ÎNSEMNE CULTURALE 

organizează:

  

Concursul de poezie și proză  scurtă

Labirinturi autumnale

= ediția I =

 

Tema concursului este toamna în toate ipostazele sale, abordată prin orice curent literar se dorește.

Concursul se va desfășura în perioada 05 octombrie – 16 noiembrie, 2014.

 

 Regulile concursului:

- concurenții, membri sau nemembri ai site-ului, pot participa la una sau la ambele secțiuni (poezie + proză), dar cu o singură poezie și/sau cu o singură proză (word, maxim cinci pagini A4, font Times New Roman, corp 12, spațiere 1,5), creații proprii, semnate cu numele real sau cu pseudonimul literar folosit;

- textele trebuie să fie inedite, adică să nu mai fi fost publicate în vreo carte, revistă, site literar sau alt spațiu virtual;

- materialele găsite publicate vor fi descalificate;

- creațiile care nu se încadrează în temă vor fi și ele descalificate; titlul concursului poate fi luat la propriu, dar și ca metaforă (toamnă = senectute);

- fiecărei poezii/proză i se va da un număr și va fi postată, de către coordonator, fără numele autorului;

- fiecare votant, după scara proprie de valori, va nota obligatoriu cele mai valoroase zece poezii și cele mai valoroase zece proze, înscrise la concurs, cu note de la 10 la 1;

- concurenții nu trebuie să-și puncteze propriile creații! Juriul va anula acea notă;

- notarea membrilor va reprezenta al V-lea membru al juriului;

- se acordă câte trei premii pentru fiecare dintre cele două secțiuni;

- coordonatorul și membrii juriului nu participă la concurs.

 

Componența juriului:

 1. Ion Lazăr da Coza - președinte juriu

2. Ana Cîmpeanu - administrator-editor

3. Dinu Eleodor - membru pe site

4. Iordăchescu Dragoș Nicolae - membru pe site

5. Notarea membrilor

 

Etapele concursului:

- în perioada 05 octombrie – 05 noiembrie, 2014, concurenții vor trimite materialul pe adresa de e-mail a coordonatorului Vasilisia Lazăr, vasilisia1964@yahoo.com ,  cu specificarea: „Pentru concurs”;

- 06 noiembrie – 13 noiembrie, 2014, va fi perioada în care juriul și membrii site-ului votează. (Participanții la concurs, dar care nu sunt membri, însă doresc să voteze, vor trebui să-și facă pe acest site un cont!);

- 14 noiembrie – 16 noiembrie, 2014, se stabilește clasamentul;

- 16 noiembrie, 2014, ora 22.00, vor fi afișate rezultatele.

Sunteți așteptați să participați în număr cât mai mare!

 

Premii:

- diplome virtuale;

- popularizarea rezultatelor;

- editarea unei cărți electronice cu toate textele participante;

- volumele de povestiri: „Apusul îngerilor” și „Crucea umbrelor”, autor Ion Lazăr da Coza.

Ne-am dori ca și alți scriitori să sponsorizeze acest concurs!

 

Coordonator concurs:

Vasilisia Lazăr - cofondator site

Mult succes tuturor!

Accesați:

~ poezie - textele participante (partea I)~

~ poezie - textele participante (partea a II-a) ~

~ proză - textele participante (partea I) ~

 ~ proză - textele participante (partea a II-a) ~

Vizualizări: 2015

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări organizatorilor, mult succes participanților!

Prozatori, vă aștept, în număr cât mai mare, la concurs! Desigur și pe poeți, dar iubirea mea dintâi este proza.

În ceea ce mă privește mi-am suflecat mânecile și mi-am pus mintea la contribuție...

Succes tuturor participanților!

O iniţiativă demnă de apreciat! Sincere felicitări organizatorilor!

 Frumoasă emoție de toamnă! Felicitări,  organizatorilor si concurenților!

Provocare:

Doar cei care nu scriu, cei lipsiți de talent și cei care n-au auzit de acest concurs nu vor participa la confruntare! (Excepție fac membrii nominali ai juriului și coordonatoarea - ei, conform regulamentului, n-au voie să participe.)

A lansat acest apel,

De-a participa la răzbel,
Cu oarece modestie

(După cum bine se știe!),

Iubind rima, dar și proza

Cel ce își zice

                                 da Coza

Vă așteptăm cu nerăbdare! Succes tuturor! :)

Succes tuturor participantilor!!!

Lăudabilă acțiune, felicitări! Succes tuturor!

Un concurs literar vine și trece. La câteva zile după afișarea clasamentului, ecoul său se stinge, acoperit fiind de „smogul” caruselului cotidian în care suntem antrenați, cu voie sau fără. Pentru a da mai multă greutate acestui demers, la care trudim toți (de la concurenți la coordonator, de la votanți la juriu), Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE va face din concursul „Labirinturi autumnale” o carte online, pe care să o așezăm la loc de cinste pe raftul BIBLIOTECII VIRTUALE, unde să o avem la îndemână.

Vom include toate textele participante (poezie și proză) în ordinea punctelor adunate, iar în caz de egalitate vom apela la ordinea impusă de alfabet a numelor creatorilor.

Drag,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Dulmin Aurel a postat discuţii
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Daravela a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Las-o aici de-acum. Doar ziceam. Pune linia de dialog corectă: „–”."
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Daravela a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc! O mut imediat."
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Daravela a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Asta mergea la grupul "Artă dramatică". Sau la umor. În niciun caz la…"
cu 5 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Daravela a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta zi de martie a utilizatorului Stanescu Valentin
"Bine ați revenit! Mi-era dor de postările dumneavoastră. Sper că sunteți mai bine cu sănătatea. Și…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Valenta zi de martie a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta zi de martie

                  zi de martie            în parc pe-alei                         zăpada           …Vezi mai mult
cu 6 ore în urmă
Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia vacanța de vară a utilizatorului Dulmin Aurel
"  Mulțumesc. Am făcut o mică modificare la sfârșitul textului și chestia cu…"
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Unicul sat neolitic din Europa este în România a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Acesta este un articol / eseu documentar, nu proză literară propriu-zisă, de aceea cred că locul…"
cu 8 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Unicul sat neolitic din Europa este în România a lui Cristina Nălbitoru
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia vacanța de vară a utilizatorului Dulmin Aurel
"Aceasta e altă față a dumneavoastră că prozator: mai caldă, mai luminoasă, dar la fel de profundă.…"
cu 8 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia vacanța de vară a lui Dulmin Aurel
cu 8 ore în urmă
Ion Nălbitoru a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Am considerat mereu că o singură cetățenie, aceea de român, îmi ajunge” Interviu cu dl. Emanuel Pope – Hopernicus din Londra a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Vă mulțumim pentru apreciere!"
cu 12 ore în urmă
Ion Nălbitoru a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Am considerat mereu că o singură cetățenie, aceea de român, îmi ajunge” Interviu cu dl. Emanuel Pope – Hopernicus din Londra a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Vă mulțumesc!"
cu 12 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

„Neuronul este, poate, cea mai fascinantă celulă din corpul nostru” Interviu cu medicul neurolog Delia Nandra

Ion Nălbitoru: Doamna Delia Nandra, de unde sunteți la origine? Cumva din Țara Moților? Vorbiți-ne…Vezi mai mult
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Transformare a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transformare a utilizatorului Monica Pester
"desi am din nou senzatia aceea de rima fortata, am citit cu placere transformarea dv. :)"
cu 12 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Am pierdut buletinul! a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Text foarte scurt, un moment de umor, punctul culminant este dat de intelepciunea omului in varsta.…"
cu 13 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Am pierdut buletinul! a lui Cristina Nălbitoru
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor