Căsuţa de turtă dulce

[Caleopi Efrem]

 

Mă plictisesc să tot aranjez cornul păpuşoiului adus de ultimul Moş Crăciun, şi nu prea mai am nici petice pentru o rochiţă nouă pentru perechea sa, păpuşa. Rochiţa i s-a învechit, are nevoie de o alta iar eu nu mai am deloc petice.

Las în urmă mirosul gogoşilor dospite şi sfârâitul uleiului încins în tigaie, pregătită pentru prima ,,şarjă’’. Nu mă aude mama când ies din casă. Ajung la poartă, mă uit din deal în vale. Nu o iau la deal, că pământul este dezgheţat şi drumul acoperit de nămol. Trec printre băltoace şi împing portiţa de la casa de peste drum. Nu o împing prea tare, ca să nu cadă peste mine, mi s-a mai întâmplat. Nu au reparat-o până acum, iar de pus drugul, nici vorbă nu poate fi. Pe o parte şi alta a potecuţei late de un pas, dau să scoată capete ghioceii. Au mulţi ghiocei, ei. Şi liliac mult au, primăvara, toată curtea aceea mititică miroase a liliac. Am şi eu liliac la poartă, dar nu miroase atât de bine. Din doi paşi ajung la cele trei trepte de piatră, spartă şi ponosită, ca şi portiţa. Casa lor este foarte mică, are o prispă, o bucătărie în stânga, în faţă, odăiţa de vară, iar în dreapta, camera bună, de la drum. Sar într-un picior de pe scara de jos, ajung la ultima şi deschid uşa, care scârţâie veselă. Veselă, pentru că mă ştie! Din prispa de vreo doi metri, aud voci. ,,Ia vezi, că veni rumânca!’’. Rita mă întâmpină în prag, bucuroasă de vizită. Veta, maică-sa, întoarce turte pe maşina de foc. Nu mă descalţ, pe jos este pământ. Ne văităm, eu şi Rita, că nu prea mai avem materiale pentru păpuşi. O întreb dacă mai ştie să ,,se iscălească’’. ,,Am uitat, nu pot să ţin minte!’’ O învăţ din nou, abia reuşeşte, a trecut mult timp, de săptămâna trecută. Iar au venit învăţătorii, să o roage să mergă la şcoală. Dar ea nu vrea deloc, cică nu poate ,,să înveţe carte’’. Nu seamănă Rita cu Mitică, taică-su. El este ,,titratul casei’’. Şi toată familia este conştientă de asta, căci Mitică şade în pat, cât e ziua de lungă, şi ,,citeşte cărţi’’. Ţiganul, cu tenul alb, este răsfăţatul, nu numai al familiei, ci şi al întregului neam. Ei erau negri şi înţelegeau să respecte superioritatea bărbatului, şi alb, şi cult. Veta era neagră tăciune, mică şi cocoşată. Dintre degetele de la mâna dreaptă, fumul de Carpaţi curgea ca un fuior şi o însoţea peste tot, fie că frământa pâine, ori amesteca în mâncare.

Acum, tăiase o găină care sfârâia pe plită. Când este gata meniul, trecem în camera de la drum. Acolo se serveşte mâncarea atunci când au musafiri, iar eu, bag seamă, sunt unul ,,de soi’’. Este cald acolo şi pe jos sunt preşuri. Două paturi sunt, de o parte şi alta a camerei, străjuite, fiecare, de câte o băncuţă. Apropiem băncile de masa din mijloc. Veta instalează tigaia, aduce turtele, toată lumea întinge cu spor în tigaia arsă, încinsă. După ce terminăm, fiecare luăm o bucată de carne. Veta aduce şi un castronel cu ciocantină. Rita mă ia într-un colţ al camerei: are o bucăţică de turtă dulce, o căpătase ea de la cineva, şi vrea să o mâncăm împreună, jumi-juma. Este dulce, pufoasă. Şi miroase a scorţişoară şi cuişoare. Mai vorbim, una-alta, o pun pe Rita să jure ,,pe roşu’’ că va merge la şcoală de săptămâna viitoare şi că va repeta zilnic ,,iscălitura’’, căci am să o verific! Ne aşezăm din nou la masă. Nu ştiu când s-a întunecat afară, auzim paşi apăsaţi pe lângă casă. În scurt timp, în prag apare fratele meu. Sar repede de pe băncuţă, pe marginea patului. ,,Aici erai, şi noi te căutăm de trei ceasuri, fusei şi prin deal, la Silvia, după tine! Hai, acasă, ne aşteaptă mama cu masa!’’. Bosumflată, merg prin întuneric în faţa lui. Nu vorbesc nimic, încerc să mestec şi să înghit ce-mi mai rămăsese… ,,Uite-o, mamă! Era la masă, la ţigani!’’. ,,Bine, mamă, nu ai ce mânca, acasă, le mănânci mâncarea ţiganilor? Că nici nu or fi avut ce  pune pe masă, oamenii!’’. De voie, de nevoie, încerc să gust din ceea ce-mi pregătise mama. Nu-mi amintesc ce. Dar nu era nici pe departe atât de bună mâncarea, ca turtele calde şi subţiri mânjite cu ulei încins. Erau bune şi gogoşile mamei, dar nici pe departe ca turta dulce, şi nici a cuişoare nu miroseau.

Merg rareori la mama. Casa ei, casa copilăriei mele, este nu doar mare, dar şi măreaţă. De la stradă şi până la ea, încă mai sunt familii de ţigani, urmaşii celor din trecut. Pe toţi îi cunosc, ne dăm bineţe şi ne întrebăm de sănătate. Aproape niciodată însă nu privesc în curtea de peste drum, în care nimeni nu mai intră prin aceeaşi portiţă, părăginită. În curte nu se mai află acum, nimic. S-au stins demult ţiganii părinţi, iar Rita şi fratele ei sunt pe unde eu nu ştiu.

De multe ori însă, când mă gândesc la copilărie, îmi zboară gândul la poveşti cu Hansel si Gretel. Şi simt un miros de turtă dulce, acum puţin sărată…

De lacrima ce se prelinge pe obraz.

[Mihaela Suciu]

Am gustat puțin din căsuță. O amintire dulce, parfumată!
Există câteva cuvinte (posibil să fie uzuale în regiunea natală), dar pentru care eu aș folosi sinonime, asta ca sugestie. De exemplu: nămol - noroi (când spun nămol eu mă gândesc la baltă, la o depunere), mașina de foc - sobă, ciocantină - ce-i? porumb?
Am citit cu drag.

[Sofia Sincă]

Pe tapet - nostalgia amintirilor. Relațiile fetiței cu vecinii țigani, pentru inocența copilăriei o amintire plăcut întipărită în minte și cuprinsă în această schiță.

Bine scris, deși povestea este veche, nararea este de actualitate.

Altă dată, te rog, fără poze luate de pe internet. Desigur poza este sugestivă, dar site-ul este destul de încărcat, încât nu ne permitem să aducem poze de pe internet. De fapt scrie și în regulament.

Am citit cu multă plăcere,

Sofy

[Caleopi Efrem]

Vă mulţumesc foarte mult! Sugestiile sunt bine venite şi sper să mă credeţi dacă vă spun că exact la cele trei am avut eu însămi şovăieli: am înlocuit ,,nămol'' cu ,,noroi'', însă nu m-a mulţumit; ,,maşina de foc'', de asemenea, am încercat exact cu ,,sobă'', însă am preferat varianta utilizată în final, şi întrebuinţată şi azi, la noi. Iar  ,,ciocantina'', deşi nu sună prea bine, este, într-adevăr, porumbul pentru floricele. De asemenea, folosit şi azi, în zona aceasta.

Mă bucur foarte mult pentru că v-a plăcut! Sugestiile primite denotă faptul că aţi citit cu mare atenţie, mulţumesc mult şi pentru acestea! 

[Caleopi Efrem]

Vă mulţumesc mult! ,,Mea culpa'' pentru imaginea postată! Promit, nu se va repeta!

[Chris]

şi eu am o asemenea amintire cu o mâncare de cartofi, cea mai bună mâncare de cartofi pe care am mâncat-o vreodată. ne-a strâns ţiganca pe toţi în jurul cratiţei, cinci ai ei plus eu. ne-a pus la toţi câte o bucată de pâine în mână şi am început să întingem în tigaia aia cu sos de roşii prin care pluteau cartofii - o bunătate făcută de o femeie simplă, cu ingrediente sărăcăcioase pe un foc de pirostrii. m-a cuprins şi pe mine nostalgia citind povestioara...

[Caleopi Efrem]

Vă mulţmesc mult, mă bucur că v-am trezit amintiri!

La mulţi ani, dumneavoastră, la mulţi ani, tuturor!

[Ana C. Ronescu]

Am recitit cu plăcere. :)

[Caleopi Efrem]

Mă bucur foarte mult! Vă mulţumesc frumos!

[giurgiu maria]

O poveste frumoasă, înduioșătoare scrisă cu talent și care îmi evocă senzații din copilărie!  Am lecturat cu drag și mi-a plăcut mult! Felicitări