Cândva, pe vremea când urmam cursurile de gazetărie a Școlii Superioare  de Jurnalism ”Bálint György” din Budapesta –azi, Academia de Jurnalism Budapesta, mentorul meu mi-a spus: - ”să nu uiți niciodată că nivelul și valoarea jurnalismului dintr-o țară, este dată de presa din provincie”!

Iată, nu am uitat și încerc să contribui –fie și prin îngaduința lui Marian Ilea și nu numai, a ține jurnalismul din Maramureș la nivelul celor învățate în țară străină dar, de la suflete cu baștina-n gazetăria (aproape) fără cusur...

Dincolo de faptul că personajul –pe care l-am ales drept argument al publicisticii de față, a fost subiectul unor știri în paginile presei centrale, comisarul Traian BERBECEANU –mediatizat cu avară zgârcenie ca și cum gazetăria de București ar fi migrat (la braț cu justiția) undeva, atât de departe, de unde –ca în romanul lui Buzzati, jurnalismul pare o utopie, el îmi oferă iată, un motiv de a accentua ceea ce nimeni nu îndrăznește a scrie: cumplita mizerie (ofițeri acoperiți dar, nu numai!), criza din mass-media românească și agonia presei scrise!

Nu îmi propun să scriu aici despre atuurile audio vizualului în competiția cu presa scrisă în ce privește impactul informațional asupra publicului dar, voi enunța o idee –întărind din interiorul breslei de azi, faptul că presa (scrisă) din România duce o criză cumplită de jurnaliști specializați pe diverse profesii de aceea, la televizor maneaua devine gazetărie iar, în presa scrisă ocara este livrată ca pamflet iar, actul de cultură și educație (sensul curgerii prin informație a minții omului)  nici nu mai este susținut de noblețea stilului vorbirii și a scrisului ales...

Ce să caute un jurnalist sportiv în gazetăria medicală? Și-apoi, de ce scurgerea de informație din structuri ale administrației, autorităților polițienești sau de securitate națională este livrată populației drept... jurnalism de investigație?!

(Câți din înalții funcționari de stat, din servicii, etc. jurnaliști, au fost reținuți, cercetați, arestați și condamnați pentru scurgeri de informații? Nu vorbesc de înalta trădare!)

Nu înțeleg ce nevoie să fi avut presa românească de modelul american –chiar dacă Nobel-ul în gazetărie poartă numele unui american de etnie ungară (Jozsef) Pulitzer, cât timp noi avem un Eminescu –Timpul, un Arghezi –Bilete de papagal, un Stelian Popescu –Universul, un Pamfil Șeicaru –Curentul, un Nichifor Crainic –Gândirea, un Radu Gyr, un Nae Ionescu, un Gib I. Mihăiescu, ... Doamne și câte nume mari mai are presa românească de până la decapitarea și mai apoi, manelizarea ei!

Azi nu se mai face publicistică căci, românii preferă să turuie, singura lor atitudine fiind una de dispreț față de tot; mai puțin față de ...bani!

Cât timp Traian BERBECEANU a fost subiectul cercetărilor judiciare jurnalele de știri îl pomeneau până la plictiseală dar, atât!

Nimic despre  criza din poliția română!

Nimic despre neajunsurile din justiția română!

Nimic despre magistratura românească!

Nu am citit nicăieri nimic despre aceste etaje și șantaje ale puterii statului român în afară de faptul că la televizor nistoreștii, cațavencii sau cristoii se întreceau în promovarea unor politruci cu pretenții de analiști dar, nimeni de 15 ani decând am revenit în România n-a adus în fața camerei de luat vederi, în pagina de ziar, pe procurorul general pentru a da socoteală desprea starea ordinii de drept  din România (o țară jefuită, lăsată pradă străinilor)!

Repet, presa nu a făcut nimic altceva decât spectacol, fără a fi preocupată de ceea ce, în  interbelic dădea lustru presei scrise adică, atitudine față de adevăr, corectitudine, dreptate și cinste...

Cauza este una dramatică: dispariția ziarelor și a ... ziariștilor căci, nimeni din istoria presei române de după 23 august 1944 –data cumplitei trădări, nu s-a ridicat nici la conștiința, nici la talentul și nici la arta celor mai sus menționați!

Cineva, pe la jumătatea ultimului secol al mileniului trecut spunea că, ...”școala și gazeta s-au născut deodată în România. Din aceași nevoie. Prin aceleași voinți. Cu aceeași oameni.” și parafrazându-l, pe  Dem Teodorescu autorul citatului, voi scrie, trist, ... beția neputincioșilor, indolența celor treziți din beție, trădarea putincioșilor, au dus la dispariția, pe rând, a presei și școlii în România!

 

Faptul că, cineva din Justiție (sau servicii?) a dispus achitarea și repunerea în drepturi a comisarului Traian BERBECEANU nu înseamnă deloc că asistăm la reformă în magistratură și justiție.

Nici pe departe!

Cel puțin nici nu îmi oferă indiciile unei ipoteze de lucru în acest sens căci, în tribunale, parchete, curți de apel, România nu este nici suverană, nici indivizibilă și nici independentă!

Dimpotrivă, faptul că cineva a ticluit în așa fel noul cod de procedură penală încât denunțătorul să cadă complet din drepturi –de pildă, dreptul la informație dar, mai ales să piardă calitatea de parte procesuală, mă face să cred că scopul justiției de azi este acela de a incita la ...anarhie!

Ne este arătat Traian BERBECEANU ca un simbol al reînvierii dreptății dar, Laura Codruța Kövesi nu doar că nu face parte a unui dosar penal dar, este pusă cap la o structură de tip bolșevic –DNA, și lăudată de americani iar, în parlament nimeni nu este preocupat de a iniția amendamente la Constituție –cel puțin ca unele texte să nu devină nule de drept în raport cu alte articole de lege pentru adoptarea cărora a fost nevoie tot de 2/3-mi, precum legea fundamentală, de pildă, legea electorală!

A fost cineva condamnat -în contumacie, pentru crimele de dinainte de 1989, pentru ca Justiția –Statul Român, să se reabiliteze cel puțin în fața urmașilor celor care au fost deportați în Siberia iar, noi să nu mai dăm vina, exclusiv pe ruși?!

La crucificarea neamului românesc –fenomen aflat în plină desfășurare, jurnalismul –alături de Justiție, a devenit unul din piroanele la îndemâna lui Pilat...

(Textul a fost publicat în Informația Zilei de Maramureș, în iulie 2016)

Vizualizări: 152

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da, multă dreptate conțin aceste rânduri. Nu mă amestec în politică (m-am lăsat de mult :))  ) Însă și eu aș ridica o stavilă între jurnaliștii adevărați și cei pârâți. Ei, jurnaliștii sunt cei ce trebuie să ridice cultura poporului și tocmai, fac împotrivă. Se fac jurnaliști pe bandă, jurnaliști care nu au înțeles să-și desăvârșească cultura generală, cel puțin, care sunt afoni total de un Caragiale sau care n-au citit o poezie din Coșbuc sau Goga. Fac erori supărătoare... Știu să aducă doar vești despre violuri sau crime stupide, încât se face greață să-i asculți. Analiștii politici sunt mereu aceeași și spun mereu aceleași fraze bombastice. Fapt ce m-a determinat să nu mai deschid televizorul decât foarte, foarte puțin.

Am citit cu interes,

Sofy

 ...vă înțeleg starea, dna. Sofia, dar nu sunt de acord cu atitudinea dvs! Nici dacă este handicapat un copil nu trebuie abandonat deși, grecii sacrificau nou născutul cu vicii de sănătate însă, drepturile fundamentale ale omului s-au schimbat de atunci și chiar dacă presa românească este grav bolnavă -ea de-altfel, este imaginea societății, părinților din care se trage, nu trebuie abandonată nici de societate cu atât mai mult de cei din interiorul ei! A fost motivul pentru care am și scris textul de mai sus și cred, că posologia de urmat este a cere insistent -mai ales în urma recentelor scandaluri din SRI, nu numai modificarea legii SRI, veche decând lumea (1992), dar o lege a presei și mai ales o reală lustrare a celor 4 puteri ale statului român!

Așadar, precum bem apa minerala sulfuroasă ținându-ne de nări, ... privim la televizor, ascultăm radioul (mult mai salubru decât tv!), cetim și ziare!

Cu stimă, M 

E dreptul dvs. să nu fiți de acord cu orice atitudine și aveți dreptate. Dacă toți vor zice ca mine... Însă nu știu ce putem face noi cu umilele noastre puteri, dacă vom cuvânta pe aici, printr-un site pe care domnii de sus nu-l citesc. Și sunt convinsă că ei știu adevărul, dar îl țin la subsol pentru că așa le convine. Să ține țara, pe tineri mai ales în  prostie/prostime pentru a-i putea manevra. De aceia în învățământ la noi nu se schimbă nimic, se învață după aceleași metode și programe ca acum 50 de ani. 

Concret, spuneți ce putem noi face?

... parafrazându-l pe Arsenie Boca, care răspundea unor bătrâne ce criticau preotul din sat -”dacă nu vă plac preoții nașteți-vă preoți!”, aș spune că, societatea românească trebuie să nască jurnaliști!

Cum?

De pildă, înțelegând și luând atitudine mult mai convingătoare la alegeri și vă las să răspundeți dvs. la întrebarea: ar fi fost un avertisment pentru clasa politică dacă, bunăoară la recentele alegeri generale ar fi existat în urne 8-10 milioane de voturi nule?

Lumea trebuie să înțeleagă că sistemul poate fi reformat EXCLUSIV cu participarea societății!

Islandezii in 5 ani au devenit dintr-o țară coruptă un model de societate prosperă!

Românii de ce nu ar putea?

Cu stima, M

Majoritatea jurnaliștilor sunt mercenari pe câmpul ideilor - banul, nu coloana vertebrală contează!

Cât despre societatea românească... 

da Coza

Am vrut să vă felicit şi pentru mesajul cu cei din masonerie, doar că nu am reuşit să intru pe link sub nici o formă. Aştept poate mă ajute Ioan, când o avea timp. Până atunci, felicitări încă o dată, pentru atitudinea luată şi pentru text.

Multumesc pentru aprecieri... caut a-mi face "meseria de a fi curios" cu frică de Dumnezeu și respect pentru cuvânt!



Ion Lazăr da Coza a spus :

Majoritatea jurnaliștilor sunt mercenari pe câmpul ideilor - banul, nu coloana vertebrală contează!

Cât despre societatea românească... 

da Coza

... ceea ce este supărător la cei din media românească -din punctul meu de vedere, nu neapărat faptul ca unii scriu pentru bani, de-altfel extrem de puțini se pot lăuda că s-au îmbogățit din scrisul la ziar, nici măcar Eminescu, ”Dumnezeul poeziei și al gazetăriei” nu a fost un bocotan al presei, dar faptul că le lipsește personalitatea, cum spuneați,  că ”nu coloana vertebrală contează”!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 13 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor