Din salon, vocile se auzeau  revoltător de vesele, iritând până la paroxism, nervii nefericitei Amneris. Neliniștea îi tulbura ritmul cardiac, înghesuindu-i luciditatea într-un ungher întunecos al minții, iar gândurile se amestecau ca într-o centrifugă absurdă, amețind-o complet. Simțea pericolul și ar fi dorit să-l poată înfrunta cu obișnuita-i determinare, să-și vadă temutul adversar mușcând țărâna, așa cum o făcuse cu mulți ani în urmă, când  ea îi spulberase visurile și cariera, cu influența ei copleșitoare de la vremea respectivă. Pateticul amant, îndrăznise să o înfrunte, să o amenințe, să îi saboteze chiar munca, atunci când se văzuse înlăturat din viața trufașei femei, fără nici o considerație. Ea se bucurase de relația aceea cu toată pasiunea de care era capabilă, dar nu era îndrăgostită. El însă, era pierdut de amor și abandonul ei, aproape îl distrusese. Luptase cu toate resursele pentru a-și salva relația, dar Amneris îl pedepsise fără milă pentru infatuarea lui. Multă vreme după aceea, primise mesaje anonime, care adesea o făcuseră să se cutremure de groază, dar cu timpul acestea încetaseră, până la dispariția lor completă. Colbul uitării se așternuse peste conștiința ei vinovată și timpul părea că tămăduise acel suflet trădat și umilit.

  Acum trecutul se întorsese la ea să-și ceară tributul și nimic nu-l va putea împiedica să o facă, după bunul său plac! Ea nu avea mijloace să se apere și turba de neputință și teamă. Nu-și făcea nici un fel de iluzii în privința lui. Se întreba însă, în ce mod o va pedepsi? O curiozitate bolnavă o cuprinse și dorea să înceapă totul mai repede. Așteptarea era o tortură mai teribilă decât orice durere. 

   - Draga mea, am o surpriză pentru tine! se auzi vocea stridentă a Ambrei, atât de aproape și de neașteptat, încât Amneris tresări înspăimântată. În imobilizarea ei completă, nici măcar o schimbare a expresiei chipului nu era vizibilă pentru ceilalți, dar ea era mai vie ca oricând, acolo, în lumea ei inaccesibilă. Mintea îi funcționa la capacitate maximă, simțurile erau în permanentă alertă, emoțiile stăteau să erupă în trombe vulcanice, dacă ar fi descoperit o fisură, cât de neînsemnată, în învelișul acela uman, complet pietrificat. Doar respirația ceva mai accelerată și pulsul inimii, mai reușeau să depună mărturie pentru stările ei.

   - Îți amintești de ...Giani? Roata vieții e imprevizibilă, ca întotdeauna și întâmplarea a făcut ca el să fie acum fizioterapeutul tău personal! Spitalul l-a trimis la insistențele profesorului care te  tratează, pentru că e cel mai bun! Amneris ar fi vrut să dea viață acelor ochi blestemați ce țintuiau pentru eternitate peretele din fața ei și să sfâșie făpturile care îi hotărau destinul, să-i însângereze cu ascuțișul otrăvit al urii pe care privirea ei o exprima. Era sigură că prădătorul acela cu chip angelic îi dădea târcoale de multă vreme și aștepta momentul oportun să se apropie ca s-o pedepsească. Murea de dorința de a-l privi în față, de a-i arăta că nu se teme de el, de a-l sfida. Îi simțea privirile ironice cum i se târăsc pe trupul inert, intuia zâmbetul triumfător ce i se lățea pe față dar mai ales, o răni disprețul nimicitor cu care o dezveli pentru a ,, evalua” dezastrul făcut de boală asupra ei.

   - Îmi pare nespus de rău să te găsesc în asemenea condiții, Amneris! Sunt de-a dreptul, dezolat! murmură bărbatul. Ea primi compasiunea prefăcută, ca pe o violentă lovitură în plex. Doar ea putea identifica adevăratele sentimente și intenții ale individului ce se va ,, ocupa” de acum cu reabilitarea ei fizică. Vădit impresionat, acesta se întoarse discret către Ambra, care îi confirmă tăcută sentimentele, dar după ce își recompuse o atitudine jovială și optimistă, luă mâna bolnavei și o strânse încurajator.     - Vom face progrese importante, de asta poți fi sigură, draga mea! promise el. Ambra îl strânse de umăr recunoscătoare și o asigură la rândul ei pe Amneris:

   - Are dreptate surioară, nici că puteai nimeri pe mâini mai bune! Giani e unul din cei mai buni fizioterapeuți de la noi din țară, la ora actuală și dacă ai avut norocul să îi fii pacientă, e numai meritul prietenului tău, profesorul Moretti, care a mutat munții din loc pentru a-l aduce aici!

   ,, Mda, mare serviciu mi-a făcut, imbecilul!” replică ea cu amar. 

   - Când poți începe, Giani? întrebă Ambra nerăbdătoare.

   - E deja totul stabilit! De mâine se începe! anunță el senin. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Moretti mi-a spus că în tot timpul ăsta i s-a mai făcut câte o ședință pe săptămână, dar știm cu toții că asta nu poate însemna mare lucru într-o asemenea situație. Pentru a o readuce la o mobilitate minimă, atât cât ne permite boala, trebuiesc luni de muncă asiduă, eforturi și răbdare de ambele părți. 

    - Se va face așa cum zici! decretă Ambra încântată, spre disperarea surorii care o blagoslovi cu foc în sinea ei. Giani își mască satisfacția cu un zâmbet  fermecător, apoi se îndreptă către mumia din pat, strângându-i mâna ceva mai lung.

   - Pe mâine, draga mea! promise el subtil, după care ieși urmat de Ambra. 

   Amneris protesta mută, umplând tăcerea cu vibrațiile minții, ce ricoșau în pereții neclintiți și nepăsători, ca niște plumbi încinși. Prezența celor doi o aduseseră într-o stare de agitație și suferință extremă, iar odată ce se îndepărtară fizic de ea, își puse la treabă toate energiile de care mai dispunea și se reculese de pe unde se risipise sub impactul pericolului iminent. Își sugrumă fără ezitare frica ce creștea în ea necontrolat și începu să se pregătească moral pentru marea confruntare de a doua zi. Nu-și făcea nici un fel de iluzii în ce privește răzbunarea lui. Știa că va fi cruntă și nu-l putea blama foarte tare. Era conștientă de răul pe care i-l făcuse ea și care îi schimbase tot cursul vieții și al carierei, dar spiritul de autoconservare nu cunoștea justificări. Sistemul ei personal de alarmă o luase razna, iar sirenele urlau nebune în sufletul ei. Nu avea alte resurse în afară de însăși mintea sa, prinsă  iremediabil în capcana trupului, pe care doar cu ajutorul ei și al fricii putea chiar să-l reanimeze, oarecum. Avea nevoie de un antrenament inuman pentru a-și mai recăpăta un minim de abilități fizice, atât câte mai rămăseseră necompromise de boală. Cu puterea minții știa că putea ieși din starea de catatonie în care căzuse în urma suferinței îngrozitoare din ,,noaptea  morții”, cum se obișnuise ea să o numească. Spera să-și recupereze, cel puțin, mobilitatea ochilor, ca să poată folosi programul de comunicare virtuală, pe care i-l pregătise cu atâta perseverență, Carla. Trebuia să reușească!

Vizualizări: 107

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Trecutul își cere drepturile... Curioasă sunt! :) Frumos scris! :)

din ce în ce mai captivant romanul tău, sunt foarte curioasă de ceea ce va urma

Frumos și captivant Silvia, romanul tău! Aștept urmarea cu interes.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Mulţumesc pentru răspuns. În ce dată ai postat satira? Sper să mă ajute muza şi să ajung din…"
cu 5 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului mihai catruna
cu 5 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Pictograma profiluluiCostel Zăgan i-a dăruit un cadou utilizatorului mihai catruna
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ana-Maria Butuza

Vecinătate

În ultimul timp, somnul mi-e un drumcu gropi și ocolișuri.Când reușesc să adorm,dau peste vise atât…Vezi mai mult
cu 10 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cioraniană a utilizatorului gabriel cristea
"Lisia, mulțumesc pentru apreciere și analiză. Ultimile versuri fac trimitere la o meditație de-a…"
cu 16 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cioraniană a utilizatorului gabriel cristea
"Mulțumesc, Grig, de apreciere și comentariu!"
cu 16 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cioraniană a utilizatorului gabriel cristea
"Mulțumesc, doamnă Ada Nemescu!"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog Taina nopții a lui Grig Salvan
cu 16 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Între timp am compus şi o satiră la tema sugerată de dv.: "Ce-ar vrea, doamnelor,…"
cu 20 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Revin cu alt mesaj la postarea Dumneavoastra. Din august 2025 nu am mai postat şi nu am mai primit…"
cu 22 ore în urmă
Ada77 a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Speranțe pentru viitor a utilizatorului Ada77
"Va mulțumesc pentru aprecieri și cuvintele frumoase ! Va mulțumesc dna Vasilisia Lazăr pentru…"
ieri
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, domnule Zăgan, pentru vizită și lectură!"
ieri
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, doamnă Lazăr. Mă bucur că ați împărtășit emoția mea."
ieri
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gustul singurătății a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Vă mulțumesc, doamnelor, pentru vizită și pentru aprecieri. Înseamnă mult pentru mine."
ieri
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Poetul

Ăstei lumi nesăbuite faptele dacă-i  măsori, În căpute zdrenţuite, liniştit poţi să şi mori; Te-ai…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Undrea a lui Rotariu Dorel
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Taina nopții a lui Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cioraniană a lui gabriel cristea
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ninge... a lui Vasilisia Lazăr
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor