Să nu iasă din tradiţii
- Pamflet -
Am în curtea mea doi boi,
Botezaţi Plăvan şi Ţântu,
Nu-i înjug cum bate vântul,
Că mă bagă-n popuşoi.
Plăvan ştie că-i de dreapta,
Ţântu – stânga, că ia foc,
Nu e cale de mijloc,
Fiecare-şi vede treapta.
Nu trage unul ’nainte,
Riscă să răstoarne carul
Şi de-aici întreg coşmarul,
Când coboară cele sfinte.
La imaş le-am scos chitanţă,
Stau cu ceilalţi la un loc,
Însă, nu le intră-n joc,
Şi... n-au fir de aroganţă.
Zilnic se duc la păşune,
Cei din stânga stau deoparte,
Dreapta rumegă aparte,
Nu gândesc la uniune.
Chiar de sunt în opoziţii,
Trag la car cum e mai bine,
Nu-şi dau cinstea pe ruşine,
Să nu iasă din tradiţii.
Ţântu-n dreapta să-l înjugi
Şi Plăvan în stânga pus,
Jugul dracului s-a dus,
Cu proţapul unde-ajungi!?
* * *
Tare-s cumpătaţi ţăranii,
Trag în jug, cum boul trage,
Nu au timp pentru hârţoage
Şi nu sunt precum profanii.
Greu lucrează la pământ,
Nu dau legi, nu dau decrete,
Săturaţi de-amendamente,
Le suportă-aşa cum sunt.
Supărări în ei mocnesc,
De proteste timp nu au,
Dar şi când dau, apoi dau,
Cât tot neamul românesc!
Cuvinte cheie :
Pamfletul e mai mult... o fabulă.
Sunt mici ruperi de ritm, dar place.
da Coza
Mulțumesc, de Coza, pentru observații! Am reținut și voi reveni pe text!
Ion Lazăr da Coza a spus :
Pamfletul e mai mult... o fabulă.
Sunt mici ruperi de ritm, dar place.
da Coza
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor