Scrisul care devine viu când îl citești  

 

 

       Atunci când începi un roman, te întrebi dacă va merita efortul să îl parcurgi până la capăt, pentru că, așa cum știm, timpul are mare preț în viața noastră. Nu că am gândit așa când am pus în bagajul meu pentru vacanță romanul „La umbra Vezuviului”, al scriitorului și poetului Ion Lazăr da Coza. Știam că timpul pentru a citi acest spectacol al cuvântului scris e un timp câștigat, deoarece am avut fericirea să citesc și un volum de povestiri de același maestru în arta scrisului, Ion Lazăr da Coza  Citind povestirile din volumul „Apusul îngerilor”, m-a frapat faptul că mă regăseam în fiecare personaj, că îmi însușeam trăirile și părticica de suflet ale fiecărui erou principal. Scrise într-o manieră absolut superbă, povestirile domnului Lazăr da Coza îți aduc în minte evenimente ce au marcat viața satului românesc. Uneori cu un final trist, alteori lăsându-ți un gol în stomac și posibilitatea interpretării finalului într-o manieră personală. M-au copleșit povestirile ca niște aduceri aminte a unor fapte la care, într-un fel sau altul, am fost martoră. Atât de profund e stilul epic al scriitorului că după ce ai citit și ultimul cuvânt, închizi cartea și rămâi în minte cu întrebarea „Cum de am uitat toate acestea?” Norocul meu, al cititorului, e că am cunoscut, fie și virtual, un mare talent scriitoricesc, Ion Lazăr da Coza, care prin superbele scrieri ale domniei sale ne aduce aminte că viața nu e doar o fabrică de iluzii. Că realitatea uneori bate filmul.

       Și fiindcă am folosit o expresie atât de uzitată - realitatea bate filmul - revin la prima propoziție a acestei umile incursiuni în pagini de suflet ale omului de litere Ion Lazăr da Coza și anume la romanul „La umbra Vezuviului”.

       Când l-am pus în bagajul pentru vacanță am gândit așa: am doar două zile în care nu voi coborî pe uscat, deci sper să reușesc să-l termin, are 270 de pagini, nu îmi iau altă carte. Trebuie să va mărturisesc faptul că am greșit aprecierea timpului pentru lectura acestui roman. 

       L-am început într-o dimineață la ora 8:00 și până la 1:00, noaptea, nu m-am ridicat din fotoliu decât câteva momente. Scris într-o factură elevată, cu aprofundate cunoștințe despre perioada romană, premergătoare catastrofei din Pompei, cu foarte multe detalii ale scenelor importante (luptele gladiatorilor, predicile religioase alr Saphirei), citind ți se desfășoară înaintea ochilor un film gen Spartacus, cu intrigi și descrieri demne de cel mai bun regizor. Am înțeles, sorbind cu nesaț fiecare cuvânt, un lucru: tindem să judecăm oamenii după aparențe, după învelișul exterior, după ceea ce se vede așa la o primă impresie. Romanul lui Ion Lazăr da Coza m-a învățat că viața are o conotație de veșnicie ce uneori e doar o secundă în plus sau în minus pentru a o pierde. Tot eșafodajul construit de Saphira pentru a aduce liniștea în sufletul celor ce erau importanți pentru ea, într-o secundă de răzvrătire a Vezuviului, s-a prăbușit, transformându-se totul în cenușă. Teodoros reprezintă exemplul de puritate și frumusețe sufletească, o intrinsecă figură a perfecțiunii interioare, doar că transpus într-un înveliș ce privit îți crează o reacție diversă de ceea ce ar trebui să fie. Teodoros e iubirea, forța interioară, inteligența, hotărârea și determinarea acelei epoci când viața aproape nu avea valoare. Saphira a reușit să salveze acel suflet imaculat așezat din nefericire într-un trup nu foarte frumos, dăruindu-și toată existența efortului de a ascunde spița nobilă a lui Teodoros, dar, în același timp, de a oferi o viață ușoară fiului ei natural. Finalul acestui fascicol de istorie, atât de frumos redat de Ion Lazăr da Coza, te surprinde într-o manieră de neconceput. Suspansul te prinde în mrejele lui și te face să citești cu înfrigurare pagină după pagină, să fii părtaș la tot ce se întâmplă.

       Mi-am permis să scriu câteva cuvinte în modul meu, cuvinte sărace care nu reușesc să redea toată splendoarea scrisului acestui magician al cuvântului numit Ion Lazăr da Coza. Așa cum scria superba sa soție, Vasilisia Lazăr da Coza, despre poezia lui „că este vie”, închei spunând: „romanul tău, da Coza, este viu!”

Vizualizări: 154

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mara, îți mulțumesc pentru fiecare cuvânt scris - știu că le-ai scris cu sufletul tău curat!

Drag,

Cu mare drag Ion, meriti cuvinte si mai frumoase pentru ca esti un AS al literaturii noastre. Eu iti multumesc pentru ca mi-ai dat posibilitatea sa descopar frumusetea din sufletul tau.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 34 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 56 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 8 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dacu
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor