Era sfârșit de săptămână de octombrie. Terminasem lucrările de restructurare a casei mele de la țară. În seara aceea așteptam să sosească Gioni frate-meu de la Focșani cu soția sa Angela, Marius fiul meu și soră-mea Sara de la Pitești. Ei au sosit în cele din urmă și seara la cină a sosit și Haralamb cu nevastă-sa.După cină, bărbații s-au dat la vorbă și la cite un păhăruț de țuică de Pitești.Noi femeile, le-am ținut companie un timp și când oboseala a început să se facă simțită,ne-am retras fiecare la casa sau în camera sa. Sara acceptase să împartă camera de dormit cu mine în acea seară.
Am plecat din bucătărie eu cu soră-mea,în casă la mine am intrat în camera pe care trebuia să o împărțim în acea seară, pentru că în cealaltă cameră, nu erau încă aranjate mobilele. Patul era mare și făcusem focul în această primă seară, în casă. Era plăcută atmosfera, trosneau lemnele-n soba de teracotă vesel, era miros de văruit proaspăt. Mobila din cameră era nouă, din lemn de stejar, mi-o lucrase un tâmplar din Săliștea, prieten cu tata și-mi plăcea. Optasem pentru un stil practic și comod potrivit cu nevoile mele, și putând folosi ceea ce deja era făcut, fără a cheltui prea mulți bani.
Mă costase mult construcția canalizării, a băii și izolația casei. Adusesem de la Târgoviște, din apartamentul unde locuisem în trecut, biblioteca și toate cărțile mele îndrăgite, o vitrină cu servantă ce trebuia s-o pun în cealaltă cameră. Vitrina de deasupra servantei aceleia, era și ea plină cu cărți. Eu le tot achiziționasem de-a lungul anilor. Nu adusesem altceva în afară de strictul necesar, deși îmi reveniseră mie mobilele, după partaj.Transportul costase destul, fiind departe și preferasem să fac și schimbări. Nu-mi erau necesare toate acele mobile vechi.
Cu Sara, curioasă din fire, am început să scotocim prin sertare și bibliotecă după tot felul de nimicuri. Eu cotrobăiam printre cărți și am dat de o colecție de reviste Paranormal, dinainte de anul două mii. Vreo câțiva ani le colecționasem și dețineam aproape toate numerele. Îmi plăcuseră mult în acea vreme și le citisem cu asiduitate. Sara a găsit albumele mele vechi cu fotografii și s-a așezat în fotoliu să le răsfoiască . Mă tot sâcâia, să vin, să văd cu ea unele dintre fotografii. Pozele fuseseră făcute cu diverse ocazii de-a lungul anilor și ne aminteau momente din trecut, care până acum zăcuseră uitate sub colbul vremii, prin cotloanele adânci ale minții.
Multe erau de când sora mea era prea mica, ca să-și mai amintească și mă folosea pe post de arhivă, al amintirilor uitate, pe mine. Atunci, demult eu fiind mai mare reușeam să readuc mai ușor la suprafață din adâncimile oglinzilor memoriei, tulburate de trecerea vremii, acele momente și să le reînvii și-n memoria sa,ea pe atunci fiind abia o copilă.
Era o experiență inedită, pe care nu aveam ocazia să o împărțim foarte des,căci viețile noastre aveau fiecare făgașul său și trăiam departe una de alta. Erau mai rare ocazii ca în această seară, în care noi să împărțim camera, patul și amintirile din trecutul nostru comun.
La un moment dat Sara vine lângă mine cu o expresie de surprindere și mirare zugrăvită pe față, îmi pune sub ochi o poză și-mi zice:
-Când ai făcut fotografia asta Ingrid? Eu nu am mai văzut-o niciodată! Și îmbrăcămintea asta? Așa îmbrăcată eu nu-mi amintesc să te fi văzut și pari o femei din altă epocă! Costumele astea se purtau prin filmele dinainte de anii 1945! Dacă nu ai fi tu în poză aș crede că e o poză veche însă ești tu!
Sara, continua să privească intrigată fotografia. Mă apropii și privesc și eu cu interes. Îmi vine în minte deodată, ciudata istorie a pozei aceleia, care mi se ștersese din memorie de multă vreme. Îi răspund:
-Nu sunt eu persoana din fotografie!
- Nu se poate! Tu ești, doar că e cam stranie costumația ta! Pare de epocă! Ești foarte frumoasă aici! Părul coafat astfel îți stă grozav și-ți crează o aura de mister, însă eu nu-mi amintesc să te fi văzut vreodată, astfel.
-Îți repet Sara dragă, că nu-s eu cea din poză! Dacă vrei, îți povestesc cine e persoana și povestea ei.
-Spune-mi, că mor de curiozitate! Seamănați ca două picături de apă.
-Era verișoara primară a bunicii Maria, mama, mamei noastre, era preoteasa Maria, dacă ai auzit pe bunici pomenind-o uneori. Ea a fost soția moartă de tânără, a preotului cel bătrân care a construit biserica nouă, din Vale de la Săliștea. Eu îmi amintesc ceva de când eram o copilă. Veneam zilnic de la școală cu ghiozdanul în spate din Linia Mare și pe drum, salutam lumea pe lângă care se întâmpla să trec. Aveam vreo 12-14 ani și mi s-a întâmplat în repetate rânduri, să mă oprească vreun bătrân, sau vreo bătrână care nu-și dezlipea ochii de mine și în același timp își făceau cruci într-una. Mă întrebau :
,,A cui ești tu,fată?”Eu răspundeam cam stingherită,mai cu seamă de faptul care îmi părea ciudat că toți se închinau văzându-mă,de parcă se temeau și nu-mi plăcea, cum mă priveau.
,,Sunt a lui Gheorghe Petrescu! îmi ziceau:
Ehe!Ești nepoata lui Florea Popa și a Mariei?
Da! Răspundeam eu.
Doamne cum semeni cu Maria!!! ca două picături de apă.”
Și continuau să se închine. Eu priveam la ei uimită și-mi ziceam în sinea mea, că ori sunt orbi și nu văd bine, ori sunt cam bolânzi. Mă priveam de multe ori nedumerită în oglindă, după ce o privisem cu atenție pe la bunica Maria. Nu vedeam nici o asemănare așa izbitoare, între noi. Ea era micuță de statură,eu mult mai înaltă, ea era brunetă cu părul negru, eu pe atunci aveam cozile de culoare spicului de grâu și pielea mai albă. Nici la trăsături nu-mi părea, că semănăm prea mult.
Le zisesem și părinților de întâmplările acelea ciudate. Ei se priveau lung unul pe altul și săltau din umeri zincându-mi că lumea spune prostii. Cu timpul, mă obișnuisem cu reacțiile oamenilor când mă întâlneau și am început să nu mai dau mare importanță la remarcile lor.
Când aveam vreo 17 ani, într-o zi trebuia să vin de la Pitești cu autobuzul spre casă. În timp ce așteptam în autogară, era multă lume de la Săliștea și de la noi din Chirițești, care așteptau și ei în stație.
De pe o bancă o femeie în vârstă mă privea ca hipnotizată, nedezlipindu-și privirea de pe mine. O știam, din vedere și stingherită de felul insistent cum mă privea, am salutat-o de la distanță înclinând capul, după care mi-am întors privirea, uitându-mă atentă pe lângă mine, dacă nu am îmbrăcat din grabă ceva pe dos, că altfel nu înțelegeam cu ce-i atrăsesem astfel atenția. Ea între timp s-a ridicat de pe bancă și a venit către de mine. Când m-am întors, se apropiase și mi-a zis:
,,Mă scuzi, că te întreb! Tu ești nepoata lui Florea și a Mariei Popa?”
Eu îi răspund sperând să aflu misterul acelor priviri insistente:
,,Da doamnă, văd că mă și cunoașteți!
Păi am auzit de tine! Văzând cum semeni cu doamna Maria, mi-am închipuit că tu trebuie, s-ă fii nepoata lor.”
Eu atunci, cam contrariată i-am zis:
,,Mă scuzați doamnă, dar cum de ați auzit de mine? Cum de am devenit așa de faimoasă că oamenii au auzit de mine?Eu chiar nu știu și v-aș mulțumi dacă m-ați lămuri.
-Ehe măiculiță, tu semeni cu biata doamna Maria preoteasa,dumnezeu s-o odihnească în pace, parcă a-ți fi gemene, Însă nu sunteți! Ea dacă mai trăia era bătrână acum, sărăcuța. Urâtă soartă a avut, deși era femeie bună ca pâinea caldă și frumoasă ca o icoană. Vorbește lumea și părintele ăl bătrân bărbatul ei, că atunci când vede nepoata Maiei, verișoara răposatei sale neveste,(adică pe mine) parcă vede icoana femeii sale. Până și semnele care le avea preoteasa le ai și tu. Zice lumea, că parcă ea a înviat a doua oară!”
În timpul acesta începe iar să-și facă semnul crucii. Eu mă abțin să zic ceva, căci în mintea mea abia atunci se făcea lumină și mă interesa să profit de bătrâna vorbăreață și să aflu mai multe. Până atunci nu avusesem nici cea mai vagă idee, cu cine semănam de fapt și că lumea se închina văzându-mă, ca atunci când le ieșea în cale o stafie. Adică eu, eram considerată un fel de reîncarnare a sărmanei preotese moarte.
Îmi zic în sinea mea, că ar fi momentul să aflu mai multe despre această poveste și am decis să încerc să aflu de la bătrână. Mă dau mai aproape, profitând că ea nu rezista și tot îmi arunca priviri pe furiș abținându-se cu greu să nu se mai închine.
,,Scuzați vă rog doamnă... nu știu cum vă cheamă, deși din vedere vă cunosc! N-ați vrea, să-mi povestiți despre doamna Maria dacă tot îi semăn atâta? Cred că ați cunoscut-o personal!” mă adresez eu politicoasă. Ea mă privește și se dă mai aproape de mine.
,,Da măiculiță! Scuză-mă, că te privesc astfel! Să nu-ți fie de deochi Dar parcă o văd pe ea, când mă uit la tine! Doamna Maria, mi-a fost învățătoare,Dumnezeu s-o odihnească în pace! Sărăcuța! Mare păcat și-au făcut cu ea criminalii ăia de au omorât-o cu zile! Poate ai auzit și tu de la părinți că a fost ceva atunci de ți se făcea părul măciucă de groază auzind cele ce l-i s-a întâmplat ei și bietului părinte, bărbatul său!”
Eu ascultam fără s-o întrerup căci nu știam nimic despre cele întâmplate în trecutul acela îndepărtat, care mie îmi rămăsese ascuns până atunci. Ea continuă să-mi povestească:
,,Prin 1945,după ce s-a terminat războiu, au venit rușii, aliații. Au venit, bată-i Dumnezeu! Ăia, nu se purtau ca aliați, erau niște criminali și bandiți și au făcut pe la noi prin comună, jafuri și abuzuri. Pe părintele, le-a cășunat, că ei erau comuniști și erau contra popilor și a religiei. S-au dus acasă peste el, l-au bătut, l-au legat, ca să le dea averea bisericii și nu s-au mulțumit cu atât.Sau îmbătat ca porcii și au batjocorit pe preoteasă nenorociții, au chinuit-o obligându-l pe bărbatul ei, să asiste la tot supliciul bietei femei, legat și el și batjocorit de ei. După grozăvia asta, preoteasa nu și-a mai revenit niciodată. A murit în scurt timp, că nici nu mai dorea să trăiască. A fost mare jale atunci. Părintele o iubea și lumea, căci a fost o femeie... de o puneai la rană, te vindeca, așa era de bună preoteasa! Ehe! Ce vremuri!” a zis ea, impresionată de aducerile aminte, care mă impresionaseră mult și pe mine.
Începusem să înțeleg că oamenii bătrâni care pe la noi, trăiesc în umbra superstițiilor și prejudecăților, impresionați și zguduiți de cele întâmplate atunci demult,când mă întâlneau pe mine, le reînviam amintirile despre soarta preotesei și se închinau în fața insolitului, inexplicabilului.
La urma urmei, doamna aceea nefericită, fusese o rudă de sânge a mea, pe linie maternă și nu ar fi trebuit să pară anormal nimănui, că se întâmplase că eu îi semănam leit!
Între timp, a venit autobuzul și ne-am urcat, încercând să ne ocupăm loc fiecare. Am reflectat cu tristețe la cele auzite. Am ajuns acasă și am povestit părinților cele aflate. Mi-au confirmat că erau adevărate. Le-am și reproșat că nu mi-au lămurit niciodată aceste lucruri, deși eu le povestisem de multe ori, cum mă privea lumea și că nu înțelegeam de ce se închinau văzându-mă, nici că nu de bunica vorbeau, când ziceau că semăn cu Maria. Tot atunci mi s-au lămurit simpatia aparte și atenția inexplicabile până atunci pentru mine,de care mă bucurasem de copilă în fața bătrânului preot.
Mă stingherise mereu atenția cu care el mă privea și se interesa de mine, dintre alți copii. Mă oprea pe drum când din întâmplare mă întâlnea, mă întreba cum merge școala, ce mi-ar plăcea să devin când voi crește?
Când venea la noi acasă cu botezul, la fel: mereu dorea să vin, să schimbe cu mine câteva vorbe. Ai mei cunoșteau cauza.
Când am devenit o domnișoară și am început să merg la horă, cred că aveam 17 ani pe atunci, am început să fiu curtată de vreo trei băieți mai mari, care am fost surprinsă să aflu că toți studiau să devină preoți.
Nu mi-a trecut nici măcar prin minte în acel timp, că și asta ar putea avea vreo legătură cu asemănarea mea fatală, cu acea sărmană doamnă preoteasă.
Unul din curtezanii mei chiar începuse să-mi placă.Părinții și rudele, au început să-și frece mâinile de bucurie auzind lumea vorbind, că băiatul respectiv pusese ochii pe mine. Eu nu eram cu adevărat înamorată, de el și am început să fac pe capricioasa, nedorind să mă mai duc la întâlnire. Nu mică mi-a fost mirarea, lovindu-mă de un zid de proteste și reproșuri din partea mamei în special și a bunicii când au auzit ce intenții am. Am realizat cu stupoare, că nu mai puteam da înapoi.Începusem să am dubii, că ceva nu era tocmai firesc. Eu eram prea tânără pe atunci și nu eram așa entuziasmată de ideea de a-mi face logodnic nici nu-mi ardea de măritiș. Flirtam, aveam mulți prieteni, nu aveam vreun logodnic sau iubit și aș fi preferat să nu fiu obligată să-mi fac unul, ales de alții. Dacă până atunci mă distrase să mă întâlnesc la căminul cultural cu el, să vorbim,să glumim să vedem împreună un film,văzând încotro bătea vântul de fapt, doream să dau înapoi. Nu-mi plăcea ideea că alții îmi impuneau acea prietenie. Tipul începuse să-mi impună, încerca să-mi îndepărteze prietenii fățiș, fără să-i pese că eu eram sau nu de acord. Văzând acestea, nu am mai vrut să-l văd.
Mama a făcut și greșeala să- și divulge planurile într-un moment de enervare, când a auzit, că nu-mi mai plăcea candidatul, zicându-mi:
,,Fato! Nu cumva, să nu asculți! Nouă ne place băiatul ăsta și am vorbit cu ai lui,te plac și ei și băiatul, iar părintele a răspândit vorba că dacă vreunul din băieții ăștia ce frecventează seminarul se căsătorește cu tine,aceluia îi lasă biserica,să rămână preot în locul său.
Când am auzit eu acestea, am simțit că mi se face piele de găină pe mine. Dacă mai fusesem dispusă până atunci să fiu înțelegătoare și să colaborez, în acel moment înțelegând că nu conta deloc părerea mea, am decis să nu le fac pe plac.
Le-am spus părinților mei,că vom discuta despre măritiș peste 2 ani când voi termina școala și că până atunci nu doresc să mă oblige să mă întâlnesc cu nimeni, că-s prea tânără pentru asta. Tata înclina să m-aprobe și astfel am profitat de răgazul acela să fac cum credeam eu.
Sara, după cele ce-i povestisem rămăsese privindu-mă aiurită și-n final a deschis vorba îngăimând:
-Acum să știi, că-mi vine și mie să-mi fac cruce! Nici nu știam cu ce fenomen paranormal stau în cameră! Auzi belea! Soru-mea s-ar putea să fie reîncarnarea unei femei moarte! Mi se făcu frică să dorm lângă tine, după cele ce-mi povestiși!
Eu o priveam să-mi dau seama dacă vorbea serios și i-am tras un ghiont, zicându-i:
-Păi dragă, du-te și dormi în fânar ce pot să-ți spun! Ea a izbucnit în hohote nestăvilite, zicându-mi:
-Hai că mâine le povestesc celorlalți despre asta! Vreau să văd ce mutră va face Haralamb, când va auzi cum se închina lumea când se întâlnea cu tine, crezând că ești vreo stafie! Îl dau gata, cu vestea asta!
-A da? Nu mi-a fost destul, că m-au traumatizat toată tinerețea fantomele trecutului, acum se întorc iar! Te mănânc cu fulgi cu tot, dacă nu taci din gură!
I-am zis încruntată:
-Acum e rândul tău, să-mi povestești cum băteai băieții la școală cu pantoful și despre isprăvile tale din tinerețe căci am auzit că erai precum Cynthia Rothrock. Și pe Haralamb când te necăjea, tot pantoful îl foloseai drept armă de atac! Păcat, că nu am pe aici nici o poză cu tine, pe post de prințesă războinică!
Am râs și ne-am simțit grozav în seara aceea și era trecut de două noaptea, când ne-am băgat sub plapumă chicotind ca în copilărie, când mereu ne hârjoneam.

Vizualizări: 90

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos si amuzant fragmentul tau,draga mea!Am recitit cu multa placere.

Mulțumesc de popas dragă Silvia dragă și de apreciere!

Un alt capitol din aduceri aminte, cu întâmplări comune sau mai puțin comune, considerate de către autoare.

Povestirea conține cam multe amănunte, uneori devine plictisitor și deasemenea aceleași repetiții, neimportante. Nu ar fi rău să treci și să șlefuiești puțin, să scoți ce e de prisos...

Eu am scos câte ceva, că așa citesc eu.

lucrările de restructurare a casei mele - cred că era mai indicat renovare

- RESTRUCTURÁ, restructurez, vb. I. Tranz. A schimba structura unui lucru organizat, a organiza pe baze noi.

și la cite un - câte

Am plecat din bucătărie eu cu soră-mea,în casă la mine- prea multe pronume personale sau de alt fel, și, pauzele lipsă dintre semnele de punctuație și cuvântul următor.

al amintirilor uitate, pe mine. - ale amintirilor uitate; frază defectuoasă

s-ă fii, și v-aș - să; și v-ași

povestirii îi sunt puse și ghilimele și cu linie de dialog. Nu știm unde începe și unde se termină. Ține de grafica defectuoasă.

să asiste la tot supliciu - limbajul nu cred că este potrivit pentru o femeie bătrână de la țară...

impresionată de aducerile aminte, care mă impresionaseră mult, impresionați și zguduiți - din nou repetiții

cu asemănarea mea fatală, - de ce fatală?

locul său. - nu s-au închis ghilimelele

Prin urmare trebuie acordată mai multă importanță oricărei scrieri. Nu este de prisos să trecem de 5o de ori prin text, să corectă, să îmbunătățim, să șlefuim și apoi să expunem. Oricum, aici e ceva mai bine, dar, vezi mai sunt destule de corectat. Însă, doar muncind greșim. Nimeni nu este infailibil.

Am citit cu plăcere,

Sofy

Te aștept la concursul de proză. Pentru noi/mine toți membrii sunt favoriți.

Frumos fragment! Am citit cu plăcere și sunt nerăbdătoare să postezi continuarea. :)

Sunt de acord cu Sofy :) Ar fi perfect dacă l-ai mai peria puțin! :)

Vă mulțumesc  cu sufletul de trecere doamna Sofy Sincă și  doamna Corina Militaru și prețuiesc  mult comentariile dumneavoastră.Mă voi strădui să îndrept greșelile și să nu le mai repet în viitoarele scrieri.



Sofia Sincă a spus :

Un alt capitol din aduceri aminte, cu întâmplări comune sau mai puțin comune, considerate de către autoare.

Povestirea conține cam multe amănunte, uneori devine plictisitor și deasemenea aceleași repetiții, neimportante. Nu ar fi rău să treci și să șlefuiești puțin, să scoți ce e de prisos...

Eu am scos câte ceva, că așa citesc eu.

lucrările de restructurare a casei mele - cred că era mai indicat renovare

- RESTRUCTURÁ, restructurez, vb. I. Tranz. A schimba structura unui lucru organizat, a organiza pe baze noi.

și la cite un - câte

Am plecat din bucătărie eu cu soră-mea,în casă la mine- prea multe pronume personale sau de alt fel, și, pauzele lipsă dintre semnele de punctuație și cuvântul următor.

al amintirilor uitate, pe mine. - ale amintirilor uitate; frază defectuoasă

s-ă fii, și v-aș - să; și v-ași

povestirii îi sunt puse și ghilimele și cu linie de dialog. Nu știm unde începe și unde se termină. Ține de grafica defectuoasă.

să asiste la tot supliciu - limbajul nu cred că este potrivit pentru o femeie bătrână de la țară...

impresionată de aducerile aminte, care mă impresionaseră mult, impresionați și zguduiți - din nou repetiții

cu asemănarea mea fatală, - de ce fatală?

locul său. - nu s-au închis ghilimelele

Prin urmare trebuie acordată mai multă importanță oricărei scrieri. Nu este de prisos să trecem de 5o de ori prin text, să corectă, să îmbunătățim, să șlefuim și apoi să expunem. Oricum, aici e ceva mai bine, dar, vezi mai sunt destule de corectat. Însă, doar muncind greșim. Nimeni nu este infailibil.

Am citit cu plăcere,

Sofy

Te aștept la concursul de proză. Pentru noi/mine toți membrii sunt favoriți.

Mulțumesc de invitație doamna Sofy! În contextul romanului cred că restructurare  e potrivit. Ingrid,a transformat o magazie veche într-o baie mare modernă  cu instalație funcțională după standarde europene  de alimentare și evacuare a apelor reziduale cu toate comoditățile, casa fiind într-un sat făra apă curentă,sau infrastructură.Voi corecta oricum imperfecțiunile. Vă mulțumesc!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 7 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 12 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 14 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor