Eram un soi de Toma Necredinciosul, până nu demult, care nu credea decât ce ochii mei puteau vedea și mintea mea putea explica, în limitele decenței și ale logicii. O întâmplare comică și foarte incredibilă, mi-a schimbat radical viziunile în privința aceasta. Un prieten apropiat mi-a povestit într-o zi despre experiența sa teribilă, trăită cu câteva seri în urmă în patul lui. Trăiește de mulți ani singur și e mai mult decât obișnuit cu singurătatea casei sale imense, în care se simte ca un rege
Tocmai intrase în așternuturi, stinsese lumina și-și făcea rugăciunile de noapte, ca de obicei, când o bufnitură puternică pe cealaltă jumătate a patului său imens, aproape că l-a aruncat în aer. Jura că era complet treaz și pe deplin lucid, dar în acel moment se simțea paralizat la minte și la trup, sub efectul spaimei și al șocului. Teroarea transformase clipele într-o eternitate iar el nu mai putea găsi firul rugăciunilor risipite care încotro, deși gândurile înebunite alergau după ele căutându-și salvarea. Când își recăpătase mobilitatea corpului și a minții, brațul său începu să pipăie șovăielnic spațiul de lângă el, sperând cu tot sufletul să nu descopere nimic, apoi cu un gest sinucigaș aprinse lumina. Mulțumi cerului și tuturor locuitorilor săi când constată că era singur în cameră. Nu era la prima experiență de acest fel, după spusele lui și nu avea prea multă încredere în aparenta singurătate. Avea și o definiție precisă a fenomenului respectiv pe care mi-a relatat-o cu nestrămutată convingere.
În credința populară din zona în care trăia, se povestea despre o femeie misterioasă, mai mult o umbră a nopții, care obișnuia să bântuie casele oamenilor când aceștia se aflau într-o stare de veghe, la granița dintre somn și trezie și care se distra copios pe seama lor, învăluindu-i pe nesimțite cu vraja ei sinistră, așezându-se pe pieptul lor, lăsându-i fără puteri, strivindu-i cu greutatea sa mortală. Dacă nu reușeau să reacționeze mental sau fizic și să se descotorosească de ea, îi tortura ceasuri întregi după care dispărea așa cum venise, lăsându-și victima fără vlagă și speriată de moarte. O numiseră Pandafica. După vizitele ei, ,, Stan Pățitul” punea de pază la ușa camerei, noapte de noapte, o ... mătură... Da, o banală și inofensivă mătură, cu coada în jos și cu ”pletele” în vânt, ca să aibă nepoftita musafiră de lucru cu număratul firelor, până dimineața. Aceasta era explicația pe care am primit-o când am întrebat despre rostul măturii de la ușa camerei sale, când am fost în vizită la dânsul.
Hohotele mele nestăvilite de râs l-au scandalizat și pe el și pe presupusa musafiră, după cât se pare! Aveam să constat cam în ce măsură, destul de curând... În zadar încerca el să mă convingă de veridicitatea povestirilor sale. Eu nu conteneam cu ironia și amuzamentul! Am încercat să-l conving că a visat pur și simplu, că nu și-a dat seama când a adormit și de asta i s-a părut totul atât de real, că astfel de povești sunt simple născociri populare. El clătina din cap dezamăgit de ignoranța și scepticismul meu. Ca să nu-l jignesc de-a dreptul cu atitudinea mea, am schimbat subiectul. Dar în sinea mea nu reușeam să înțeleg cum de e posibil ca un om inteligent să creadă în asemenea bazaconii?
A trecut ceva vreme de la întâmplarea asta și uitasem complet de ea, până într-o dimineață, când m-am trezit în casa unei rude, unde îmi petrecusem noaptea în calitate de oaspete. Era în jur de opt dimineața și în cameră lumina se filtra insistent prin draperia întunecată, iar eu pluteam între două dimensiuni, cu un picior în cea a somnului ce nu se îndura să mă lase din brațe și celălalt, în lumea reală. Îmi ajungeau clar în urechi zgomotele familiei de la parterul casei ce își începuse deja ziua cu discreție, pentru a nu tulbura somnul celor care leneveau în paturile lor, la etaj. Stăteam întinsă pe burtă, legănată de somnolența plăcută ce îmi gâdila pleoapele întredeschise, când deodată, cu coada ochiului am surprins o mișcare stranie în odaie. Am deslușit scurt dar limpede o umbră lângă patul meu și în clipa imediat următoare am simțit pătura dată la o parte și o greutate imensă, paralizantă mi s-a așezat în spate, secătuidu-mă lent dar sigur, de puteri. Sunt un om foarte decis și curajos care nu acceptă înfrângerea fără luptă, iar când mă simt pusă la colț, mă apucă toate furiile. În cazul de față, mânia oarbă ce m-a cuprins în momentul atacului, a stimulat forțele cele mai ascunse ale minții mele probabil, căci am strigat gâtuită de neputință: ”pleacă!!!” după care am aruncat monstrul din spatele meu cu o izbitură disperată a brațului, care devenise greu ca plumbul. Am auzit clar bușitura pe parchetul odăii apoi ... eliberarea... Am sărit în picioare drept în mijlocul camerei, cutremurată de scârbă și spaimă, apăsâdu-mi pieptul cu palmele, ca să împiedic inima să iasă din lăcașul său, căci asta avea intenția să facă!
O vreme nedefinită am rămas în picioare, scormonind ungherele odăii cu ochi de vultur, gata de apărare în cazul unui nou atac. Între timp meditam intens la spusele prietenului meu și un fior m-a zgâlțâit din cap până-n picioare. Stârnisem mânia umbrelor cu trufia și glumele mele de prost gust, iar acum aveam să suport consecințele. Eram foarte sigură de asta! Și nu mă înșelam, din păcate. Atacurile Umbrei jignite s-au repetat împotriva mea de multe ori, iar când am mărturisit prietenului meu tărășenia, s-a amuzat foarte tare, spre indignarea mea. Am început să caut pe internet informații despre subiectul acesta și am găsit destule, spre marea mea surprindere. Curios e faptul că, de când m-am pricopsit eu cu beleaua asta, Doamna cu pricina și-a pierdut complet interesul pentru el. Am încercat o mulțime de ”remedii” de pe internet care nu au dat nici un rezultat. Nu mai aveam pace și intimitate în dormitorul meu, dar deveneam mai dârză și mai călită în lupta mea cu Dânsa, cu fiecare nouă vizită pe care o primeam. Am mai făcut o constatare, cu timpul. Nu se așeza niciodată pe pieptul meu așa cum obișnuia să facă cu ceilalți pățiți. Mă ataca mereu pe la spate, doar-doar m-o prinde cu garda jos, dar mereu am dat cu dumneaei de pământ! Până la urmă, chiar dacă pare incredibil și ridicol, am decis să-mi recunosc inferioritatea și m-am umilit spășită în fața ei. Mi-am cerut iertare cu voce tare întunericului și invizibilului, i-am pus la picioare respectul și capitularea mea, sătulă de atâta hărțuială. Nu știu dacă pot striga” victorie” dar e vreme lungă de când spațiul meu dintre cele două frontiere, nu mai e infestat.
Cuvinte cheie :
O poveste de un umor negru, eu însă cred în existența spiritelor și mă trec fiorii citind. La urma urmei, spiritele se pare că trăiesc printre noi și au și ele demnitatea lor! Felicitări Silvy!
Interesantă poveste! :)
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor