Ziua cea mai lungă (1)

[Pop Dorina]

 

Ziua cea mai lungă                    

 

          Zorii de zi promit o altă baie de căldură. Soarele încearcă să pătrundă cu sfială în camera Corinei. Draperia, trasă pe jumătate, asistă ca o barieră fragilă. Un zgomot scurt și sec, dar repetat, sparge liniștea din încăpere. Puțin transpirată, fata mimează trezirea. Sunetul viorii de la concertul la care fusese cu o seară în urmă îi gâdilă încă urechea. Trebuie să ajungă cât mai repede la farmacie, deoarece lăsase rețete și facturi pe masă, iar banii în sertarul de la pult. Dacă ar fi rămas să ordoneze actele și să facă monetarul, ar fi întârziat la concert. „Va fi și mâine o zi!” își spusese aseară în timp ce se urca în taxiul care urma s-o ducă la Filarmonică.

          După zece minute, același sunet atenționează pereții că dimineața își cere drepturile. Sare din pat și, cu gesturi mecanice, efectuează ritualul matinal: spălare, îmbrăcare, mic dejun. Nu locuiește departe de locul de muncă. Mișcarea o revigorează mai bine decât o ceașcă de cafea.

          Se uită la ceas. Are timp berechet. Programul cu publicul începe la ora nouă, iar acum e  ora opt fără un sfert. Gândurile farmacistei zboară de la calculele imaginare ale timpului, la ceea ce va avea de făcut concret. Scoate cheile din poșetă și deschide ușa metalică situată pe fațada laterală a farmaciei, apoi ușa de lemn din interior. Sistemul de alarmă piuie în surdină.

          – Ce te-a apucat, mă???...  

          Își adusese aminte în mijlocul concertului că uitase să activeze alarma. Ce se putea întâmpla? Farmacia, situată la parterul unui bloc cu zece etaje, are ușile solide. Nu i-ar trece  nimănui prin cap să pătrundă prin efracție. Și atunci, de unde piuitul sacadat al cutiuței mici și albe? Încearcă să n-o ia în seamă. Avansează spre intrarea ghișeului. Împinge cu forță ușa de la sala de servire cu publicul, dar constată faptul că aceasta opune rezistență. Corina insistă, reușind cu greu să pătrundă dincolo.

          Un miros închis, aburi și zgomotul sacadat al unor stropi care cad din neant îi dă o senzație de repulsie. În jocul de lumini și umbre al dimineții caută întrerupătorul. Lumina pătrunde greu în interior, datorită distanței până la vitrina fațadei exterioare. Deschide întrerupătorul doar cât să fotografieze cu privirea dezastrul, apoi îl decuplează fiindcă pericolul unui scurtcircuit este iminent.

          Rețetele plutesc în apa de pe birou. Picături draconice cad cu o ritmicitate de câteva secunde pe monitor și pe unitatea computerului situată lângă birou. Medicamentele așteaptă cuminți în rafturile dulapului cu vitrină, dar parcă totul transpirase. Apa se infiltrase prin lemnul masiv căutându-și impulsivă cotloane libere printre cutii. Ce e de făcut? Întrebare prostească... Timpul și locul cuvintelor dezmățate a apus!

          Iese din „ploaie” și aduce din zona „secetoasă” câteva cutii de carton. Protejează monitorul și computerul. Închide farmacia și aleargă... Intră în acțiune. „Arca lui Noe” s-a fisurat și medicamentele trebuie salvate.

          Intrarea în scara blocului e închisă. Sună la interfon, pe rând, la toate apartamentele de la etajul întâi. Nimic. Pierdere de vreme. O locatară vine din interior. Îi explică situația, dar femeia dă din umeri. Urcă scările în grabă. O lumină pală din lift îi șoptește parcă, să respire puțin. Nu prea are timp. Bate pe rând la cele patru apartamente care își etalează ușile pe casa scării. Tăcere. În liniștea totală instalată după stabilizarea propriei respirații, din spatele unei uși, un „fir” de apă îi șoptește că el fusese cel care declanșase anarhia valurilor pe pereții farmaciei. Insistă doar la acel apartament. Nici o reacție. E inutil să mai piardă vremea acolo. O misiune grea o așteaptă la locul de muncă. Trebuie să debaraseze dulapurile din imediata apropiere a nestatornicului izvor. Timpul curge pe lângă ea mai rapid ca apa din planșeu. Nu găsește ambalaje pentru a depozita cutiuțele de medicamente uscate. Își amintește că ieri primiseră marfă și au pus coletele în încăperea de dincolo de sala principală. Nu este la curent cu stadiul sortării produselor sosite, dar nici n-a văzut vreo colegă să arunce ambalajele. Hotărâtă, pune mâna pe clanța ușii și dă să pătrundă în acea încăpere. Încremenește. Un fum negru o ia în brațe. Fuge în sens opus. Caută: cheile de la intrarea principală și poșeta pentru a-și lua telefonul mobil. Fumul o urmărește. Deschide ușa și-n fața farmaciei formează: 112.

          – Alo? Sunt Amza Corina și lucrez la Farmacia Stejărel situată pe strada 24 Ianuarie la numărul 19. O situație gravă m-a determinat să vă contactez. Farmacia e inundată prin planșeu și dintr-o încăpere auxiliară iese fum.

          – Ce miros are fumul? Pare a fi de cauciuc ars?

          – Nu știu, doamnă. Medicamentele băltesc în apă, fumul se extinde... Cred că am nevoie de pompieri, în primă fază.

          – Vă fac legătura la Pompieri.

          – Unitatea de Pompieri 00xxy.

          O tuse seacă îi încurcă puțin cuvintele, dar reușește să repete:

          – Dintr-o încăpere a Farmaciei Stejărel situată pe strada 24 Ianuarie la numărul 19 iese fum.

          – Vom fi acolo în cinci minute...

          – Vă mulțumesc!

          În farmacie fumul dirijează apa. Lasă frica la ușă și intră, luând de mână curajul. Cutia pusă pe computer se umezise. Nu mai are alta. Privește cu teamă spre „izvorul” fumului și vrea să facă stânga-mprejur. Se lovește de sertarul întredeschis. Banii încasați ieri plutesc în apă. Îi ia și grăbește pasul spre ieșire fiindcă fumul îi gâdilă cu putere nările.

          În fața farmaciei o întâmpină Otilia, colega ei:

          – Ce-ai pățit?

          – Eu, nimic. Avem inundații, fum... Aștept pompierii.

         Cu o mână pe pântece, cu cealaltă pe propria poșetă, Otilia încremenise. Cuvintele-i înghețaseră sau poate s-au „afumat”. Sirena mașinii de pompieri le trezește la realitate.

          – Ține tu banii ăștia! Șterge-i cu șervețele și între timp sun-o pe șefa. N-am avut timp... trebuie să știe...

          Aleargă spre stradă. Zgomotul sirenei se aude lângă ea. Face cu mâna, localizând nenorocirea. Din mașina pompierilor, patru bărbați în uniformă mai mult sar decât coboară.

          – Bună... acolo...

          Disperată, Corina nu-și mai găsește cuvintele. Nici pompierii nu sunt prea vorbăreți. Dialogul cu fumul îi interesează...

          Cu telefonul mobil în mâna dreaptă și banii uzi în stânga, Otilia se apropie de ea.

          – Corina, vorbește cu șefa!

          – Alo, șefa. Of... dezastru. Avem inundație cu... fum. Am sunat la 112. Au venit pompierii. Nu mai pot vorbi, a sosit și poliția. Vă așteptăm...

          Întrerupând brusc convorbirea, se îndreaptă spre grupul compact al celor trei polițiști care pășesc hotărâți pe trotuar.

          – Vă rog să veniți cu mine, la vecinii de deasupra noastră. Se aude apa curgând, dar nu-mi răspunde nimeni.

          – Prima dată trebuie să-mi arătați cartea dumneavoastră de identitate, apoi...

          – Da, da. Imediat.

          Și Corina se desprinde ca o săgeată de lângă polițiști, intră în farmacie și-și caută poșeta. Ia doar telefonul mobil și cartea de identitate. Geanta o aruncă undeva în spate, ferită de stropii care nu mai conteneau...

          – Poftim.       

          Polițistul notează datele personale ale Corinei într-o agendă, apoi însoțit de un coleg și de farmacistă, se îndreaptă spre scara blocului. Cu o ușoară incoerență în vorbire, femeia le descrie oamenilor legii tragicul eveniment. Cuvintele și dorința de aplanare a dezastrului se împotmolesc în ușa închisă a imobilului.

                                                                                     Va urma.

[Sofia Sincă]

 Dezastru, acțiune în forță. Nu știu cât de lungă va fi ziua... proza de fapt, dar știu că intriga s-a pornit instant. Bine condusă, însă mai sunt și câte ceva de modificat.

Zorii de zi, - cam pleonastic, deșii se folosește. După mine e de ajuns, zorii. Zori de noapte nu prea sunt.

– Ce te-a apucat, mă...   ??? - nu așa, ci așa: – Ce te-a apucat, mă???... 

24 ianuarie, - 24 Ianuarie. E nume de stradă și mai are și semnificație istorică.

pășește hotărât - pășesc hotărâți.

Am citit cu plăcere și aștept continuarea, să vedem cum a scăpat farmacista medicamentele. Vai mama lor... dacă le-a vândut, după.

Sofy

[Ana C. Ronescu]

Doamna Pop, ador proza dvs. cu vervă și verb ager, ușor sacadat, dar cu suficientă informație încât să aștepți, cu sufletul la gură, continuarea. :)

[Pop Dorina]

Am corectat, doamnă Sofy.

Vă mulțumesc pentru răbdare și lectură.

[Pop Dorina]

Îți mulțumesc, dragă Ana, pentru popas și apreciere.

[Pop Dorina]

Îți mulțumesc pentru apreciere, dragă Angi.

[Giurgiu Silvia]

Acțiune și suspans! Frumos!