Eseurile participante la Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a III-a, 2016

[Vasilisia Lazăr]

1. Ambiția - calitate sau defect?

 

Trecem printr-o toamnă neliniştită, în care planeta e bulversată nu numai de uragane şi fenomene de climă neobişnuite, dar şi de unele dezbateri politice de o agresivitate fără precedent. Şi, asistând la discuţiile aprinse din jurul televizoarelor deschise, am auzit adesea comentarii care, în aparenţă, se contrazic. Unele se refereau la politicienii prea ambiţioşi, altele la cei nu destul de ambiţioşi!

 

Propria experienţă m-a învăţat cu ani în urmă, când am inventat un procedeu tehnic menit să uşureze munca salariaţilor şi, simultan, să reducă parte din costul producţiei, că nu e bine să am ambiţii prea mari. Şeful departamentului m-a descurajat atunci în demersul meu, dar nu m-a convins, credeam sincer în acea invenţie! După 20 de ani, când s-a schimbat şeful, ideea mea a fost recunoscută şi răspândită în companie pe tot globul. 

 

Cum bine se ştie, chinezii numesc defectele şi calităţile omeneşti atribute care, în funcţie de circumstanţe, pot deveni calităţi sau defecte.  Când ambiţia este pusă în slujba unor acţiuni constructive, făcute spre binele altora, ea este o calitate. Mai mult, ambiţia motivată de generozitate şi de dorinţa de a dezvălui şi altora secretul zborului spre culmi e indispensabilă pentru reuşita demersului.

 

Iată ce ne învaţă marele artist Salvador Dali: „Inteligenţa fără ambiţie este ca pasărea fără aripi”. Mi-am recunoscut, în cuvintele lui Dali, vechile mele aspiraţii, atunci când inventasem procedeul tehnic şi un şef mi-a tăiat aripile. Am găsit o caracterizare destul de exactă a acelui şef în cuvintele lui Mark Twain: „Stai departe de oamenii care îţi micşorează ambiţia. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Cei cu adevărat mari te fac să te simţi că şi tu poţi deveni mare”.  De fapt, dacă ar fi să ne ghidăm după Vladimir Ghika, „O singură ambiţie este legitimă: aceea de a fi mai buni”.

 

Când se urmăreşte însă dobândirea puterii, ambiţia devine un defect, iar în sfera politică, ea poate deveni chiar un pericol. Ambiţiile negative nu se manifestă numai în setea pentru putere, ci şi în alte aşa-zise aspiraţii. Este interesant faptul că, uneori, chiar dintr-o simplă convorbire se poate detecta existenţa ambiţiei. Şi asta încă din antichitate! Democrit ne explică: „Este un semn de prea mare ambiţie să vorbeşti despre toate şi să nu vrei să asculţi să ţi se vorbească de nimic”.

 

Ambiţia este strâns legată şi de orgoliu. Dobândirea faimei este unul din scopurile în care ambiţia îşi manifestă prezenţa. Spinoza ne confirmă acest lucru: „Ambiţia este dorinţa nemăsurată de renume”. Ambiţia este cea care ghidează şi dorinţa de avansare pe treptele ierarhice. „Sclavul nu are decât un stăpân, ambiţiosul are atâţia stăpâni câţi îi pot fi de folos carierei sale”, scrie Jean de La Bruyère.

 

Dar iată că tot La Bruyère, autor celebru pentru maximele lui, găseşte o explicaţie a ambiţiei, pe un ton oarecum pozitiv: „Înţeleptul se vindecă de ambiţie chiar cu ajutorul ambiţiei. Singura avuţie în stare de a-l ispiti este acel soi de glorie care ar trebui să izvorască de-a dreptul din virtute, dar oamenii nu i-o îngăduie şi atunci se lipseşte de ea”. Şi nu este singurul care vede ambivalenţa - pozitivă şi negativă - a ambiţiei, a cărei ultim scop este dobândirea puterii. Antoine de Saint Exupery ne lasă un înţelept testament: „Puterea, dacă are drept temelie tendinţa de a domina, este doar o ambiţie stupidă. Dar dacă este act de om creator şi acţiune de creaţie [...], atunci slăvesc această putere”.

 

L-am lăsat - pentru final - pe genialul Jean La Fontaine (ale cărui fabule sunt inspirate, precum se ştie, din cele ale poetului din antichitate Esop) pentru a ne ilustra, în „Broasca şi boul”, finalul nefericit la care poate duce o ambiţie nemăsurată. Morala fabulei: ambiţia broaştei de e deveni mare cât un bou i-a fost fatală.

 

BROASCA ȘI BOUL

Văzînd pe-o pajiște un bou
Voinic, o Broască oarecare
- Cam de mărimea unui ou -
se opintea s-ajungă și ea cât el de mare.
- Suratelor, le spuse, luându-și-l model,
Mai am, mai am, mai am nițel s-ajung cît el ?
- Mai ai!...
- Și-acum!...
- Tot ai!...
- Mai sunt departe?...
- Ești, surioară dragă, tot pitică...
S-a mai umflat o dată pe viață și pe moarte,
Și a plesnit ca o bășică.

Au câți, cuprinși de chinurile grijii
de-a fi mai breji, nu-și ies și azi din minți?
Nu țin să aibă soli atâția prinți?
Burghezii-și fac palate. Vor paji mai toți marchijii...

                                                                                          ( Broasca ce vrea s-ajungă la fel de mare ca boul *)

 

_________________

*) http://www.poezii-literare.ro/2013/11/fabula-broasca-si-boul-de-la-... autorul traducerii nu e specificat)

 

 

         2. Toamna licuricilor

 

            Uneori e monstru, alteori templul pe care cad anii ca nişte perle arse de soare. Dacă înveţi să afli potecile toamnei, pădurile dezbrăcate  pot fi ghidul tău prin viaţă, ghidul care te opreşte la cel mai ospitalier han, unde te întâmpină podgorii de bine. Doar ele pot alunga cu lejeritate nori tulburi şi-i pot agăţa într-un tablou numai al lor, cu semnătura undeva spre apus.

            Dacă se întâmplă să treacă şi cocori pe acolo, te poţi înfăşura într-o poveste brumată, şi  poţi invoca razele de soare rămase de prin veri, să fie scut împotriva securii care va fi tăiat copacii scorburoşi, ori împtriva notelor false ale clapelor pianului încărcat de frunze ruginii, hotărâte să-şi pătreze astfel măcar o arie din tinereţea lor.

            Este inevitabil s-o ocolim. Nicio mască nu ne va putea salva, nici înșela. Şi-apoi, e drumeagul acela cu urcuşuri de tot felul, pe care-l simţi sub tălpi, te-ai obişnuit cu el, cu prundişul coborât din munţi odată cu aluviunile timpului. Aici vor apărea cândva licuricii, îmi spunea tata, când eram mică, te vor ajuta să treci peste nopţile reci , să-i respecţi cum se cuvine, adică să nu le nesocoteşti drumul lor în calea ta. Mereu am ținut minte acest sfat. De multe ori îi aştept la răscruce. Poate au uitat să vină, poate sunt pe drum ori s-ar rătăcit!

Mi-ar plăcea o armată întreagă, să-i trimit şi la voi!

            Din când în când ai vrea să te furişezi  în casa bunicii, ştiind că acolo au cinat cândva toamnele. Încă mai plutesc şoaptele lor calde, focul s-a stins de mult, pe horn dorm cucuvelele, şoarecii se joacă de-a pitita prin podul casei, cosaşii din zare au pierdut brazda într-un oftat, la televizor încă se mai se vorbeşte despre al doilea război mondial.

            Şi ce dacă vântul n-a învăţat să închidă poarta cu blândeţe! Printre livezile ionatane, cărarea deschisă e ochiul care frământă tăcerea cu răbdare, pe acolo trec căruţe cu coviltir mânate de vizitii neobosiţi. Alergă spre târguri, aleargă dincolo de noi, aleargă să ne vândă iluzii cântărite în grabă, să ne umple buzunarele cu ele, ştiind că mai târziu vor deveni arginţii de la vămile inimii.

            În rest, trăiască toamna! Tocmai ce i-a căzut un fluture din piept, acum, aici...

            Iată-l în palma mea, ca o mărturie a gândurilor mele tomnatice.

 

       3. Fețele adevărului

 

          motto: „Adevărul este un fruct care nu trebuie cules decât atunci când este complet copt.” - Voltaire

 

          Umbrit de minciună și invadat de nimicnicia umană, adevărul se ascunde deseori la umbra firelor de iarbă. Nu ne interesează sau nu-l observăm? Se spune că sunt tot atâtea adevăruri câți oameni există. Posibil, dar... adevărul tău își mută pașii în minciună în drumul spre mine? Traiectoria adevărului pe axa existențială face popas în stațiile relativității. Zâmbește și merge mai departe cu discernământ, încercând să găsească calea spre plus infinit. Acolo îl așteaptă plin de prospețime și unicitate adevărul absolut. Poate că, într-o zi, prin curaj și negând minciuna, adevărul relativ se va intersecta cu cel absolut. Filozofic pare imposibil, însă capcanele unei realități debusolate poate împinge dorința gândului rațional la o călătorie în timp, într-un spațiu acum nedefinit, spre un punct fix.

          Încercând să resetăm adevărul, ca și cum ar fi calitatea unui om onest, observăm, raportându-l la aspectele cotidiene, atât calități, cât și defecte ale ideii de adevăr. Intercalăm cuvântul în gândirea și observația noastră apelând la un banal exercițiu de imaginație. De exemplu, să analizăm afirmația: Ești galben. E o constatare cromatică adevărată și atât? Dacă elementul care a observat nuanța s-a raportat la un dovleac, acesta n-ar avea motive de supărare. Repulsia dovleacului ar trebui să înmugurească doar atunci când gospodina vrea să-l... taie! În alte împrejurări, de ce l-ar deranja faptul că cineva-l arată cu degetul accentuând spre nuanța hainei? Altfel se pune problema când o persoană, trăgând de mânecă o altă ființă îi subliniază răspicat acesteia că-i galbenă. În acest caz, adevărul spus fără ocolișuri ar trebui să supere? Răspunsul, chiar dacă nu se ascunde în spatele unei bucurii, poate luneca ușor pe panta unui disconfort și poate determina un conflict. Cel galben încearcă să-i riposteze celuilalt că e... roșu! Și de aici până la declanșarea spontană a urii este doar un oftat. Tăcerea este eleganța adevărului care probează masca indiferenței.  

          Aruncând apatia în stânga noastră, mergem mai departe pe cărările analizei. Tocmai m-am împiedicat într-un melc și mi-a scăpat o jignire nevinovată: Ești prost! Melcul, nepăsător (și surd...), s-a ascuns totuși în cochilie după impactul cu talpa mea. Ce s-ar întâmpla dacă i-aș spune unui om că-i prost? Puțini ar încerca să afle de ce. Și mai puțini ar fi cei care mi-ar întoarce spatele surâzând. Pentru cei mulți, nervoși și răzbunători, adevărul ar trebui să edifice probe solide în spatele prepoziției pentru că. Defectul va fi remediat de inteligență. Demonstrarea adevărului în acest caz ajută prin curajul celui care a constatat și voința celui jignit. Dar ce ne facem atunci când adevărul, raportat la propoziția analizată, este negat. Mergem la tribunal? Constatările argumentate ar trebui să ia calea dialogului, însă de multe ori gândirea umană tinde spre haos, nicidecum spre o analiză echilibrată a defectului. Prostia urlă adeseori prin fapte și cuvinte, însă adevărul ca entitate abstractă nu poate controla acest aspect. 

          Deci, obiectiv sau subiectiv, adevărul trebuie raportat la ceva bine conturat în timp și spațiu. Să analizăm adevărul care există în propoziția: Frunza este verde. Dacă primăvara a plecat curând, lăsând loc surorii ei mai mare - vara, atunci adevărul este la el acasă. Însă dacă ne-a copleșit frigul și toamna grăbită ne face cu mâna, propoziția prezentată devine falsă. Și joaca cuvintelor raportate la antiteza adevărat-fals poate continua. Concluzionăm faptul că adevărul nu poate conviețui solitar, ci în comuniune cu multe elemente. Adevărul absolut este o dogmă greu de atins, însă adevărurile contextuale sunt prezente la tot pasul.

          Adevărul tău nu poate fi identic cu adevărul meu! Ființa umană în tumultoasa sa existență caută să se raporteze la un anumit adevăr, încercând să fugă de minciună, chiar dacă involuntar cochetează cu ea. Dacă vom reuși să aliniem la același numitor multiplele adevăruri individuale, vom reuși să-i dăruim adevărului strălucire, urcându-l pe o nouă treaptă.

          Pornind de la definiția clasică: „Adevărul e dumnezeirea omului liber.” – Maxim Gorki, putem sugera faptul că direcția adevărului tinde spre libertate, pace, liniște și iubire. Hrănindu-ne cu adevăr, oferim o șansă propriului nostru viitor.

 

 

                     

           4. Punctul de vedere al... portarului

                      (Spitalul-sat fără câini?)

 

            Altu’... Ce e aicea, frate, sat fără câini ? Toţi  se uită la mine ca prin  sticlă ! Trec de poartă ca prin brânză ! Mama ei de democraţie ! Păi cum să nu ajungi să-l regreţi pe răposat, Doamne iartă-mă !? Atunci aveam şi eu prestanţă. Acuma, ceapa ciorii ! Aveam şi răspundere ca şi acuma de altfel, dar se pare că am rămas doar cu răspunderea. Prestanţă, ioc !

            Atunci îi puneam la punct una-două pe cei care îndrăzneau să treacă de mine. Acuma a zburat puiu’cu aţa ! Bine a zis cine a zis că peştele de la cap se-mpute ! Unde scrie că e liber să intri în spital la orice oră !? Nu, nu scrie nicăieri, ba chiar aici la intrare e programul de vizită, dar cine îi acordă atenţie !? Doar eu ! Şi fierb, dau în clocot... De câte ori trec pe lângă el, îmi vine să-l rup în bucăţele ! Da’ nu! Eu trebuie să fiu model ! Să vin la program la oră fixă ca să închid şi să deschid poarta. Cum care !? Poarta mare. Ca să intre maşinile ! Ambulanţe, particulare, nu importă ! Una după alta, da’ nu contează. Poarta nu are voie să stea închisă şi nici deschisă. Aşa că închid, deschid ! Se cheamă că mă aflu în treabă, nu !?  Cum de ce ? De-aia ! Asta mă întreb şi eu, da’ spune-i şefului, că mă şi ia la ochi şi în trei zile, da’ ce zâc eu, în 48 de ore umflu numărul celor care freacă mangalu’... Nu, eu trebuie să am grijă de poartă că de aia sunt plătit. Închid, deschid, închid, deschid. Am făcut şi scurtă la mână ! Cred că până la urmă  să răjghină încheieturile, da’ poţi să comentezi, nu poţi !?  Când bietul  pacient, rudele lui, de fapt, trebuie să cumpere medicamentele, atunci despre ce vorbim aici !? Spitalul, o amestecătură, nici cal, nici măgar, unde fură care cum  poate.  Nu este  nici particular, da’ nici de stat.

            Doctorul de salon sau şeful de secţie  scrie. Bileţele ! Şi cu bileţelu’ este mânată ruda pacientului la farmacia cutare unde are acţiuni onor doctorul. Asta e regula. Până să ne dezmeticim noi ce e cu capitalismu’ ăsta, o să mai treacă apă pe Dunăre ! Suntem săraci, auz’, judeţul ar fi sărac. Păi ce vină am eu că am avut neşansa să ajung pe-aici, eu, contribuabilul de bună credinţă, că mahării, baronii sau cum dracu’ le-o zice, nu ştiu să gestioneze banul public sau, mai degrabă, fură de sting. Mi-am plătit contribuţia asigurându-mi ceea ce mi se cuvine: spitalizare gratuită. O gogoriţă mai mare nici că se poate.

            Gratuită în scripte, dar plătită, în fond, cu vârf şi îndesat.

            Alta ! Surpriză ! Îmi dă bună ziua ! Are un interes... Vrea să ştie unde e Neuro ! O lămuresc, nu prea înţelege, e ramolită rău, da’ îngaimă un: „Mersi ! Sper să mă descurc !” Mai întrebaţi vreun asistent, strig în urma ei, dar nu sunt convins că mă şi aude... Da’ despre ce vorbesc eu aici ? Acuma sunt toţi la cafea. Numai eu: Stânga – Dreapta, Stânga – Dreapta ! Da’ nu... Poa’ să să facă ei  luntre, punte, de mâine las poarta deschisă... Numai aşa, de-al dracului ! Să văd, observă cineva? Şefu’ în mod sigur nu, da’ ce te faci cu căţăii !? Ăştia sunt cei mai periculoşi ! Bine a zis cine a zis că pân’ la Dumnezău te mănâncă sfinţii!

            Altu’! Poftim !? Vorbeşte, nene, mai tare ! A, nu, nu pe-aici! Mergi înainte şi la dreapta... Prima scară ! Vrea în Policlinică ! O fi priceput, n-o fi priceput, da’ ce-mi bat eu capu’ !?... Sunt eu birou de informaţii !? Sunt... Da’ mi-au cam ieşit pe nas informaţiile, zău aşa... Una e să faci asta din când în când şi alta e ca în fiecare zi să dai explicaţii. Şi pe un salariu de mizerie ! Stânga-dreapta ! Stânga-dreapta ! De m-a luat şi în băscălie un infirmier de la Endo! Faci gimnastică pe aparatele statului ! Ar trebui să plăteşti, zâce. Auz’ la el obraznic !?  Un ţângău să-mi facă mie observaţie !?

            Negreşit, trebuie să cer o mărire de salariu ! Vorba aia: Nici copilului nu-i dă mama ţâţă dacât atunci când plânge !

[Vasilisia Lazăr]

Bidulescu Constantin a votat eseurile astfel:

1 – 9

2 – 8

3 – 8

4 – 7 

[Vasilisia Lazăr]

Teodor Dume a votat eseurile astfel:

1.               9

2.               8

3.               8

4.               ​9​

[Vasilisia Lazăr]

 Nikol MerBreM a votat eseurile astfel:

1          7

2          6

3          8

4          6

[Vasilisia Lazăr]

Pop Dorina a votat eseurile astfel:

1 - 5

2 - 6

3 - 7

4 – 9

[Vasilisia Lazăr]

Veronica Pavel Lerner a votat eseurile astfel:

1. 7

2. 3

3. 6

4. 4 

[Vasilisia Lazăr]

Curelciuc Bombonica a votat eseurile astfel:

1 - 10

2 - 9

3 - 9

4 – 8

[Vasilisia Lazăr]

Zarra a votat eseurile astfel:

1. Ambitia - calitate sau defect?--------9p
2. Toamna licuricilor-------------------10p
3. Fetele adevarului---------------------7p
4. Punctul de vedere al... portarului (Spitalul-sat fara câini?)-------------8p

[Vasilisia Lazăr]

Gina Zaharia a votat eseurile astfel:

1 = 8

2 = 7

3 = 8

4 = 8

[Vasilisia Lazăr]

Sofia Sincă a votat eseurile astfel:

1. Ambiția - calitate sau defect?         - nota 7

2. Toamna licuricilor             - nota 6

3. Fețele adevărului                  - nota 10

4. Punctul de vedere al... portarului         - nota 9

[Vasilisia Lazăr]

Carmen-Bernadeta Anghel a votat eseurile astfel:

1. Ambiţia - calitate sau defect? – 8

2. Toamna licuricilor – 8

3. Feţele adevărului – 8

4. Punctul de vedere al... portarului (Spitalul-sat fără câini?) – 8

[Vasilisia Lazăr]

Dorina Cracană a votat eseurile astfel:

1 – 9

2 – 7

3 – 8

4 – 6 

[Vasilisia Lazăr]

Valeria Merca a votat eseurile astfel:

      1.     9

      2.     9

      3.    10

      4.     8