Rezultatele Concursului de poezie, proză scurtă, eseu și dramaturgie „Prin colbul vremii”, ediția a II-a

          Clipa mult aşteptată a sosit! Afişăm cu drag rezultatele Concursului „Prin colbul vremii – ediţia a II-a, concurs desfăşurat pe Site-ul literar-artistic ÎNSEMNE CULTURALE, în perioada 21 mai – 19 iulie, 2015.

          Dacă în termenul de înscriere a lucrărilor, pe site au venit cam doi membri pe zi, sperăm că după afişarea clasamentelor, de supărare, să nu plece câte patru…

          Dar să dăm întâi „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Înscrise la concurs au fost:

          – 41 poezii;

          – 15 proze;

          – 4 eseuri;

          – o piesă de teatru. (După cum se observă, am introdus două noi secţiuni în concurs – eseul şi dramaturgia. Luaţi prin surprindere, creatorii s-au fâstâcit ca nişte fecioare şi nu prea au ieşit în faţă, dar ne-au promis că data viitoare vor rupe gura burgului!)

          Apoi:

          – 37 membri au votat poezii;

          – 19 membri au votat (şi) proza.

          – 18 membri au notat eseurile;

          – 22 membri au notat piesa de teatru;

          – 1702 vizite la Regulament;

          – 1636 vizite pe paginile unde s-au postat poeziile;

          – 640 vizite pe paginile unde s-au postat prozele;

          – 892 vizite pe paginile unde s-au postat/votat eseurile;

          – 340 vizite pe paginile unde s-a postat/votat piesa de teatru;

          – 2642 vizite pe pagina de votare a poeziilor;

          – 732 vizite pe pagina de votare a prozelor.

          – 8584 vizite total.

          Cifrele, cu toată modestia, impresionează!

          Şi acum, cu voia voastră, dragi prieteni, câteva păreri post-factum.

          Cum lesne se poate remarca, numărul textelor participante a fost generos, iar calitatea lor remarcabilă. Se putea mai bine? Fără îndoială! Chiar au fost câteva voci în acest sens…

          Avem sub ochi clasamentele la cele patru secţiuni. Indubitabil, ierarhizările au născut şi vor naşte controverse. Chiar şi laureaţii pot să susţină că între ei şi locul doi trebuia să fie un număr mai mare de puncte, darămite concurenţii care nu au luat niciun punct? Acestora din urmă le spun să nu vadă situaţia în violet (dar nici prea-n roz!). La urma urmei, ca votanţi, am avut doar zece note. Şi acelea descrescătoare. Totuşi nu ar strica şi o analiză autocritică, iar celor chiar nemulţumiţi de aprecierile obţinute le recomandăm să trimită un set de poezii la marile reviste de literatură şi dacă vor fi promovaţi acolo, abia atunci să se supere pe noi. Interesant, cum am spus-o şi cu alte ocazii, ar fi să vedem fiecare ce şi cum am votat, câte dintre textele nominalizate de noi au ajuns în topul alcătuit de membri şi în topul final. Astfel ne putem da seama, în afara situaţiei când s-a votat cu ură şi părtinire (deşi sperăm că nu au fost şi astfel de practici), cât de valabilă/corectă este propria noastră scară de valori, prin care vedem/cântărim o creaţie literară. Tot pentru o mai reală apreciere, concursul nu a fost tematic. Mulţumiţi ori nemulţumiţi de rezultate, vrem să vă asigurăm de acurateţea acestui concurs! Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE nu are niciun interes să iasă X ori Y câştigător. De asemenea, nu am avut niciun motiv să cenzurăm vreun participant! Dimpotrivă, ne-a bucurat orice prezenţă! Cu toate acestea, trei lucrări au fost descalificate deoarece au încălcat regulamentul. Regretăm!

          Pentru a alcătui o oglindă cât mai fidelă a concursului, pe lângă notele acordate de către dumneavoastră, dragi membri (şi aici ţin să vă mulţumesc din suflet pentru efortul depus de a vota!), am cooptat în juriu, alături de mine, Vasilisia Lazăr (da Coza), preşedintele concursului şi cofondatorul acestui site, pe un administrator-editor, care s-a dovedit a fi foarte aplicat în comentarii şi aprecieri, o numesc aici pe prof. Ana Cîmpeanu, dar și pe Melania Atanasiu Briciu, o poetă cu vers viguros. Lor le aducem mulţumiri speciale, mai ales că nu au avut voie să concureze, diminuând cu multe carate calitatea concursului. De aceleaşi mulţumiri are parte şi coordonatoarea concursului, prozatoarea Sofia Sincă, administrator-editor pe site. Dar cum să uităm să ne arătăm recunoştinţa dragilor şi generoşilor noştri sponsori care oferă daruri de suflet premianţilor? Îi numim cu drag: Valerian BEDRULE – Cu fluturi în călcâie, Teodor DUME – Moartea, fluture alb, Agafia DRĂGAN – Cu Toamna Căzută pe Gene, Nicolae MUŞAT – monografia Catedra Sf. M. Mc. Sava, Dinu ELEODOR – Boschetar în embrionul morţii, Angela DINA – Puncte de inflexiune şi Pensiunea, Alexandru BOLACHE – Hamal în portul visurilor, Angi CRISTEA – Plus/minus poezie, Constantina DUMITRESCU – Poezii, Maxime şi Cugetări, Melania BRICIU ATANASIU – Spartacus, Ana ARDELEANU –Graniţele încumetării şi Poeme de seară!

          Intenţionăm ca din acest concurs să facem o carte virtuală, pe care să o aşezăm la loc de cinste pe raftul Bibliotecii digitale a site-ului, alături de celelalte bijuterii. Textele nu vor fi corectate.

          Pentru că sunteţi frumoşi, daţi-mi voie să vă îmbrăţişez cu drag!

          Felicitări tuturor!

 

 Vasilisia Lazăr (da Coza)

 

POEZIE

PROZĂ

ESEU

DRAMATURGIE

Regulamentul concursului AICI

Toate cele 41 de poezii participante AICI

Toate cele 15 prozele participante AICI

Pagina de vot a poeziilor: AICI

Pagina de vot a prozelor: AICI

Pagina de vot a eseurilor: AICI

Pagina de vot a piesei de teatru: AICI

Textele participante și autorii AICI

Diplome poezie:

Loc I   „Colecționarul de răni” - Teodor Dume

Loc II   „Vulpea cea de zile rele” - Angi Cristea 

Loc III   „Catharsis” - Petre Ioan Crețu 

Diplome proza:

Loc I   „Șerpoaica” - Ion Lazăr da Coza  

Loc II   „Puzzle” - Mihaela Suciu  

Loc III   „Dezlegarea” - Angela Dina  

Diplome eseu:

Loc I   „Nanismul insular” - Ion Lazăr da Coza  

Loc II   „Lumea de dincolo” - Laura Hubati

Loc II   „Avantajele societății de consum” - Manciulea Dan  

Loc III   „Când se stinge candela” - Lilioara Macovei  

Diploma dramaturgie: 

Premiu special   „Iubiți copiii” - Ion Nălbitoru  

Vizualizări: 1917

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări organizatorilor, juriului și câștigătorilor.

Felicitarile mele, organizatorilor! Nu-i  uşor să organizezi un astfel de concurs; necesită timp şi multă dăruire. Pentru mine a fost un test si o bucurie. Toti cei pe care i-am notat (si nu numai) meritau nota maximă. Au fost poezii foarte bune. Din păcate, trebuia făcută o departajare.

Felicitări, tuturor participanţilor! Nu-i uşor să-ţi laşi sufletul pe tavă şi să fie şi notat! Dar eu consider că nota primită nu este dată poetului ci doar unei poezii şi la asta contribuie pe lângă multe altele şi starea  de moment a celui ce citeşte poezia.

Dacă am nedreptăţit pe cineva vă rog, iertare!

Felicitari premiantilor!

mulţumesc din suflet creatorulul site-ului, organizatorilor concursului, juriului dar şi colegilor mei care m-au votat şi m-au punctat după modul lor de a percepe o stare.

mulţumesc şi acelora care mi-au dat un punct (nota 1), alţii 2 (nota 2) sau 5 dar şi acelora care au trecut fără să lase semn.

sincer să fiu nu mă aşteptam ca eu să fiu  cel care să ia premiul 1 la poezie, chiar dacă a fost textul cu numărul 1 (colecţionarul de răni).

cu sinceritate,

teodor dume,

Felicitări câştigătorilor! Mulţumiri organizatorilor!

Mă înclin în faţa tuturor participanţilor care au avut curajul necesar “testului oglinzii” ! :)

M-am oprit după primele texte, atât la poezie cât şi la proză. Aveam deja o listă de câte 10 puncte la fiecare. Să mă fi oprit era nedrept, continuând trebuia să tot renunţ la ceva puncte ici, câteva dincoace, să dau deoparte unul, să privilegiez un altul...

Au fost operaţii sângeroase după care am realizat că, dincolo de valorizarea literară, în final, alegem cu inima, devenim subiectivi pentru că avem la dispoziţie atât de puţine puncte pentru atât de multe texte bune şi foarte bune. Ori că avem un prieten, o prietenă şi ne asigurăm că ne acordăm punctajul unii altora, ori că trebuie să ne încadrăm în numărul limitat de puncte, alegerea devine dintr-un punct subiectivă. Dacă eşti singur şi trebuie să alegi între viaţă şi moarte, între trecut şi viitor, între credinţă şi pierderea ei, tot subiectiv devii. Personal aleg totdeauna subiectul "bunica", sunt topită la ideea de bunică şi tot ce înseamnă ea. Însă finalul este al poeziei, al creaţiei, al artei scriitoriceşti care continuă să uimească, să evolueze, să ne îmbogăţească.

Am citit cu deosebit respect şi am rezonat la fiecare text, am râs, am plâns, am meditat, am petrecut într-un adevărat spectacol de culoare  în inima mea într-o horă a cuvântului.

Oamenii care nu sunt pe aici, care nu scriu, nici nu citesc. Ne citim între noi! Oamenii vor o carte doar dacă au auzit, văzut autorul la televizor sau dacă este un clasic demult intrat în nemurire. Societatea tratează pasionaţii de cuvânt ca pe nişte lunatici sau, mai rău, consideră că ai o afacere... mă întreba o colegă de serviciu: “şi cât îţi iese... cum câştigi, lunar?” ...

Alţii spun: “de ce să citesc, nu vezi că se ceartă ca la uşa cortului?” Sunt oameni şi inşi aşa cum sunt ochi şi vederi...

Nici cei care măsoară totul în biştari, nici cei care văd numai partea întunecată a planetei nu pot primi lumina venită din harul picurat sau turnat în inimile iubitorilor de cuvânt. Există o lume care măsoară inteligenţa după numărul mare de zornăitori din buzunarul drept, neauzind frământările din buzunarul stâng.

După un moment lung de şoc în care am înghiţit câteva noduri groase, fiind o visătoare copilăroasă, naivă, crezând că toţi pot iubi poezia pe lume, am reuşit să şoptesc colegei mele, cu grijă, parcă, să nu mă lovească iar: “noi scriem pentru că altfel nu ştim să trăim...”

Mulţumesc soţilor da Coza pentru că ne dă prilejul să ne aflăm! Mulţumiri oamenilor de litere că îşi oferă timpul să nu devenim un babilon! Mulţumesc autorilor care dau valoare Limbii Române!

Organizatori, concurenţi, câştigători, sincere felicitări!

Stimaţi colegi,

În primul rând felicitări câştigătorilor, organizatorilor şi celor care au votat.

O remarcă am de făcut în legătură nu numai cu acest concurs. Mulţi confundă punctele cu note. Exemple: Gabriela Ana Bălan (cu note aşa mari date poemului meu), Nădejde Angelina (nota nu e dată poetului ci poeziei), Teodor Dume (un punct (nota1), alţii mi-au dat doi (nota 2)), ...

Dar, din 41 de poezii aceea care primeşte 1p este totuşi a zecea! Şi nu are nota 1 ca la şcoală. Bine au făcut organizatorii că au precizat că votarea se face cu puncte.

Eu pe site-ul Negru pe Alb unde de 9 luni moderez în fiecare lună un Concurs de epigrame, am rezolvat altfel problema:

Cer fiecărui membru al juriului să noteze 10 epigrame, notele pot să se repete ( pentru că s-ar putea două sau mai multe să merite aceeaşi notă), Apoi cer acelaşi lucru votanţilor şi în final fac totalul notelor acordate de juriu la fiecare epigramă plus media rezultată din votul membrilor şi astfel fac clasamentul. Câştigătorul propune tema lunii următoare.

Pe sistemul cu puncte în afară că eşti limitat să acorzi la două sau trei poezii, să zicem 10p, unii se simt frustaţi când primesc 1, 2 puncte, părând că au luat nota 1 sau 2!!

Propun ca la viitoarele concursuri, dacă nu se optează pentru sistemul meu, măcar să se poată acorda la primele zece, punctaje care se pot repeta. Nu văd logica, ca profesor de matematică, de ce se obligă votantul să pună şi punctaje aşa mici. După aceea se poate face suma (media) la fiecare lucrare.

domnule bidulescu,

aveţi dreptate dar un text care a primit 1 pct. rămâne doar un pct catalogat ca fiind nota 1 dacă punctarea este de la 1 la 10. corect ar fi notarea textelor cu note în aşa fel încât mai multe texte să poată primi note de 10, 9, 8 sau 5.

este foarte greu să alegi un text bun dintre 10 bune.

notarea cu 1 pct a unui text de către cineva şi alţii câţiva notând acelaşi text cu 10 pcte înseamnă o diferenţă de 9 pcte ceea ce înseamnă foarte mult ca diferenţă. şi atunci îţi pui întrebarea: oare cel care a punctat cu 1pct a ştiut numele autorului? sau chiar a punctat în necunoştinţă de cauză?

sistemul notării cu note de la 1 la 10 , făcându-se apoi media, este cel mai bun sistem, zic eu.

mulţumiri organizatorilor şi membrilor juriului care au muncit foarte mult.

multă stimă,

Da. Cât trăim, învățăm. Probabil la următorul concurs va fi altfel.

În legătură cu premiile:

Familia mea trece printr-un moment cumplit, cutremurător. Pe fratele lui Ion nu l-au găsit nici acum. Suntem devastați. Vă dați seama că în această situație nu ne putem concentra la modalitatea în care premiile în cărți vor ajunge la câștigători. Ori vom aștepta să se mai așeze puțin lucrurile, să ne putem liniști puțin, și vom face noi acest lucru, ori delegăm membrii administrației să se ocupe de asta. Noi nu ne putem concentra acum...

O variantă ar fi ca toți sponsorii să trimită cărțile la noi și apoi noi să trimitem la câștigători. Nu știu... N-aș vrea nici să se trimită toate cărțile la poezie, iar cei de la celelalte secțiuni să rămână fără premii sau cu premii foarte puține. Nu știu... Veniți și d-voastră cu soluții. Ori fiecare sponsor să spună unde/cui vrea să dea... Îmi pare rău de situație, dar acum nu ne putem concentra. Sper să înțelegeți.

LEGAT DE PREMII:

eu voi trimite 8 exemplare din cartea moartea, un fluture alb pe adresa domnului ion lazăr (satul Coza 109, com. Tulnici, jud. Vrancea). rog confirmaţi-mi dacă adresa este corectă.

- corect ar fi să se lase puţin timp pentru liniştea familiei lazăr care trece printr-un moment dureros şi numai apoi să se organizeze trimiterea premiilor.

sunt alături de familia lazăr

cu cele mai sincere gânduri!

teodor dume,

Da, aceasta este adresa, d-le Dume. Dar mai așteptați puțin, poate hotărâm să trimiteți direct câștigătorilor. Fiecare ar dori autograful autorilor. Să vedem cum facem. Poate se va ocupa draga noastră Sofy Sincă de acest demers.

mulţumesc,

voi aştepta, iar apoi mă voi conforma hotărârii luate



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Da, aceasta este adresa, d-le Dume. Dar mai așteptați puțin, poate hotărâm să trimiteți direct câștigătorilor. Fiecare ar dori autograful autorilor. Să vedem cum facem. Poate se va ocupa draga noastră Sofy Sincă de acest demers.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor