Ai adunat ploile toate, le-ai semănat, și mă bucuram că voi avea hrană. Dar cineva a minat câmpul și am zărit brazdele tânguindu-se până dincolo de pumnii mei strânși. Semăna cu o durere de greier care știa că partitura lui nu va mai fi niciodată aceeași. Am alergat cu spice în brațe, le-am împrăștiat pe ogor și le-am rugat să sărute soarele. Știam că odată coborâtă dintr-un tablou, liniștea se va umple de zumzet și va înțepa. Că va lăsa în urma ei curajul în care am ales să sap galerii sub toate oceanele lumii, pentru a te afla. Că am hrănit vulturii pentru a-mi dărui înălțimile, să te zăresc.

Niciodată nu vei ști că morile de vânt sunt fuioare de dor oprite din drum. Nici că am doborât copaci pentru odihna ta de mâine. Dar în fiecare salt e o felină uriașă, gata de luptă. Undeva, într-o peșteră a nimănui, lumina zgârie, cu unghii firave, pereții.

Din când în când, mă întorc și citesc:

Și am uitat dacă era luni ori joi.

Iubirea mea, tu ce mai știi de noi?

Vizualizări: 175

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Proză poetică, literatură de graniță. Mesaj nostalgic, trecut cu gratitudine prin ficțiune, peisagistic, descriptiv și dramatic.

Una dintre capacitățile tale scriitoricești.

Mi-am plăcut mult!

Sofy

Aici e poezie! În spatele durerii de greier, e o felină gata de luptă...

Gina, tu ce mai știi de noi?

da, foarte frumos, e stilul tău! :)

Nu mă pot desprinde de el, Augusta, e în sânge, dar parcă nici n-aș vrea! :)

Drag,

Augusta Cristina Călin a spus :

da, foarte frumos, e stilul tău! :)


Știu că vă iubesc, Mihaela!
Mihaela Suciu a spus :

Aici e poezie! În spatele durerii de greier, e o felină gata de luptă...

Gina, tu ce mai știi de noi?

Lumina își poartă umbrele după ea, Sofy! :) Mulțumesc!

Sofia Sincă a spus :

Proză poetică, literatură de graniță. Mesaj nostalgic, trecut cu gratitudine prin ficțiune, peisagistic, descriptiv și dramatic.

Una dintre capacitățile tale scriitoricești.

Mi-am plăcut mult!

Sofy

pt mine e poezie şi atât! ADMIRAŢIE!

( ceva pastile ca să trateze invidia nu ai? la cum mă simt când te citesc cred că mi-s în fază terminală!!!)


Îți mulțumesc, Gabriela! Uite, și aceasta e tot o... pastilă! :))))

Cu drag,
Ioniţă Gabriela a spus :

pt mine e poezie şi atât! ADMIRAŢIE!

( ceva pastile ca să trateze invidia nu ai? la cum mă simt când te citesc cred că mi-s în fază terminală!!!)

Dincolo de „durerea de greier” rămâne admirația pentru modul cum pui în pagină mesajul. Felicitări!

Foarte frumos! Drag de scrisul tău! :)

Poezie până în măduva oaselor :)! Fie ca lumina să-şi facă drum!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Dulmin Aurel a partajat un profil pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a utilizatorului Mihaela Popa
"Elena, mulțumesc frumos!"
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea cu ciocul scurt a utilizatorului Alina Ilie
"o Pasăre Phoenix în sens invers, iubirea de-acuma cenușă superb!"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Pasărea cu ciocul scurt a lui Alina Ilie
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a contribuit cu răspunsuri la discuţia spitalul de psihiatrie a utilizatorului Dulmin Aurel
"O latură a bolii cu "o mie de fețe" bine redată, tulburător."
cu 6 ore în urmă
Lui Mihaela Popa i-a plăcut discuţia spitalul de psihiatrie a lui Dulmin Aurel
cu 6 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai cu tine a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Mulţumesc pentru semnul de lectură!"
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog l-am văzut și eu a utilizatorului Maria Mitea
"așa cum există "Muzeul de istorie" sau "Muzeul satului", poezia ta face cinste…"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog l-am văzut și eu a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Valenta: în primăvară a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
"un stroboscop literar încîntător"
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Caise din alfabetul unei erori a utilizatorului Puiu Alice
"poemul tău m-a dus cu gândul la "frumusețea se naște din haos", ai o creativitate…"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Caise din alfabetul unei erori a lui Puiu Alice
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru lumină a utilizatorului Monica Pester
"un vers pătrunzător, adânc, plin de înțelepciune mă înclin!"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Rugă pentru lumină a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"promisiunile unui nou început, optimistic, delicat, frumos"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog VALENTA zi de februar’ a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"sensibil și frumos ca de obicei"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Poezia ca armă a iubirii a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog la aniversare a lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor