Generațiile – trepte ale timpului

 

Mă agăț de spirala timpului și din greșeală mă rostogolesc în trecut. În fața mea zâmbesc propriile amintiri. M-au urmărit fulgii de nea, care caută bradul pe care în anii copilăriei mele își făceau culcuș seara când oboseau de atâta zbenguială.

O muzică divină îmi acompaniază căutările. Parcă mă văd în urmă cu aproape jumătate de secol, în Ajunul Crăciunului. Părinții mei tineri și fericiți savurau colindele: „O, ce veste minunată”, „Aseară pe-nserate”. Fredonau cu aceeași poftă cu care în pauzele vocale degustau vin și mâncau sarmale sau cârnați. Magia Crăciunului mă făcea mai mică decât eram. Nu înțelegeam nimic. Nu știam de ce se întâmplă toate aceste ritualuri.

Plutea în jurul meu o liniște. Era ca și când Însuși Dumnezeu poposise în casa noastră, la masa noastră. Și pentru ca noi, pământenii, să nu ne șocăm de prezența Lui, cred că s-a ascuns în cetina bradului împodobit atunci cu: nuci, mere și saloane (mi-e rușine să spun, dar erau refolosibile). Cum adică refolosibile? Vai... Le păstram câțiva ani (erau din zahăr ars) fiindcă nu prea se găseau și nu acceptam să împodobim bradul fără ele. Doar colindele erau proaspete și credința părinților mei în Dumnezeu. Mirosul de cozonac îmi ștergea lacrimile izvorâte din ideea că nu mă pot apropia de bomboanele de pom.

Ritualul Crăciunului era magic și rupea repede tristețea provocată de elementul saloane. Îl așteptam pe Moș Crăciun la lumina lumânării, pentru a amplifica magia. Și venea. Sosea în fiecare an, dar deghizat de fiecare dată în alt vecin. Doar Dumnezeu îmi mângâia din cetina bradului casa și familia.

Peste ani, urcând o treaptă existențială, copilul de alaltăieri devenise ieri mamă. Seara de Crăciun era diferită. Nu aprindeam lumânări, pentru că se afumau pereții. Din economie foloseam an de an același brad de plastic. Bunicul, îmbrăcat în Moș Crăciun, încânta și chiar înfricoșa nepoții, dar Dumnezeu unde era? În crengile de plastic ale bradului? Nu! Cred că l-am mutat în sufletul meu. Nu se poate Crăciun fără Tatăl. Ar fi fost ca o reuniune de familie eșuată.

Nu mai cântam colinde non-stop, doar înainte de masă (ca o rugăciune). Din economie de voci, puneam colinde la casetofon și priveam clipocitul instalației electrice. Saloanele?! Of! Acum, erau proaspete, de ciocolată, aduse din import. Astăzi le legam pe pom și-ntr-o aventură taifunică în câteva zile mai zăreai pe ici, pe colo câte una. În rest, ambalaje... și zâmbete.

Visez un Crăciun cu nepoții mei, pe care încă nu mi-i doresc, dar nici nu se grăbesc să apară. Cum va fi? Cred că bradul virtual ne va zâmbi de pe o tabletă. Moș Crăciun ne va recita chiar el poezii de pe eReader, iar colindele vizualizate în 3D ne vor introduce într-o magie virtuală. Unde-L vom ascunde pe Dumnezeu? Se va împiedica în tehnologie și va lipsi de la propria aniversare? Ar fi păcat.

Amintiri... trepte... timp geometric...

De fiecare dată când urcăm o treaptă în viață, trebuie să păstrăm în suflet crezul: „Cu noi este Dumnezeu!” Doar cu ajutorul Lui vom reuși să ne înălțăm.

Urcăm și coborâm pe axa propriului destin, priviți și mângâiați de Tatăl Ceresc. Credem că doar propriei inteligențe îi datorăm evoluția. Plini de noi vom lăsa sufletul în urma noastră și trupul secătuit se va pierde în neant. N-ar fi păcat?

Presupunem că propria noastră viață este o piramidă în mișcare. Uneori urcăm, alteori coborâm. Când cădem în gol ajungem la baza piramidei.

Lacrimi, eșuări... Unde vom găsi alinare? Echilibrul, liniștea, consolarea le vom descoperi doar în familie. Reunim toate aceste familii și obținem baza piramidei, adică familia creștină.

Urcăm în credință. Dorința noastră este să ajungem în vârful piramidei. De ce? Dumnezeu ne întinde o mână, zâmbindu-ne. Acesta este sensul vieții: lupta cu tine însuți și pașii pe care-i faci pe treptele existenței.

Când puterile te-au părăsit și nu mai poți urca trepte, Dumnezeu te ia în brațe, spunându-ți: „Gata! Scara ta nu mai are material...”

Vizualizări: 95

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Nostalgie...mi-ați umblat prin sertarul cu amintiri :)...

Dar cred că dacă vrem să mai urcăm o treaptă pe scările existenței, echilibrul, liniştea, baza piramidei sunt aspecte pe care trebuie să le regăsim īn noi înşine...abia aşa, în echilibru cu noi înşine, vom putea dărui familiei, prietenilor, oricui are nevoie...

Crăciun binecuvântat!

Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere, domnule Nikol MerBreM.

Doamna Dorina, nu vreau să irosesc spațiul aici dar totuși simt nevoia să precizez: sunt femeie :)).

Îmi cer scuze, doamnă Nikol.

Frumoase gânduri! :)

Îți mulțumesc pentru lectură, dragă Corina.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce a mai rămas a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Tot ce a mai rămas a lui Maria Mitea
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 18 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 18 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Ziua ta, Copilărie a lui Ada Nemescu
ieri
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cum sună o vioară ca o orchestră a lui Ludușan Ana
ieri
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cu frigul în spate a lui Ludușan Ana
ieri
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cu frigul în spate a lui Ludușan Ana
ieri
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cu frigul în spate a lui Ludușan Ana
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor