre oameni și locuri care nu mai există și consider că acest bagaj emoțional pe care l-am purtat mai bine de jumătate de secol, este bine să rămână pentru a fi cunoscut. Însă, multe din aceste proze, lăstărite din copacul vieții, s-au născut și ca un îndemn spre neuitare... Și cum puteam s-o fac, altfel, dacă nu scriind?
Mulțumiri deosebite distinsei Doamne Paula Romanescu pentru Prefață, Domnului Stroia Gheorghe pentru Postfață și Dlui. Aureliu Goci pentru cuvântul de pe Coperta 4. De asemenea, aduc mulțumiri Domnilor Lucian Gruia și Vasile Bardan al căror cuvânt se regăsește pe cele două clapete.
Aceleași mulțumiri și Editurii Betta pentru găzduire cât și Dlui Rosu Nae Nicolae Roșu pentru implicare-editare!
La mulți ani, tuturor, de Ziua Internațională a Muncii!

Vizualizări: 106

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări, draga mea! Mă bucur mult. Felicitări tuturor celor care au pus umărul la apariția acestui volum! Succes pe mai departe!

Felicitări binemeritate ! Pentru mine ar fi util un link cu adresa unde pot găsi cartea online...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:

Monica Pester

Florica Munteanu Cuc

Elena Agiu-Neacșu

Mihaela Popa

Rotaru Dorel

Augusta Cristina (Chris)

Chindea Maria Elena

George Eftimie

Mărginean Liliana

Valerian Dincă

Jeler Eleonora Maria

Ioniță Gabriela

Simona Dobrin

Petruța Niță Bocu

Cornaciu Nicoleta

important!

Activitatea Recentă

Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Conviețuire a lui ovidiu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs a lui Chris
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Note din jurnal (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Lor, cuvintelor a lui Crinu Sorin Leşe
cu 4 ore în urmă
ovidiu a postat o discuţie

Conviețuire

Dimineața îți dorești o cafea, o cafea tare care să-ți alunge frământările nopții. Te revigorează…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Același lemn a lui Crinu Sorin Leşe
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Simplicisima istoriei a lui nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Simplicisima istoriei a utilizatorului nicolae vaduva
"Superb!"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Simplicisima istoriei a lui nicolae vaduva
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva

Simplicisima istoriei

Așa se scrie istoria, dens,cu pagini mereu aurii,care să dea trecutului sensși viitorului…Vezi mai mult
cu 9 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a postat o stare
"Mulțumesc d-na Vasilisia!"
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"La mulți ani minunați, Giorgiana! ❤️"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Simona Dobrin îi place postarea pe blog Zar cu zar a lui Ada Nemescu
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Simona Dobrin îi place postarea pe blog Fără mine a lui Ada Nemescu
cu 21 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ning... a utilizatorului bolache alexandru
"Mulțumesc domnule Valentin! Din inimă vă mulțumesc! Din păcate cred că mă retrag din acest univers.…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lor, cuvintelor a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Crinu, versuri pline de-adâncime ne încântă-ncet privirea să trecem peste micime,…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ning... a utilizatorului bolache alexandru
"Alexandru, ai adus din nou cuvântul, după vremea cu probleme, i-ai ales frumos…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Porumbel fără aripi a utilizatorului Alina Ilie
"  Alina, septembrie răzbate din sufletul tău... Ai stârnit emoţie prin zece versuri…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii nu e plin... a utilizatorului Stanescu Valentin
"Am o femelă patrupedă, în vârsta de 17 ani, care şi-a mutilat laba stângă din…"
ieri
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Golul vieţii nu e plin...

 un câine am pe trei picioarese târâie pe duşumeaprivesc iar teiul fără floarea-mbătrânit gogoaşa…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor