Hoțu’

[Mihaela Suciu]

     Mi-e vocabularul atât de sărac! Cu fiecare zi mai pierd un cuvânt și teamă mi-e... Când n-or mai fi cuvinte, oare ce gânduri mă vor bântui? Se vor intersecta cu ale tale?

     Acum, însă, e de-ajuns să mă întorc spre răsărit, spre apus, să mă rotesc în sensul acelor de ceasornic sau invers și orizontul cu o mână nevăzută îmi răsfiră cuvintele rămase și le așează altfel; pe o linie imaginară șirul devine cursiv, iar când ochii îmi joacă în ape, apare un portativ și parcă văd mâna ce contura cheia sol la început de...

     Mai ții minte cum se auzea pe vale și pe deal pick-upul dat la maximum? În fiecare zi, aceași melodie de dor – ușor comic; o știau toți pe de rost, se opreau o clipă din lucru și abia așteptau să ajungă acul în punctul cu pricina: „Ioaane, Ioaaane! ’oane! ’oane...” Ca o eternitate, repetitiv, suna acel: ,,oane” și nimeni nu s-a gândit vreodată să schimbe placa ghidușă. În simplitatea ei, omenirea găsea gustul ineditului.

     Și azi, se repetă fiecare silabă ca o notă cu vibrația ei, iar în armonie se unesc fermecător și curg în parafraze. E ceva magic! Dar astăzi, lumea se adună ca la bâlci, la roata norocului, și toți așteaptă nerăbdători să vadă numărul, senzația. În acest timp, secundele fiecăruia se numără și doar o banală dimineață se agită: Trezește-te! Trezește-te! Pierzi autobuzul!... Asta îmi amintește de femeia cu cercei, tolănită în versuri închinate eternului feminin, care prozaic își umezea buzele rostind: „Mai vreeeau...” – pisicindu-se... și de năduful cu profil seducător proaspăt bărbierit: „Of, iar?”; apoi, se întorcea freș spre ea. O incitau cele trei note. Le inspira profund. Iscodindu-l: „Ce marcă de after shave, folosești?” iar el persiflându-i graiul, îi torcea la ureche șoptit: „Ți-e ghini?” și-i privea cercelul cu pietricică roz ce înflorea pulsând pe venă... Și-a mai fost o dată, și încă o dată, și pe urmă s-au unit într-un adverb de poveste: „odată”.

     Același joc de altădată! „Ți-e bine?” – mă-ntreabă zorii grijulii, eu mă-ntind agale... Da!... Atunci, ghini, ghini, Ioane! Amu, ghini ’oane, oane, oane... Sigur pe el, timpul întoarce vechea placă, chicotind: Ce greu e să găsești o ultimă îmbrățișare... Ciao, ciao! și dispare mâncând pământul cu încă un cuvânt de-al meu. Hoțu’!

 

[Tudor Cicu]

Mihaela: prin comentariul adus (ca replică la spusele mele) mi-am amintit de povestirea doamnei Passionaria Stoicescu. La ieșirea din metrou, lângă Universitate, a văzut cartea dumneaei la vânzare - de! anticariatul stradal funcționează . Cum era cartea pe care nu o mai avea în biblioteca personală s-a hotărât s-o cumpere. Numai că vânzătorul ambulant cerea mai mult decât avea, ca bani, asupra dumneaei. Și atunci s-a hotărât s-o fure de pe tarabă. Cum s-a terminat „hoțoaica” aventură?  Rămâne să recitim povestirea. Care (de buclucașă ce-i) e tare nostimă! Și scrisă cu mare talent pe lângă cele ale lu Medeiros și Zusak. CERT!

[Corina Militaru]

Frumos îi zici tu, Mihaela! M-am delectat! :)

[Mihaela Suciu]

Vă cred! Musai s-o postați!


Tudor Cicu a spus :

Mihaela: prin comentariul adus (ca replică la spusele mele) mi-am amintit de povestirea doamnei Passionaria Stoicescu. La ieșirea din metrou, lângă Universitate, a văzut cartea dumneaei la vânzare - de! anticariatul stradal funcționează . Cum era cartea pe care nu o mai avea în biblioteca personală s-a hotărât s-o cumpere. Numai că vânzătorul ambulant cerea mai mult decât avea, ca bani, asupra dumneaei. Și atunci s-a hotărât s-o fure de pe tarabă. Cum s-a terminat „hoțoaica” aventură?  Rămâne să recitim povestirea. Care (de buclucașă ce-i) e tare nostimă! Și scrisă cu mare talent pe lângă cele ale lu Medeiros și Zusak. CERT!

[Mihaela Suciu]

Și tu, Corino! așa mă ungi la suflet... :) Tare mă bucur să-ți văd chipul. Drag! Doar nu ai intrat doar pentru mine, hai cu o proză! Plizzz!


Corina Militaru a spus :

Frumos îi zici tu, Mihaela! M-am delectat! :)