De Centenar, în orașul celor doi cioplitori cosmici : Brâncuși-Cănăvoiu

Detaliile evenimentului

De Centenar, în orașul celor doi cioplitori cosmici : Brâncuși-Cănăvoiu

Timpul : Noiembrie 4, 2018 la 6pm spre Noiembrie 7, 2018 la 7pm
Locaţie : Caminul Cultural Runcu-Gorj
Strada : Calea Eroilor
Oraşul : Tg-Jiu
Tipul evenimentului : cultural, international
Organizat de : CALOTA RODICA
Activitatea Recentă : Nov 7, 2018

Exportă în Outlook sau iCal (.ics)

Descrierea evenimentului


De Centenar, în orașul celor doi cioplitori cosmici : Brâncuși-Cănăvoiu
Rodica P. Calotă
Două mari evenimente au însufleţit meleagurile trupești și sufletești ale Gorjului, acest defileu spiritual prin care cultura converge spre eternitate : unul dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși, altul, marelui umorist gorjean, Ion Cănăvoiu ; de o parte, sintaxă în piatră, de cealaltă, sculptură în cuvânt . După cum ne informează presa locală și naţională, Centrul de Cultură „Constantin Brâncuşi” şi administraţia locală din Târgu Jiu au organizat, în perioada 24-28 octombrie, Colocviul Internaţional „Brâncuşi”, cu titlul „Ansamblul Monumental Brâncuşi, Târgu Jiu-80 de ani”, eveniment dedicat împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, la care au participat reputaţi cercetători din spaţiul european şi naţional, expoziţii de artă, lansări de carte şi film, precum şi Gala Premiului Naţional Brâncuşi, Colocviul s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Preşedintelui României: „Evenimentul închinat ansamblului monumental va constitui un omagiu adus lui Constantin Brâncuşi a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului XX, devenind un punct de reper pentru arta modernă şi contemporană. Prin intermediul acestui eveniment cultural aniversar, se oferă comunităţii naţionale şi internaţionale o nouă percepţie asupra reprezentativităţii şi unicităţii ansamblului brâncuşian, a valorii sale universale, în contextul recentelor cercetări întreprinse de specialişti şi a numeroaselor studii ştiinţifice apărute în existenţa de 80 de ani a operei”, au transmis reprezentanţii Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”.
Celălalt eveniment, care s-a derulat în paralel cu primul, nu este deloc mai lipsit de importanţă, fiind dedicat unui om de cultură, care a impus un stil specific acestei zone cu « oameni de piatră », care « vorbesc cu munţii », până ce luceferii alunecă în jgheaburi... Este vorba despre
Festivalul Internaţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, Ediţia a XXVI-a în perioada 26-28 octombrie la Târgu-Jiu şi Runcu, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, după acest program :

Panou de comentarii

Adaugă un comentariu

RSVP pentru ca De Centenar, în orașul celor doi cioplitori cosmici : Brâncuși-Cănăvoiu să adauge comentarii !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Particip (1)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 38 secunde în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 12 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
cu 17 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 22 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 22 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor