1. Prin timp
copacii se aliniaseră la stânga drumului
când ploua se vărsau toate râurile în pătratul
galaxiei
copilul încercase din lumina galbenă să traseze
câteva puncte pe harta magică
se presupune că luna strânge secundele în
tomberoanele din centrul universului
fereastra lumii era zăvorâtă
bunicii mai citeau poveşti pentru a ne scăpa de
plictiseala
cuvintele se aruncau pe tavan aşteptând aplauzele
fiecare lupta cu propria durere
priveam limbile ceasornicului şi ne adunam
gândurile pe măsuţa din colţ
cele şapte puncte se întretăiau cu destinele
animalelor sechestrate în grădinile atemporale
prin pereţii casei intraseră lăcustele
urmăream fiecare bătaie a firavelor aripi
copilul de lângă mine alerga să le strângă într-o cutie
ruginită de conservă
micile vietăţi se lipeau de tavan şi aruncau în noi
cu iluzii
somnul ne macină oasele
2. Scara vremii
te ştiam de pe la anii o mie
aveam destine asemănătoare
luptători în armata visurilor
ne agăţasem la gât două tinichele şi controlam
suflete
unii spuneau că suntem culegători de fantasme
alţii ne credeau îngeri îndoliaţi
prin deşert supravieţuiam înghiţind particule fine
de nisip albastru
aveam frunţile colorate şi mâinile se luptau cu
vântul biruind mereu
din cărţile noastre citeau cei mai înţelepţi
muritori
treptele devin alunecoase când zăpada scârţâie
sub infinitul cenuşiu
la trei m-am oprit să respir
tu ai plecat fără cuvinte
aseară am trecut să îţi las un colet de la mama
ea călătorea cu aripa sângerândă
în peşteră nu aveai nimic
lucrurile fără valoare le cărai în raniţa din piele
de capră
am deschis prima stâncă
inima rămăsese în urmă
3. Neputinte
Într-un ceas străin să te vegheze amorul,
Zadarnic să vrei să-ţi mai zideşti decorul
Şi să mai guşti absent, parfum de dorinţă,
Vedea-te-aş cuprins de a ta neputinţă.
Să rămâi fără grai în serile absurde
În care se isca-vor, ameţitoare şi surde,
Umbre tăcute, iar apoi, după ele,
Să răsune cadenţe,şi sumbre,şi rele.
Să dai de scrum în loc de scrisori,
Să dai de demoni răuvoitori,
Să ai în suflet doar ură şi foc,
Să nu poţi iubi, să n-ai nici noroc.
Iar dacă din beznă găsi-vei scăpare,
Să halucinezi şi să-ţi pierzi din culoare,
Apoi, dacă şi de aici vei ieşi,
Cu veşnica umbră te vei contopi.
4. Dorul
Unde-mi este dorul ce ţi l-am vândut?
Ştiu că l-ai topit în ultimul sărut,
În ultimul surâs aparent grăbit,
În ultimul cuvânt pe care l-ai rostit.
De ce nu l-ai păstrat ca şi până acum?
De ce l-ai lăsat la margine de drum?
Ai fi putut măcar să-l ţii strâns la piept,
Cum te ţineam şi eu, sperând să nu te pierd.
Alt dor am încercat din nou să plămădesc
Şi grame de iubire să-ncep să cântăresc,
Să pot iarăşi să mă pierd în braţele tale
Şi să revăd în ai tăi ochi neţărmurita mare.
Am încercat să îl învăţ cum să te iubească,
Cum să te respire, cum să te privească,
Aşa cum şi eu am învăţat demult,
Când lumea se năştea, când noi ne-am cunoscut.
Dar el mi-a spus că primul dor nu-i de înlocuit,
Că s-a născut din a iubi şi din a fi iubit,
Căci numai el ne ştie dragostea sortită
Şi cum ne poate despărţi o singură clipită.
Azi am pornit în căutarea primului meu dor.
Şi marea-l căuta, iar zei cântau în cor
Şi-l cântam şi eu cu glas uşor şoptit,
Spunându-i că acum ştiu ce mult te-am iubit.
Astăzi eu am realizat că el s-a născut
Din dragostea noastră,din primul sărut,
Şi că atunci când ai plecat, a plecat şi el
Iar pentru mine nimic nu a mai fost la fel.
L-am rugat să vină înapoi cu mine,
Să reuşesc din nou să te găsesc pe tine,
Să-l ţinem între noi, strâns,să nu dispară,
Aşa cum l-am creat, tot noi doi, odinioară.
Mi-a zis că se întoarce, că mult i-a lipsit
Să fie luat în braţe, să fie iubit,
Şi în vorbe dulci să fie cuprins
Şi să spună tot când nu-i nimic de zis.
Acum ştiu că tu nu mi l-ai vândut
Şi că primul dor din noi doi s-a născut
Şi că el doar prin noi poate respira,
Iar când ne-am despărţit, el nu mai exista.
Acum te aştept şi ştiu că ai să vii,
Că vrei şi tu din nou în braţe să mă ţii,
Să îţi aminteşti care a fost ultimul cuvânt
Şi să devină primul, s-o luăm de la început.
5. de unde vii
De unde vii unde te duci ? ce urme-n viața mea tu lași
Cresc umbre nopțile ce vin și sângeră târziu sub pași
Tu ești o ceață ce te urci spre-un cer de toamnă lepădat
Când frunzele cu aripi moi cu păsările au plecat
Eu te sărut pe mal usor pe umărul cel alb și gol
Un cer se-ntinde-n noi tăcut și-un altul plânge-ncet la pol
Miresme se deschid târzii ca niște flori cu ochii morți
Doar vântul bate-n bălării și tremură de frig la porți
Tu care-ai fost și nu mai ești primește-mă în visul tău
Și lasă timpul să se scurgă pe plaja recelui nisip
Atâtea flori de stele ard și se-odihnesc adânc în hău
Noi plângem între două cruci iubirea noastră fără chip
Sus pe Golgota răstignit etern stă veșnic Dumnezeu
Iar eu pierdut în lumea ta, de dorul tău acuma tip.
6. Lipsa din sine
umbra unui gând stă în spatele oglinzii
şi întreabă,
mă întreabă:
poţi tu lua
mai mult decât sufletul tău a încercat vreodată
să îşi măsoare credinţa?
eu nu am ştiut să răspund,
cum nici mama nu a ştiut să îmi spună
cât de adâncă e uitarea fuiorului
care e mai mult decât un vis
tors pe buza unei lumini.
eu sunt chiriaş în mine,
îi spun gândului care s-a ascuns în spatele oglinzii,
ca un semn, că existenţa se întinde dincolo de ceva,
şi nu ştiu dacă a plânge, privit în oglindă,
nu înseamnă a zâmbi,
dar ştiu că uneori uit.
alteori îmi aduc aminte lucruri care nu par
să îmi aparţină,
încurcând timpurile între ele,
iar faptul că sunt
îmi devine, prin el însuşi, garanţia că am fost.
vezi tu,
e ca o asigurare aşezată în marginea ghilotinei
de foamea clinică a unui gând.
poate chiar tu eşti gândul acela,
iar recunoaşterea de noi,
tu gând,
eu părere de gând,
e doar atunci când se pune problema linşajului din amintire.
tu cât poţi lua? mă întreabă gândul.
eu încerc să îl răsfoiesc din a fi,
cum scrie în cărţile sfinte,
în a nu şti de sine,
cum nu se spune nicăieri că ar fi răsărit,
şi tac.
cum să fiu din mine adaus la ce sunt
când nici tăcerile nu le-am chibzuit
în lipsă?
7. Linişte, planeta doarme!
spaţiul se umple de timp,
timpul devine neîncăpător în lăcaşurile
cu veşnice gânduri,
cu neterminate orizonturi
de aer,
de întinderi peste care poemul
îşi zvârle literele nefolosite
ca şi cum ar ploua
spre susul unei tăceri
uzurpate.
paşii noştri nu mai ating nimic.
sub tălpile albe
e linişte ca în gândul unei străzi
prin care vântul a uitat să se rostuiască,
iar sus
în mugurul unei clopotniţe încă neterminate,
stau la taclale,
vorbind doar cu ochii,
o cucuvea albastră
şi golul unei stele care s-a prăbuşit
în ea însăşi.
linişte,
planeta doarme!
poezie eliminată la cererea autorului.
Ai fireşte ochi albaştri, gura dulce, părul lai,
Şi un voal croit cu grijă de vreun maestru de strai
Paşii tăi, expresia-ntreagă, trandafirii de pe buze,
Mi-amintesc neîncetat de cea mai scumpă dintre muze.
Tot ce vede ochiul meu în mirifica-ţi făptură,
Mai întâi mă copleşeşte, şi-apoi mă umple de ură
Ah! Aş pune totul, pe un proaspăt postament,
Şi-aş lăsa pe el sărutu-mi, ca un simplu ornament.
Iar cum aura-ţi celestă te încinge-aşa soresc,
Aş dori desigur, veşnic, negreşit să te privesc!
Nu eşti spin, eşti floare rară, clipa vie dintr-o poză
Poezia şchiopătează şi-uneori se schimbă-n proză.
12. Elegie de vară
Poezie descalificată. A mai fost publicată pe Facebook şi aici: http://cenaclulorfeu.blogspot.ro/p/opere.html
Chiar de pleoapele-mi petrec, draga mea domniţă roză,
Sângele se-aşterne lesne ca dup-o mică hipnoză
Din mărgeaua neagră strig, îngerii zvântaţi de trudă,
Sunt aici, sunt şi acolo, într-o viaţă tot mai crudă.
Caut lung copilăria unde ziua-şi mută carul,
Tura şi nebunul cântă, numai calul dă cu zarul
Mă frământă nebuneşte suspinând în a mea ceafă,
Dac-aş şti că o recapăt aş mai soarbe o carafă.
Ah…zabavnic-amăgire, duh nomad ce roade graiul,
Îţi aştepţi nerăbdătoare de sub umbra densă craiul
Pixul obosit înnoadă poeziile-n pereche,
La dogoarea lumânării, nici prea nouă, nici prea veche.
13. La capăt de drum
cândva o să văruiesc gardurile
şi cireşul din faţa casei
sub care tata
îşi ascundea tristeţile
apoi o să trag perdelele
cu mâinile împreunate
o să-l rog pe Dumnezeu
să coboare pentru o clipă
să stăm la taclale despre una alta.
închid ochii
şi-mi las gândurile să hoinărească
printre singurătăţi
o pasăre se loveşte de geam
se face linişte
în cameră e cald
respir haotic
lângă veioza de pe noptiera din colţ
sprijinite de ochelarii lui tata
câteva amintiri
două fotografii şi multă singurătate
tăcerea creşte ca un aluat
mă aşez în fotoliu
şi dizolv fiecare imagine
aud paşi...
mă încăpăţinez să cred că
cineva se apropie de uşă
e bine
Dumnezeu îmi deschide uşa
după o zi rece şi neagră
fiul meu va da pâine săracilor
va întoarce oglinda şi va privi
la omul de dincolo..
în crescătoria mea de singurătăţi
am descoperit un intrus
uneori îmi ciuguleşte din palmă
apoi mă priveşte tăcut
ritualul acesta se repetă
dimineaţa
la amiază şi seara
am o poftă nebună să urlu
dar nu pot
liniştea sângerează prin mine
durerea îmi colorează pielea
în oglinda în care mă privesc
văd doar umbre
se zvoneşte că moartea a trecut malul
de partea cealaltă
Dumnezeu îmi face cu mâna
15. SONETUL GRI
Pe cer, de-a pururi, nori de timp…
Şi plouă timp în gând, afară.
Precum ideile de ceară,
căzură zeii din Olimp
şi calci pe zei, pe drum de ţară,
sub al ruginii anotimp.
În triluri dulci de rai, un ghimp
păduri de lumânări strecoară..
De sus, se cerne timp vâscos
şi picăturile de-acid
îşi mută focu-n gând şi-n os…
Speranţe, flori se sinucid…
Şi calci prin bălţi de clipe reci…
Tu crezi că treci, dar… te petreci.
16. SECRETUL IUBIRII…
Secretul iubirii noastre,
Poartă culoarea cetinei
Ce umbreşte în ochii tăi...
Răscolitoare ploi,
Îl îngroapă mai adânc
Sub frunzele toamnei,
Alături de urmele
Călcâiului meu,
Întipărit în umbra nopţii...
Secretul iubirii noastre,
E ascuns sub colbul vremii
Cernut cu stele, peste colinde;
Zăpezile din vis unduiesc dinspre tine,
Purtate de cai cu plete de vânt...
Şi chiar dacă azi eşti departe,
Secretul de-a pururi va fi
Iubirii - sfânt legământ!
17. DOINĂ, ÎN COLBUL VREMII
Despre ce grăieşte, doina ta
Îngânată noaptea sub fuior?
Despre lună plină, apa din izvor
Şi despre ursită, dragul meu fecior…
De argintul apei, ce-a împietrit,
Tremurul de stele în colbul firii
Despre jertfa crudă a iubirii
Şi de-o fată tristă, ce-a murit…
Şi mai zice multe, care nu le ştii,
Însă eu, ca mamă le-am trăit,
Rană, în colbul vremii - ca să vii,
Dăruit de Domnul, fiule iubit!
Ţi-am horit-o când te legănam,
Doina despre care-ai întrebat
Ea şi luna ce lucea în geam,
Ca nişte lumini, te-au privegheat.
Mama toarce acuma, printre stele
Numai gându-mi trist se rătăceşte;
Când mi-e dor şi-n alte clipe grele,
Numai doina ei, mă linişteşte…
18. Culori
Pășesc în dimineți albastre
Desculță-n iarba din grădină,
Culeg din stropi de rouă astre
Căzute-n nopți cu lună plină.
Cunună să-mpletesc din stele,
Șirag din galbene-amintiri,
De Sânzâiene pentru Iele,
Ofrandă fostelor iubiri.
Închid o pagină de carte
Cu multe lacrimi în cuvinte,
Pe coala nouă, albă-n parte,
Așează-mi litere, cuminte.
Te chem în zori de început
Să bem în chioșcul cu zorele,
O cafea verde-n cești de lut,
Aduc și visele-mi rebele!
Îmbrac cu roșii sentimente
Mătasea altui răsărit,
Hai să fugim pe continente
Rămase de descoperit.
19. Doamna mea, învăţătoare
Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată.
http://confluente.ro/Doamna_mea_invatatoare.html
http://www.revistasingur.ro/poezie/7491-elena-spiridon-poeme-pentru...
etc.
Noapte-mi plânge peste gene
stelele strivind uşor,
timpul trece-ncet alene
totul este trecător.
Pasul meu străbate firea
orologii au tăcut,
unde-i Doamne mănăstirea
unde glasul să-ţi ascult?
Ce e viaţa Doamne, ce-i?
Un ulcior din care bei
vinuri dulci, amăgitoare
să tot uit a mea cărare?
Să nu-mi pot umbra a şterge
din noianul umbrelor,
să nu pot prin colb a merge
ori prin unda apelor?
Să nu pot trăi cuminte,
să nu pot muri uşor,
să-mi aleg cu luare-aminte
visele ce nu mă dor?
Colbul vremii urme-astupă
şi-al meu foc mistuitor
dar adesea el irupă
tot mai viu, dogoritor!
Adu-mi Doamne ploaie deasă
şi alungă-mi gând nebun,
îmi doresc să fiu acasă
pe pământul meu străbun!
Ce îmi lasă-n mână timpul
după trecerea-i fugară;
e doar colb, e doar nisipul
ce-n clepsidră-ncet coboară!
24. În memoria pietrei, o poveste ...
Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată:
http://ro.netlog.com/Irina_Lucia_Mihalca/blog
http://www.facebook.com/TotulDespreViataDeZiCuZi/app_18633935811069...
Pentru fracţiuni de clipe se întâlnesc oamenii,
Cărări se împletesc în lumea lor de umbre
- o curgere tandră -
Poţi privi în oglindă cerul şi pământul,
Aici-acolo, oare, nu suntem tot noi pe aceeaşi pagină?
Desculţă bucuria păşeşte pe durerea intensă.
Un manuscris scris de divinitate eşti, un paradox pe care
mulţi nu-l înţeleg. Privind de pe o treaptă cauţi esenţa.
O poveste care-a rămas acolo, în memoria pietrei,
- o chemare, o rugă, un strigăt, privirea tristă spre o fereastră indepărtată -
Piatra şi respiraţia ei! Diamantul meu, prin mine te redescoperi!
Asemeni fluturilor albaştri,
clipe ce zboară dintr-un timp secat,
se spulberă în roiuri, contopindu-se cu cerul.
Acolo se împrăştie bucuriile colorate, diluându-se treptat
în albastrul zării, de unde
se întorc, sporadic şi neaşteptat, amintirile,
fâlfâind în mirajul pudrat al aripilor,
în desenul punctelor violete, albe şi indigo.
Atunci ne şoptesc florile,
traducându-ne foşnitor, parfumat, multicolor,
poveştile ce par a fi fost ale noastre.
Închide ochii,
te ating în lumina care ne inundă,
hai, lasă-ţi gândul sa curgă aici spre mine,
Între cer şi pământ suntem noi - eu, tu şi universul creat!
Aşteaptă-mă, am nevoie de tine,
am nevoie de iubirea ta, aşteaptă-mă,
Ai nevoie de mine, ai nevoie de iubirea mea.
Să dăm deoparte norii de pe cer,
lăsând doar soarele să ne zâmbească!
La un capăt eşti tu,
la celălalt eu,
luminoşi în timpul ăsta gol şi orb,
împreună,
nemuritori parcă,
strălucind şi nicicând despărţiţi,
în timp ce întunericul, mereu întunericul,
stă în ungherele morţii,
iar noi lucirea irizantă din razele curcubeului.
25. Apocaliptic
În fiecare colţ plângea cineva.
Dacă în cameră ar fi fost mai multe colţuri,
Probabil că ai fi văzut mai mulţi plângând.
Dar aşa, erau doar patru.
Nu-i nimic, nu? 4 e un număr prea par.
Au mai inventat 4 creaturi pentru colţurile de sus,
Se înmulţeau,
Iar în casă se auzeau de două ori mai multe plânsete.
Aşa era din casă-n casă, de la apartament la apartament,
În fiecare colţ plângea cineva, în fiecare cameră,
În fiecare bloc sau hotel,
Străzile erau goale.
Pe colţuri, vântul plângea
Iar din colţurile ochilor,
Din casă-n casă, de la apartament la apartament,
Unde în fiecare colţ plângea cineva,
În fiecare bloc sau hotel,
Lacrimi prea multe se rostogoleau
De asfalt,
Casa, apartamentul, blocul, hotelul
Totul se inunda, şi din clădiri apa ieşea în stradă,
Suferinţa oamenilor se rostogolea pe asfalt.
„Prea multe lacrimi”, şi-au zis în ziua aia norii,
„dacă continuă aşa..” dar norii nu au apucat
Să termine ce aveau de zis,
Căci cerul s-a aprins, o primă şi ultimă oară,
A luat case, apartamente, blocuri, hoteluri,
Pe cei ce plângeau,
Suferinţa lor.
26. Colbul vremii
Dacă secundele şi-ar opri un
moment al lor nesfârşită călătorie
spre nemărginire,
S-ar aduna într-un buchet al nemuririi
iar cerul ar picura lacrimi de ceară,
în purpurii apusuri târzii.
În colbul vremii s-au agăţat cristale
de vânt din umblet pribeag pe pământ.
Aleargă pe interminabilul drum al uitării
vremea … ce bate uşor în fereastră,
se scurge prin clipe albastre
îşi pune amprenta pe anii vieţii.
Un zâmbet rămas suspendat
de roşul buzelor, o lacrimă în colţ de
geană visătoare, păstrează amintirea
momentelor de viaţă împărţite în doi,
într-o atingere de aripi de îngeri
prin a lor imperceptibilă trecere.
Timpul îşi scutură pletele albe înduioşat
priveşte înapoi, peste câmpii, peste mare,
peste cenuşiile creste de munte,
priveşte spre noi,
copii ai pământului, născuţi din
al său lut, purtând suflet de stea călătoare.
27. Timpul
A rămas suspendat….
respirând, agăţat
de linia orizontului
la marginea cerului.
Zarea a încremenit în tăcere,
iar păsări de plumb cutreieră văzduhul
într-un răstimp,
timpul îşi revine din amorţire.
Vibrează spaţiul de viaţă.
28.DRUM PRIN TIMP
Duce-m-aș pe vârf de munte
să văd stelele cărunte
și albeaţa norilor
în barba moșnegilor.
Duce-m-aș iubire oarbă
doar la cel ce mă întreabă
de mi-e gândul rău ori bun,
ori de vreau să mă răzbun
pe ăst timp ce curge-ntr-una
printre sălcii precum luna,
precum Dunărea spre mare
drum croindu-și la-ntâmplare!
Duce-m-aș pe drum de seară
să fiu strună de vioară
să-i cânt timpului baladă
să ghicesc a lui șaradă!
Prin lumină m-aș tot duce
să scap de cele năluce
care fac din viața chin
și din tine-un om meschin;
iar de-o fi ca să mă duc,
nu vreau să fiu doar caduc,
colb pe drum rătăcitor
ori prin viață, simplu călător!
29.Suntem condamnaţi în agoră
Cu gesturi calpe
viaţa ne devoră
vise în gri dezarticulate
urme proscrise se vor uitate
suntem condamnaţi în agoră
jindui
anahoret privesc
ador implor iubire
un drum
sunt eu şi tu
ne topim în râncede păcate
lăsăm în urmă eternele semne
incizii înrămate în poem
sărutul tău năprasnic
le ignoră
penitenţe ne înconjoară
iubire tu şi eu
pe lemn de cruce îi dorul
iubim
tăcere şi suflete pereche
priviri ce dezgolesc
poftirile trăirii
forme de trup
flăcări în nevăzut
aprind un rug.
30.Tristețe
Mi-am pus mâna la ochi
Să rămână acolo
Lumina din zâmbetul tău.
M-am înșelat
În ochiul închis
Nu s-a păstrat...
Când am deschis ochii
Cobora
Ca un păianjen
Zâmbetul cu trenă de lumină.
Mi-a intrat un nor în ochi
Din extazul luminii,
Norul, prea mare,
A început să curgă;
Un torent răpind
Colțul de lună rămas de azi noapte,
Florile înrourate,
... Și bucuria.
Azi, așteptarea, s-a dat jos
Mai înainte cu o stație...
Telefonul s-a descărcat instantaneu
Sms-ul așteptării e blocat între două clipe
Mai deschid odată ochii,
În zadar!
Zâmbetul și-a luat pânza și a plecat.
31.Viaţa mea în mâinile tale
Poezie descalificată deoarece autorul nu este membru al forumului ÎNSEMNE CULTURALE.
Frumoasa mea rătăcitoare
Cu ochii ca un răsărit
Fiecare rază parcă moare
În părul tău cel aurit
Tu dulce înger de desmirdare
Câte versuri de amor ţi-am scris
Pentru că doar cu simplă sărutare
Porţile fericirii tu mi-ai deschis
Eu ţi-am scris zeci de versuri
Cu rime ce-s tot mai împletite
În care mi-am adunat zi de zi
Idei şi sentimente cu tine trăite
Prin tine poezia mea există
Iar versurile îmi sunt trăiri
Şi fiecare cuvânt, ţie iubită
De acum, eu ţi-l voi dărui
Îmi las viaţa mea în mâinile tale
Căci te iubesc mai mult ca viaţa mea
Dar în suflet am o întrebare
Ce vei face acum cu ea ?
32. Te-am aşteptat atâtea dăţi
Poezie descalificată deoarece autorul nu este membru al forumului ÎNSEMNE CULTURALE.
Te-am aşteptat atâtea dăţi
Uitându-mă prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
Cum vi tu pe la geamuri
De atâtea ori am aşteptat
O şoaptă sau un răspuns
Atâta doar tu să–mi fi dat
Căci mi-ar fi fost deajuns
Când te privesc pe tine
Pari blandă ca-n poveşti
Iar de te uiţi la mine
Îmi arăţi cât de dulce eşti
Tu acum le placi tuturor
Nici eu din gând nu te scot
Aş vrea să te privesc nepăsător
Dar aflu zilnic că nu pot
Căci eşti o fiinţă minunată
Cum alta în lume nu este
Nu poţi fi tu comparată
Nici cu zânele din poveste
33. Femeia
(la 40 de ani)
femeia toarce timpul
cu degete lungi
cât anii copiilor
rodie coaptă
adună îmbrăţişări
rugi
dimineţi
drumuri nesfârşite
desculţă prin aroma cafelei
femeia
de 40 de ani aşteaptă
cântecul lunii pline
pe masa din bucătărie
şi toarce timpul
din ochii iubitului
ca pe o cămaşă
dintr-o singură bucată...
34. Pariul pierdut
i-a simţit respiraţia fină cu parfum de chemare
la ora când luceferii valsau pe voalul lunii
tivit cu sclipiri din privirea stelelor
i-a fixat un cerc în jurul numelui
cu perechea luminii din altarul făgăduinţei
urzit cu mir de busuioc în floare de foc,
crezând că o clipă nu poate avea sfârşit
a cumpărat umberele ce-i ameninţau frumuseţea
le-a ascuns în rădăcini de pământ
la umbra lianelor uitate-n deşertul fără hotar
şi arse de trăinicia clipelor de lut
şi-a pariat sufletul la un joc nebunesc
în schimbul unei veşnicii de culori
a pierdut totul, destul de banal,
pentru ea, care a împrăştiat
pe şevaletul iubirii, durerea întunericului.
35.CĂMAŞĂ ÎN PLOAIE
Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată.
http://www.argesexpres.ro/article_detail.php?idarticle=34047
Aş vrea să-mi speli
Cămaşa cu care am fost mire,
Şi care de ani buni
E în ladă amintire…
Să o speli dimineaţa
După o noapte în doi,
Aşa cum ploaia spală
O piatră de noroi!
Mai duios ca ea, ploaia
Te-aş ruga să-mi ţii
Verbele la cutie…
Pe când ea ar spuma-o,
Şi ar face-o din nou
Albă ca zăpada
În copaia, numită
Grădina Plină de flori.
Plutesc pe valuri
Săruturile nopţii,
Pe când în strălucitele oglinzi
Ni-s curentaţi dinţii;
Iar limbile se înnoadă,
Rostim numai silabe…
Noi ne iubim în noapte,
Când toată lumea doarme!
36.Dacă aş săpa…
Poezie descalificată deoarece a mai fost publicată.
http://ro.netlog.com/sorincalea/blog/&action=setFavorite
Dacă aş săpa ca un miner
În amintirea mea,
Aş descoperi câteva umbre
În galeria plină a vieţii…
Mă aşez la o masă
Din lemn de cireş,
Şi urme de degete pătate
De atâtea silabe
Mă fac să gust grăbit
Micul dejun al primăverii!
Da, am apărut devreme
În luna florilor,
Şi cântecul mamei
l-am auzit încă de când
eram în pântec
Pentru că picioarele alergau
printre tufele de căpşuni
dar şi printre triunghiuri,
cercuri,litere şi cuvinte
care erau lipite
de mingea timpului meu.
Acum la aproape patruzecişicinci
Mă simt ca un pahar ciobit
Şi aruncat
La masa tacerii
În pădurea fără copaci,
De unde mă priveşte
Chipul tatălui meu,
Prea devreme plecat!
38.Tăcerea
Te uiţi la mine şi vezi toţi crocodilii din lume.
Ochii îţi sunt pagini de carte
Cu piersici cuvinte din care plângi.
Există un hamac îngândurat şi o barcă tristă,
Care să exprime durerea, finalul.
Foloşeşte-le!
Ţi-e teamă? De ce?
Tăcerea trăsare...
Săgeţile destramă umbra din iarna cu mandarini
Crescuţi în măduva oaselor...
Tu mă acoperi cu moliciunea nopţii
Ce îmi răneşte Dumnezeul dorului de iubire.
39. Plecare
Prin venele cerului curg fluvii de albastru
Plec cu ochii închişi
Nici nu mai contează dacă privirea o ţin în pământ
Dacă mâinile îmi sunt umbre
Şi ochii în lacrimi din aţă colorată.
Dacă gândurile sunt cu mine
Dacă îmi bat în fiecare pas câte un cui
Să nu pierd iubirea ce o port agăţată de mine.
Adun cărămizile desenate cu creta pe asfalt
Construiesc câte un turn
Să nu pierd ce am găsit pân-acum
Între început şi sfârşit
Mă învârt până ameţesc.
Mă aşez pe trotuar
Şi-mi înghesui genunchii în stern.
Deschid ochii pe rând.
Lacrimile îmi sapă şanţuri pe faţă
Sunt atât de tristă.
Tot trupul mi-e o inimă frântă.
40. Netimpul în ecouri
sub arcuș de vioară uitată
răpusă în tăcere de târziul ceasului
îmi șterg apusul de pe frunte
cu negura privirii
în biserica de la marginea timpului
îmi număr amintirile sub piele
sfinții și ei așteaptă la rând
pentru o răstignire
în colț de icoană
veacurile-mi răspund
cu aceleași puncte cardinale
neglijate într-un cântec de dor
cu rugină
nu știu să ridic gândurile
de la picioarele eternității
iar ele își cer binecuvântarea
cu sete aprigă de-nchinăciune
neputința ochiului meu
cerșește înțelesuri din pliscul înaltului
când umbra asfințitului
mă stinge în ecouri
41. Îmblânzire
(timp în lucru)
șoaptele șuieră-n urme tocite de ani
ultima vară o port
printre amintirile buzunarului stâng
lumina luntrește
pe nouă cadrane culoarea inundă
și mersul grăbește sub piele
crengile s-au lepădat de mărunțișuri
în livada din spatele vocii
păienjeni își numără înnoirile
busola mi-a pierdut răsăritul
la ultimul bâlci pe o tarabă
într-o altă rotație
cerșește nemuririi un colț de echilibru
sălbatic aștept învierea
să-mi spele pustiul
cine mai crede în începuturi...
42. Urmă ascunsă în venele oarbe
Plouă, în peştera lacrimii, perle
albe, gingaşe, cu trup sidefiu...
tremură-n suflet un cântec de mierle
magic, transmis de la tată la fiu.
Cântec duios, dureros şi măiastru
arde-n ţărâna ce-ascunde un geamăt;
râul, în şopot, oftează sihastru
când trandafirii roşesc într-un freamăt.
Fir nevăzut, un liant peste vreme,
urmă ascunsă în venele oarbe,
licăr în noaptea venită devreme
peste durerea ce sufletul soarbe.
Plouă, în peştera lacrimii, rouă –
bob străveziu, licurici cutezanţei...
Tatăl şi fiul împart – pe din două –
cântec ce poartă amprenta speranţei.
43.În mine se zbat întrebări ancestrale
În mine se zbat întrebări ancestrale,
mistere se vând pe un colţ de tarabă;
sunt strigăt şi freamăt în gânduri astrale,
deschid orice poartă cu-a timpului grabă.
Mă-ndoi ca o trestie bătută de soartă,
în vântul nebun al planetei albastre
ce dorul şi visul pe-aripi mi le poartă,
unindu-le-n tâmpla speranţelor noastre.
În mine se zbat întrebări ancestrale,
flămânde, haine, toride abisuri,
magnet ce atrage răspunsuri totale
şi nu vrea să zacă în reci compromisuri.
Mă-ndoi ca un pustnic pe munte sihastru
cătând un răspuns în mătănii şi rugă;
un licăr venit din oceanul albastru
toţi norii de gânduri, pe loc, îi alungă.
În mine se zbat întrebări ancestrale,
răspunsuri aşteaptă din tainele tale.
Cuvinte cheie :
19. Doamna mea învăţătoare*
12. Elegie de vară **
15. Sonetul gri ***
7. Liniște, planeta doarme! ***
1. Prin timp **
34. Pariul pierdut *
29. Suntem condamnati in agora ***
21. Cu tine alaturi **
16. Secretul iubirii *
Cred ca sistemul de notare va crea probleme. Era mai bine daca membrii dadeau cite o nota fiecarei poezii. Asa, alegand doar trei poeme, nedreptatesti restul operelor. Si e pacat, pentru ca toate merita sa fei finaliste. ( Juriul facind departajarea finala.)
Dar... astea sunt regulile, asa incercam sa notam.
Preferintele mele sunt:
poezia nr. 10, ("Clipe de odinioara"), ***
poezia nr. 15, ("Sonetul gri"), **
poezia nr. 28, ("Drum prin timp") *
nr. 39 Plecare ***
nr. 14 Golul dintre respirații **
nr. 9 Undeva *
nr. 18 ***
nr. 33 **
nr. 21 *
1.Pariul pierdut***
2.Tristete**
3.Secretul iubirii*
nr. 24 În memoria pietrei, o poveste ...*
nr. 19 Doamna mea, învăţătoare **
nr. 22 Oglinda sufletului ***
poezia nr. 5 - de unde vii ***
poezia nr 12 - elegie de vara **
poezia nr 18 - culori *
- poezia nr. 41 - ,, Îmblânzire ( timp în lucru)" ***
- poezia nr. 15 - ,, Sonetul gri" **
- poezia nr. 7 - ,, Linişte, planeta doarme! *
poezia nr 5 -de unde vii
poezia nr 7 -Liniște, planeta doarme!
poezia nr 18 -Culori
Tare greu mi-a fost...şi totuşi
39. Plecare ***
28.Drum prin timp **
8. Răstignire *
Aş mai fi avut multe de notat!
Cu stimă şi respect pentru cei pe care nu i-am notat...felicitările mele!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor