Aici se votează eseurile participante la Concursul „Prin colbul vremii”, ediția a II-a

  • fiecare votant, după scara proprie de valori, va nota obligatoriu eseurile înscrise la concurs, cu note de la 10 la 7 (în ordine descrescătoare).

                De exemplu:

                        eseul nr. x - 10

                        .................... - 9

                         ................    - 8

                         eseul nr. z -   7                     

  • aduceți această ierarhie/notare/punctare) aici, la comentarii;
  • un vot incomplet nu se ia în considerare;
  • sunteți rugați să nu vă votați propriile creații (acel vot va fi anulat).
  • notarea membrilor va reprezenta al V-lea membru al juriului.
  • textele participante le puteți citi mai jos.

                                                                                                                           Vă mulțumim!

Eseul nr.1

AVANTAJELE SOCIETĂŢII DE CONSUM

                                                                                                                              

         În reclame ţi se spune cât de bine, frumos, plăcut, gustos, comod, avantajos, economicos, catifelat, dulce, mătăsos, moale, tare, puternic, cremos, aventuros, sigur, exclusiv, inclusiv, în rate, numai cu buletinul, fără acte, la minut, veşnic poţi trăi.

         Totul te îmbie să vrei un trai bun și fiindcă îţi doreşti aşa ceva, ba chiar mai mult, te apuci de treabă cu gândul să câştigi bine pentru a-ţi cumpăra acel trai.

          Gândeşti, munceşti, stai peste program până târziu, nu te vezi cu familia, poate nici nu îţi întemeiezi una, devii nervos, îţi baţi soţia şi copiii – dacă îi ai, îţi scade libidou-ul, faci foamea, faci compromisuri, votezi în stânga şi-n dreapta, îţi linguşeşti şeful, amâni concediul, nici nu ţi-l mai iei, plăteşti taxele, impozitele la timp, să poţi primi credite... Timpul trece. Tu la fel.

          Când tragi linie, îţi rămâne să-ţi cumperi un televizor fără ecran plat, un computer mai slab decât cel al firmei unde lucrezi, o maşină din ţara ta - albă, fără airbag-uri, fără ABS, fără CD player, o combină audio de la solduri, un detergent mai puţin inteligent, un spray care te protejează numai două ore, o pastă de dinţi care nu previne formarea cariilor, margarină în loc de unt şi mezeluri cu multe E – uri, înălbitori care atacă ţesătura, bere ieftină şi puturoasă...

          Şi toate lucrurile astea pentru care tu ai muncit din greu încep să te lucreze... Televizorul îţi strică ochii şi te face să devii nervos pentru că nu găseşti un program ca lumea când ai şi tu puţin timp liber. Computerul nu are capacitatea necesară să execute ceea ce vrei tu şi din cauza asta îţi creşte tensiunea. Maşina se strică des şi, fiindcă o împingi mereu, inima îţi slăbeşte din ce în ce. Combina nu citeşte m.p.3 -uri, prietenii râd de tine iar tu te izolezi de ei. Detergentul nu curăţă hainele cum trebuie şi nu le parfumează, de aceea ai probleme la serviciu, fiindcă şefii te cred un nespălat şi nu îţi mai acordă încredere. Spray-ul este ineficient şi fetele cu care ieşi te privesc din ce în ce mai ciudat. Dinţii ţi se cariază şi începi să faci infecţii, îţi miroase gura, toţi te evită. Mezelurile cu E-uri şi margarina îţi afectează stomacul. Cămăşile şi lenjeria ţi se rup mergând pe stradă fiindcă nu foloseşti un înălbitor ca lumea. Colegii te văd numai în bombe şi încep să îţi scoată vorbe că eşti alcoolic ...

         Într-un târziu, după ce ai cumpărat toate produsele de calitate îndoielnică ani la rând îţi dai seama că oricum nimeni nu te bagă în seamă.

         Soţia din “boşorog” nu te scoate, copiii te ignoră, dar îţi cer bani, colegii de serviciu au ajuns şefi la compania la care ai lucrat, televizoarele sunt holografice, computerele au ajuns la generaţia a zecea, maşinile deja zboară, au apărut cipuri care difuzează muzică direct în creier, au fost inventate haine inteligente care se autocurăţă, prin modificări genetice oamenii nu mai transpiră, microorganismul care producea cariile a fost eradicat, oamenii se hrănesc cu plasturi puşi pe piele şi nu se mai poartă decât lenjerie de unică folosinţă. Iar tu tot nu ai bani de ajuns. Te uiţi în portmoneu ca şi când l-ai fi furat.

         Zâmbeşte! Visul tău de consumator s-a împlinit – ai fost părtaş la construirea noii societăţi de consum... În reclame, ţi se spune cât de bine, frumos, plăcut, gustos, comod, avantajos, economicos, catifelat, dulce, mătăsos, moale, tare, puternic, cremos, aventuros, sigur, exclusiv, inclusiv, în rate, numai cu buletinul, fără acte, la minut, veşnic poţi trăi.

                                                                                 Eseul nr.2

                                                                             

Când se stinge candela

Poate a început o noapte, poate s-a sfârşit habar nu am, poate e o noapte peste inima mea sau vreo perdea de smoală căzută fără anunţ peste gânduri, nu ştiu ce este dar copaci îndoiţi de vânturi venite de aiurea strigă şi n-am nici o îndoială că nu-i aud. Pe câmpurile verzi numai caii albi aleargă şi se  ridică în două copite ceilalţi negri pasc iarba în tăceri de cabaline. Este ziua.

În zarea nu prea îndepărtată o pată colorată se mişcă înspre noi. Se tot destramă, se adună iar şi într-un final se înţelege că este un stol de rândunici.

Ceasul bate a odihna de la amiază. Iar? Şi cui îi pasă? Are timpul ăsta un pas...Simt că mă pălmuieşte cineva, dar trec cu vederea. Frământări care nu-mi dau pace ating ceasul şi-l dau de pământ. Nimic... rămâne întreg şi-mi trece prin cap ideea să mă ascund la margini de pământ.

E ocupat şi acolo. Mă frâng în mine împreună cu umbra şi fac semne de lehamete doar cerului.

Lângă mine este locul gol, caut, caut şi nimic. Chiar peste tot este nimic?

Nu, este loc în palmele mele pentru o căsuţă, una în care să stai şi să vorbim despre tot, să nu primim nici un gând rău, să râdem...

Stau încremenită în drum şi nu are răscruce...sau are, Doamne, nu mai am percepţii?

E prea frig şi-abia îmi desprind lacrimile de pe obraz. Strig a doua oară şi-mi crapă rinichiul. Cât să pot striga? La cine?

În jur este atâta indiferenţă încât fluturii se sfiesc să se odihnească pe liliac. Şi eu încă rup crenguţe de corn galben să-mi fac, ce să-mi fac? Coroniţe de prinţesă, evident! Am trecut la dans şi-aşa cum ne învârteam noi ne-am pornit pe un râs de a trebuit să bată clopotul să ne astâmpere.

- Care clopot?

- Al noii biserici, ce l-ai uitat?

Este iarăşi Învierea. Mă ating de îngerii străjeri şi caut cuvinte să nu-mi sângerez buzele. În fiecare secundă aştept să se întâmple ceva. Poate se termină visul, poate începe viaţa.

Cineva mi-a acoperit ochii cu zăpadă.

Primesc porţia de adevăr crud şi mă trezeşte fumul de la candelă. Se stinsese nu demult.

                                                                                       Eseu nr.3

                                                         Lumea de dincolo

Ideea de moarte nu poate fi asociată decât cu ideea de trecere, de transcedere spre o altă lume, lumea de dincolo. Credința în viața de dincolo de moarte se află în sufletul oricărui muritor; chiar dacă pentru mulți dintre noi, această convingere nu se află pe deplin conștientizată, ea există, căci lumea de dincolo este de fapt speranța noastră de a nu dispărea cu totul, de a mai putea dăinui undeva, într-o altă lume paralelă și neștiută. Lumea de dincolo generează aceeași neliniște ca și moartea, căci ele sunt strâns legate una de cealaltă, accesul în lumea de dincolo nefiind posibil decât în momentul în care omul trece prin starea finală a existenței sale pe pământ. Aceste neliniști sunt cu atât mai adânci, cu cât nimic nu poate da răspuns incertitudinii care învăluie această lume, la fel cum nimic nu poate da un răspuns morții. Răspunzi la moarte prin ce? Prin moarte? Ar însemnă să răspunzi la o întrebare prin aceeași întrebare. Prin viață? E ca și cum nu ai răspunde, căci oricum viața sfârșește în moarte. Și dacă viața nu-ți oferă nimic, singurul răspuns posibil pe care-l poți primi despre existența lumii de dincolo nu poate fi relevat decât prin propria experiență, în momentul trecerii pragului care desparte cele două lumi, deci prin moarte.

Lumea de dincolo ne înspăimântă și în același timp ne dă un sentiment straniu de siguranță, căci spre ideea lumii de dincolo ne duce și teama de moarte, dar și dorința firească a omului de a-și oferi ceva dincolo de viață, de a-și asigura continuitatea chiar și după moarte, în ciuda faptului că ruptura sa de existența sa pe pământ este definitivă. Credința în lumea de dincolo asigură omului împăcarea cu moartea și cu condiția sa de muritor. În ideea lumii de dincolo de moarte își unesc sensurile și noțiunea de dispariție și aceea de existență, iar dacă moartea înseamnă pierdere totală, tot prin ea și prin ceea ce îi urmează putem atinge stadiul regăsirii totale.

Posibilitatea de a simți cât mai aproape existența acestei lumi, de a încerca sentimentul net al supraviețuirii într-o altă lume o poți avea aflându-te într-un loc al celor care au pătruns deja taina: cimitirul. Pentru cei care petrec timp în liniștea acestui loc, lumea de dincolo aproape că li se relevă. O simt atât de aproape, încât, pentru aceștia, cimitirul – oricât de tenebros ar putea suna acest cuvânt în mintea celor care nu pătrund într-un astfel de ținut al celor plecați dintre noi – nu mai e nicidecum un loc al spaimei, ci devine un loc al împăcării, al regăsirii și al înțelegerii. Cine pătrunde în acest loc trebuie să meargă pe vârfuri, respectând tăcerea adâncă. Sufletește, am devenit parte a tuturor morților din cimitir. Lângă ei mă simt liberă de orice constrângere, de orice teamă sau frământare, simt pătrunzând în mine o pace profundă, care vine de undeva, din adâncuri, și înțeleg că este linștea sufletească a celor împăcați cu soarta, a celor care au aflat deja marea taină a morții. Într-un cimitir, la locul de veci al unei ființe dragi, nu trebuie să te duci niciodată cu inima cernită. Trebuie să știi să citești în liniștea care te înconjoară. Trebuie să înțelegi că ei, cei pătrunși deja în lumea de dincolo, sunt cu mult mai liniștiți decât noi, cei rămași. Prin moarte, ei au găsit răspunsurile pe care noi le mai căutăm încă și, odată cu ele, și-au găsit și linștea și sunt împăcați. Pentru ei nu mai există căutări, frământări, durere. Acestea rămân doar în sufletul nostru și nu vom reuși să ne rupem de ele decât în momentul în care, prin moarte, vom trece și noi pragul, vom înțelege marea taină a morții și vom putea accede spre linștea lumii de dincolo.

Lumea de dincolo.  Omul o creează, și-o imaginează, pătrunde în ea prin ceea ce gândește sau prin ceea ce simte și-și asigură posibilitatea de comunicare cu cel dispărut. Acestuia îi transmite o serie de semnale: îi vorbește, își amintește de el, îl poartă în gândurile sale și aproape că este convins că aceste semnale sunt receptate, că ele ajung acolo unde dorește. Și atunci, lumea de dincolo este de fapt și nevoia noastră de a ne simți aproape de cel plecat dintre noi, singurul loc în care poți stabili o legătură cu acesta. Irelevantă atâta timp căt suntem în viață, gândind totuși la ea cu teamă și speranță, lumea de dincolo este o prelungire subiectivă a lumii noastre obiective, este nevoia noastră de a fi chiar și atunci când nu mai existăm.

 

                                                                                                                                   

                                                                                           Eseul nr.4

              Nanismul insular

             

       Cataclismele geologice provocate de meteoriţii giganţi, de erupţiile super-vulcanilor, de mega-tsunami-uri, poate şi de inversarea polilor magnetici (aici păşim pe pojghiţa subţire a ipotezelor) etc. nu dau posibilitatea vieţuitoarelor să se adapteze la noile condiţii pedoclimatice, ducând adesea la extincţia a sute şi sute de specii de animale şi plante, pe când modificările lente şi foarte lente, cum ar fi deriva continentelor (cele două Americi se depărtează de continentul-mamă, Pangea, cu trei centimetri pe an, ceea ce, la scară globală, e o distanţă insesizabilă, într-o viaţă de om), acordă această şansă, ba favorizează apariţia unor seminţii noi, a unor subspecii. Fireşte că şi omul, în avariţia sa iresponsabilă, produce calamităţi la nivel zonal, nimicind adeseori specii endemice prin mineritul de suprafaţă, prin iazurile de decantare a cianurilor, prin poligoanele militare radioactive (fenomen totuşi stopat în anii ’80, dar ale cărui consecinţe încă se resimt), prin formarea de imense lacuri de acumulare, prin defrişări epice, prin extinderea oraşelor pe orizontală ş.a., contribuind în felul acesta la catastrofa ce ne paşte, zice-se, fără tăgadă, într-un viitor apropiat – încălzirea globală!

     Se ştie că nu ne putem opune marilor dezastre, dar oare le însuşim lecţiile? Chiar dacă nu-s lovite de urgii naturale, în istoria modernă a omenirii, multe state unitare, mici şi mijlocii, multe naţiuni defavorizate de vremuri au fost şi sunt supuse disoluţiei. Asupra lor s-a abătut şi se abate permanent rapacitatea statelor puternic industrializate. Cum războaiele au devenit mult prea zgomotoase şi păguboase ca imagine (cu toate acestea nu se renunţă definitiv la ele – producătorii de armament ştiu de ce!), respectivele state au impus o nouă formă, îngrozitor de perversă, a colonialismului – globalizarea. Din acest sistem, în care ţi se dau băuturi răcoritoare, şepci de baseball, cristale Swarovski, dar ţi se iau aurul, petrolul, pădurile, face parte şi adorata noastră Uniune Europeană. Să nu fiu greşit înţeles de către cosmopoliţi şi de către fanaticii proeuropeni – nu pledez împotriva acestei uniuni, ci a fundamentului (faptic, nu scriptic!) pe care funcţionează: două-trei ţări produc, iar celorlalte li s-au rezervat statut de „piaţă de desfacere”, de izvor de materii prime, de rezervor de forţă de muncă ieftină şi, dacă se poate, cât mai calificată şi inventivă… De n-ai avut norocul să fii în epicentru, te trezeşti încet-încet într-o insulă-ghetou, fără identitate, fiindcă ţi se perverteşte limba şi istoria neamului, ţi se diminuează prerogativele statului tău naţional. Devii paria, şi nu cetăţean respectat în ţara străbunilor tăi, de către o comuniune de state ce se proclamă ideală.

     Iar pentru că a venit vorba despre insule (acum mă refer la acele formaţiuni geologice rezultate în urma mişcării plăcilor tectonice şi/sau a creşterii nivelului oceanului planetar), vreau să mai adaug unele aspecte, îndeobşte cunoscute: speciile de mamifere mari, surprinse în astfel de insule mici, au fost obligate, de-a lungul evoluţiei, să dezvolte o talie din ce în ce mai redusă, pentru a rezista unui habitat restrâns, aspect cunoscut sub numele de „nanism insular”. Astfel că, în Malta şi Sicilia, de exemplu, s-au găsit fosile de elefanţi pitici. Pe de altă parte şi-n mod paradoxal, micile mamifere captive (ierbivore, rozătoare) şi-au mărit talia. Acestea, înmulţindu-se necontrolat din lipsa duşmanilor naturali, au consumat în exces rezervele de hrană de pe insulă, extirpând, prin inaniţie, concurenţa (fostele vieţuitoare mari), pentru ca apoi să apară, cazual, fenomenul de canibalism în sânul propriei specii…

     În lăcomia lor inconştientă (continuăm să facem o corelare între evoluţia acestor insule, continente, continentul-mamă etc. şi societatea de astăzi), corporaţiile paneuropene, organizaţiile transnaţionale, finanţa planetară – veritabile rozătoare-mamut – şcolesc, racolează, şantajează „şobolanii” locali (dacă vreţi să fim mai colocviali, putem să le zicem „cozi de topor”) care, pentru treizeci de arginţi, plasaţi însă în offshore-uri, au vândut şi continuă să vândă până şi mormântul bunicilor lor. Când n-or mai avea ce înfuleca, jalnicii soboli o să înceapă să roadă crucea părinţilor… Nu, ei nu vor ajunge la canibalism – când corabia o să li se scufunde, vor fi primii care să o părăsească.

     Şi totuşi, peste veacuri, nişte eventuali „paleontologi” vor găsi fosile de pigmei, urmaşii unor uriaşi ca Mahatma Gandhi, Nelson Mandela, Dalai Lama, pe continentul-mamă? La noi, s-or descoperi fosile, fie şi de bieţi epigoni ai memorandiştilor, paşoptiştilor sau unioniştilor? Dar umbrele unor Vladimirescu, Iancu sau Cuza s-or găsi? Mă îndoiesc, deoarece mass-media e tot în mâna ocultei mondiale, dar şi a faptului că prea suntem sceptici şi credem că încălecăm numai Rossinante!...

     Cât despre indolenţă şi laşitate, cu altă ocazie.

 

Vizualizări: 1024

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Aici organizatorii răspund problemelor ridicate de către concurenți, votanți, cititori...

Succes epocal eseiștilor!

 

  • ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema.
  • Organizatorii au introdus și această secțiune, pentru diversitate. Sperăm în reușita acestei inițiative!
  • Participanții sunt rugați să trimită texte cât mai curate gramatical! Votanții vor ține cont și de acest aspect!
  • Concursul nu-i tematic, dar titlul, în sine, are multe conotații. Fiecare creator să dea frâu liber imaginației... estivale!
  • Membrii sunt rugați să nu comenteze lucrările participante la concurs. Pentru aprecierea acestora, la soroc (11-17 iulie), vor avea zece note la dispoziție!
  • Dacă eseul trimis la concurs nu apare postat după 20-30 de ore de la expedierea lui pe adresa de e-mail al coordonatorului concursului, doamna Sofia Sincă, vă rugăm să o contactați pe chat sau la mesaje private (probabil e-mail-ul nu funcționează corect), ori adresați-vă oricărui alt membru din Administrație pentru lămuriri. Nu avem niciun motiv să cenzurăm vreun participant! Dimpotrivă, ne bucură orice prezență!
  • Mâine, sâmbătă 11.07.2015, ora 00:01, începe votarea, care ţine până pe data de 17.07.2015, ora 23:59! Pentru fiecare secţiune, vom face o pagină specială unde vom ataşa un document Word cu toate textele participante, pe care puteţi să-l descărcaţi pe propriul calculator, pentru a vă uşura lecturarea şi votarea. Ideal ar fi să votăm la toate secţiunile. Astfel poeţii ar arăta consideraţie prozatorilor, dar şi viceversa.

    Încă o dată vrem să vă asigurăm de acurateţea acestui concurs! Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE nu are niciun interes să iasă X ori Y câştigător. Dacă chiar am avea vreo febleţe, am institui un premiu onorific pentru acea persoană. Or se ştie: Toţi membrii sunt febleţea noastră!

eseul nr 3 - 10

eseul nr 4 - 9

eseul nr 1 - 8

eseul nr 2 - 7

Parerea mea:

ESEU NR. 4 - 10;

ESEU NR. 3 - 9;

ESEU NR. 1 - 8;

ESEU NR. 2 - 7.

Votul meu este următorul:

                 eseul nr.1 - 10

                 eseul nr.3 - 9

                 eseul nr.4 - 8

                 eseul nr.2 - 7

Eseul nr. 4 - 10

Eseul nr. 1 -   9

Eseul nr. 2 -  8

Eseul nr. 3 -  7

Eseul nr. 4 - 10

Eseul nr. 1 - 9

Eseul nr. 3 - 8

Eseul nr. 2 - 7

Eseul nr. 4 - 10

Eseul nr. 3 - 9

Eseul nr. 1 - 8

Eseul nr. 2 - 7

eseul 2 - 10

eseul 3 -   9

eseul 4 -  8

eseul 1 -   7

1. Eseul cu nr. 1     AVANTAJELE SOCIETĂŢII DE CONSUM………. 10 puncte;

2. Eseul cu nr. 4     Nanismul insular………………………………………. 9 puncte;

3. Eseul cu nr. 3     Lumea de dincolo…………………………………….... 8 puncte;

4. Eseul cu nr. 2     Când se stinge candela………………………………..... 7 puncte; 

Eseul nr.1.............10

                 3...............9

                 4...............8

                 2...............7

votul meu:

eseu nr.4- 10

eseu nr. 3 - 9

eseu nr.  1- 8

eseu nr. 2 - 7

Eseu nr 3 - 10 p

               4 - 9 p

               2 - 8 p

               1 - 7 p

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Labirintul verde - IV - a lui Emil Dumitru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pat de povești a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog " ajută-mă să nu dispar" a utilizatorului paparuz adrian
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Lui Denisa Curea Popa i-a plăcut discuţia Sora mai mică (file de jurnal) a lui Giurgiu Silvia
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog androgeneză a lui paparuz adrian
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog pat de povești a lui gina zaharia
ieri
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada celei plecate a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Balada celei plecate a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Dragostea-i pe lista de supraviețuire a lui Costel Zăgan
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pat de povești a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor