Viaţa are mai multe uşi

[Andrei Tăpîrdea]

I

Cerşetorul

 

            - Un bănuţ... un bănuţ... fie-vă milă şi de mine. Un bănuţ...

            Oamenii treceau grăbiţi, fără să-l privească, fiecare în treaba lor. Din când în când, câţiva trecători mai curioşi, în special copii, întorceau privirea spre locul micuţ unde săracul, cu ochii mereu trişti, îşi spunea monologul.

La văzul hainelor vechi şi rupte, a privirii ciudate, a corpului deformat şi subnutrit, puii de om începeau să ţipe îngrozitor de tare, de parcă ar fi văzut un monstru. Atunci părinţii grăbeau pasul spre a se îndepărta de nefericit.

            Din depărtare se vedea venind un individ în haine albastre, având o faţă comună şi ţinându-şi mândru mâna dreaptă pe o armă de foc. Mergea încet dar sigur, fălindu-se, spre bietul om.

            - Marş de aici tâmpitule. Sperii trecătorii. Întoarcete de unde ai venit, îi spunea poliţistul cu o voce răstită şi gata să îl ia la bătaie.

            - Fie-vă milă domnu' poliţist, sunt şi eu un biet cerşetor flămând. Nu am casă, nu am familie. Fie-vă milă... Cerşetorul se ridică aţintindu-şi privirea în ochii lui.

            - Da ce crezi tu, mă prostule. Crezi cumva că eşti singurul cerşetor din Bucureşti? îl apucă de haina zdrenţuită lăsându-şi respiraţia să-i înfunde nările. Dacă nu pleci în momentul ăsta te bat până îţi sună apa-n cap! Ai înţeles! ?

            - Domnu' jandarm... Nu am... nu am unde să mă duc şi mi-e foame, daţi-mi... daţi-mi şi mie un bănuţ, fie-vă milă. Ochii cerşetorului se umplură de lacrimi grele şi abia de mai vorbea coerent. Se simţea o tristeţe profundă, greu de înţeles.

            - Jandarm! Ai! Jandarm! Îţi arăt eu ţie jandarm! O lovitură puternică venită din pumnul      " jandarmului " îl culcă la pământ pe omul străzii. Eu sunt poliţist, mă prostule, nu jandarm. Marş imediat de aici sau mai vrei un pumn! ?

            Săracul plecă, cu paşi înceţi, fără a spune vreun cuvânt şi uitându-se mereu în urmă la poliţistul care îl supraveghea. Se ducea la locul lui special, acolo unde nu se mai simţea nici trist nici umilit, în acel loc putea vorbi cu prietenul său, un prieten care înţelege orice şi nu judecă pe nimeni.

            Poate vă întrebaţi la ce loc mă refer sau cine poate fi acest prieten. Ei bine, veţi afla curând, vă voi spune chiar mai mult de atât, dar pentru a afla va fi necesar să citiţi în continuare.

            Omul străzii cobora încet scările, împiedicându-se la fiecare treaptă. Gândurile lui erau în altă parte, într-un loc depărtat sau mai bine zis în mai multe locuri şi chiar într-o succesiune de timpuri anacronice. Traversa culoarul metroului ca o fantomă, nu vedea nimic, nu auzea nimic, pentru el spaţiul şi timpul erau anulate.

            După mai bine de o oră de mers prin pasajul micuţ, ce nu depăşea o sută de metri, cerşetorul ajunse la suprafaţă, pe cealaltă parte a intersecţiei.

Aici, faţa începea să i se însenineze ştiind că avea să-şi vadă prietenul. Mergea cu paşi grăbiţi mai vioi decât înainte şi se pregătea pentru confesiune.

            Cred că v-am captat atenţia. Vreţi să ştiţi numele prietenului sau măcar înfăţişarea acestuia? Ei bine, veţi fi nevoiţi să mai aşteptaţi, întrucât mai întâi am să descriu peisajul.

            Călca pe dale de piatră atent sculptate ce alcătuiau o piaţă întinsă. Clădiri veci, dar de-o frumuseţe deosebită îngrădeau pe alocuri acest loc " special" . Dea-lungul trotuarului paralel cu strada erau dispuse câteva statui în mărime naturală reprezentând personalităţi marcante ale poporului nostru, în spatele cărora se afla o scenă micuţă, improvizată de primărie din scânduri vechii, pe care săracul se urca uneori atunci când cerşea pentru ca trecătorii să îl poată vedea mai bine.

            Ajuns în dreptul unei statui, nefericitul se aşeză lent pe marginea acesteia, se uită la cer, îşi puse ordine în gânduri şi începu să vorbească.

            - Îmi pare rău că te deranjez, dar chiar am nevoie de ajutorul tău, nu mai pot suporta.   

           

 

 

 

[Andrei Tăpîrdea]

Aștept orice fel de părere. Mulțumesc.

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Andrei,

Mie mi-ai captat atenţia! Verifică încă o dată textul, ai câteva scăpări gramaticale! Le vei găsi cu siguranţă!

Aş scoate două pasaje din el, anume:

Poate vă întrebaţi la ce loc mă refer sau cine poate fi acest prieten. Ei bine, veţi afla curând, vă voi spune chiar mai mult de atât, dar pentru a afla va fi necesar să citiţi în continuare.

şi

Cred că v-am captat atenţia. Vreţi să ştiţi numele prietenului sau măcar înfăţişarea acestuia? Ei bine, veţi fi nevoiţi să mai aşteptaţi, întrucât mai întâi am să descriu peisajul.

Succes în continuare!

[Andrei Tăpîrdea]

Vă mulţumesc pentru părere. Aţi atins chiar punctul ce mă interesa cel mai mult şi anume, cele doua pasaje.

Să înţeleg că textul ar fi mai plăcut fără astfel de elemente, în acest caz le voi elimina, şi evita pe viitor. 

Voi lucra în continuare iar atunci când capitolul va fi gata îl voi posta.

O seară plăcută.

[Sofia Sincă]

Sunt de acord cu Dragoș Iordăchescu, deocamdată. Însă nu știu în ce stil vrei să încadrezi lucrarea ta. Dacă este o nuvelă, da trebuie să te lipsești de astfel de informații, dar dacă este ceva de tip jurnalistic, pot rămâne. Acesta este dezavantajul textelor scrise pe bucăți. Însă tu trebuie să ai în minte tipul de încadrare a creației.

Va trebui să treci și să corectezi. Și să așezi semnele de punctuație, inclusiv ghilimelele, lângă cuvinte, nu cu pauză între ele.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Corina Militaru]

Andrei, mi-ai stârnit curiozitatea. Sunt nerăbdătoare să aflu cum depeni mai departe povestea. :) 

Zic și eu că este mai bine să renunți la intervențiile povestitorul. Despre scăpări ți s-a spus și sunt convinsă că le vei corecta.

Una peste alta, am citit cu plăcere și aștept continuarea.

Cu prietenie,

[Andrei Tăpîrdea]

Mulţumesc pentru sfaturi.

Lucrarea în sine va fi de fapt un roman. Cu intervenţiile am înteles, nu le voi mai folosi. Le întâlnisem mai de mult  în romanul " De veghe în lanul de secară " şi mă gândisem să le întrebuintez. O să lucrez şi mă voi strădui să formez romanul, povestea în sine este captivantă, cuprinde lecţii de viaţă, momente critice din viaţa unor oameni, destinuri schimbătoare şi imprevizibile şi multe altele. La bază va fi în primul rând un roman psihologic apoi ca tema secundara va fi iubirea. 

O zi bună vă doresc. 

[Sofia Sincă]

. La bază va fi în primul rând un roman psihologic - temă dificilă ți-ai ales. De obicei aceste subiecte, mesaje se scriu la vârste mai avansate, după ce ai citit ceva filosofie și câțiva filosofi, pentru a putea avea propria părere despre viață și filosofia ei, pentru a putea da lecții de viață, așa cum spui tu.

Dar este doar o părere.

Sofy

[Andrei Tăpîrdea]

Atunci va fi un roman scris prin ochii unui tânăr. Nu va fi ușor dar nici imposibil, până la urmă nu contează așa de mult vârsta ci evenimentele prin care ai trecut ca om. 

[Ion Lazăr da Coza]

Dacă ai plecat la ăst drum, ține cont de:

Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari [–]) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! E obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

Virgula ca semn de punctuaţie poate fi imperativă (se pune obligatoriu), prohibitivă (nu se pune deloc) sau facultativă (la latitudinea celui care scrie). Practic și elementar: când înșiruim aceleași părți de vorbire ele trebuie despărțite prin virgule! Trebuie să ştim că înainte de conjuncţiile dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei. („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat“ şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat“). Notă: Supărătoare este folosirea locuţiunii adverbiale ca şi, care are funcţie comparativă, însemnând „la fel ca“ („Băiatul era, ca şi tatăl său, un impertinent”) în locul adverbului de comparaţie ca („Ca şi mod de exprimare era un incult” în loc de „Ca mod de exprimare era un incult”).

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!     – 

Îți mai recomand și: http://insemneculturale.ning.com/group/spune-ti-parerea-dezbateri/f...

Primum vivere, deinde philosophari - Mai întâi trăieşte şi pe urmă filosofează.

Îți dorim succes!

da Coza