FESTIVALUL NAȚIONAL DE CREAȚIE „VRANCEA LITERARĂ – 2014”

 

 

Cunoscutul festival inițiat de Fundația Social-Cultural „MIORIȚA” din Odobești-Vrancea, Liga Scriitorilor din Vrancea (1998) și revista „SALONUL LITERAR”, aflat la a treia ediție, și-a desemnat premianții după ce juriul a avut de citit peste cincizeci de cărți ale participanților.

S-au acordat următoarele diplome:

 

SECȚIUNEA POEZIE:

- Premiul SPECIAL AL JURIULUI: LUCIAN ȘTEFAN, pentru volumul „ASCUNSE ÎN VĂZUL TUTUROR”;

- Premiul I: MOSCU MARIN, pentru volumul „PETE DE LUMINĂ PE FEREASTRA VIEȚII”;

- Premiul II: VALERIU VALEGVI, pentru volumul „OCTOMBRIE RELOADED” ( 2013);

- Premiul II: TEO CABEL, pentru volumul „MERG MAI DEPARTE” (2012);

- Premiul II: TRAIAN VASILCĂU, pentru volumul „SFEȘNIC ÎN RUGĂCIUNE” (2012);

- Premiul II: MARIANA ROGOZ STRATULAT, pentru volumul „FOC ȘI APĂ” (2014).

Menționăm ca la Premiul al II-lea, juriul a hotărât, ținând cont de  perioada când au apărut volumele, să acorde câte un loc-două pentru fiecare an).

- Premiul III: GEORGETA MUSCĂ OANA, pentru volumul „REGINE EFEMERE”;

- Premiul III: IONEL NISTOR, pentru volumul „HORA SENTIMENTELOR”;

- Premiul SPECIAL: HRISTACHE LUNGU, pentru volumul „CARTEA INIMII”.

 

SECȚIUNEA ROMAN:

- Premiul SPECIAL AL JURIULUI: IOAN DUMITRU DENCIU, pentru romanul „CREȘTINĂTATE”;

- Premiul I: VALENTIN POPA, pentru volumul „SERATA CRĂIȚELOR”;

- Premiul II: IOAN GH. TOFAN, pentru volumul „PIAȚA VECHE”;

- Premiul III: ANA MARIA BENTEA, pentru volumul „ULTIMA DRAGOSTE A LUI DON PETRO”.

 

SECȚIUNEA CRITICĂ LITERARĂ

- Premiul SPECIAL AL JURIULUI: MIRCEA DINUTZ (post-mortem), pentru volumul „EDITORIALE”;

- Premiul I: ANA MARIA CORNILĂ-NOROCEA, pentru volumul „IDENTITĂȚI CRITICE”.

 

SECȚIUNEA ESEU

- Premiul I: PETRE ISACHI, pentru volumul „DESPRE MINE ȘI DALILA”.

 

SECȚIUNEA PUBLICISTICĂ

- Premiul I: VASILE LEFTER, pentru volumul „CU OCHII ÎN PATRU”.

 

SECȚIUNEA CARTEA DE CĂLĂTORIE

- Premiul I: RODICA LĂZĂRESCU, pentru volumul ”CĂLĂTORIE ÎN JURUL FIINȚEI TALE”.

SECȚIUNEA MEMORIALISTICĂ

- Premiul SPECIAL AL JURIULUI: VICTOR ACIOCÂRLĂNOAIEI, pentru volumul „DUMNEZEU A MURIT ÎN BĂRĂGAN”;

- Premiul I: ȘTEFAN JURJA, pentru volumul „ZBUCIUM ȘI REGĂSIRE”.

SECȚIUNEA ISTORIE LITERARĂ

- Premiul I: ILIE ZANFIR, pentru volumul „GALAȚIUL ÎN SPAȚIUL CULTURAL NAȚIONAL”.

 

SECȚIUNEA DICȚIONAR LITERAR

- Premiul I: PETRE ABEABOERU, pentru volumul „CONSTELAȚII LITERARE VRÂNCENE”.

 

Diplomele vor fi înmânate de către președintele juriului, pe data de 17 octombrie 2014, la orele 10,30, în cadrul Festivității de lansare a volumului „OPERA OMNIA” și a romanului „JURNALUL UNUI SINGURATIC”, ale scriitorului CULIȚĂ IOAN UȘURELU, la Casa de Cultură a orașului Panciu.

 

Președintele juriului: C. I. UȘURELU, redactor-șef al Revistei „Salonului literar”

 

Vizualizări: 126

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări tuturor! :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Suchoverschi Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Culoarea inimii mele a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Infraroșu a lui chindea maria elena
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Dor de mâna-Ți grijulie a lui C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor