Concursul „Prin colbul vremii” - ediția a II-a, secțiunea, poezie
Poezia nr.1
Icoana m-aştepta la închinare
din ziduri scorogite de priviri
şi clătinate-n bătaia gândului
ieşeau îngeri care-mi orbeau ochii
la început, apoi stând în braţele mele
îmi culegeau lacrimile din labirinturi
răscolindu-mă din rugă
şi împrejmuind câmpul vizual
cu foi de carte veche,
mi-era mai trează conştiinţa,
icoana mă aşteapta la-nchinare
şi poate că şi de aici,
am aflat că tăcerea
nu are nevoie de multă lumină
Poezia nr.3
Sădesc cuvinte-gând
Nu ştiu de ce şi cum, ca umbra ai plecat
Exact când luna avea surâsul obosit,
Ţi-am căutat prezenţa crezând că ai lăsat
O urmă de iubire sau gândul tăinuit.
Cu gesturi rătăcite ating crâmpei de viaţă
Şi-ncerc să aflu timpul ce l-am avut în doi,
Naivă mă avânt spre mugur de speranţă,
Apoi întreb uimită: Ce s-a-ntâmplat cu noi?
Sădesc cuvinte-gând şi jinduiesc cu vrerea
Să am braţele-ram şi să-nfloresc din nou,
Iar printre frunze crude să simt doar adierea
Unei priviri flămânde, nu unui trist ecou.
O candelă aprind şi merg pe drum, nălucă
Păşind prin somnul greu şi ape-ntunecate,
Ascult foşnetul vremii ce poartă dor de ducă,
Şi mă păzesc de vulturi cu gheare de păcate.
O ploaie nesperată mi-aduce mângâiere
Şi-mi împleteşte dorul cu-a sinelui dorinţă,
Un fluture devin ce-nvaţă acum să spere,
Purtând pe-aripa albă un strop de năzuinţă.
Poezia nr.4
Colții fiarelor haine
Haita lupilor flămânzi -încolțesc o ciută blândă-
Ce-i cu ochii tremurânzi, și cu vocea murmurândă,
Face-n juru' ei un cerc vicios, s-o-nhațe toată-
Să nu-i mai rămână os, mușcând inima să -i scoată.
Nici o frunză, nu se mișcă, de-a durerii mușcătură,
Se zbate ca-ntr-o cușcă, îi rămâne -o picătură...
De esență, cea a vieții, scursă cu atâta ură...
În altarul dimineații, de-o foame-n căutăură.
Colții fiarelor haine, ca un suflet ucigaș,
Niciodată n-o s-aline moartea unui fluturaș
Că o haită- nfometată, face-un cerc în juru' prăzii,
O înșfăcă de-ndată, așezați pe digu' păzii.
Poezia nr.5
Catharsis
"Luminată e de pâine masa mea la care scriu
cu o pană lustruită dintr-un spic suav de grâu"
(Marin Lupşanu - O familie de ţărani)
e frig în lume ne sticleşte viaţa de ger
susură rana din tâmplă a moarte
eu
până la prăsele înfig ochiul în cer
şi îmi este frică să mai luminez până şi cu gândul fecioara
frică îmi e să nu înmuguresc să înfrunzesc a mire târziu
trosnesc în mine toţi zeii şi veneticii şi mieii
şi în livezi stă să înflorească duzii printre cruci
si luna îşi ciugulea bulgării desculţă prin miriştea bătrână
- ştiai că zarea a putrezit şi că nici nu au mai înmugurit
prunii nici teii parcă erau posedaţi de îngeri în nopţile cu brumă
cu greieri zgribuliţi amestecaţi cu humă?
la marginea satului cu duzi
stau morile de grâu pitite printre umbre
la pândă
mirosind a veşnicie carele urcau din greu în hambare cu bivoli cu tot
ca într-o imensă maşină de tocat morminte
deşelând pământul şi roţile se înfig adânc în carnea de lut
şi eu aveam călcâiele şi osul tâmplei sfârtecate de lumină
şi pluteam pe deasupra caselor scunde ridicate din pământ bulgărit
amestecat cu pleavă cu paie şi cu trudă
- hei, cum ne zidim în pământ cu pământ ca într-o cetate nebună!
pe drum
se simţea doar mirosul fierbinte cum urcă în cer
când mama frângea pâinea în două cu mâinile flămânde
Poezia nr.6
Zbatere lină
Tăcute și albe-s aleile noastre
poleite-n troieni de serafimii albaștri,
dorul se zbate
țintuit între coaste
trădat în arginți, vândut în piaștri.
În seara uitată de ceasul ce bate
secunda îngheață-n culoare sub tușă,
cresc pene adânci
din gânduri înalte
plouând peste zbor cu trup de cenușă.
Pe aripi de corb tot cerul pogoară
clădind peste mări faleze înalte,
vechi țărmuri se rup,
croite din ceară,
orizonturi se nasc sub glasuri de ape.
Trei coaste-mi sunt rupte sub zbaterea lină
a dorului ce-aleargă devorând orizontul,
crucifică umbre,
gonește-n lumină,
în urma lui răsare doar ortul.
Din rană-mi țâșnesc lumini înflorite
iar dorul tot sfâșie voaluri de lut.
Umbre de stele
ascunse-n morminte
păzesc veșnicia a tot ce-i trecut.
Poezia nr.7
Sunt nopţi …
Sunt nopţi în care timpul trece
Mai greu şi totul îmi pare vis,
Culcat, îngreunat în gânduri,
Visez, adorm şi mă trezesc scriind!
Sunt nopţi în care visul tace,
Nu-l aud deloc în gând,
Doar pulberea de simţuri place
Gândirii ce-o aud râzând!
Sunt nopţi fără de visuri,
Fără de plăceri,
În care gândul zace
Cutreierând peste munţi şi zări.
Sunt nopţi când amintirile se scaldă
În lungi troiene de omăt
Şi văd în depărtări celeste
Cu ochiul minţii şugubăţ!
Sunt nopţi când nu pot s-adorm
Plângând uitările în mine,
Remuşcări mă macină în gând
Că n-am făcut ieri, lumii un bine!
Sunt nopţi în care visul plânge
Neîmplinindu-se pe el,
Necazul care zace-n tihnă
În sufletul rebel!
Sunt nopţi ce meditez întruna
Gândindu-mă la nostalgii,
Ca să alung din gând uitarea
Aşa cum cade frunza în vii!
Sunt nopţi în care spiritul îmi pleacă
Spre nouri negri şi furtuni,
Simt că se adună în a mea minte
O lume întreagă de nebuni!
Răzbunări dintre cele mai cumplite
Le ascult tăcut în gândul meu,
Una mă bagă în ispită
Spunându-mi că sunt zeu!
Dar alintările mărunte
Ale unei gândiri ce i-a foc
La fiecare remuşcare
Ce parcă nu pot s-o suport!
Poezia nr.8
DE LA OM LA OM
Visele tale, om de pământ,
Vis de pământ, om peste vise,
Omule-vis, tăceri prin cuvânt,
Cenuşă şi ruguri aprinse
De slabele mâini; tremur de pleoape,
Omule-zi, omule-vânt,
Om de arhivă, omule-noapte,
Omule-viaţă, omule frânt
De propria-ţi coloană prea dreaptă,
De starea de viciu, de starea de bine,
De cel care pleacă, de cel care-aşteaptă,
De cei ce au casă în casa din tine
Omule-suflet, omule-gând,
Omule mic şi omule mare,
Omule-armă, omule sfânt,
Omule-carte, om-ghicitoare,
Om abstinent, omule-alcoolic,
Om plin de linişti induse,
Om înălţat, omule-agonic,
Om cu speranţe şi speranţe distruse
De propria-ţi coloană prea dreaptă,
De starea de viciu, de starea de bine,
De cel care pleacă, de cel care-aşteaptă,
De cei ce au casă în casa din tine...
Poezia nr.9
tuu
buzele primăverii
şi un piercing cu un ghiocel cutremurat
din amarul de an nou
răzleţe pavaje pe ochii mei
tu sari din toc în toc pe sloiuri balcoane eliberate din cutremure
tuu gând lung alungit adâncit pe căutătura de aur
a fermecătorului din basmele neprivegheate şi moarte
în limba balaurului şi a oii de aur la care unii se închină
plete răzleţe suflate pe cercul lunii atotînconjurătoare
tu cântec nostalgic din boxele aruncate în camioane
pâna la următorul concert
dependenţa lor îmi lasă o melodie în gură
val haotic luându-mi ochelarii şi copiii şi moartea iminentă
tuu
mânecă abisală pentru o cămaşă prea scurtă şi
un gutenmorgen feliat de vânzătoarea de arte moarte
tuu
euu
sunt într-o dagherotipie
unde mă simt tot mai singur
ceilalţi din basmul cu iubire au plecat
au închis şi ultimul cavaler într-o tunică moartă
iubirea mi-au luat-o
şi au transformat-o în valuri
Poezia nr.10
Pledoarie pentru speranţă
In alt viitor, aproape,
Voi cânta pe altă strună.
Captiv, între două ape,
Dorul meu putere-adună.
Toată fiinţa mea fecundă
Spre un mal paşnic adun,
Eu aştept să nasc sub undă
Viitorul cald si bun.
În alt viitor, aproape,
Când pe lujeri crini se-adună
Inima alt ritm va bate
Voi cânta pe altă strună..
Captiv, între două ape,
Ascunzându-şi de furtună
Pântecul cu icre sacre
Dorul meu putere-adună.
Toată fiinţa mea fecundă
Freamătă în dans nebun..
Clocotirea ei rotundă
Spre un mal paşnic adun.
Eu aştept să nasc sub unde
Fără-a mă pricepe cum
Însă simt cum mă pătrunde
Viitorul cald şi bun.
Viitorul cald si bun
Eu aştept să nasc sub undă…
Spre un mal paşnic adun
Toată fiinţa mea fecundă.
Dorul meu putere-adună
Captiv, între două ape.
Voi cânta pe altă strună
In alt viitor, aproape…
Poezia nr.11
Rondelul unui pierde-vară
Printre mucuri și clătite,
Tu tot tai frunze la câini.
Îmbârligi vreo trei ispite,
Apoi sec, te speli pe mâini
De jargoane unduite
La umbra unor bikini.
Printre mucuri și clătite,
Tu tot tai frunze la câini!
Îți fardezi cu indolență
Suflețelul tău acid
Și cerșești doar o clemență,
Mucegăită în zid,
Printre mucuri și clătite.
Poezia nr.12
Ghimbirul
A fost demult pe când trăia
A fost demult Ghimbirul
De toate el își alegea
-Ce rău era trăitul! _1_
El pe nimeni n-asculta
Era unul rece
Căci puternic, chiar era
Se măsura cu 10. _2_
Avea cal negru și armate
Cuceriri pe nedreptate
Cu blesteme-nainta
Și strigoii alunga! _3_
Intr-o zi cu soare, cald
Îi căzu o fată drag
Ea venise pe carare
Suflet blând, născut din soare _4_
În inimă simți cum vru'
Sărutul se agață
-Frumoasă ești, doar numai tu
Iubire prin fereastră! _5_
Ardea de-atâta nerăbdare
Pe fată s-o atingă
Îi pregătise cu stupoare
Petrecere, să-tindă _6_
În prima seară, cea din'tâi
Trimise sol și spuse:
-Stăpânul vrea tu să-i spui
Îi zise da, se duse! _7_
Balul nici nu începu'
La dans el scoase fata
-Cum te numi, să-mi spui de nu
De nu dansez cu alta! _8_
Și fata îl privi uimit
De spusele sale, zise
-Tu-ți dorești să fi iubit
Eu, doar fată cuminte. _9_
Sufletul încă ți-e greu
Războiul să te schimbe
Vrei cu tine să fiu eu?
De-acum și inainte? _10_
Ghimbirul se opri din loc
Și își conduse fata
Muzica se opri și joc
Intră în cameră, în alta. _11_
În miez de noapte se ridică
Șopti in gând și zise cică :
-Închis pe veci eu vreau să fie
Suflet fără...mântuire! _12_
Și din bolta cea cerească
Un înger se arată
-Închis pe veci fără dreptate
Stăpân nemuritor în noapte! _13_
Durerea ta în suflet iasă
Cu dragoste o apasă
Fericit și împlinit
Dorință... Îndrăgostit! _14_
-Tu vrei acam-a ca să las
Totul pentru iubire?
Nici în cel de-al 12 ceas
Un strop de fericire! _15_
Și îngerul se ridică la cer
Că n-a avut scăpare
-Eu nu mai vreau de-acum să sper.
Nu caut alinare! _16_
Au trecut mai multe zile
Ce a fost urma să fie
Ghimbirul încă supărat
Singur, șade în păcat. _17_
Vine cel cu două coarne
Pregătit cu o cântare
-Sufletul mi-l dăruiește
Întuneric, moștenește! _18_
Și lipsit far' apărare
Norocul îi fugi din cale
Voievod în devenire
Rămas lipsit de amintire. _19_
În miezul nopții însă
Natura, ea, se lasă plânsă
Marea-n două să despartă
Cerul plânge, natură moartă! _20_
Trecu' un an, trecură trei
Speranța-i încă vie
-Mie tare dor de ochii ei
Ma-șteaptă? Cine știe? _21_
Cu puțină teamă însă
El în vis i se arată
Pe fereastră intră-n casă
Și privirea-i luminează. _22_
-Eu vin grăbit, cu gândul pașnic
Cu plăcere să îți spun
Te trezesc din somnul tainic
Eu regret, mă simt un spân! _23_
Eu de dorul tău acuma
Am venit acum grabit
Ma-m gândit la tine-ntruna
Vreau de tine, vreau iubit. _24_
Renunț la toate câte am
Mă întorc acasă
Nopți la rând eu te visam
Și la brațul meu...mireasă! _25_
La glasul lui ochii deschise
Se trezi fata din vis
Doar puțin ea se gandise
Ce să zică, sau să țip? _26_
-Eu te vreau la mine-n viață
Voievodul ce îl știu
Tu pe mine mă răsfață
Îndrăgostit, eu știu! _27_
Dar cum deodata, dintr-odata
Să renunți la tot ce ai
Inima în tine saltă
Tu acum sărut să-mi dai? _28_
Prea târziu, cred că îmi este
Să mai cred în viitor
Aș ierta, sa trec eu peste?
Vei mai fi tu iubitor? _29_
Se năpusti asepra ei
Cu o suflare rea și rece
-Tu mă i-a acum de vrei
Căci timpul nostru trece. _30_
Și Ghimbirul suparat
Se întoarse ca să plece
Fără vorbă a plecat
În mare să se-nece! _31_
Și natura se răzbună
La a lui dintâi chemare
Sânge, picuri, cad din lună
Ca să-i dea doar lui crezare. _32_
Marea este agitată
De dezastru se pornește
Vântul plânge după fată
Că nimeni nu-l iubește. _33_
Se trezi la realitate
Și cu gândul încărcat
-Ce dezastru, după fapte
L-am pierdut și e păcat! _34_
Până nu e prea târziu
Te aștept cu drag la mine
Eu cu tine vreau să fiu
Mi-e tare dor de tine! _35_
Nu credeam că mă iubești
Până n-am văzut dezastru
Amintiri copilărești
Cu o fată și un astru. _36_
Totul se opri în jur
Se așează toate bine
-Nu mai pot, nu pot să-ndur
Privirea sus la mine! _37_
Ridicând la cer privirea
Fața i se lumină
Cum se duce amăgirea
Și pe nume îl chemă: _38_
-Coboară lin la pieptul meu
Un fior trece prin mine
Un sărut iubitul meu
Totul pentru tine! _39_
-Cât de dulce-i alinarea
Pregătit de revenire
Și ți-am auzit chemarea
Mândru că voi fi un mire! _40_
Și în seara următoare
Demonul trece prin apă
Îmbăiat de vrăjitoare
Si magia-i moartă! _41_
Dar natura bucurată,
Nu-l lăsă pe cal calare
Îl trimi' la a lui fată
Veselie și splendoare. _42_
Nunta fost și ea măreață
Peste tot s-a auzit
Se întâmplă, duce-o viață
Un destin s-a implint! _43_
Poezia nr.13
OMNIA VINCIT AMOR!
Iată, stau aplecat peste această ultimă coală
a caietului în care îmi scriu poeziile.
E o coală albă, imaculată. Singura.
Foaia imaculată odrăsleşte cuvinte nedesluşite,
din care tu îmi răsari, zveltă şi nobilă,
precum o aristocrată bizantină
cu umerii goi şi cu fruntea senină,
castă ca Athena, orgolioasă ca şi Casiopeea.
Mă iei la braţ şi urcăm împreună sub clar de lună
într-o nacelă cât o jumătate de nucă,
purtată în zbor de o pasăre colibri,
amândoi înveşmântaţi în raze de lumini argintii ca în
haine de bal,
tu purtând la gât o salbă din bătăile inimii mele,
eu purtând pe cap o coroană de luceferi încă nenăscuţi,
tu fredonând rapsodii în cinstea primăverii,
eu declamând tăceri impermeabile, de Shakespeare.
Urcăm, urcăm şi Pământul e tot mai mic.
Simt cum în mine se naşte şi creşte un imperiu de cruci,
tu ai rămas în urmă, să culegi trandafiri
şi sentimente însângerate,
eu te aştept foşnind ca un sinistrat al florilor cerului.
Şi iarăşi urcăm, urcăm, fără popas, şi cerul e tot mai
aproape,
se destramă, iată, rozele şi zborul,
tu mă strigi dintre urme de cuvinte:
Omnia vincit amor! Omnia vincit amor!
Eu nu-ţi răspund şi ecoul tăcerii produce albastru.
Închinăm un pahar de senin, închinăm şi urcăm,
iată, tocmai am trecut de cer, am lăsat în urmă
şi cuvântul cer,
îmi zâmbeşti şi surâsul tău dezintegrează emoţiile
în mii de nestemate, cu frivolitate
privesc în urmă: nu se mai văd nici cerul,
nici umbra cerului,
nici cuvintele, nici necuvintele,
dar tu încă ştiu cine eşti, te mai recunosc
după forma inimii
şi după cicatricea de pe destin;
şi suspin.
Poezia nr.14
Spin
Am găsit calea, la capăt se ajunge uşor
Înţepi litera A cu un spin, se sparge, urcă la cer
un Z ca un zeu, cu aripi deschise în zbor.
Acuma vine marea întrebare: e poezie
sau partidă de vânătoare?
Eu mă închin la spin pentru orice eventualitate,
Într-o zi cine ştie, poate… zeii îmi aduc ofrande
Demonii dau buzna cu plocoane, îngerii îmi strigă
“ia-ţi spinul în spinare şi umblă”, binecuvântate
îmi vor fi cuvintele.
Nici nu ştiu unde să mă ascund decât în venele tale
Of, ţi-ai angajat taxatoare şi eu nu am bilet
Cobor discret la staţia următoare
Pornesc desculţ pe unde cred că e deşert mai puţin
Or fi şi porturi pe undeva dacă îţi pleacă zilnic
Din ochi atâtea vapoare, nu-i aşa?
Salut sfinţii, îmi hrănesc din mers părinţii
Dracii stau în genunchi, să nu le fur arginţii
O droaie de copii desculţi, cu sticluţe pregătite
vin să se înţepe la spin,
stau la rând, cu mâna întinsă, politicoşi
“noi suntem copii flămânzi, nu hoţi.”
Unul mai plăpând mă recunoaşte, plânge
Eu sunt poetul care scrie cu sânge.
Şi plec, căutând un loc cu zăpadă
Am ajuns, dar cine să mă creadă? Hoinar
Pe tărâm milenar, cu acelaşi pas am străbătut
Calea spre azi, din secolul trecut
Acum înaintez prin zăpezi cu marea revelaţie
Că ecoul e alb, ca pasul, ca gândul
Ca iluzia bănuielii trupului meu.
Văd stropi de sânge pe zăpadă, Doamne,
m-a înţepat afurisitul spin
el cândva trandafir, eu femeie
acum un poet mai puţin,
ştiu ce voi face la cina de taină, cu Rilke beau vin
şi tot vin, până termin
de scris poezia, un Z ca nişte aripi în genunchi
un zeu mai puţin în Olimp
îmi leagă cuvintele în mănunchi. Şi ne iubim…
Poezia nr.16
Am brațele grele de fapte
Singură pe drum,
umbra mă poartă în spate,
un dar primit pe drumul cu un singur sens,
la începuturi,când atomii au învățat să fie molecule,
când eram fluture, fum sau gând nespus.
Îmi iau pașii în brațe, să nu se scuture amintirile
din castanii aprinși de primăvara
fixată la celălalt capăt de cale.
Răzbate muzica în eter, orchestra celestă
mă provoacă să trec și eu asta fac
fără să știu fără să vreau,
am brațele pline cu fapte, cu flori împletite
pe față, pe trup, pătrunse în gânduri.
Mă mai strecor
printre visuri neterminate, doruri,
pârjolite popasuri, cu amprenta pe pas.
Câtă vreme o să pot să-mi mai pun florile presate
în cartea pregătită de drum?
Singură am ales traseul în călătoria
cu onoruri obligatorii la ultimul popas.
Nu-mi mai ajunge să defrișez continuu
virgine poteci, să caut amprenta personajelor
din povestea în care-i rescriu finalul...
făptura-mi se înconvoaie
și în genunchi sunt iar puternică la început de drum.
Poezia nr.17
Zidar din buric de ţânţar
În timpul din urmă, când ruptus-a-n cot
Şi-şi toarnă devreme amarul „nu pot”,
Ce face tot omul? Devine poet
Şi scrie melodic sau tandru concret,
În rimă captivă, perfidă ori fadă
Sonete în ritmuri de capă şi spadă,
Rondel alegoric trosnind ca un bici,
Pamflet iscusit cu piele de-arici,
De inimă-albastră croită în cloş
Livrată pe torturi cu frişca din poş,
De suflet şi mamă şi tată şi tot
Şi-ncepe cu-ncetul să-l doară în cot...
Ce ştie poetul? El n-are liman,
Îţi joacă un renghi şi te lasă morman
De lemne uscate, îţi pune şi jar,
Preface pe cal în buric de ţânţar.
Tu cauţi poetul? Eşti tot visător!
Lugubre perfuzii te-aruncă-n cuptor.
Naiv! Ce aştepţi? Să mai simţi un troheu?
Eşti prada vânată şi falnic trofeu!
Te-ntorci înspre tine şi-ncerci ironii,
Rezolvi ecuaţii cu litera „i”,
Extragi radical din secantele-n van
Şi scrii poezii ca s-ajungi la liman.
Te scrii în răvaşe, înveţi cum să dori
Şi-adaugi pelin între albe candori,
Descoperi copacul ascuns de păduri,
Îţi rogi Dumnezeul să poţi să înduri,
Te rişti pe o boabă din vechiul hambar,
Te laşi modelat, în sân, de plumbar.
Ajungi în final să mai vrei poezii
Când, plin de emfază, eşti gata să scrii,
Priveşti inocenţa la care se-alocă
O grea teoremă, în fond, reciprocă,
Aşa e poetul, se simte-n afară,
Când inima lui începe să doară...
Poezia nr.18
Prin colbul vremii
S-a dus, Invierea, s-au dus Ei şi Moşii...
Deznădejdea-mi scaldă, speranţele nude,
Sângerează vara, prin rozarii roşii,
Ploaia se deşiră peste Paparude...
Pădurea-şi înghite, verdele şi cerbii,
Cumpăna fântânii ţipă ruginită
Cal şi călăreţ, dorm la sânul ierbii
Și prin colbul vremii, lumea-i răstignită...
În ciutura nopţii, gânduri, mi se-neacă,
Vergure lăute, zac iar amorţite
Mai ridic o rugă, teama, ca să-mi treacă
Mi se-ascut în oase, lame de cuţite...
Murmur de izvoare, mă lovesc de pietre,
Pruncii mei sub pleoape îşi sugrumă plânsul
Dar, mi-i las din urmă, mărturii pe vetre...
Lutul să renască, să nu-şi uite râsul!
Tălpile îmi calcă peste peşti de aur,
Soarta-şi îngustează pe deplin, firida,
Colbul vremii pare, cel mai scump tezaur -
Mă scufundă Timpul, ca pe Atlantida...
Poezia nr.19
Metamorfoză
Pieriţi în hău sunt zeii toţi!
Pe necuprins, doar temple goale,
cu trepte-ciob... Înfrânte porţi
afundă crez în glia moale...
Statuile divine crapă
fără pioasa închinare,
iar marmura tăcută, albă
naşte în van scântei sub soare.
Hain, adâncul se frământă!
Şuvoi de lavă otrăvită
se urcă în spirală frântă,
cu tunet grav firea să-nvingă.
Cronos, titan în iad robit,
râvneşte-acum s-apară-n lume
ca domn al timpului! Smintit,
preface tot în negre spume...
Privesc din tulburatul cer...
Nu pot să rabd crunta schimbare!
Cu platoşă de grănicer,
uit pentr-un ev că lupta doare.
Chip nou dau răzbunării bir:
păianjen sunt, de alabastru!
Trag fir de stele, îl deşir,
cobor pe el ca-n vis măistru...
Cronos, ţâşnit din întuneric,
pipăie greu blânda mişcare
şi ţes în jurul lui, feeric,
o lacrimă de-mbrăţişare...
De-acum, suntem o nouă hidră,
pecetluind rotirea sorţii:
eu, învelişul de clepsidră,
iar el, nisip din miezul morţii…
Poezia nr.20
când nu te mai poți gândi la nimic
Și cât de des ploua pe Vasile Milea
atunci
de-ți venea să te închizi ore în șir în casă
și să asculți
poveștile femeilor de stradă
ude din cap până-n picioare
pe care le adăposteau vecinii câte două trei
zile
până termina întreaga natură
de alăptat
îndrăgostiți într-un banal decor de garsonieră
cu geamuri mici bisericești
proiectam
peste mașini și oameni
o arcă
eu salvator iar tu o întreagă planetă
la început am fost noi
într-o eternă ploaie
de pe Vasile Milea
Poezia nr.21
Umbre albe, gânduri negre, prin față mi se perindă,
Noaptea-i lungă și întoarsă de la sânul sărbătorii,
Pare-un secol până-mi cântă la fereastră iarăși zorii.
Palele de vânt blazate, își cufundă ochii-n geamuri,
Tainic murmură ninsoarea ce apasă pieptul greu,
Mă pătrunde-nsingurarea și durerea-mi este seu.
Luna poposește-n lacrimi și mai multe parcă cere,
De-aș putea, mi-aș prinde aripi, pescăruș să mă ridic
De iubirea arzătoare, într-un zbor să mă dezic.
Luna pare că-i pătrată, iar privirea-i e obtuză,
Îmi doresc să fii cu mine, să-ți indrug verzi și uscate
Tu cu glas scăzut si tandru să mă lecuiești de toate.
Vulpea cea de zile rele
Nu mă dau în spectacolul vieții,
este o artă să pictezi cai cu libertatea
în șa.
Îmi negociez zilele os cu os:
zile negre, zile albe și îmi rod
până la inima aceea roșie
sihăstria orelor.
Sunt vulpea care îți fură peștii silabisind: Io-na…
La balcon secundele, dropii solitare,așteaptă
naivul care să miroasă a artă.
Te sar de la masa destinului,
Fir de nisip într-o haltă.
Viața, liberă de ani și de morți, îmi desenează
greieri cu vocație de licurici.
Miroase a vulpe și-a struguri.
Artiștii aplaudă arta de a desena în nisip
Minute care curg lungi cât Zidul Plângerii.
Poezia nr.23
Resfiră- ţi părul…
Resfiră- ţi părul, iubito !
În visul somnolenţei seri
Se- ndepărtează- o lume, se scufundă…
Resfiră- ţi părul, iubito !
Ziua sângeră
În rana soarelui neânduplecat .
Se- ntunecă speranţa
Sub pleoapa neclintită- a nopţii .
Şi toate stăruie cum au rămas de ei
Cei care- n marmora rănită- a vremii
Au scris o istorie- oarecare
(cu semnele plăpânde, disperate ,
Ale memoriei de veac uitat)
Înainte chiar ca moartea să vopsească
În fum şi pe vecie chipul lor .
Resfiră- ţi părul, iubito ,
În el să cadă stele cu diamante mari ,
În poală să ţii lună plină ,
s- ajungă ora asta o poveste
într- amintirea unor simpli iubiţi ,
s- ajungă ora asta o poveste
fără- nceput şi fără de sfârşit .
Poezia nr.24
stare de viață
știu un loc unde râsul își are rădăcina înfiptă în grădina cu pruni
prin inima căreia încă-mi aleargă pusă pe șotii copilăria
pașii nu cunoșteau stângăcia înfrângerea
haz de necaz împotrivirilor
genunchii se trezeau deseori șiroind de sânge
naivi dar hotărâți știau că un fruct dacă nu cade
poate fi cules doar învățând cățăratul pe de rost
pentru mingea aruncată la întâmplare
trebuia să înfrunți
maidanul presărat cu pietre praf scaieți
și deseori seara
o scară rezemată de șură
pentru luna de pe cer.
întoarsă acasă cu semnul din dreptul frunții stigmat
ai mei mă certau spunâdu-mi că iar mi-am luat stelele în cap
chicoteam. prin minte alte idei își dădeau coate
cutreierându-mi fericirea deplină.
știu o lume care trăia cu tâmpla aproape de nori
fără lacrimă teamă durere dor
o bunică de statură mică îmi sufla binecuvântări pe rană
ori de câte ori stătea agățată de mine o tufă de urzici
de parcă aș fi fost înghițită de un mușuroi de furnici
de la ea știam că orice încercare avea remediu cum
usturimea frunzelor pentru reumatism
dar pentru mine blândețea ei era balsam
seara-mi adunam drumurile în poală
le aruncam într-un colț de cameră
puneam năzbâtiile de peste zi pe inima încinsă
nu-mi era foame nici sete nici frig
pereții anotimpurile nopțile
aveau miros de vatră părintească
un gutui bâtrân îmi aprindea stele în fereastră
deseori simțeam venele cum se dilatau
să primească aerul acestei sufocante pasiuni
în ajutor venea mereu un stol de aripi albe
și eu pluteam pluteam atât de ușor pe un nor
știu un loc unde cineva aleargă cu seninul în dinți din piatră în piatră
oamenii sunt umbrele lor
din care n-are cine să râdă n-are cine să plângă
încercările se rostogolesc precum un izvor care macină până seacă
atunci și acum locul din mine –
misterul numit viață
Poezia nr.25
NEVOIA DE CUVINTE
Poezia nr.26
ROMANŢĂ
Treceau soldaţii în scadenţă,
veneau, regali, de pe afront.
Şcoliţi în sânge cu esenţă,
ei nu ţineau de răni acont.
Pe versuri dalbe, vorbăreţe,
cântau un cântec rotofei,
iar oamenii, ieşiţi în pieţe,
i-aplaudau cu ghiocei.
Strâmbară toţi din ananas,
când, după datini indigene,
dădură, liric, nas în nas
cu un pluton de damigene.
Amirosea a carne farsă,
a fum, a ploaie, a Cotnar
şi se vedea cum se revarsă
amici scheletici la grătar.
Sleiţi de poame şi lansete,
soldaţii vrură să languste,
cu ochi viteji, un stol de fete
cu foarte-abia schiţate fuste,
dar, din solemne clauze,
grăbiră tot mai mult impasul,
şi tropote de-aplauze
le-acoperiră plexiglasul…
În vârf de stâlpi de telepraf,
vedeai odrasle de civili,
plângând o odă de pilaf,
cu lacrimi de crocodebili…
Poezia nr.27
Poemele rănite de tăcere
S-a deschis un crater, s-a’nstrăinat
o lume
între tăcerea ta
şi prăbuşirea mea în flăcări.
Ard amintirile ca o pădure părăsită.
Mor frunzele cu dorul de lumină
în privire.
Ce răzvrătire surdă în fuga
spre clipa de iubire.
Fântânile sunt prăduite de nopţile
ce-şi spală mâinile de orice vină.
S-a prăbuşit înaltul,
a lăcrimat pământul,
între plecarea ta şi pasul meu
învins de îndoială.
Ard şoaptele în vatra timpului
robit.
Mor tainele’n poemele rănite
de tăcere.
Ce cumpănă de semne se-nalţă
în amintire.
Şi pretutindeni, sălbăticia unei zodii
şi profanarea ierbii crescută
pe-o negare,
pe-o negare...
Poezia nr.28
Alerg printre gânduri
Dimineaţa îşi amplifică deşteptarea
cu degetele prinse de pervaz
o amestec cu încăpăţânarea
de-a nu mă trezi din prelungirea visului
te contureaz
în spaima limitelor care ne deosebesc
alerg nebună oarbă printre gânduri
mă descoperă absurdă
geloasă pe o parte din tine
şi merg la întâmplare
pe o margine de somn
încerc să aud fiecare foşnet
unde nu sunt
tu străluceşti
în adâncul de umbră şi luminare
cine-i acesta
necunoscutul
în care m-am adăpostit
ochii mângâie răsăritul
mireasmă ţipă dorinţa
modelată de un gând prins
în moleşeala patului
inundă
strâmta odaie a iubirii pământeşti
gura nu are nevoie de cuvinte
pentru a ne îndulci setea
înfloreşte o iubire potolită
egală evidentă şi nedefinită
te recunosc
între strigătul luminii
şi dezordinea chemărilor
Poezia nr.29
FRICA
Îți este frică de ochii Ei,
Îți este frică de ochii Tăi,
Nu poți
Să te îndrăgostești
De cine vrei...
Frica te domină în toate,
Chiar și atunci,
Când vorbești cu cineva,
Privești prin el la Ea –
Regina gândurilor tale...
Doamne!Cât e de frumoasă,
Această frică nepământească!
Dar nu poți
Să te atingi de Ea,
De rochia și mătasea ei,
Nici cu visele,
Nici cu gândul,
Nici cu privirea chiar...
Îți este frică de ochii Ei,
Îți este frică de ochii Tăi,
Nu poți
Să te îndrăgostești
De cine vrei...
Poezia nr.30
Timpul le rezolvă pe toate
Un tânăr mai urâţel
Şi mult prea timid de fel,
Cum stătea însingurat
Se gândea el supărat:
Toţi băieţii câteodată
Se plimbă cu câte-o fată
Eu pe cine-am invitat
La mine nu s-a uitat.
Singur voi fi viaţa toată
N-o să mă însor vreodată.
Într-o zi sta la birou
Amărât şi trist din nou,
Când, aşa cam pe la două,
Intră o colegă nouă.
Tinerică, frumuşică
Cu ochi verzi ca de pisică.
A adus nişte lucrări
Având şi ceva-ntrebări.
Tânărul în sinea lui:
E-ncântarea ochiului.
De-o invit la o cafea
Niciodată n-o să vrea.
Fetei i-a plăcut de el
Chiar de nu e frumuşel
E înalt şi e stilat,
Iar la urmă l-a-ntrebat:
Pentru că afară-i soare
Vrei să facem o plimbare?
Din plimbare în plimbare
S-au îndrăgostit mai tare.
Şi când anul a trecut
Nuntă mare au făcut.
Iar morala de aici
Apare deîndată.
Niciodată să nu zici,
”Niciodată”
Poezia nr.31
Cingători de neuitare
Cingători de neuitare prinse-n jurul mării
Au întipărit în slove numai gustul sării
Erodate de furtună, nu-i nicio tăgadă.
Când vuiesc a nepăsare, cine să le vadă?
Într-o rugăciune dulce mă ascund de lume,
Mă ascund de mine însămi, făr'un scop anume.
Ancorez lângă speranță și mă las purtată
Dincolo de-nchipuire... Soarta-i înnodată.
Umbre trec către niciunde, infinit e şirul,
Ochii tac lăsându-și cazna şi pe frunte mirul
Îl aşteaptă ca pe-o veste despre nemurire
Nu e om să nu tresalte plin de mulțumire
Când din beznă se ridică pleoapele-a trezvie,
Mâini muncite, dar curate și-alte ceruri fie
Peste toate câte sunt: oameni, vis, eresuri,
Peste colbul vremii strâns, peste aceste versuri.
Poezia nr.32
Icoanele mute
Icoanele mute ne plâng în biserici
Cu lacrimi tăcute și ochii himerici,
Un preot oricât încearcă s-arate,
Lumina-i divină, prea mică, nu poate...
Din umbre de oameni tăvălite pe jos
De unii neoameni, nu demni, mai prejos,
Ce-ncearcă să sfâșie, oricând, pe oricine
Uitând de obârșie și de tradiții creștine.
Icoanele mute ne plâng în biserici,
Cu flaute multe rămași câțiva clerici,
Ce-mpart rugăciuni la câțiva vii
Luați de perciuni că fac scârnăvii.
Din umbre de oameni tăvălite pe jos,
Călcați de neoameni în picioare pios,
În biserici...stau munți din păcate cu silă,
Ca banii mărunți împărțiți doar din milă.
Poezia nr.33
Avatar
Am fost odată rege domnind în Vavilon,
am fost tâlhar pe mare, am fost şi prooroc,
dar stareţ sunt acuma al marilor tăceri.
Mai urc cu încă-o treaptă ierboasele lumini
spre vremea hărăzită de clopot şi de flaut
şi până-n vârf de munte ca pe o piatră trupul
încerc să-l urc într-una prin pumn muşcat şi zâmbet,
prin scorpioni şi rame, prin crini treziţi în apă,
plătesc oricărei clipe domnească vămuire
un şarpe, sau o harfă, sau un pahar de aur,
dar când să mă apropii de-a cerului aripă
se prăbuşeşte-n vale povara prin salcâmi.
Rămân pustiu, dar cântec din salcia de aer
mi-aduce iar refrenul ce-l port de mii de ani
mereu, mereu în altul şi niciodată însumi.
Vă rugăm să vizitați și Pagina nr. 2 AICI
Răspunsuri la Aceste Discuţii
-
Legătură Răspunsul lui Ion Lazăr da Coza în
-
-
Despre
conducere site
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
ATENȚIE!
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
Zile de naştere sărbătorite mâine
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
important!
Activitatea Recentă
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Aici organizatorii răspund problemelor ridicate de către concurenți, votanți, cititori...
Succes participanților și organizatorilor!
Dragi sponsori, întâi vă mulțumim în mod deosebit pentru gestul generos pe care-l faceți! Cât privește oferirea practică a cărților dvs. către câștigătorii concursului, eu zic să așteptăm stabilirea laureaților, ca să puteți personaliza cu autograful dvs. darul făcut, astfel cartea capătă o valoare sentimentală mult mai mare, apoi ori trimiteți fiecăruia cadoul (după ce în prealabil le aflăm adresele poștale), ori mi le trimiteți mie pe adresa Ion Lazăr, Satul Coza-109, Comuna Tulnici, Județul Vrancea, pentru ca eu să le expediez către dumnealor. Procedăm cum vă e mai comod!
Mâine, sâmbătă 11.07.2015, ora 00:01, începe votarea, care ţine până pe data de 17.07.2015, ora 23:59! Pentru fiecare secţiune, vom face o pagină specială unde vom ataşa un document Word cu toate textele participante, pe care puteţi să-l descărcaţi pe propriul calculator, pentru a vă uşura lecturarea şi votarea. Ideal ar fi să votăm la toate secţiunile. Astfel poeţii ar arăta consideraţie prozatorilor, şi viceversa.
Încă o dată vrem să vă asigurăm de acurateţea acestui concurs! Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE nu are niciun interes să iasă X ori Y câştigător. Dacă chiar am avea vreo febleţe, am institui un premiu onorific pentru acea persoană. Or se ştie: Toţi membrii site-ului sunt febleţea noastră!