COMOARA BLESTEMATĂ- IX Un musafir ciudat

[Ion Nălbitoru]

 

 

Vestea cu întâmplarea din Colinele Vâlcelelor se răspândi ca fulgerul în întreg judeţul şi întreaga ţară. Peste două zile sosiră de la televiziunile naţionale şi particulare, jurnalişti şi reporteri. Aceştia luară cu asalt primăria care mai de care să prindă răspuns la câte o întrebare de multe ori pusă anapoda.

- Doamna primar, este adevărat că în acea noapte vă aflaţi alături de cetăţenii  satului în curtea domnului Valdescu? - întrebă unul tot întinzând microfonul.

- Este foarte adevărat!

- V-a fost frică să rămâneţi acasă sau datoria faţă de comunitate v-a îndemnat să riscaţi întrevederea cu diavolul?

- Dragă, dar este o tâmpenie ce spui!

- N-aţi încercat, ca autoritate locală aleasă prin vot democratic, să negociaţi?

- Amice, în societatea actuală orice negociere duce la un compromis. Dacă domnul dracul dorea un post de consilier ministerial, cu probleme de etică şi morală, se înscria într-un colegiu, râse un tânăr reporter.

- Vă rog,  n-o stresaţi pe doamna Primar Saveta Ionescu! -interveni ferm şeful de post.

- Apropo, domnule poliţist, i se adresă o altă reporteriţă, dumneavoastră ce măsuri aţi luat? Întâi aţi somat şi apoi aţi făcut uz de armă?

- Nu am folosit nici un fel de armă!

- Câţi aţi arestat până în prezent şi câţi sunt direct vinovaţi sau complici, se băgă ca musca în lapte unul de la o televiziune privată.

- Stimaţilor, cred că aţi picat examenul la Academia de Poliţie şi aţi ajuns la televiziune! - le replică haios domnul şef de post, întorcându-le spatele şi baricadând-o pe primăriţă în biroul său.

- Dar vă rugăm deschideţi, mai avem câteva întrebări.

- Mergeţi la preot să vă lămurească! - râse reprezentantul poliţiei şi le trânti uşa în nas.

Alţii năvăliră la casa lui Valdescu şi-i umplură curtea.

- Ce-aţi simţit când v-au vizitat dracii?

- La început am fost cam stingheri unul faţă de altul că nu ne cunoşteam, dar după câteva pahare de ţuică ni s-a dezlegat limba şi mie şi lor! Am chemat şi lăutarii din sat şi s-a încins o horă ca-n poveşti, le răspunse cu ironie Pătru.

- Nu ne luaţi peste picior…

- Vă fac cunoştinţă cu dânşii!? Poate le luaţi un interviu! Vorbesc în orice limbă! Să-i filmaţi că sunt tare arătoşi! Unii sunt bruneţi şi cu ochi albaştri, iar alţii blonzi cu ochii verzi!

- E foarte interesant ce afirmaţi! - se minună o duduie cu fustiţa de-o palmă.

- Sunt foarte simpatici! De unde şi vorba:  frumos ca dracul! -o ironiză Pătru.

În ziua următoare sosiră cu tam-tam senatori şi deputaţi, să se intereseze de situaţia materială a localnicilor şi de necesităţile stringente ale comunităţii.

- Domnilor parlamentari, îi luă în primire Mitru Fieraru, până mai ieri nici nu ştiaţi de existenţa localităţii Colinele Vâlcelelor. Probabil credeaţi că-i vreun pisc năpădit de tufişuri şi mărăciniş.

- În proiectul nostru european intenţionam să ne ocupăm şi de acest minunat cătun în care mai predomină elementele mioritice, încercă să-l convingă un domn senator, rotofei ca un balon.

- Venirăţi ca la pomană! -  sări cu gura Costache al lui Turcu.

- O comisie va ajunge la dumneavoastră ca să vă instruiască cu privire la noile legi mondiale despre condiţiile moderne ce trebuie respectate în creşterea animalelor şi a păsărilor, precum şi tehnologia de preparare a produselor animaliere la standardele impuse de comunitatea europeană, completă un deputat ale cărui şunci se revărsau peste nădragii de la o firmă renumită din străinătate.

- Probabil aţi aflat de la radio…

- Poate de la radio şanţ, râse Leta lui Mandache.

- Mă rog, de la orice sursă mass-media, îşi continuă peroraţia senatorul. Deci, există viruşi foarte periculoşi pentru organismul uman, cum ar fi gripa porcină…

- Ai dreptate, am un purceluş care strănută ori de câte ori soseşte în sat un domn parfumat, aşa ca tine!

- …gripa aviară…

- De, avioane tuşind n-am auzit… Mai trec unele pe deasupra lăsând o dâră de fum.

- …şi boala vacii nebune.

- Nu-i bai! Asta-i la noi de când lumea! E un obicei încetăţenit din tată-n fiu să rosteşti când o pui la jug: „Na, boalo! Hăis, Joiano! Cea, Priano!”

- Uf! - răsuflară uşuraţi cei doi parlamentari. Ce ne-aţi mai speriat cu glumele dumneavoastră!

- Calmaţi-vă, oameni buni, interveni împăciuitoare primăriţa.

- V-aţi zbătut singură să ne faceţi o şcoală elementară şi să nu desfiinţeze biserica, căci domnii de la capitală parcă sunt mori de vânt şi nu v-au luat în seamă doleanţele care erau ale noastre, ale tuturor, se răţoi Leta lui Mandache.

- Lasă-i soro, ţara-i mare şi n-au avut timp să vină şi pe coclaurile noastre. Probabil când ajungeau la marginea satului li se termina mandatul, le luă apărarea în batjocură Veta, nevasta lui Costache.

- Dacă trăiţi numai la oraş, nu ştiţi ce înseamnă viaţa la ţară şi mai ales în acest capăt de lume uitat de toţi, adăugă altul.

- Toamna şi primăvara e vai de capul nostru! Pe drum e nămolul până la genunchi.

- Vă promitem solemn să vă sprijinim în elaborarea de proiecte şi atragerea de fonduri europene…

- Domnule senator, zâmbi primăriţa, până obţinem aprobările se scufundă satul! Aici nu ajunge nici un mijloc de transport pentru muncitori. Cei care lucrează pe şantiere, când revin o dată pe lună în sânul familiei, merg pe jos câte zece-cincisprezece kilometri traversând pădurea peste dealul de la răsărit.

- Vom solicita primului ministru o ordonanţă de urgenţă prin care să fie alocate imediat fonduri pentru infrastructură.

- Nu-nţelegem ce structură urmăriţi dumneavoastră, dar noi muritorii de rând, ţăranii acestei zone, ştim concret ce ne lipseşte.

- Domnul Fieraru se referă la drumuri şi poduri, la renovarea şcolii, a bisericii, la înfiinţarea unui dispensar, la electrificarea zonei, la introducerea unui autobuz, explică doamna Saveta Ionescu.

- Cum? N-am ştiut că în societatea românească mai sunt încă sate neelectrificate sau care n-au asistenţă medicală!

- De jur împrejur vedeţi vreun stâlp cu fire? Sau vi s-a pupăzat văzul de atâtea griji pentru ţărişoara asta? - se enervă Mitru Fieraru care era un om dintr-o bucată din pricina vicisitudinilor care-i apăsau umerii laţi şi puternici. Ceea ce traversează satul e reţeaua principală, dar nici primăria nu este legată la curent…

- Şi noi v-am dat votul! - strigă Costache al lui Turcu.

Toate posturile de radio şi televiziune şi întreaga presă vuiră cu acea ştire senzaţională despre minunea minunilor din localitatea Colinele Vâlcelelor, unde Harul Domnului se revărsase în plină noapte peste aşezările omeneşti, iar diavolii fuseseră alungaţi.

Autorităţile statului, spre marea lor ruşine că niciodată nu ascultaseră şi nu luaseră în seamă doleanţele primăriţei, hotărâră să întreprindă o amplă acţiune de ridicare a nivelului de trai al populaţiei din această zonă primitivă pentru acest secol şi demarară proiecte serioase care să fie puse în aplicare imediat.

Ministrul cultelor investi fonduri în renovarea bisericii. Un mare baron din metropolă sponsoriză înfiinţarea unui dispensar cu dotarea necesară de ultimă oră. Ministerul Energiei Electrice alocă fonduri pentru electrificarea acestui colţ de lume, uitat de civilizaţie. Ministerul învăţământului luă măsuri pentru modernizarea şi dotarea şcolii cu cele necesare desfăşurării unei activităţi didactice adecvate societăţii contemporane.

Un miracol parcă se produse în Colinele Vâlcelelor.

Odată cu trecerea zilelor cetăţenii se obişnuiră cu zgomotul infernal al utilajelor şi aflară cu bucurie că o parte dintre ei vor fi angajaţi pe un salariu frumuşel. Femeile şi bătrânii îşi văzură în continuare de treburile gospodăreşti şi de muncile agricole.

În cele din urmă sătenii îşi dădură seama că într-adevăr sosise şi pentru ei clipa mult aşteptată prin care statul se implică în interesele lor.

Peste câteva zile utilaje moderne invadează uliţele satului. Pământul este decapat şi în locul său autobasculantele transportă balast. Un buldozer îl împrăştie în urma lor, iar un vibrocompactor îl compactează în straturi subţiri. Lucrările se desfăşoară pe drumul principal al localităţii, apoi acţiunea este extinsă pe uliţele secundare, astfel încât niciuna să nu rămână nemodernizată.

După câteva săptămâni o maşinărie ciudată începe să toarne asfaltul.

Pătru Valdescu se angajă la firma de drumuri şi poduri şi e fericit când se întoarce seara acasă de la lucru şi-şi îmbrăţişează soţia cu patimă. Într-o vineri seara când sosi de la serviciu îi zise Elenei:

- Draga mea, sunt obosit şi doresc să ne culcăm mai devreme. Şi tu eşti extenuată de povara muncii din gospodărie şi a sarcinii din pântece.

- Aşa-i. Abia aştept ca după cină să ne băgăm în culcuş. Eşti obosit după o săptămână de trudă, dar nu-i bai că mâine-i sâmbătă şi  dormi cât doreşti! - zâmbi  înţelegătoare tânăra nevastă.

- Scumpa mea, am hotărât, împreună cu şeful, să lucrăm şi mâine. Trebuie să terminăm lucrarea până încep ploile de toamnă.

După vreun ceas, tânăra pereche se regăsea în aşternut, femeia pe braţul bărbatului, iar acesta cu palma celeilalte mâini mângâind burtica însărcinatei. Deodată acesta tresări:

- Micuţul a mişcat!

- E obraznic şi zburdalnic! Mereu mă loveşte cu picioruşele.

- În timpul zilei te osteneşti prea tare şi probabil nu-i place! Am să vorbesc cu un copil de-al lui Mandache să te ajute în treburile gospodăreşti. Şi aşa îi trebuie fân la iarnă pentru animale. Aşa că îl vom recompensa cumva, că doar n-o să rămânem datori.

Şi aşa pălăvrăgiră vrute şi nevrute vreun ceas, cu lumina lămpii stinsă, deoarece prin perdelele de la geamuri răzbătea până la ei lumina lunii.

- Mă frământă nişte gânduri. Îmi doresc o viaţă mai bună pentru feciorul sau fiica noastră, să nu trudească asemenea nouă la munca agricolă, ci să ajungă la şcolile înalte din ţară, zise femeia scăpând un oftat.

- Şi mie îmi dau târcoale gânduri măreţe.

- Acum câteva săptămâni cine se gândea că vom avea parte de o asemenea schimbare în satul nostru? Societatea a evoluat, iar noi suntem obligaţi să ţinem pasul cu ea.

- Am auzit de la domnul inginer, care coordonează lucrările, că în zonă se vor deschide noi şantiere pentru mulţi ani. Spunea că vor fi elaborate proiecte pe care nu l-au visat din moşi strămoşi locuitorii acestor meleaguri.

- Dar cu Pădurea Blestemată ce au de gând?

- Nimeni nu vorbeşte despre ea…ca şi când n-ar exista. Oficialităţile înspăimântate de cele petrecute în satul nostru nu vor să se aventureze în acea zonă misterioasă. Totuşi, cred că în ascuns caută specialişti pentru descifrarea acestei enigme.

Într-un târziu Ene vine pe la gene şi cei doi soţi adorm unul în braţele celuilalt, cu chipul luminos şi zâmbetul speranţei pe buze.

Luna apusese, iar întunericul îşi întinsese aripile sale imense peste sat. Doar stelele licăreau firave pe bolta cerului ca nişte licurici. Aerul era mai rece ca de obicei, fiindcă se apropia toamna cu roadele sale, cu acea cromatică ce încântă privirile şi inspiră poeţii, pictorii, muzicienii, dar şi cu capriciile sale, cu vremea tristă şi mohorâtă.

Deodată, la miezul nopţii, de la poartă răzbate un strigăt:

- Pătrule!... Pătrule!...

Tânăra familie plutea în lumea fascinantă a viselor.

Din nou acel glas răguşit tuşi de două ori de se zguduiră pereţii şi geamurile de la ferestre:

- Pătrule!... Trezeşte-te, bre, odată!... Pătrule!...

Prin somn bărbatul auzi chemarea şi dintr-o dată deschise ochii speriat. Bezna îl învăluia şi, răsucindu-se brusc, se trezi pe podea. Zgomotul produs o făcu pe Elena să sară buimacă din somn.

- Petruţ, unde fugi? - întrebă înspăimântată prin întuneric.

- Nu fug nicăieri! Am avut un coşmar. Visam că eram cu tine şi băieţelul nostru pe un plai înflorit, iar dintr-o dată parcă m-a strigat cineva  şi când m-am rostogolit, m-am prăbuşit pe podea.

- Pătruleee!... - răzbătu de afară aceeaşi voce  bărbătească.

- Cine o fi la ora asta că doar nu este dimineaţă!?

- Aprinde lumânarea de pe măsuţa de la capul patului. Acolo-i şi chibritul.

O lumină firavă inundă cămăruţa, apoi tânărul aprinse lampa din cui.

- Pătrule!... Trezeşte-te odată, Pătrule, că mă prind zorii zilei şi am o vorbă doar să-ţi spun!

- Cine îmi strică odihna, acum, în miezul nopţii? - şi se duse la fereastră.

Trase perdeaua de un colţ, dar prin negură nu zări nimic.

- Ieşi niţel până la poartă să-ţi spun o vorbă!

Pătru deschise uşa şi din prag, la licărul stelelor, zări în drum un individ într-o mantie neagră, iar pe cap cu o pălărie cu boruri largi de aceeaşi culoare.

- Ce doreşti cumetre? - întreabă din prag bărbatul.

- Vino mai aproape!

Elena se strecură tiptil în spatele soţului tremurând uşor.

- Iubito, tu stai în casă, zise bărbatul, şi se apropie cu oarecare reţinere. Cine eşti de mă deranjezi în plină noapte? - întreabă deschizând poarta.

Doi ochi ca două făclii îl ţintuiră de stâlpul porţii.

- Nu te speria, sunt dracul! Nu te holba aşa la mine că mă deochi! - rânji diavolul cu satisfacţie. Ne-am întâlnit şi cu alte ocazii când făceam pe sperietoarea pe la ferestrele tale la doleanţele Buhei! Ha, ha, ha! Ce mă mai distram când te speriam! Ha, ha, ha!... Baba îşi îngroşase gluma şi nu pricepea în prostia sa că eu de fapt am altă treabă cu tine.

Pătru se smuci de lângă stâlp, dar o gheară lungă şi vânjoasă îl prinse de turul izmenelor.

- Unde fugi?

- Cine-i? - întreabă cu un tremur în glas femeia din pragul uşii, neînţelegând ce se petrece la poartă.

- Ucigă-l toaca! - exclamă subit bărbatul, dar femeia nu înţelese cuvintele.

În acel moment diavolul îl izbi cu putere de stâlpul porţii.

- Termină cu prostiile, creatură obraznică! Acuşi apar zorile şi nesuferitul de cocoş îmi ia puterile cu cântecul său. Să fi pregătit de plimbare că mâine noapte vin să te iau!

Omul încremeni.

- Ce rămăseşi cu gura căscată ca la dentist? În împărăţia iadului nu sunt facultăţi de stomatologie! Sunt numai întreprinderi de prelucrarea smoalei! Ha, ha, ha!

- Nu merg cu tine pe acelaşi drum!

- Am o sarcină de la împăratul nostru, din adâncul pământului, şi trebuie s-o duc la îndeplinire. Dacă refuzi, va fi vai şi amar de familia ta! Aştepţi un copil sau vrei să se nască un monstru? Deci, pregăteşte-te să mă însoţeşti în cea mai palpitantă aventură pe care un muritor o are alături de un drac! Ha, ha, ha!

- Nu-mi las soţia singură, mai ales că-i însărcinată, iar eu să umblu haihui, sub clar de lună, în compania unui drac!

- O lăsăm în grija unui frăţior de-al meu, tânăr şi şugubăţ, care nu face nimănui nici cel mai mic rău. E pus numai pe şotii. Se vor distra de minune împreună!

- Cum? Să-mi las nevasta pe mâinile unui drac?

- M-ai înţeles greşit! El rămâne ca un străjer s-o apere de… de nici eu nu ştiu de cine! Prin urmare, să  nu-i fie urât!

- Ce urât mai mare poate avea ca prezenţa unui drac?

- Îl aranjez niţel! Îi mai tai din barbă, ba chiar îl rad de tot! Îi pun nişte ochi albaştri… Ba nu, că ăia deoache… Îi tai din gheare... Să vezi ce frumos şi atrăgător o să fie! Se vor distra de minune până la ziuă!... 

- Cum să-i spun aşa ceva soţiei? O să moară de spaimă!

- Las-o pe doamna Moarte în pace! Este foarte meticuloasă în programul pe care-l are! Lucrează mai ceva ca voi muritorii pe internet! Ha, ha, ha! Să nu-mi faci prea multe şicane cu ifosele tale sau să divulgi secretul cretinului de popă, că se ia cu cetele de îngeri după noi, şi-i vai de pielicica voastră! Gândeşte-te la soţie şi pruncul care se va naşte, şi demonul dispăru.

Bărbatul rămase câteva minute nemişcat lângă stâlp întrebându-se dacă a fost o halucinaţie sau totul s-a petrecut aievea. Deodată se auzi din coteţ cântecul cocoşului. Abia atunci îşi reveni. Îşi luă femeia în braţe, care tremura ca varga de spaimă, şi pătrunseră în dormitor.

- Cine a fost, dragul meu?

- Un beţiv! - exclamă din instinct bărbatul. Îţi povestesc mâine dimineaţă! Acum mor de somn, minţi Pătru căruia numai de dormit nu-i ardea.

Îşi alintă soţia până ce aceasta adormi, apoi căzu pe gânduri. „Să-i destăinui cucernicului părinte despre vizita întunecimii sale? M-a sfătuit să nu afle nimeni în afară de nevastă-mea. Cu ăştia nu-i de glumit. S-au întors la mine şi după moartea vrăjitoarei. N-am altă alternativă. Dar cum să-i spun Elenei că plec noaptea alături de un drac?... Dacă de spaimă avortează? La cine să apelez pentru un sfat? Indiferent cât de secretos aş fi, diavolul va afla că l-am trădat şi atunci se va întoarce împotriva familiei mele şi păţim ca Buha. Fie ce o fi! Trebuie să risc cu Dumnezeu înainte! Îl voi însoţi mâine noapte în acea plimbare misterioasă. Facă ce-o vrea cu mine, dar să scape măcar soţia şi copilul de urgia lor. Poate reuşesc să fac un pact cu el să-i lase în pace pentru totdeauna. Dar cum să-i spun Elenei acest lucru? O voi lua cu binişorul şi o voi minţi că diavolul mi-a promis că totul va fi în regulă cu mine şi mă va aduce nevătămat acasă. Am la dispoziţie o zi întreagă… Vai, dar mâine lucrez! Dimineaţă mă învoiesc la şef sub motiv că a apărut o situaţie neprevăzută şi sunt nevoit să rămân acasă. Am o nevastă puternică şi cu siguranţă va face faţă situaţiei.” Într-un târziu aţipi într-un somn fără vise.

 

[Corina Militaru]

Iată că și-au făcut apariția reporterii, senatorii, amintindu-ne ce vremuri trăim. Apoi ne întoarcem în fantastic, unde lumina și întunericul încă se confruntă. Să vedem cum vor evolua lucrurile. 

Aștept cu nerăbdare!

[Sofia Sincă]

Tema lărgită. Atât de lărgită încât se pare că a deviat complet de la subiect. Când ne gândim cu ce a pornit... Dar, nu ne putem pronunța până la terminarea lucrării. Încă nu știu dacă este un roman sau divagații de la un punct fix ales de autor și anume cel despre comoara blestemată, ascunsă la rădăcina unui copac. Amestecul de personaje reale cu cele fantastice, malefice sau nu, este derutant. Am mai zis: regiunea Olteniei este foarte inventivă în astfel de subiecte. De acolo se nasc tot felul de întâmplări cu morți înviați, cu stafii care sting sau aprind becul, trântesc televizorul... și altele. Îmi amintesc de o astfel de întâmplare, ajunsă pe la TV, ca după un timp să se afle că era un băiat mai șugubăț, care a ținut un sat întreg sub teroare ceva timp. :)))

Vom vedea. Am citit cu plăcere!

Sofy