Japonezul (5)

[Mihaela Suciu]

– Bre, Natalițî, mulțămiesc! – zise Aglaia pe limba vecinei, conducând-o ușurel spre ieșire. Când ușa s-a închis în urma ei, adevărul a izbit-o drept în plex: Timp pierdut! Așa-ți trebuie dacă stai toată ziua la palavre și nu-i vinovată Natalița, tu ești! c-ai antrenat-o la prostii și te-ai complăcut. Schimbă foaia, madame, trezește-te! Hai, bea-ți cafeaua și fă-ți un plan!

       Nici n-a apucat să aprindă aragazul că s-a aprins telefonul, iar vocea interlocutoarei se precipita explicând:

– Fa, Aglaie, fatuca îi dracu pi pamânt, sî-ți zîc... Olieacă, olieacă, sî-mi fac crușia cî am pominit pi... Doamni, iartî!

– Natalițo, fă-ți cruce, spune toate rugăciunile pe care le știi, dacă ți-ai spurcat gura bea agheazmă și lasă-mă să-mi beau cafeaua în liniște... și a închis.

      A pus ibricul cu apă pe flacără. A luat o coală „A4”, s-a uitat spre calendar încercuind data și-a înscris-o deasupra colii, apoi dedesupt cu majuscule „Cumpărături” și-a subliniat. Am început ultima cutie de chibrituri, ar trebui să cumpăr o duzină, dar poate mai adaug ceva pe parcurs, că n-o să mă duc la magazin doar pentru câteva cutii și, ia să văd! cât e ceasul?... O, e deja zece trecut, dar lasă că ies mai târziu, acum, e cam răcoare și se mai încălzește până atunci. Mă relaxez în sufragerie, pe îndelete, îmi fac un program. Să iau hârtia cu mine.

      Fotoliul o îmbrățișă drăgăstos cu aromă îmbietoare de cofeină. Deasupra cafelei, aburul se împletea și se despletea transparent în fuioare. În față, un cucui de toată frumusețea în mijlocul peretelui nu-i da pace: Oare cât o costa un goblen? Cât timp îmi ia să-l cos? Ei, abia mi-am schimbat ochelarii și iar vine nora:„Vai, mămică, ce frumos este! Nu mi-l dai?” „Ia-l!” Gata! Nu mai cumpăr... mai bine gust cafeaua, mîîî, o mai las puțin să se răcească... Totuși peretele e prea gol. Trebuie să pun un tablou, dar ce? O, da! Îmi iau un puzzle, unul mare de 4000 de piese, iarna bate la ușă, ce-o să fac? și mă ajută Nata... Na! Nici nu apuc să-i pronunț numele în gând și mă sună:

– Ceva noutăți, Natalițo?

– E frumos, fa Aglaie, sî-și batî joc fata iasta, di batrânețili mieli? Îți zîc, îi unsă cu toati alihiile, dar nici io nu-s proastă. Să-ți spun...

– Natalițo, nu mi-am terminat cafeaua, te sun eu! și-a închis.

        Să dau niște telefoane, pe fiu-meu nu-l sun, e la serviciu, ședințe, chestii-trestii, o sun pe Maria! Am uitat, e în Italia, i-a născut fata un nepot... Să fie sănătos! Ei, era bine dacă aveam net, să nu uit diseară când sună fiu-meu să-i spun să-mi aducă calculatorul, ce m-o fi apucat să-l refuz? doar n-o să rămân analfabetă în cibernetică, să-mi facă adresă, da! și-o să vorbesc cu Maria pe facebook că ea are, s-o întreb ce-a vizitat și ea să-mi spună cum orăcăie brotacul... ce distracție! Pe cine să sun? A! pe... Nu, nu, cu... am vorbit aseară, nimic noutăți, sun pe... nu, categoric nu! iar începe să se văicărească, n-am chef, pe... sărim, s-a sclerozat săraca! Pe... la naiba, n-am pe cine. Deschid televizorul? Ce să văd? La ora asta nimic interesant, doar butonez canalele și căpiez. Ce să fac? Ce să fac? Mai bine sorb cafeaua dintr-o înghițitură, să scap de-o grijă. Mîîî, e bună, n-are gusturi rele noră-mea! și dacă mă gândesc, chiar e fată bună...

        Așeză ceșcuța golită pe farfurioară privindu-i transparența, forma și modelul imprimat... Asta, mi-a dăruit-o Natalița. Ce drăguț din partea ei!... A! S-o sun! O scot în lume!

– Alo! Natalițo, te invit la o prăjitură în centru... Îmbracă-te! În drum, cumpărăm reviste cu integrame și sudoku... ne aerisim și ne culturalizăm. Cu o condiție! să nu-mi mai zici „fa”, eu îți spun madam Natalița și tu madam Aglaia, suntem doamne! Ai înțeles?

– Îhî!

– Se poate, madam Natalița? Ce-am hotărât? Ești o doamnă, fară „îhî”!

– Da! dacă așa vrai, dar sî-ți povestiesc...

– Spune! Repejor, n-o lungii!

– Fata m-o îmbrobodit cu vorbili, dar io m-am dișteptat după șe-am intrat în casa mie. Șî zîc, amu: când o vinit fumeia di sarviși, o invitat-o în sufrajierie, nu? – cî draguțul iera în bucatarie, iar când am mers io, pi mini m-o chiemat în bucatarie – cî draguțul iera în sufrajerie șî m-o amiețît cu vorba că draguțul e șireș, cî-i japonez, mi-o zîs șî numili șeva cu... sac... sac... am uitat cum i-o zîs șî parcî mi-o pus sacul pi ochi... Bre, cum sî înfloreascî un copășiel di o palmî? și io știu că șireșii ori sunt amari adecă salbatiși, ori îs dulși adecă altoițî, di undi japoniez?

– Madam Natalița, vezi de ce vreau să ieșim? Gata, schimbăm jocul, ne-am îmbâcsit în bloc. Să știi că există cireș japonez, chiar și un festival al florilor de cireș „Sakura”, iar dacă e de-o palmă e un bonsai și înflorește.

– Da și dișteaptî iești... Sî-mi pun părul pi moațî?

– Lasă moațele, iei pălărie, madam Natalița! Gata discuția despre fată, ea cu ale ei, noi cu ale noastre... Îmbracă-te, vin să te iau la plimbare... Hai, pa!

 

( va continua)

 

 

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc de citire și semn celor șapte membri!

[Emil Dumitru]

Frumos, lecturat dintr-o suflare!

Beau o cafea și citesc și tot citesc, cu gândul la fotoliul de acasă, Doamne, ce mult îmi lipsește!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Emil! Comentariul tău îl completez cu o melodie lansată în 1987:

https://www.youtube.com/watch?v=Fc3yfQIusdg

Postez un comentariu despre Mirabela Dauer, să-ți ocupe mintea :))

„Într-o zi, cu mulţi ani în urmă, bunică-mea îmi făcea semn să deschid şi eu radioul mai repede. Am întrebat-o ce vrea şi mi-a spus emoţionată: Cântă fata aceea blondă -COTOIUL DIN ODAIE ! Ascultă şi tu!”

Nu sunt chiar cât un fotoliu dar te îmbrățișez cu drag!

Emil Dumitru a spus :

Frumos, lecturat dintr-o suflare!

Beau o cafea și citesc și tot citesc, cu gândul la fotoliul de acasă, Doamne, ce mult îmi lipsește!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc frumos pentru a opta inimioară!

[Ion Lazăr da Coza]

Salut emanciparea!

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

M-a impresionat mult acest fragment:

Să dau niște telefoane, pe fiu-meu nu-l sun, e la serviciu, ședințe, chestii-trestii, o sun pe Maria! Am uitat, e în Italia, i-a născut fata un nepot... Să fie sănătos! Ei, era bine dacă aveam net, să nu uit diseară când sună fiu-meu să-i spun să-mi aducă calculatorul, ce m-o fi apucat să-l refuz? doar n-o să rămân analfabetă în cibernetică, să-mi facă adresă, da! și-o să vorbesc cu Maria pe facebook că ea are, s-o întreb ce-a vizitat și ea să-mi spună cum orăcăie brotacul... ce distracție! Pe cine să sun? A! pe... Nu, nu, cu... am vorbit aseară, nimic noutăți, sun pe... nu, categoric nu! iar începe să se văicărească, n-am chef, pe... sărim, s-a sclerozat săraca! Pe... la naiba, n-am pe cine. Deschid televizorul? Ce să văd? La ora asta nimic interesant, doar butonez canalele și căpiez. Ce să fac? Ce să fac? Mai bine sorb cafeaua dintr-o înghițitură, să scap de-o grijă. Mîîî, e bună, n-are gusturi rele noră-mea! și dacă mă gândesc, chiar e fată bună...

E despre singurătate. E despre bătrânețe. Și despre multe altele. Bine surprins! Și, ca să râdem puțin (un râs totuși amar), noroc cu Natalița. Cine nu are una, să cumpere!

Bravo, Mihaela!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc! Oare emanciparea e calea? Cred că: depinde de cum o înțelege fiecare!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Salut emanciparea!

da Coza

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Lisia! Cine n-are o „Natalița”, ar trebui s-o găsescă. Suntem ființe sociale de când Dumnezeu a oferit o Evă, parteneră lui Adam, că Lilith o luase razna, se emancipase. :))

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

M-a impresionat mult acest fragment:

Să dau niște telefoane, pe fiu-meu nu-l sun, e la serviciu, ședințe, chestii-trestii, o sun pe Maria! Am uitat, e în Italia, i-a născut fata un nepot... Să fie sănătos! Ei, era bine dacă aveam net, să nu uit diseară când sună fiu-meu să-i spun să-mi aducă calculatorul, ce m-o fi apucat să-l refuz? doar n-o să rămân analfabetă în cibernetică, să-mi facă adresă, da! și-o să vorbesc cu Maria pe facebook că ea are, s-o întreb ce-a vizitat și ea să-mi spună cum orăcăie brotacul... ce distracție! Pe cine să sun? A! pe... Nu, nu, cu... am vorbit aseară, nimic noutăți, sun pe... nu, categoric nu! iar începe să se văicărească, n-am chef, pe... sărim, s-a sclerozat săraca! Pe... la naiba, n-am pe cine. Deschid televizorul? Ce să văd? La ora asta nimic interesant, doar butonez canalele și căpiez. Ce să fac? Ce să fac? Mai bine sorb cafeaua dintr-o înghițitură, să scap de-o grijă. Mîîî, e bună, n-are gusturi rele noră-mea! și dacă mă gândesc, chiar e fată bună...

E despre singurătate. E despre bătrânețe. Și despre multe altele. Bine surprins! Și, ca să râdem puțin (un râs totuși amar), noroc cu Natalița. Cine nu are una, să cumpere!

Bravo, Mihaela!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc frumos celor zece! Și de la mine „10”!