Dragi membri,
„Pentru orice realizare, primul pas este curajul.” (Goethe)
Acest site îşi păstrează menirea – aceea de a fi un cenaclu online, pentru începători şi consacraţi –, însă îşi schimbă deviza (nu şi spiritul ei!) sub care a debutat: ÎNSEMNE CULTURALE e un spaţiu în care ne propunem să slujim cultura şi arta românească, românismul în general, şi nu să ne folosim de aceste valori sacre!
Observăm de mai mult timp o slabă prezenţă a creatorilor (poeţi şi prozatori) pe site-urile de specialitate, inclusiv pe ÎNSEMNE CULTURALE. Postăm (numai) pe Facebook în goana de a aduna cu nemiluita LIKE-uri, „love”, abţibilduri, aplauze şi laude convenţionale. Asta căutăm, asta primim! Însă cui folosesc? Desigur, orgoliului nostru nemăsurat! Cum adică, suntem autori a enşpe cărţi, suntem prezenţi în zeci de antologii, de cataloage, de anuare, de hebdomadare etc., etc., suntem prezenţi într-o mie de grupuri, grupuleţe, grupuscule (uitând că marea literatură nu se face la colhoz!), ba chiar facem parte din prezidiu la lansări de carte prin cartiere dosite ori prin săli de lux – deh, unii au unchi milionari! – şi să ni se mai atragă atenţia că în text am scăpat o virgulă între subiect şi predicat, că avem un pleonasm cât casa, că suntem superflui şi superficiali mai ceva ca praful din Sahara?... „Dumnezeule, ce afront!” exclamăm de pe soclul nostru imaginar, mai înalt ca Turnul Eiffel, fără să ne întrebăm şi cui nu foloseşte exigenţa. Fireşte, singurii păgubiţi suntem noi, autorii de astăzi, prin plafonarea cauzată de autoamăgire, de autosuficienţă!... Multe, multe ar mai fi de spus, dar ne oprim aici (deocamdată!).
Noua deviză e provocatoare: „ÎNSEMNE CULTURALE e oglinda în care doar cei puternici au curajul să se privească!” „Restul stau pe Facebook!” s-ar putea adăuga.
Cuvinte cheie :
Felicitări, Ion, pentru acest punct de vedere! Ai reliefat esenţa în această privinţă. Mulţi umblă după aplauze şi pupături, referitor la ceea ce scriu, puţin dispuşi în a vedea în mod real dacă ceea ce scriu are vreo valoare.
Subscriu în totalitate la ce s-a scris mai sus! Felicitări pentru modul în care ați pus totul pe "tapet", domnule da Coza! Cât despre mine, nu știu de ce, mă simt dintr-o dată foaaarte puternică (apropo de noua deviză)! Dacă am reușit să rezist până acum, n-o să mă las nici de acum încolo! :-) Prețuire,
FOARTE, FOARTE ADEVĂRAT !
Dragoș, nu spun că nu trebuie să ne facem cunoscute creațiile, dar să mergem până la a ne expune oricum, oricând, oriunde e o cale lungă!
Este o vorbă: Filosoful să se adreseze totuși filosofilor!
Prețuire,
Iordachescu Dragos Nicolae a spus :
Felicitări, Ion, pentru acest punct de vedere! Ai reliefat esenţa în această privinţă. Mulţi umblă după aplauze şi pupături, referitor la ceea ce scriu, puţin dispuşi în a vedea în mod real dacă ceea ce scriu are vreo valoare.
da, asta este trista realitate.
Camelia, nu s-a spus chiar totul... E doar un mic semnal. Cine are urechi...
Drag, puternico!
Camelia Ardelean a spus :
Subscriu în totalitate la ce s-a scris mai sus! Felicitări pentru modul în care ați pus totul pe "tapet", domnule da Coza! Cât despre mine, nu știu de ce, mă simt dintr-o dată foaaarte puternică (apropo de noua deviză)! Dacă am reușit să rezist până acum, n-o să mă las nici de acum încolo! :-) Prețuire,
Desigur, nu există adevăr absolut. Însă dacă balanța înclină foarte mult într-o parte...
Onorat,
Ionel Mony Constantin a spus :
FOARTE, FOARTE ADEVĂRAT !
De ce te-ai supărat, Ioane? E foarte bine așa! De ce vrei să se posteze cu nemiluita? Crezi că astfel ar crește în calitate sit-ul? Sau ții cu tot dinadisul să învețe a scrie aici? Totul se așează de la sine, fiecare își găsește locul și admiratorii pe care îi merită. Dacă aș avea talentul tău aș găsi o altă modalitate de a relaționa cu semenii ce rezonează cu mine.
Și eu cred că un „Îmi place” primit pe un sait de specialitate e mai fidel realității.
Drag,
Melania Briciu Atanasiu a spus :
Nu mi-au placut niciodata oglinzile, intotdeauna mi-au parut mincinoase, dar in aceasta ma voi privi amanuntit, fara teama. Am avut nevoie de o perioada de linistire, de recuperare, am revenit increzatoare in sinceritatea acestei oglinzi si in buna-credinta, sinceritatea colegilor mei. Multumiri, Ion, bine v-am regasit!
Din păcate, Marcel, așa e. Însă vină trebuie să căutăm în toate taberele!
Drag,
Marcel Vişa a spus :
da, asta este trista realitate.
Scumpă Gabriela, în cariera ta, sunt sigur că ai întâlnit așa-zise cadre didactice care umblă ahtiate după puncte, punctaje, categorii, grade etc., însă în sala de clasă sunt varză, pe când, de sub mâna ta - dascăl cu har - au ieșit, sunt sigur, sute și sute de suflete luminate!... Situația nu te irită chiar deloc? Întreb asta nu referindu-mă la acei impostori, ci la viitorul tinerilor.
Drag,
Gabriela Grădinariu a spus :
De ce te-ai supărat, Ioane? E foarte bine așa! De ce vrei să se posteze cu nemiluita? Crezi că astfel ar crește în calitate sit-ul? Sau ții cu tot dinadisul să învețe a scrie aici? Totul se așează de la sine, fiecare își găsește locul și admiratorii pe care îi merită. Dacă aș avea talentul tău aș găsi o altă modalitate de a relaționa cu semenii ce rezonează cu mine.
Nu , Ioane, situația nu mă irită câtuși de puțin. Știu sigur că elevii care mă merită, mă și apeciază. Mulți, puțini, câți or fi, doar ei contează. Cât privește dascălii a căror prestație mutilează minți sau suflete, de-aș fi stat să măsor și să mă implic emoțional pentru fiecare rebut, aș fi fost de mult o amintire. Tocmai de-aia, mă implic selectiv, numai atunci când bănuiesc o prea mare discrepanța între potențialul inițial al elevului și rezultatul la care se va ajunge... Peste tot curba lui Gauss e valabilă, deci și pe "Însemne" ,bucură-te că TU ești într-o extremă, deci nu sunt mulți ca tine, deci n-ai cum intra în rezonanță cu prea mulți. Hai ca-i de bine ce se întâmplă!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor