Concursul „Labirinturi autumnale”, ediția a II-a, Secțiunea POEZIE

[Sofia Sincă]

Poezia nr.1.
Plouă cu peratic

plouă cu peratic
pe-ntinderi
cu mireasmă de tandreţe
se-nfiorează copacii
de la frunză la rădăcină
descifrând cântecul anemic
al greieraşilor îngânduraţi
poate e ultimul,
poate...
într-un presupus mai târziu
se vor aşterne iluzii cu lumină
poate...
dar azi bat ritmul de ducă
crengile cheale,
stârnind gânduri măcinate
la morile mele tocite,
e toamna mea
cu ploi de tristeţi
peste întinderea inimii mele
poate numai a inimii mele

Poezia nr.2
DE TOAMNĂ

Iubito, cade frunza în vii și pe alei,
Din jilț privesc apusul, ce-i parcă un cuptor,
Gândesc cu jind la tine, și-mi zic, dacă mai vrei!?
În brațe să îmi vii, căci mie-mi este dor.

Tăria și puterea a inimii bătaie
Și pulsul dus la maxim ținându-te în brațe,
Ferice al meu iris, apride-a mea văpaie,
Exultă trup în viață, trăiește în speranțe.

Miros de vie coaptă mă face să-ntorc capul
Să văd de unde vine acest parfum știut,
El vine ca o șoaptă, și-mi spun, că este hapul
Ce-aduse fericirea, pe-al nostru drum avut.

Pe-alei, pe trotuare, perechi de-ndrăgostiți
Zâmbesc și râd de parcă, acuma-i primăvară,
O frunză care cade din pomi ingălbeniți
Drăguțe-i oferită, postură de ofrandă.

Și grupuri mici de vrăbii se-agită zgomotoase
Prin pomii îngălbeniți în aste vremi de toamnă,
Pe semne, e-o problemă sau sunt orgolioase,
Ori poate au discuții cu-această, toamnă Doamnă.

O draga mea, iubito, de-ai fi aici cu mine
Să îmi șoptești, mod tainic, de ierni, de veri, de toamne,
Cu zilele trăite alături doar de tine
Ar fi o desfătare, și n-aș cunoaște drame.

Mă uit in sus spre ceruri și caut o mișcare,
Trăiesc în suflet, greul, al omului uitat,
Iubito,chiar te caut, doresc ca fiecare
Minut, al nostru, dragă, să fie memorat.

Poezia nr.3
Toamna cu genunchii la piept

Toată noaptea am întins curcubee
cum întind pescarii plase pentru pește
să prind o planetă sau ceva
care să semăne cu dragostea mea
dimineța ai fi sorbit-o
fără să știi la cafea
să nu-ți mai fie singurătatea
atât de dragă și tandră,
dar prea curând m-a înghițit o balenă
și n-am cum să ies
doar scrijelesc pe burta ei
de câte ori aș fi vrut să te strig
să vii să mă iei din toamna asta nebună
care plânge cu genunchii la piept.

Poezia nr.4
Încă o toamnă, Doamnă!

Încă o toamnă, frumoasă Doamnă
fără noi… tu, eu - îngălbenim
Sub poarta norilor, deschisă rană
Ce-şi picură veninul într-un pahar cu vin.

În oglinda ploii îmbătrâneşte cerul,
Un moşneag cu plete gri.
Îşi târâie prin ochii tăi toiagul
Pe poteci cu frunze ruginii.

Miroase a aur cumpărat pe argint,
Inele vechi aprinse pe tâmpla timpului.
Moartea s-a rătăcit în menuet prin labirint
Înfingându-şi rece ghearele în gutui.

Oamenii au chipuri de ceaţă,
Iubirile, gust amărui.
Sunt umbra unui fluture legat cu aţă
De coama veştejită a curcubeului.

Primeşte-mă în suflet Doamnă
Când treci, un fir de vânt uşor
Mă joc prin părul tău cu degete de toamnă,
Crengi uscate în copacii arşi de dor.

Sărută-mă, Doamnă!
Sunt o minge de foc.
Îţi aduc inima pierdută în palmă,
Ia-o şi pune-o la loc!

Curând o să ningă din nou.
Strâng soarele în braţe ca un bibelou.
Din ultimele raze îmi fac aripi de înger
Pe lacul unei lacrimi navighez stingher.

alerg desculţ prin frunze roşii îţi bat timid la uşe,
Îmi înfloreşti la piept, un câmp de brânduşe
Nu vreau să vină niciodată altă toamnă
Fără noi, pe clape de pian, frumoasă Doamnă!

Poezia nr.5
Umbre lăsate de toamnă

Să fie oare adevărat că totul pe lume se poate măsura toamna ,
să fie oare adevărat contrariul sau ambele propoziţii
să fie false ca moartea sau false ca viaţa, ca frunza ,
am întrebat filosofii şi m- am chinuit
să aflu cu propriile-mi puteri.
Mereu era câte ceva să-mi întoarcă privirile
găseam tot timpul câte-o ispită, câte-o chemare în lumea
aceasta strălucitoare, părelnică, dulce ca o femeie,
mereu eram dus, îmbătat, adormit, smuls, ameţit
cu vorbe frumoase, cu vorbe urâte, chinuri şi mângâieri.
Să fie oare adevărat că aerul acesta există, doar toamna ,
că totul este fiinţă şi că propria mea carne
se scaldă în atmosfera aceasta reală, în claritatea
amurgului şi aurorei, în apa aceasta regală
pe care- o numim cu cuvinte şi o trăim .
Şi voi, copii mei, sunteţi oare reali sau numai
un vis al visului meu, umbre lăsate de umbre,
şi ele fiice-ale umbrelor, ale toamnelor,
nepoate şi strănepoate-ale umbrelor
împreunate cu umbra iubirii, şi ea ireală
ca respiraţia caldă, fremătătoare, a unui zeu.
Mi se cască sub picioare frunzele şi încep să plutesc
pe aproximări, pe iluzii, pe trainice sau friabile ipoteze,
mi se lasă noaptea-nstelată pe ochi, mi se plânge
luna grea pe retine, mi se nasc curcubee
în catacombele înmiresmate ale memoriei.
Şi viaţa mi se trăieşte singură şi mi se moare
ca şi cum aş fi prea departe să mă mai văd
şi să mai aud şi vânturi trec ca furtunile
peste întinderi deşerte, peste obrazul meu lins
de lumina incertă venind şi venind din toamnă.

Poezia nr.6
Plouă

de parcă aerul
este viața unor drumuri
cu șanțurile
sicrie de lacrimi.
Și chiar de va ninge
în memoria albului
sumbrele fotografii
ale plânsului luminii
rămân deschise
umbrele de putreziciune.

Poezia nr.7
Cântec de prigorie

miroase a struguri a tămâie
a iarbă crudă vie
cântă prigoriile în lan ascuțit
buturugi gem sub povara rotundă
plouă în surdină lacul se încrețește
taciturn

mă așez la stativ
timpul îmi crește pe umeri retoric
luna ca o gutuie se-aprinde
atât de galben încât aud
picurii ploii mușcând felii din cer

/stol alb de cocori/
Sufletul meu
țipă în zbor geometric
nicio lună nu este atât de rotundă
ca dragostea toamna

Poezia nr.8
Să nu aud de murături

A început o altă toamnă

Pe jos, de frunze, un covor.

Şi vremea parcă te îndeamnă

La pregătiri să îi dai zor.

Am aranjat azi în cămară

Ce-a mai rămas din băuturi,

S-ajungă pân’ la primăvară,

Dar să n-aud, de murături.

Eu sunt păţit, acum un an,

I-am spus nevestei, fără ură,

Să-mi pună soacra la borcan,

Că-i cea mai bună murătură.

M-a spus şi a venit cu-o gură,

De nu puteam s-o mai opresc.

– Să-mi spui tu mie, murătură?

N-a înţeles că eu glumesc.

Acum i-am spus soaţei de-o lună,

Că anul ăsta-i diferit,

Ea murături să nu mai pună

De viaţă grea mi s-a acrit.

Şi norii plâng, auzi şi vântul.

Iar cerul s-a întunecat

De păsări părăsind pământul

Ca mulţi români care-au plecat.

Mai bine merg eu să privesc

Multicolorele păduri

Şi-ncet, frumos să-mbătrânesc,

Dar să n-aud, de murături.

Poezia nr.9

ZBOR REBEL DEASUPRA UNUI ANOTIMP FRIVOL

                                                                        Motto: “Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin.”
                                                                                                                         Mircea Dinescu

Sunt liber, Toamnă, cerul mă ştie pe de rost
şi păsările toate îmi freamătă prin sânge,

cum m-aş putea întoarce în huma care-am fost

când stelele mă cheamă şi doar mormântul plânge?

Sunt liber, Toamnă, paşii mi-au aşteptat destul
ca să le crească aripi, avânt şi echilibru,

de trista-ţi desfrunzire şi spaime sunt sătul:

fi-voi de-acuma vultur cu răget grav, de tigru.

Sunt liber, Toamnă, liber, cu zborul lin, frumos…
Albastrul îmi e tată şi mama o cometă,

nu zăbovesc prea mult timp în carne şi în os,

mă urc la zenit vesel, dansând în piruetă.

Sunt liber, Toamnă, iar la acestă stare ţin,
şi chiar de-mi tulburi visul şi-mi chinuieşti genunchii

cresc în valoare zilnic întocmai ca un vin

pe care-l sorb în taină taţii, bunicii, unchii.

Sunt liber, Toamnă, eu în convenţii nu mai cred,

deşi zilele tale anoste şi-ascut gheara

iar snobii societăţii spre mine îşi reped

săgeţile. Şi-n zbor îmi aştept primăvara!

Poezia nr.10

Chintesență

În putreda mlaștină ce-o numim omenire,
anotimpuri caduce clocotesc înfundat,
ofilite destine năvodesc cu iubire
iluzii ce ne-absolvă de un biblic păcat.

Ascuțite neliniști par cuțite-miracol,
pân' la os când despică amintirile vii,
corbii aprigi coboară la ospățul-spectacol;
sângerânde mistere pier sub cruci pământii.

Se prăvale urgia cu parfum de gutuie,
stacojiu ne surprinde astrul nopții pe cer;
manuscrisu-i fierbinte, palma, gri-albăstruie,
tâlcuiri mii ascunde pulsul slab, efemer.

De poemul îți curge anacronic prin vene,
chintesență transpusă din stelare priviri,
între granițe strâmbe renasc vise perene,
labirinticul spirit în firești oglindiri.

Prăvălită sub plaur, noaptea geme-n rugare,
toamna-și cerne otrava printre stropi brumării,
sălcii-și plâng neputința, vântul lanțuri nu are,
în „bagajul” naturii suntem doar jucării.

Poezia nr.11
Regina de ghindă

Se iţeşte toamna rumenă la faţă de gât cu răpciune
Trece urgisită, cu tălpile goale, prin miez de tăciune.
Şoldurile-i saltă sub alai de frunze din icuri de piatră
Umblă despletită, parc-ar fi ţigancă fugită din şatră!

Armăsari de humă tropotesc în juru-i scăpătaţi din hamuri,
Soarele-n chindie sângeră de spuză spânzurat pe ramuri.
Vântul îi ridică fustele-ncreţite, înteţindu-şi boarea,
Ca o hetairă râde-n calea lumii scuturându-şi floarea...

Cerul îi dezmiardă faţa măslinie pe genunchii-lunii,
Irizări albastre îi zvâcnesc sub pleoape de culoarea prunii
Şi-n mojar de aur cu descântătură ierburi meştereşte,
Ca loviţi de friguri de copacul-vieţii ne despădureşte!

Norii de sineală îşi descarcă plânsul - iar tu stai şi numeri -
Ploile de ceară cu lacrimi de zadă ce le ţii pe umeri.
Din ulcele sparte la căderea nopţii se preling blesteme,
Viața la răspântii şi-a gonit ploierii şi prin situri - geme!

Apa-n urlătoare ca o vrajă cade într-un plâns fieratic,
Aripi visătoare zac printre scuare pentru-n ochi tomnatic,
C-a zburat Icarul de prin labirinturi, ageamiu să prindă
Toamna cea desculţă, făr' de iminei, regina de ghindă!

Poezia nr.12

STEJARUL

 

Sus, pe deal, la cuculie,

În bătaia vântului

Stă stejarul și mângâie

Obrazul pământului.

 

Crengile îi plâng pe poale

Sărutând pământul rece,

Timpul a venit și doare...

La rînd, totul se petrece.

 

Frunzele în ritm de vals

Împrejuru-i se disipă;

Adevărul e un fals,

Când, azi totul e risipă.

 

În izida unui timp

De atâția zeci de ani

Și-a sculptat alt fel de chip –

Voievod – între stejari.

 

E un mic turn de control

Pe piscu’-nalt și pleșuv

Și-n andante  „si bemol„

Își mai strânge ceva-n jur.

 

E fălos!  Îl știe satul

Ca un semn lăsat de Domnul;

Cum împărăția-i altul

Nu e gata să-i ia locul.

 

Mugure de vârf înfipit

În cupola cerului,

Rădăcinile-n zenit...

Spațiu’ larg stejarului.

 

Este toamnă și-i târziu

Pentru cei trecuți de-o vârstă;

Eu, ca toți, aș vreau să știu

Pe stejar cine-l mai mustră?

 

Nu cumva colbul din stele

Sau cenușa dintr-un soare

Ar putea să-i cadă grele

Peste umerele-i goale?

 

Nu. Sub drapel cu jurământ

Mai decât un brav soldat

Stă planton cu pieptu-n vânt –

Monument – lemn înghețat.

 

E martor al vieții noastre...

Ne-a ținut la umbra-i verde

Nopți de-a rândul, și... albastre;

Iar acum, ne poate pierde.

 

S-au dus mulți săteni în timp...

El, pe deal, la cuculie,

A rămas veșnic înfipt

În a țării noastre glie.

Poezia nr.13
Noapte de octombrie

Prin visele-mi veline cad stele-nmugurite
croind mii de troiene din vălătuci de fum,
pe chip mi-așterne luna crâmpeie aurite
și gândul mi-l citește-n baloane de săpun.

O toamnă străvezie sub frunte rătăcește
și-n tâmplă decorează fiorul ruginiu,
din aripile-i crunte secunda dezlipește
o viață tremurândă, speriată de pustiu.

Din a timpului frunze - coroană grandioasă,
citesc pe fund de ceainic răsfrânte amintiri,
arareori o frunză, căzută mai frumoasă,
o răsfoiesc în fila trecutelor iubiri.

Prin gene-mi fuge luna cu chipu-i plin de vară
și țese zvon de primăveri lăuze,
broboane hibernale mă-mbracă-n sloi de ceară
dar toamna dimineții mă înflorește-n frunze.

Poezia nr.14
Închisul toamnei

Mă închid gratii solare
prin norii toamnei blânde
pe câmpuri cu miriște și ciulini.
Lacrimi reci și calde
se înnoadă prin păduri,
o teamă ancestrală îmi trezește-acum,
vântul ce adie prin pomii de crăciun.
Pierdut în cicluri
ca niște cercuri concentrice
mă ascund în inelele arborelui vieții
sufocându-mă.
Tot mai multe frunze
veștede-n clepsidră plâng nisipul,
trandafirii albi mai îndulcesc
dezastrul frunzelor ce cad
și un sărut care așteaptă încă
pe banca acoperită de galbenul ornat.
Sunt închisul toamnei care ard.

Poezia nr.15
Dar ţie n-o să-ţi pese

Această poezie a fost retrasă la cererea autorului. E ULTIMA CONCESIE PE CARE O FACEM!

Voi sta-ntr-o zi; apoi, voi trece ape,  ...

Poezia nr.16
Tu, pasăre

Tu, pasăre de sus,
cum ne vezi oare
pe cei de jos
proptindu-ne-n picioare?
Ce ştii de dorul meu de zbor
şi de tristeţea ce m-apasă
când frunza galbenă se lasă
sub talpa-nfiptă-n trist covor?
Din naltul tău,
cum poţi să simţi
plutirea frunzelor cuminţi
decolorate,
resemnate,
în pacea lor de-a fi călcate?
Mă ia, de poţi, pe-a ta aripă,
mă du în zări albastre,
'n astre,
să nu mai plâng
tristeţea lor,
tristeţea frunzelor ce mor.

Poezia nr.17
Firul de iarbă simte cum...

Firul de iarbă simte cum
S-a cufundat răcoarea iar
Astăzi în frunza de stejar.
Canicula-i mutată-n scrum.

Cu toamna din abecedar
Se scrie încă un volum.
Firul de iarbă simte cum
S-a cufundat răcoarea iar.

Vara-i plecată la-anticar,
Livada-i plină de parfum;
Mă-opresc și eu puțin din drum
Și zâmbesc toamnei din chenar.

Firul de iarbă simte cum...

Poezia nr.18

Haina poeziei

 

Mă doare toamnă atingerea
degetelor ude de ploaie albastră,
strălucitoare peste pletele mele,
mai fără culoare...
mă doare singurătatea din oase,
mă doare tăcerea anotimpului din mine.
Stau între ieri și mâine, oprită o clipă,
la răspântia gestului tandru, durut...
întreabă-mă, unde am îngropat atâtea dimineți,
unde am așezat fapte din doruri incendiate,
cum am omorât tristețea?
S-a ântâmplat să ne întâmplăm,
când am deschis cartea la un capitol șters.
Îl scriem cu litere ude în toamna-n care mă răsfeți
Privește-mă în ochi și literele amestecate
cu frunzele poveștilor
mă acoperă
cu haina poeziei șoptită, în taină
lângă sobă...

 

Poezia nr.19

PĂȘEȘTE ÎN SIGURANȚĂ…

Mă reîntorc în zona de confort.

Pășesc pe un covor ud de prea timpuriu,

vis ruginiu...

Am adormit din nou? Și vara?

Nu-mi spuneți c-am ratat, iar, gara...

E toamna vieții mele!

Momentul părăsirii convenabilei călduri,

Momentul învățării... cu frigul altor ziduri.

Proprietatea principală a frigului e trezirea.

S-a zis cu gluma, miluirea,

de-acum începe viața.

Poezia nr.20

Eu, umbra ta

 

Și ȋn noaptea asta o să scriu o simfonie pe depărtările tale

Și chiar pe taraba acestor vântoase ale toamnei.

Ronţăind stele, caii mei ȋncă mai aleargă

Sania, prin nămeţi.

Eu, umbra ta

ȋţi furasem visele și tu mi-ai spus:

„- Să faci din ele o salbă

Ca pe o neȋmplinire a frunzelor purtate pe cărări”.

Atunci, cred, ţi-am arătat

Acei lupi ȋncremeniţi după un deal cu troiene

Stând și ei la pândă,

Atrași de aceleași vise.

Dar tu ai râs. Și mi-am zis:

„- Sigur. Refuză să se mintă

Refuză să-mi ȋnţeleagă teama din ochii ȋnvinși”.

Și multă vreme,

Ca viscolul nebun pe coama cailor

Mi-am lăsat pentru mai târziu cuvintele

Să plece odată cu vântul. Și frica.

Pe care torţă de foc le-aș fi vrut

Să afle lumea. Să strige la unison cu mine:

„- Absolut la ȋntâmplare n-ai trecut tu prin viaţa mea,

Absolut la ȋntâmplare,

Nu ţi-a fost nici măcar dragostea o gură de lup

O gură flămândă,

Ce ar fi vrut să-mi ronţăie visele ca pe stele

Precum caii cu care ȋncă mai alerg

În calea ta!”

Poezia nr.21

Rondelul nopţilor ce dor

 

Mi-e toamna vaiet  de cocor,

Hiadele semn rău trimit,

Iar cerul pare de granit

În ceasul nopţilor ce dor.

 

Mai toarce ziua din fuior;

Cântările-i s-au risipit…

Mi-e toamna vaiet de cocor,

Hiadele semn rău trimit.

 

Mai poţi să treci nepăsător?!

Prohodul frunzei nu-i un mit.

În somn prelung  te-ai regăsit,

Cu moartea stând la vorbitor,

 

Prin toamna vaiet de cocor.

Poezia nr.22

Toamna se scutură visele

 

Ți-au nins anii capul tău

 Mamă, ochii copilului

De odinioară scormonesc

Cenușa arselor primăveri

Când cireșele coapte îl îmbiau

cu dulceața și crud de ierburi   

 nectar dulce surâsuri

 pe obrazul tău verde 

 Iar tata  în șagă semăna

Țarina cu doine.

Azi, toamna a nins pletele

vârstelor de aur, au început

să se scuture visele copilului

 odată cu frunzele salcâmilor

și plopii au plouat potecile

cu flăcări palide iar în sufletul

meu cad una ,câte una, iluziile.

 Alerg după o fărâmă de eternitate

e așa, doar o străfulgerare de-o clipă

în ochii mei s-au vestejit frunzele

 troienind cu pulberi stropite

 de brumă și mărgăritare

cărarea printre cruci, îndepărtând

sufletul plopilor ce acoperă

lespedea, am aprins candelă

lângă morminte, lumina-i palidă

plânge memoria viselor apuse

în toamne veștede și

copilul în genunchi adună

foile aurii și-își scrie

 cu suspine dorul pe margini.

Poezia nr.23

Mă iartă, toamnă

 

Mă iartă, toamnă, că nu pot

Să te iubesc, dar spune cine

Te-ar adora, cu ploi cu tot

Şi-atâtea ifose în tine?!

 

Vii când e vara mai frumoasă,

Răcoarea serilor ­­­ – balsam,

Iar floarea nopţii e mireasă,

Regina ce-mi surâde-n geam.

 

Şi eu adorm când luna plină

Dansează-n rochia de voal

Cu paşi mărunţi de balerină,

În cânt de greieri… ce regal!

 

Acum, ce-aud? Marşuri funebre,

Convoi de frunze tremurânde

Hălăduind printre tenebre

Cu dor de viaţă sunt flămânde.

 

De ce te-or fi iubind poeţii

Şi te vor muză-n poezie?

Tu n-ai nimic din duhul vieţii,

Eşti  anotimp în agonie.

 

Eu nu-s poet, dar daca-aş fi,

Ţi-aş scrie poate epilogul

Şi printre rânduri, făr’ să ştii,

Aş strecura şi necrologul.

 

Mă iartă toamnă, dar nu pot

Şi nici nu vreau să te iubesc!

Declar deschis, n-am antidot  

La boala mea, nici nu-mi doresc!

                                                                                           

Poezia nr.24

Prin smârcurile toamnei…

 

 

Prin smârcurile toamnei sihastru călător,

Transport cu mine vise când astrul se destramă,

În peștera-mi din suflet mai zboară un cocor

Și teascul amăgirii mai ține loc de cramă.

 

Aromele împroașcă himere peste tot,

Zburdalnicele frunze seduc pământul rece,

Îmi dă târcoale vântul din strașnicul complot,

Pe crengi ce se răsfiră secunda se petrece.

 

Se-ascunde-n vizuină o vară tremurând,

E cerul adăpostul luminii adormite,

La ciutura iubirii acum se stă la rând,

Se cerne anotimpul prin stele risipite.

 

Presară dimineața o pătură de nor,

Se-avântă-n depărtare speranța sidefie,

Din loja îndoielii mi-e teamă să cobor,

Când aburii tristeții aproape fac orgie.

 

Sub umbre biciuite-s pădurile de ploi,

La brațu-nsingurării se stinge pulsul vieții,

Prin smârcurile toamnei, simțirea mea e sloi,

Din cuiburile goale rămas-au vii pereții…

Poezia nr.25

Bibelou pe sobă

cea mai frumoasă poezie de toamnă

era brunetă și avea ochii căprui

îndruma

uniformele neuniforme de azi

sau aștepta la semafor

sub cerul încercănat

vremuri mai bune

tălpile sale striveau

cu un surâs diplomatic

boabele de struguri

până când se auzeau nechezând

pe ulițe buzdugane rătăcite

pe alocuri avea părul nins

ca un sfârșit de noiembrie

cea mai frumoasă poezie de toamnă

încăpea

în buzunarul secret

din inima poetului

șoptindu-i  vorbe mai dulci

ca gutuile coapte

pe soba bunicii

Poezia nr.26

Ai tremura frunza mesteacănului bolnav de  toamnă?

 

 m-ai lăsa să te scot din gând

așa simplu cum visez că-mi ești

cu toate nervurile ghem în sufletul meu

ai tremura frunza mesteacănului bolnav de toamnă

să scriu poemul orfan din catrene de dor

octombrie își târâie pașii 

pe treptele din piatră 

ce copil frumos e în noi

când soarele e dincolo de primul cuvânt

cu el îmi închizi pleoapele

anotimpuri răscoapte îmi trec prin artere

poate e devreme

să spun iubirii pe nume

când singurul alint e această foame de necunoscut

dar vezi

am început să cred

în diminețile de duminică

din candelă îmi picură versuri

peste tot ce nu poate fi cuprins.

 

Poezia nr.27

Plimbare în absenţa Mariei

 

nimic neobişnuit la acea dimineaţă

pădurea  coborâse

la marginea oraşului

câţiva copaci rebeli intraţi pe străzile

unde întunericul adăsta în pâlcuri clandestine

norii vălureau  pentru întârzierea  zilei...

şi păsările zburând de aceeaşi parte a secundelor

cu el  

ieşise la o scurtă plimbare

se simţea ca un acrobat pe sârmă

urmărit de un public ascuns în umbra

zdrenţuită printre blocurile şi spinii de mucava ai oraşului

 

,,absenţa ei doare

un vid care te strânge...”

cuvintele  îl izbiră violent se clătină

privi  dincolo de asfalt şi pietre în hăul cărnos

 ,,îţi aminteşti cum pulsează o venă sub pielea unui mort ?

când  ritualul se prelinge ca o transpiraţie rece pe şira spinării

îţi pare o farsă o glumă proastă

cel drag se va ridica şi ei vor râde smulgându-şi măştile

întortocheate întristate

 îi vei ierta

dorindu-ţi să plăteşti oricâtă fericire lumină viaţă se cere din tine

rămâi cu o frunză  presată  peste groapa săpată în pieptul tău

 groparii au plecat uitând să o acopere

lăsând lopeţile şi sticla golită de ţuică bătrână

rămâi cu imaginea venei pulsând vineţiu sub pielea rece

rămâi...”

 

***

din acea zi

de dincolo de gândurile lui

din blocurile posomorâte în labirint

(vulturi uriaşi având aripile strânse

cu pui plecaţi şi ghiare de beton înfipte

năpraznic în pământ )

începu să crească o toamnă

mai săracă în câini pe maidane

mai bogată în strigoi nevrotici pe culoare

 o toamnă liman pentru copaci migratori

ce-şi lăsară frunzele în ea

o toamnă numărătoare de asistente în spitale -

ele întind fără nicio cută

impecabile cearceafuri albe pentru cei aflaţi în comă

pentru ei  poate fi acesta un motiv suficient pentru a trăi?

 

***

 

asistenta cu cearceafurile sub braţ o salută

parfumul ei stăruia ca o părere de rău

pe epiderma dimineţii

Maria luă cu speranţă  mâna corpului întins pe pat

îi privea vena gâtului care pulsa

pulsa

transmitea un mesaj din oraşul interzis ei

deschise cel mai senin geam din viaţa ei

aerul tânăr pigmentat cu voci paşi soare foşnete

năvăli răvăşind foile de observaţie

 

***

 

ultimii trandafiri ai parcului se înălţau

în stoluri roşii albe galbene

înmiresmate sub cerul mai înalt  ca niciodată

el îşi continua plimbarea

în absenţa ei

Poezia nr.28

copilul prieten poet

 

zi de toamnǎ

tânǎrǎ ardoare

spre soare

 

apare

sub cerul deschis

un copil bucurie vis

 

crește

 

cu rǎsfǎţ dojeneli şi iubire

mama îl poartă

spre alte ţǎri

de cuvinte strǎine

eu-tu cu mine-cu tine

 

prieteni

 

metafore poeme cărți filme

vârtej galopant

prin neant

 

mamǎ sunt aici

 

scrie fiule

nu te opri din visat

eşti talentat

 

tunet şi moarte

 

în altǎ zi

dintr-o altǎ toamnǎ

pe mormânt

cerul şi-a chircit

în mânǎ

lumânarea bǎtrânǎ

 

în mereul de-atunci de acum  

îşi plânge o mamǎ

încet

copilul prieten poet

Poezia nr.29

asemeni frunzei

 

nimic nu înspăimântă nimic

mângâierea brumei pe fiecare umbră

primeşte ţărâna veşmânt

de toamnă

o rostogolire în gol asemeni frunzei

că nu îţi este teamă de cădere

cunoscătoarea dansului autumnal

bucură-te

priveşte în urmă şi vezi

cât de puţine rămân pentru paradis

câte mâini sfarmă şi ultima secundă

de viaţă

ca un puzzle pe care-l refaci de plictiseală

cu ochii închişi până când te prinde somnul

şi guşti din linişte

şi guşti

 

Poezia nr.30

Fără contur, bolboroseli cu crizanteme

 

fiecare eram drumeţii propriei noastre călătorii

nu mă întreba încotro chiar nimeni nu mai ştie

împingeam în pământ cu talpa aşa a neştire

şi parcă mă orbeam de atâtea zor de crizanteme

 

aprind un foc din crizanteme pe un prund sfios

cu mult nisip şi în jurul lui poeţi bătrâni şi orbi

şi vinul vechi atât atât de mult

că numai încăpeau în bietele poeme

e atâta galben crud în crizanteme

încât mă fluier lung  şi trist

cumva eram pierdut printre pubele

 

la masa mea de scris lumină amară

aud în cer pendulele subţiri

ca nişte tije verzi de crizanteme

cum băteau încet în nucul meu bătrân

şi nucile-i cădeau rostogolindu-se ca reci blesteme

şi deodată încep să scriu gingaşele poeme

cu mieji de nucă cu feţi frumoşi cu multe crizanteme

apoi mă-ntind năuc în toamna brumărită *

şi mă înnoptez tăcut definitiv

 

chiar dacă-i frig şi plouă trist pe străzile pustii

e atâta galben crom în vechi dughene

căci uf, ce toamnă tristă Doamne ca o ghilotină

şi mă strecor tiptil în sticle mici şi moi

sub tufa înaltă, verde crunt, de crizanteme

 

dumitriţă tufănică salomii ruje de toamnă

aurată mărgărită cătălină tătăişă

flori de iarnă

 

 

*) Brumăriţele sunt nişte păsări, brumărită doar o licenţă. :)

 

Poezia nr.31

Iar toamnă

 

Mai vine o toamnă, ce trist anotimp !

Regretele zac, desfrunzind sentimente,

Culori explodează- n tabloul vivant

C-un ultim efort, lunecând în torente.

 

Septembrie cară nisip în pantofi

Privind peste umăr, zâmbind într-o doară,

Şoptind : ,, Ah, ce vară mi-ai fost !

Fierbinte, prelungă, sălbatică fiară !”

 

Octombrie duce pe umeri un cer,

Granit e şi dens e , anost, fără viaţă,

Mai zboară doar corbii vestind auster,

Vărtejuri de frunze, spirale de ceaţă.

 

Noiembrie-i blând, înţelept şi seren,

Vin îngeri să picure mir şi lumină

Vestind ne-ncetat Adevărul Suprem,

Şi zbuciumul lumii treptat se alină.

 

În iarnă intrăm cu toţii tăcuţi

Şi albul ne sperie, frigul ne doare,

Pornim către poartă cuminţi, abătuţi,

Purtând în priviri primăveri viitoare.

 

 

Poezia nr.32

Hoțul de inimi

 

Toamna, pe la casieni,

Intră hoțul în poieni

 

Și se jură că iubește

Iarba care nu mai crește,

 

Florile ce se-ofilesc

Și pegasul arăbesc

 

Ce îl duce iute-n zbor,

Mai la vale, spre izvor,

 

Unde ea încă-l așteaptă,

Cu privirea ce și-o-ndreaptă

 

Până dincolo de zare…

O fi el ori i se pare?

 

Se întreabă, se frământă,

Dorurile își descântă

 

Și iubirea se aprinde,

Înc-odată o cuprinde,

 

Arde flacără mocnită,

Scormonită de ursită,

 

Arde, patimă nebună,

Scânteind sub clar de lună,

 

Când doar stelele sclipesc,

Hoț de inimi, îngeresc…

 

Poezia nr.33

prin labirinturi autumnale

au căzut şi primele brume

abia mai creşte aripa în flanela poveştii

zborul

abia mai taie felii de priveghi pân’ la cer

doicile au uitat în ce grai foşneşte pădurea

lustruiesc leagăne cu plânsul acid

în fiecare seară 

vine  la masă  îmblânzitorul de păsări-bufoni

mă întreabă solemn cine sunt

cine să fiu

îi răspund într-o păsărească de frondă

muntele crescut în inimă toamna

 pe care n-am apucat niciodată să sui

candela oaselor luminează pe poale

cărări

 pentru temerarii altui anotimp

precum bunul meu

când s-a-ntors din Siberia

cu protezele de la picioare tocite

şi cu bocancii  pe umărul stâng

avea o singură-ntrebare de pus

dacă duşmanii au plecat  toţi

unde e gara

 

întrebarea bunului meu

s-a lungit peste  brazde până-n Siberia

răspunsul se coace aici

 sub coaja cu ţepi  a castanei

 

Poezia nr.34

Toamnă indiferentă

 

O ploaie de toamnă mă-mbracă-n culori

Și văluri de ceață mistere creează

Rotindu-se lent...coboară din nori...

Purtată de vânt prin gânduri așază

Nostalgice doruri în forme discrete,

Balsam pentru suflet și gânduri confuze,

Ecouri și urme de fapte concrete,

Povești de iubire și aripi de muze.

Pastelul tomnatec mereu vernisat,

O luptă finală, un ultim avânt

Cu lacrimi de ploaie suspină-apăsat

O frunză rotită prin aer de  vânt.

Poezia nr.35

în vis Ada Kaleh

 

  pe terasa cafenelei la colțul de stradă din cer 

  departe de oricare apă perfidă 

  toamna și-a imbrăcat șalvarii castanii 

  se infruptă lacom din bucata de soare 

  dulce și lipicioasă ca o baclava 

   

  m-am așezat pe o aștepare de sare 

  mesele dispersate doar în unghiuri de lumină 

  prea multă prea dureroasă 

  unde cei fără chip își savurează cafeaua 

  le simt doar privirea din spatele umbrei 

  nisipul clipei l-a acoperit viața sub ultima ecluză 

   

  amintirile nu mai sunt ale mele dar mă bântuie 

  încă frisonul lor 

  jinduiesc la ceva care parcă a fost dar nu va mai fi 

  e prea grea povara apei și a istoriei                               

  

 pe înserate printre rădăcini  contorsionate de lună 

 se va tângui naiul va plânge lăuta

 lângă acei chiparoși pasionați vor dansa 

 perechi melancolice de migdali și leandri 

   

  nu am parale de bacșiș doar câteva versuri 

  efendi, pregăteste totuși cafeaua și narghileaua 

  și adu-mi șerbetul de mentă 

  să-mi răcoresc toate caniculele

  din verile despuiate până la indecență

 

 să-mi rămână doar toamnele serioase

 până la disperare

 și visul unei insule despre care

 îmi povestea bunica când ghebele își risipeau 

 aroma sub capacul ultimelor memorii

 pe plita încinsă

 

Poezia nr.36

Ce toamnă...

Ce toamnă coboară, cu-mbrățișări umezi şi reci
tu-mi vii, doar ca să ai de unde, iarăși, să pleci
pe drumul ce lumea mea, de a ta, o desparte
zilele curg cu plete lungi de iarnă, de noapte.

Ce adânc ploaia-mi brăzdează obrazul şi-naltul
ud, veşmântul de frunze parcă-ascunde asfaltul
tăcerilor ce le ştim pe de rost amândoi
ce toamnă-i de-acuma, şi vara-i străină de noi.

Ce dantele de-aramă-mbracă  cerul și seara -
le luminează lăuntrice focuri, povara
din nepătrunsul iubirii ce încă mai arde
dar, ce ploaie de lacrimi, pe suflete, cade.

Ce nord e-n plecările tale, ce depărtări
toamnă-i oare, şi-acolo? Străini, pământuri şi mări
te-ademenesc şi-mi fură din tine, câte puţin
ce dor şi ce toamnă-mi vei fi, prin anii ce vin...

 

Poezia nr.37

Se scurge rugina pe filele vieţii...

Când toamna se zbate în lanţuri de-aramă,
Pădurile toate se simt pustiite;
Îşi poartă, umile, gălbuia maramă,
Pe umărul nopţii plângând, despletite.

Îşi leapădă straiele arse în toamnă
Şi goale rămân sub a vântului strună;
Privesc, cu durere, spre-a cerului Doamnă:
Suava, măreaţa şi palida Lună.

Furtuna se tânguie-n braţele mele,
Dorind să-şi arunce mantaua departe;
Prin râpe se-ascunde, privind către stele,
Că tare ar vrea de noroc s-aibă parte.

Se-ntunecă totul în jur şi în suflet,
Iar toamna de aur dansează pe creste;
Se clatină-n ploaia cea deasă-al meu umblet,
Când eu mă cufund în a toamnei poveste.

Scheletice umbre mă prind în capcane,
Să-mi sfâşie suflet şi inima trează;
Se-ntind către mine precum nişte-arcane,
Când versuri lugubre în minte-mi vibrează.

Se-ntunecă munţii, se-ntunecă zarea
Şi piscuri semeţe spre cer se îndreaptă...
În sufletul meu răsări-va cărarea
Ce mă va conduce spre-o ultimă treaptă.

Se scurge rugina pe filele vieţii,
Arzându-mi neliniştea-n jarul căinţei;
Când suflet se zbate în faldurii ceţii
Mă-ndrept, rugătoare, spre crucea credinţei.

Pustiul din mine se-mbracă-n aramă,
Imploră, azi, Cerul să-i dea o speranţă;
Cu-aroma de struguri din tânăra cramă
Să scape de teamă şi de aroganţă.

Suspin prin hăţişul tomnatic, sihastru,
Când ochii mi-acoperă boabe de rouă...
Mă-ntorc înspre cerul cu nori de-alabastru,
Ca-n suflet să-nvie speranţa cea nouă.

Poezia nr.38
toamna

peste câțiva centimetri se termină frunza verde
și singurătatea are aceeaşi grupă sanguină ca mine
iar domnișoara de-alături este frumoasă ca o patrie
când a vrut să ascundă mai bine harta denivelărilor creștine maramureșul
privirii mele
i-a șters ultima rouă din fraza despre războiul
trupurilor deșurubate

trece lumina ca o împărăteasă de han tătar

și copacii au îngălbenit în poziție de drepți și au coborât lacrimile
ca niște păsări

Poezia nr.39
Întors dintre geruri

E pace-n pasteluri și-un nor se încruntă,

Fântânile-s toate fecioare la drum,

Coboară-nserarea pe zarea căruntă

Și-aduce-a descântec din brumă și scrum.

La colț de mesteceni se-ntoarce să-și strige

Iubirea de-o vară, s-o strângă la sân,

Dar haina-i șireată, rugina-i ajunge

În plete, în sânge și-un soare hapsân

Pândește-ntre cetini sculptate pe stâncă!

În straie de aur, tu tremuri și taci.

Mă-ntorc spre tulpină. O rană adâncă

Străbate pământul prin lanuri de maci.

Ce secetă oarbă mă prinde stângace!

Se cerne văzduhul în lacrimi de lut,

Tu-n sorți de izbândă aduni printre ace

Un crez botezat dar la oaste pierdut,

Sălbatic mi-e timpul prin setea zăludă

Port chipul cioplit într-un vis pelerin,

Dar iată, o voce străină și crudă

Mi-ntinde o cergă și-o cană cu vin,

Hamacele vremii-s legate de ceruri,

Păianjeni-adorm într-un roșu pustiu.

Îți sunt anotimpul întors dintre geruri,

Mai lasă-mă Doamne, o creangă să-i fiu!

***

[Florentina Loredana Dalian]

Vot:

1 - 7

2 - 7

3 - 9

4 - 7

5 - 7

6 - 6

7 - 7

8 - 8

9 - 9

10 - 8

11 - 8

12 - 6

13 - 7

14 - 6

15 - -

16 - 7

17 - 9

18 - 7

19 - 6

20 - 8

21 - 6

22 - 7

23 - 8

24 - 7

25 - 9

26 - 8

27 - 6

28 - 6

29 - 7

30 - 7

31 - 6

32 - 6

33 - 9

34 - 6

35 - 7

36 - 6

37 - 6

38 - 6

39 - 6

[Vasile Burduşa]

iata:

nr. 1 = 6

nr. 2 = 9

nr. 3 = 6

nr. 4 = 7

nr. 5 = 6

nr. 6 = 5

nr. 7 = 6

nr. 8 = 9

nr. 9 = 9

nr. 10 = 10

nr. 11 = 10

nr. 12 = 9

nr. 13 = 6

nr. 14 = 5

nr. 15 =

nr. 16 = 8

nr. 17 = 8

nr. 18 = 6

nr. 19 = 5

nr. 20 = 7

nr. 21 = 10

nr. 22 = 7

nr. 23 = 10

nr. 24 = 10

nr. 25 = 8

nr. 26 = 7

nr. 27 = 7

nr. 28 = 5

nr. 29 = 6

nr. 30 = 7

nr. 31 = 9

nr. 32 = 9

nr. 33 = 8

nr. 34 = 8

nr. 35 = 8

nr. 36 = 8

nr. 37 = 9

nr. 38 = 7

nr. 39 = 10

[Dorina Cracană]

Nr.1 – 7

Nr.2 – 6

Nr.3 – 6

Nr.4 – 6

Nr.5 – 6

Nr.6 – 6

Nr.7 – 8

Nr.8 – 7

Nr.9 – 8

Nr.10 – 9

Nr.11 – 9

Nr.12 – 6

Nr.13 – 7

Nr.14 – 7

Nr.15 –

Nr.16 – 9

Nr.17 – 8

Nr.18 – 9

Nr.19 – 8

Nr.20 – 9

Nr.21 – 9

Nr.22 – 8

Nr.23 – 8

Nr.24 – 9

Nr.25 – 9

Nr.26 – 9

Nr 27 – 10

Nr.28 – 8

Nr.29 – 9

Nr.30 – 8

Nr.31 – 8

Nr.32 – 8

Nr.33 – 9

Nr.34 – 8

Nr.35 – 10

Nr.36 – 8

Nr.37 – 9

Nr. 38 – 10

Nr 39 – 10

[adelaida mateescu]

1 - 7

2 - 6

3 - 6

4 - 6

5 - 6

6 - 7

7 - 7

8 - 8

9 - 7

10 - 9

11 - 9

12 - 6

13 - 6

14 - 7

15 - -

16 - 8

17 - 8

18 - 7

19 - 7

20 - 9

21 - 9

22 - 8

23 - 8

24 - 9

25 - 8

26 - 7

27 - 6

28 - 6

29  - 7

30 - 6

31 - 9

32 - 8

33 - 8

34 - 9

35 - 9

36 - 8

37 - 10

38 - 5

39 - 8

[Nădejde Angelina]

Nr.1 – 7

Nr.2 – 8

Nr.3 – 7

Nr.4 – 7

Nr.5 – 7

Nr.6 – 7

Nr.7 – 8

Nr.8 – 8

Nr.9 – 9

Nr.10 – 9

Nr.11 – 8

Nr.12 – 7

Nr.13 – 8

Nr.14 – 8

Nr.15 –

Nr.16 – 8

Nr.17 – 7

Nr.18 – 8

Nr.19 – 7

Nr.20 – 10

Nr.21 – 9

Nr.22 – 9

Nr.23 – 7

Nr.24 – 9

Nr.25 – 10

Nr.26 – 10

Nr 27 – 9

Nr.28 – 8

Nr.29 – 9

Nr.30 – 8

Nr.31 – 9

Nr.32 – 8

Nr.33 – 10

Nr.34 – 8

Nr.35 – 9

Nr.36 – 8

Nr.37 – 9

Nr. 38 – 9

Nr 39 – 10

 

[Mihaela Roxana Boboc]

1 - 5

2 - 5

3 - 6

4 - 7

5 - 8

6 - 7

7 - 9

8 - 5

9 - 8

10 - 7

11 - 10

12 - 7

13 - 7

14 - 6

15 - x

16 - 5

17 - 5

18 - 6

19 - 5

20 - 9

21 - 6

22 - 7

23 - 7

24 - 8

25 - 8

26 - 9

27 - 10

28 - 6

29 - 7

30 - 9

31 - 6

32 - 6

33 - 9

34 - 6

35 - 9

36 - 6

37 - 7

38 - 7

39 - 8

[Tudor Cicu]

1.-5
2.-8
3.-6
4.-5
5.-6
6.-3
7.-7
8.-5
9.-6
10.-7
11.-5
12.-5
13.-4
14.-3
15. - x
16.-2
17.-10
18.-3
19.-2
20.-9
21.-9
22.-6
23.-9
24.-7
25.-7
26.-10
27.-6
28.-3
29.-5
30.-4
31.-7
32.-3
33.-8
34.-5
35.-7
36.-7
37.-7
38.-7
39.-8

[Simion Cozmescu]

1 – 5

2 – 4

3 – 5

4 – 6

5 – 7

6 – 6

7 – 8

8 – 8

9 – 8

10 – 9

11 – 7

12 – 8

13 – 8

14 – 8

15 –

16 – 10

17 – 8

18 – 7

19 – 5

20 – 6

21 – 7

22 – 6

23 – 9

24 – 10

25 – 9

26 – 10

27 – 7

28 – 10

29 – 8

30 – 10

31 – 7

32 – 6

33 – 7

34 – 7

35 – 8

36 – 9

37 – 9

38 – 9

39 - 9

 

[Angi Cristea]

1.-1

2.-2

3.-4

4.-4

5.-6

6.-5

7.-8

8.-2

9.-7

10.-6

11.-6

12.-5

13.-6

14.-6

16.-7

17.-7

18.-7

19.-6

20.-8

21.-8

22.-7

23.-6

24.-6

25.-7

26.-7

27.-7

28.-8

29.-8

30.-7

31.-6

32.-7

33.-7

34.-8

35.-7

36.-7

37.-7

38.-9

39.-6

[Camelia Ardelean]

E foarte greu să compari poezia în vers clasic cu poezia în vers alb sau liber, prima fiind, din punctul meu de vedere, mult mai greu de scris, din cauza rigorilor la care se supune! Ar fi fost mai ușor să fie 2 secțiuni diferite, una cu poezie în vers clasic, iar cealaltă cu poezie în vers alb! Poate la concursul viitor... :-)

Până atunci, votul meu, în funcție de percepția personală din acest moment (e foarte posibil ca după o lună sau un an să gândesc/simt altfel) :-), este următorul:

Poezia 1 - 4 puncte

P 2 - 4

P3 - 4

P4 - 4

P5 - 4

P6 - 4

P7 - 6

P8 - 4

P9 - 6

P10 - 6

P11 - 6

P12 - 4

P13 - 5

P14 - 5

P15 - mi-a plăcut, precis i-aș fi dat o notă mare!

P16 - 7

P17 - 5

P18 - 6

P19 - 5

P20 - 6

P21 - 8

P22 - 5

P23 - 6

P24 - 9

P25 - 8

P26 - 9

P27 - 5

P28 - 5

P29 - 5

P30 - 4

P31 - 6

P32 - 4

P33 - 7

P34 - 5

P35 - 6

P36 - 4

P37 - 6

P38 - 4

P39 - 9

[Valeria Merca]

 

Votul meu pentru poezie

1- 6
2- 6
3- 5
4- 4
5- 6
6- 7
7- 9
8- 6
9- 4
10- 7
11- 6
12- 6
13- 7
14- 5
15-
16- 7
17- 6
18- 6
19- 5
20- 8
21- 7
22- 7
23- 7
24- 6
25- 6
26- 8
27- 6
28- 8
29- 8
30- 5
31- 6
32- 8
33- 10
34- 8
35- 7
36- 6
37- 6
38- 7
39- 8

[Ion Lazăr da Coza]

STOP VOT!

Mulțumim tuturor votanților! Rezultatele - duminică, ora 18:00!