Sâmbătă, 22 august, a avut loc, sub egida Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău, lansarea antologiei “Speranțe în versuri”, volum în care 20 de poeți din țară și-au adus aportul literar. Evenimentul s-a desfășurat în sala de spectacole, pusă la dispoziţie, cu generozitatea-i caracteristică, de d-l director Vasile Minică, şi a fost organizat de Cenaclul “Ante Portas” în parteneriat cu Biblioteca “V. Voiculescu”, reprezentată de publicistul Viorel Frîncu. 
Moderatorul manifestării, Laurențiu Belizan, dar și Alina Mateiaș - antologator, s-au implicat în buna desfăşurare a acestei întâlniri literare, la care au citit, din creații proprii, atât gazdele cât și invitații.
Despre nivelul exprimării celor antologați și-au expus impresiile: Mihaela Dimitriu – semnatara prefaței, Viorel Frîncu, Gina Zaharia și Laurențiu Belizan.
De asemenea, Alina Mateaș, Rozalia Grozea, Sandu Tănase Chiru, Alex Enache, Andreea Zisu, Trandafir Simpteru, semnatara prefaței – Mihaela Dimitriu, dar și buzoienii Laura Cozma, Simina Maria Sima, Gina Zaharia, Lucian Mănăilescu, Nicolae Pogonaru, Petruț Dinu, Laurențiu Belizan, au demonstrat că poezia nu are hotare, nici vârstă, ci este un liant spiritual care-ți conturează ființa. 
Iată câteva spicuiri din acest regal cultural-artistic, bifate în calendarul literar al cenaclului:
.
Antologia “Speranțe în versuri” se deschide cu poezia buzoiencei, stabilită în Brașov,  Alina Mateaș. Încă din prima filă zărim pleiada șoaptelor pe care Alina le presară pe ogorul poeziei. E un murmur al inimii pe care-l modelează cu sfială, apoi cu dor, dorință, așteptare. 
“Mai bine doar coperți/ Decât o carte cu file amăgite”, spune poeta. Cu siguranță coperțile vor ști să-i păstreze tainele într-un fior liric care-i conturează dansul de astăzi. Timpul, hoinar ori nu, va păstra în sertare cerneala unei inimi însetate de frumos.
*
Lucian Anton Șipoș
“Te simt cum curgi/ Prin ale mele vene,/Te simt în gânduri,/ Te simt în vorbe,/ Te simt în totul”. 
Dorul își adună valurile și își caută țărmul. Iubirea este un joc de frunze pe aleile vieții, uneori ascunsă ”sub sute de măști”.
Poetul își caută orizontul care desparte visul de realitate. 
*
Alex Radu
Muzele îi fac cu ochiul. Urmându-le va găsi aleea poetică, spune el. “Sub luna plină” devine “înger de noapte“, trubadurul care cerne misterul de norii neprevăzutului cu naturalețe: “Tu, sinonim cu dorul și cu iubirea/ Eu, antonim cu zâmbetul, fericirea...” Poetul creează un tablou în care invocă natura: “Ascultă vântul, te strigă neîncetat/ Privește, îți dansează norii pe-nserat”. Așadar, ”există soare în spatele norilor”, ne asigură Alex Radu. 
*
Flori Gamboș
Primul gând poetic îi este dedicat fiului său. De la el vine liniștea. Și îl credem. Nimic nu poate fi mai frumos decât mâinile întinse a dragoste.
Apoi, un car de gânduri își caută traiectoria. “Pe aici trec gândurile mele”… Dacă ar prinde rădăcini, seva ar urca trunchiul într-un răsărit fosforescent: “N-aș mai fi necunoscuta/ din ecuația vieții”.
*
Lucia Barbu
La fereastra sufletului și-a așezat poezia. Alături, un ram de măslin. Cu siguranță că “Furtuna ” va ști să-i ocolească temerile, fiindcă Lucia Barbu, scrie pe frunzele de tei, de nuc, de cais, iar florile de liliac îi păstrează, ca o comoară imperială, iubirea.
*
Rozalia Grozea
Poeta își face din “Strigăt către Domnul” un ecou pietrificat, dar rubiniu: 
“Sunt oaia, mereu rătăcită/ Ce vrea să se-ntoarcă la tine/ Nu vreau să mai cad în ispită:/ Salvează-mă, Doamne, de mine”. E ca o îngenunchere în falduri de ceață, pe golgota regretelor. 
Dar căutările pot îmbrăca, desigur, diverse forme: “Te-am căutat în șoaptele de dor/ Să-ți picur, în auz, vorbe cu miere; / De gâtul tău să mă anin, ușor,/ Dar tu erai ascuns într-o tăcere.”
*
Vasile Lihăt
Antrenează anotimpurile într-un joc și le dirijează într-un spațiu numai de el cunoscut. Privește “Regretul” din unghiul cutezanței: “Atunci mă-ntreb: de ce-ai trăit/ Cu ce te-ntorci în univers?/ Dacă în viață n-ai iubit/ Și nu ai scris un singur vers?” O dojană străjuită de emoții astfel încât, spune poetul “sufletul se dezbracă de mine” și ridică acoperiș în deșert. O poezie plină de regionalisme este “Păcimaș”. Sunt convinsă că autorul e și un translator bun. 
*
Bogdan Stoicescu
Cităm din prezentarea autorului: “Oare ce se poate scrie despre cineva care pornește tăvălugul introspeției și nu renunță prea ușor din decuplarea unui vis fără a avea la orizontul sufletului un alt vis?”
“Dacă ai să mă prinzi alergând/ Printre vălătucii inițiați ai iubirii/ Să ai curajul dăruirii libertății!/ Fluturele va zbura cât aripa se va conserva culoare”.
Restul e dăruire.
*
Gabriel Ștefan
“Sunt zile în care mă îmbrac în cuvinte”, spune autorul, care îmbracă un veșmânt al lui și al tuturor: “În mine s-au născut și au murit/ Eroi și monștri, lacrimi și iubiri/ Eu sunt abia un fraged templu/ De binecuvântări și amăgiri”. Știe că uneori tristețea își poartă masca, e “maturizată” dar se plimbă cu lejeritate chiar și în piața publică, printre alte sentimente expuse: ”în jurul meu tristeți poartă măști/ în sufletul meu e o bucurie tristă/ în piața publică sentimente expozate”.
*
Corina Mihaelea Soare
”Nu ai cum să vorbești despre mine/ Nu am existat. Am întrerupt tăcerea vieții tale/ Să-mi fac din ea clinchet de clopoței. Numai lacrimile nevăzute/ Se strângeau în valuri/ Într-o inimă unde-ți deschideam altarul”. 
Tăceri, plecări, temeri, anotimpuri pierdute și dorința regăsirii își etalează spinii pe rămășagul speranțelor.
*
Georgescu Elena
Poeta pășește, cu sfială, în templul sufletului. Îl dojenește, cuminte, ”De ce-ai uitat de Dumnezeu/ Și tot ce el te-a învățat” ca mai apoi să străbată fiorul iubirii : ”Voi duce iubirea-n galaxii”, eliminând, se pare, toate canoanele.
*
Alex Enache
“Steaua profană”, “Legenda primăverii”, “Ochii speranței”, sunt câteva din evadările literare care-i dăruiesc liniștea. Poezia religioasă îi luminează calea prin întuneric. “Și am fost călăuzit prin întuneric”. 
Oaze de senin coboară dinspre răsărit.
*
Ion Ene Meteleu
Încă un buzoian, stabilit în Târgoviște, a cărei poezie își înalță spicele în soarele niciodată apus.
Poezia clasică, de întindere ceva mai mare decât a celorlați colegi, este scrisă cu tâlc. Imaginația își poartă busola prin vers. ”Impas” e o poveste la malul mării, o poveste care aduce încredere și curaj pentru “un alt început“. 
”Nu dispera căci viața-i comoară prețioasă”… e îndemnul poetului.
*
Radu Mihăilescu, alias Gruițoiu Cristian
Își începe recitalul cu un oftat: “Of inimă de lut și cer”. Uneori dragostea poate fi o pedeapsă acceptată, chiar dacă pașii de toamnă răsună într-un tablou al sufletului. “Au venit corbii” dar au venit să colinde printr-un văzduh al silabelor.
“Se aud cum croncănesc ciocurile lungi, zimțate…”
*
Maria Richi Ștefănescu
Păstrează aceeași notă, a iubirii. Luna, valul, stelele, fac decorul versurilor Mariei. Chair și ”gărgărița și furnica ”sunt prezente înt-un cadru prietenos, admirativ : “Și acum în miez de vară, / Nectar din ciulini aduni”.
*
Andreea Zisu 
Își are debutul în această antologie. Se pare că “Inspirația stănesciană” o ajută să-și modeleze timpul, să dea clepsidrei conturul dorit, să modeleze fiecare amănunt al vieții. “Observator mut” își caută sufletul pereche. Camera-i goală, străzile pustii, până și banalitatea sălășluiește în doi: ”Ne uităm perplex/ Unul la celălalt/ Muți/ Goi de noi”.
*
Amelia Florentina Glava – Grecean
În căutarea iubirii, poeta călătorește, și nu oricum, ci alături de Carul Mare. ”Și dacă la stele mi te-ai dus/ Cu Carul Mare te-oi ajunge”. Adună, într-un joc sentimental, pe umbrele nopții, plânsul cireșilor în acorduri de chitară, dăruindu-le sens și nemurire. 
*
Elena Moisei
Are un cer în cântec. Furtuna a plecat departe, universul valsează alături de ea “Și te-am găsit când nu credeam vreodată/ Că steaua mea, în noapte-i luminată” (Pe cerul meu). Totuși, noțiunea de “târziu” se strecoară prin galeria cu stări: “Dar e târziu, marea plânge înfundat/ Catargu-i rupt, corabia s-a scufundat”. Cu toate acestea, “amurgul arde violet…”
*
Sandu Tănase Chiru
O flacără se aprinde în doi. Lumina ei e corolă care îngroapă tăciunii în tăceri (Ad- hoc) “Nici lemne-n foc n-am aruncat/ Se sting tăciunii/ Ardem noi”.
Macii, florile de corcoduș, le sunt dăruite muzei, ca spre final, în “N-am să mai scriu” , poetul schimbă rolul, dorește să devină el muză: “Iubirea-n versuri să o cânți/ Cum ridicăm la grad de artă/ Ce simt și eu și tu ce simți”.
*
Trandafir Simpetru
Autor a 26 volume de poezie, așadar cu o experiență literară vastă, îi dedică un poem actriței Marioara Sterian. ”Te-am văzut în Făurei, N-aș putea să-ți spun/ Vinul culorii ne-a îmbătat de moarte/ Tu erai de ceară și purtai sufletul lumânărilor/ Orbecăind pe vaste întinderi de oglinzi/ Brumate.”
O privire peste nori, un buchet de taine suflate de vânt și nesfârșirea oglinzilor, dau poemului strălucire. 
“Poteca din vis” e calea pe care poetul cutreieră să culeagă frumosul.

Felicitări autorilor care ne-au dăruit autograful prin această antologie și mult succes în demersul lor literar.

Gina Zaharia
Foto: Lucian Mănăilescu

Vizualizări: 272

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitari autorilor.

Mulțumiri, Adelaide! A fost un eveniment deosebit!

adelaida mateescu a spus :

Felicitari autorilor.

Frumos! :) Felicitări tuturor!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog concert de muzică de gaga a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog concert de muzică de gaga a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog din accidentele altui secol a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 19 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuţie
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
ieri
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
ieri
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
ieri
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
ieri
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor