Mi-e vocabularul atât de sărac! Cu fiecare zi mai pierd un cuvânt și teamă mi-e... Când n-or mai fi cuvinte, oare ce gânduri mă vor bântui? Se vor intersecta cu ale tale?

     Acum, însă, e de-ajuns să mă întorc spre răsărit, spre apus, să mă rotesc în sensul acelor de ceasornic sau invers și orizontul cu o mână nevăzută îmi răsfiră cuvintele rămase și le așează altfel; pe o linie imaginară șirul devine cursiv, iar când ochii îmi joacă în ape, apare un portativ și parcă văd mâna ce contura cheia sol la început de...

     Mai ții minte cum se auzea pe vale și pe deal pick-upul dat la maximum? În fiecare zi, aceași melodie de dor – ușor comic; o știau toți pe de rost, se opreau o clipă din lucru și abia așteptau să ajungă acul în punctul cu pricina: „Ioaane, Ioaaane! ’oane! ’oane...” Ca o eternitate, repetitiv, suna acel: ,,oane” și nimeni nu s-a gândit vreodată să schimbe placa ghidușă. În simplitatea ei, omenirea găsea gustul ineditului.

     Și azi, se repetă fiecare silabă ca o notă cu vibrația ei, iar în armonie se unesc fermecător și curg în parafraze. E ceva magic! Dar astăzi, lumea se adună ca la bâlci, la roata norocului, și toți așteaptă nerăbdători să vadă numărul, senzația. În acest timp, secundele fiecăruia se numără și doar o banală dimineață se agită: Trezește-te! Trezește-te! Pierzi autobuzul!... Asta îmi amintește de femeia cu cercei, tolănită în versuri închinate eternului feminin, care prozaic își umezea buzele rostind: „Mai vreeeau...” – pisicindu-se... și de năduful cu profil seducător proaspăt bărbierit: „Of, iar?”; apoi, se întorcea freș spre ea. O incitau cele trei note. Le inspira profund. Iscodindu-l: „Ce marcă de after shave, folosești?” iar el persiflându-i graiul, îi torcea la ureche șoptit: „Ți-e ghini?” și-i privea cercelul cu pietricică roz ce înflorea pulsând pe venă... Și-a mai fost o dată, și încă o dată, și pe urmă s-au unit într-un adverb de poveste: „odată”.

     Același joc de altădată! „Ți-e bine?” – mă-ntreabă zorii grijulii, eu mă-ntind agale... Da!... Atunci, ghini, ghini, Ioane! Amu, ghini ’oane, oane, oane... Sigur pe el, timpul întoarce vechea placă, chicotind: Ce greu e să găsești o ultimă îmbrățișare... Ciao, ciao! și dispare mâncând pământul cu încă un cuvânt de-al meu. Hoțu’!

 

Vizualizări: 316

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mihaela: prin comentariul adus (ca replică la spusele mele) mi-am amintit de povestirea doamnei Passionaria Stoicescu. La ieșirea din metrou, lângă Universitate, a văzut cartea dumneaei la vânzare - de! anticariatul stradal funcționează . Cum era cartea pe care nu o mai avea în biblioteca personală s-a hotărât s-o cumpere. Numai că vânzătorul ambulant cerea mai mult decât avea, ca bani, asupra dumneaei. Și atunci s-a hotărât s-o fure de pe tarabă. Cum s-a terminat „hoțoaica” aventură?  Rămâne să recitim povestirea. Care (de buclucașă ce-i) e tare nostimă! Și scrisă cu mare talent pe lângă cele ale lu Medeiros și Zusak. CERT!

Frumos îi zici tu, Mihaela! M-am delectat! :)

Vă cred! Musai s-o postați!


Tudor Cicu a spus :

Mihaela: prin comentariul adus (ca replică la spusele mele) mi-am amintit de povestirea doamnei Passionaria Stoicescu. La ieșirea din metrou, lângă Universitate, a văzut cartea dumneaei la vânzare - de! anticariatul stradal funcționează . Cum era cartea pe care nu o mai avea în biblioteca personală s-a hotărât s-o cumpere. Numai că vânzătorul ambulant cerea mai mult decât avea, ca bani, asupra dumneaei. Și atunci s-a hotărât s-o fure de pe tarabă. Cum s-a terminat „hoțoaica” aventură?  Rămâne să recitim povestirea. Care (de buclucașă ce-i) e tare nostimă! Și scrisă cu mare talent pe lângă cele ale lu Medeiros și Zusak. CERT!

Și tu, Corino! așa mă ungi la suflet... :) Tare mă bucur să-ți văd chipul. Drag! Doar nu ai intrat doar pentru mine, hai cu o proză! Plizzz!


Corina Militaru a spus :

Frumos îi zici tu, Mihaela! M-am delectat! :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Un strigăt de trezire morală, o confesiune lucidă despre rătăcirea omului de la propria sa esență.…"
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cea mai mare mănăstire din județul Vâlcea - Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, Drăgășani – a utilizatorului Cristina Nălbitoru în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE
"O cronică a renașterii spirituale, în care Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”…"
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cea mai mare mănăstire din județul Vâlcea - Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, Drăgășani – a lui Cristina Nălbitoru
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Schitul Pahomie a utilizatorului Cristina Nălbitoru în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE
"Cristina, fragmentul tău este o mărturie a regăsirii de sine prin întâlnirea cu sacrul…"
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Schitul Pahomie a lui Cristina Nălbitoru
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora

Iubirea

Îmi reamintesc iubirea,chipul tău-o amintire diafană,pictată pe vălul iluziei,versurile…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Ce bine-ar fi să ningi.... a lui Mihai Burlac
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog călăuza a lui nicolae vaduva
cu 9 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Schitul Pahomie

Ne-am aventurat de câteva ori, cu mașina, către așezământul monahal, Schitul Pahomie, de confesiune…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„România este privită din Liban cu respect și cu o curiozitate sinceră” - interviu cu prof. Anca Cheaito de la „Orient românesc” -

Cu doamna profesoară de limba română și franceză, ANCA CHEAITO din Liban și Redactor-șef la revista…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dumitru Mocanu

Visele torc

Am ascuns petalele vorbelor tale în buzunarul cămașei. Parfumul lor îmi acoperă rănile cu…Vezi mai mult
cu 17 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Lumea este plină de valori și frumuseți; totul e să știm să le descoperim, să le păstrăm și să le îmbogățim” - Interviu cu dna prof. dr. Elena Trifan - a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări!"
cu 21 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasiunea a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc frumos!"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Învață... (parodie după "Învață de la toate", de Rudyard Kipling)

Învață de la piatră ca neclintit sa fii Când greutăți te-apasă cu fiecare zi, Învață de la vultur…Vezi mai mult
ieri
Ion Nălbitoru a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Luceafărul lui Eminescu trebuie să intre în patrimoniul cultural UNESCO” - Interviu cu dna prof. Ecaterina Chifu – a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Vă mulțumim!"
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Călător prin „Târgul Ieșilor” a utilizatorului Cristina Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări!"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Luceafărul lui Eminescu trebuie să intre în patrimoniul cultural UNESCO” - Interviu cu dna prof. Ecaterina Chifu – a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări amândurora!"
ieri
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Cea mai mare mănăstire din județul Vâlcea - Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, Drăgășani –

        În iulie 2025, fiind la o „Tabără de creație” organizată în Municipiul Drăgășani de către…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor