Beție - Japonezul (7)

[Mihaela Suciu]

       Nu trebuia s-o întrebe nimeni, la începutul coabitării, când s-a mutat la el: cum este? fiindcă răspunsul era licărul ochilor: Suuuper! Își găsise un nou sens!

       El, bărbat implicat în propria viață, s-a străduit să-și termine studiile, să-și facă o carieră și să-și creeze confort: mașină și casă, iar de când venise ea, voioșia îi pășise pragul; intrase exuberantă și era molipsitoare. Se grăbea să ajungă acasă, să simtă plăcerea împărtășirii noutăților. Discuțiile erau incitante, iar când ieșea însoțit, cu ea la braț, mândria îl gâdila. În plus, primise și bonus: curățenie și totul pus în ordine, mâncare și prăjituri! Colegii gustau din dulciurile ei și-l înghionteau, așa, amical: „Băi, e mișto! Mai c-aș schimba-o cu a mea...”  

       Ambii erau adulți. Căsătorie? Nici vorbă! Gura lumii?... E adevărat c-o ispitea câte o vecină, dar o lăsa vorbind, nu-i păsa... Mama-i murise și cât timp mai trăia tatăl ei, avea cu cine se sfătui într-un mod inedit. Deseori, ironia lui o lua în răspăr, iar concluzia era ambiguă, asemeni Oracolului din Delphi: „Căsnicia este iarba dracului! Cine o paște moare, cine n-o paște, moare că n-a păscut-o!” sau „Grăbește-te, fugi! dar încet, încetișor și dă-i bătaie.” Vorbele paterne împreună cu experiența trecutului, uneori nu prea plăcută, îi țineau trează mintea, ca un psiholog la datorie: Orice relație se verifică în timp! Dar cât? Există persoane care stau într-o relație toxică, ani și ani, și indiferent ce le-ar explica cei din jur, ele nu se pot desprinde. Oricâte îndemnuri și susțineri ar fi, persoana e blocată, blocată complet la nivelul ei mental, îndârjindu-se: „Nu pot renunța! O să se schimbe!” iar schimbarea nu vine, vin însă cele neplăcute, agresiunile: nonverbale, verbale și chiar fizice, și acceptându-le persoana trăiește pe jumătate, neîmplinită, și fiecare șansă pe care o dă celui nociv, de fapt și-o dă sieși, își verifică rezistența și-și impune noi limite. Până când? Până ajunge la capătul răbdării, al efortului, al disperării și singurătății, până-și consumă combustibilul pentru acea relație și-și descoperă identitatea, sinele! Abia atunci, apare momentul de revelație: „Clic!” și în câteva secunde prinde firul ascensorului și trece la următorul etaj. Firul există de când ne naștem, iar ascensorul e sinele! Putem accesa multe etaje, alături de cine dorim, dar numai cât ține firul, firul vieții.

 

       După doi ani, relația lor se consolidase și se înălța respectând libertatea celuilalt, aveau însă multe activități împreună și mare parte din energie și-o consumau în casă. Câte nu trebuie într-un apartament nou? El era pentru modern, ea – practică. Ades, își exprimau opiniile, depănând știrile zilei:

– Ne-a venit o colegă nouă, zicea el. Simpatică rău! Păcat de X, era băiat bun dar bea. I-au făcut vânt!

– A pierdut serviciul fiindcă n-are măsură, fusese prevenit, nu? și câți nu beau? dar: „Boul bea ca boul și omu’ ca omu’!” iar „Ce naște din pisică...”

– Stai puțin, dacă tatăl e bețiv, înseamnă că urmașul va deveni alcoolic?

– Nu, nu cred! și nu m-ai lăsat să termin: „șoareci mănâncă, dacă vrea!”. Sunt mai mulți factori: familia, societatea, efortul personal... fiecare în parte și toate la un loc modelează caracterul omului. Dacă l-au „bușit” cei de la serviciu, e posibil ca-n final, X să nu rămână „boțit”. Povestește-mi despre noua colegă...

 

       Obișnuiau mereu să se anunțe de schimbările survenite pe parcursul zilei și n-a fost surprinsă când el i-a comunicat că rămâne peste program, la o chermeză. De data aceasta însă, întors pe înserat, n-a mai discutat nimic și a adormit buștean. Pe la miezul nopții, tatăl ei s-a trezit cu un telefon. Speriată:

– Alo, tata?! A fost la o aniversare. E schimbat! Când a sosit n-avea orientare, a adormit și acum, bolborosește în somn... Nu-i agresiv, dar dacă... M-am panicat, ce să fac?

– Așa au unele noroc, scapă de-un bețiv și dau peste un drogat. Dacă ți-e frică, pleacă!

– Bine! și-a plecat cu taxiul, la familia vărului primar, din apropiere. Deconectând telefonul, s-a simțit liberă; tăiase cordonul ombilical! Dimineața, ecranul mobilului era plin de apeluri și mesaje cu tot tacâmul. A cedat. Fie!... și-a fost până la următorul apel către părinte, dar de data aceasta, nu părea speriată:

– Alo, tata?! Iar s-a întâmplat! Îl duc ca pe un copil până la ușa băii, că n-are direcție și vine înapoi teleghidat.

– Dragă, dacă miroase a băutură – e bărbat, dacă umblă chiauna – e somnambul! Acum, nu-i spune nimic, mâine, știi tu, cu binișorul... („Binișorul”, din discuțiile de a doua zi: dacă are vreo problemă sufletească sau materială, dacă vrea ca ea să plece și nu îndrăznește să-i spună, că nu-i impune nimic și e liber să facă ce dorește, că ea poate să plece... În toate câte s-au spus, el zicea că-i bine, c-o iubește și nu are nici o problemă... „Scuză-mă!”)

 

       Posibil ca vremea ploiosă, din în ultima lună, s-o fi întors pe dos... El tot galant! O anunța când întârzie, să nu-și facă griji... Putea? Mda... În fine! Cum sta la geam, așteptându-l, îi pică fisa: Mi-a cerut el să-i fac menajul? Nu! Așa, fato, tu te-ai înhămat, tu te deshami... S-a angajat la cabinetul unui avocat de renume, nu cu normă întreagă, dar un ban în plus nu strica, iar „șeful” era nostim și nici nu simțea cum zboară timpul!

 

       A venit iarna! Da, ce iarnă! Zăpadă cât cuprinde! O zi cu soare orbitor. Pe aleea parcului două persoane. Ea își făcea de cap, bucurându-se! Din poziția de drepți, cădea pe spate: Iu-hu! în mormanele albe. În trecerea ei, se căscau goluri, de parcă trecuse un animal misterios, hămesit. În jur, copacii-și purtau pe umeri hermina! Cascade lucioase, albe, se revărsau la cea mai mică atingere. „Ăsta e intact. Scutură-l!” se ruga ea, desfăcându-și brațele, s-o îmbrace puritatea. Alerga cu ochii mijiți, răsfățată de mângâierea caldă, solară... Glasul telefonului i-a întrerupt jocul: „Vezi că întârzii!” Răspunsul ei: „Bine dragă, sună-mă când vii spre casă, eu merg la mătușa, să povestim!”... Înnoptase și deodată, ea uitându-se la ceas: Ce târziu s-a făcut! Acasă! Acasăăăă, fato!”... iar acasă: O! A adormit?! Dormi, dragul meu! Sper că... Țîîr, soneria!

       A deschis ușa. În fața ei, doi băieți:

– V-am adus portofelul! și au arătat actul de identitate ce-i ghidase la adresa lor. Avea poza lui.

– Unde l-ați găsit?

– La grădiniță!

       N-a cerut lămuriri, dar gândul se frământa: Pe unde o fi umblat, eu nu știu nici o grădiniță în apropiere, o fi una la școală? „Mulțumesc!... Stați puțin...” Știind că nu are bani în geantă, a deschis portofelul lui și-a înmânat celor doi, două bancnote. A trebuit să insiste de multe ori, pentru ca ei să primească banii... nu-i venea a crede: Există oameni corecți, încă?... „Mulțumim frumos!” „Eu vă mulțumesc!” Dumnezeule! Portmoneul l-a pus în sertarul dulapului de lângă ușă. Clic! și gândul: Trebuie să-ți vezi de viața ta. Îți ajunge! Nu poți da explicații despre o destinație, unui surd ce nu vrea să vadă drumul și nici unui orb care nu vrea să te audă! E surd și orb! Lasă-l să vină spre tine, să te roage! Dormi fără griji, în fond, e adult! Are un weekend, să cugete! Două zile o să-i pară... Iu-hu-hu!

       Dimineața, agitație... „N-ai văzut, portofelul meu?” „Nu!” L-a lăsat să caute în continuare, iar ea s-a dus să pregătească o gustare. Îl auzea cotrobăind, cotrobăind, iar și iar..

       Când a ieșit din bucătărie, să-l invite la masă, el era deja îmbrăcat de plecare.

– Unde pleci?

– Nu știu! Sunt un tâmpit! Un tâmpit! Merg să iau aer!

– Stai să mâncăm și discutăm...

       S-a așezat posomorât și a dat plasa cu mandarine deoparte:

– Le-ai cumpărat, ieri?

– Nu dragă, tu le-ai cumpărat și le-am lăsat exact unde le-ai pus! Nu-ți amintești?

– Of! Nu mai știu nimic, nimic, parcă s-a rupt totul la jumătatea drumului... Sunt disperat! Am pierdut carnetul de conducere, actele mașinii, cardurile, buletinul... Spune-mi ce să fac?

– Ți-am mai spus și...

– Spune-mi! De data asta, fac tot ce-mi zici! Sigur...

– Nu are rost să te agiți, actele se refac. Să așteptăm, poate le găsește careva și le aduce. Ții minte când nu găseai cheia și a venit la ușă vecinul?

– N-am eu norocul ăsta... Ce să fac? Spune-mi ce să fac!

– Am o idee! (El îi aspira cuvintele de parcă era înecatul fără aer.) Mâncăm, tu joci un joc virtual, până fac eu cafeaua. Pe urmă, mergem la cumpărături. Trebuie să-ți ocupi mintea cu altceva, altfel înnebunești la gândul ce nu-ți dă pace. Bine?

– Bine! zise și luă două îmbucături. „Nu mi-e foame, merg la calculator...”

 

       Două voci se încrucișau în duel: Dă-i actele!... Nu-i da! Ți-ai propus să-l ții în șah două zile... Dă-i!... Nu-i da!... Dă-i!... Nu-i da!... O, dulce nebunie! și parcă interveni și vocea tatălui: Dă-i actele! Dacă viața i-a dat o lecție, nu-i cazul s-o lungești la infinit. Tu nu ești răzbunătoare!

       I le-a dat! A strâns-o în brațe și s-a învârtit cu ea, ca un titirez. Bucuros a băut cafeaua și mergând la cumpărături, pe drum, se oprește arătându-i: „Uite, aici, am căzut!” (Alături era un loc de joacă pentru copii, posibil grădinița de care vorbeau cei doi băieți.)

– Deci, nu-ți amintești când ai luat mandarinele, dar știi unde ai căzut!? și râzând: „Cred că ai nevoie de o trântă, ca să te trezești! Mă, tu ești beat de iubire! Însoară-te!”

– Da, mama!... și furat de imaginea colegei de serviciu: „Mamă, aș fi un tată bun?”

 

( va urma)

[Vasilisia Lazăr]

Bravo, Mihaela! Te citesc cu mare drag și interes.

[Vasile Grozav]

,, Firul există de când ne naștem, iar ascensorul e sinele! ,,

sau parafrazand: ,, Ne cosatorim pentru ca suntem beti de iubire,,  Foarte frumos si profund si nu sunt numai ele.

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Lisia! Ai zis că citești toate episoadele cu japonezi... mă bucur când găsesc „oameni de cuvânt”! Drag!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Bravo, Mihaela! Te citesc cu mare drag și interes.

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Vasile Grozav! Și eu-minima vă citesc cu interes maximele! 

Vasile Grozav a spus :

,, Firul există de când ne naștem, iar ascensorul e sinele! ,,

sau parafrazand: ,, Ne cosatorim pentru ca suntem beti de iubire,,  Foarte frumos si profund si nu sunt numai ele.

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc frumos celor 11 membri! Cu bucurie vă îmbrățișez, unul câte unul, fiindcă și în inima mea sunteți ,,unu și unu”!

[Vasilisia Lazăr]

Mihaela, nu am uitat, mereu îmi era gândul la japonezi :))), doar că nu am avut timp mai repede. :(

[Mihaela Suciu]

Lisia, n-a fost un reproș, dimpotrivă... m-a bucurat prezența ta! Eu pot aștepta, am timp, din fericire! Mă bucur să găsesc ,,oameni de cuvânt” , cei care se țin și cei care mânuiesc. Drag!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Mihaela, nu am uitat, mereu îmi era gândul la japonezi :))), doar că nu am avut timp mai repede. :(

[Elena Mititelu]

Aștept cu mare drag urmarea!

Am lecturat cu plăcere!

Felicitări!!