(Amintiri cu bunici)

Cocoş mai frumos decât Grigore al babei Rozalia de peste râu, nu avea nimeni în tot cătunul nostru. Mare şi frumos, cu penele colorate, cu creastă şi cercei de foc şi cu pinteni de aur, umbla ca un crai printre găini.

Uliul?... Nici nu îndrăznea să privescă din înaltul cerului spre curtea babei Rozalia. De frica lui Grigore ocolea casa bătrânei pe după al zecelea nor. Iar în zori, când Grigore vestea sosirea noii zile, glasu-i răsuna ca un corn de vânătoare, de nu mai putea bătrâna de dragul lui.

«Ţucă-l1 baba de muşat2, că tare hireş3 mai îmblă de zici că-i jândar, numa’ Grigore al meu, hie-i ţărâna de puf  mai umbla aşe de ţanţoş» îşi lăuda baba cocoşul pe care l-a botezat cu numele răposatului său soţ.

Toate gospodinele din cătun, când puneau ouăle sub cloşcă, cereau două trei şi de la baba Rozalia, nădăjduind să aibă asemenea cocoş precum Grigore al babei.      

– Bunicuţo, pune sub cloţă şi un ouţ de la baba Rozalia, unul singurel!... ne rugam noi cu Ionică de bunica. Dar ea nici nu vroia să audă de baba Rozalia de când se certaseră din cauza lui Grigore care sărind gardul în grădina bunicii îi «grăpase» straturile de ceapă.

– Ia nu mă mai clopotiți la cap că-s bolândă de trebi şi fără voi. Cu ce-s mai bune alea de la Rozalia? Ou-i ou! s-a răstea la noi bunica.

– Melgem noi şi celem un ou de la baba Lozalia, a insistat Ionică.

– Nu cumva să vă prind pe la hoaşca aia că vă rump pticioarele! Ce sunteţi voi coldani4?!  

Ce ne-a mai rămas de făcut?... A trebuit să ne descurcăm singuri, că tare mult ne-am mai dorit să vedem în curtea bunicii un cocoş ca Grigore al babei Rozalia.

Chiar în după-amiaza acelei zile, când baba Rozalia îşi duse văcuţa la păscut, iar Grigore făcea ordine prin grădinile vecinilor, noi ne-am furişat la ea în curte până la coteţul cu găini de unde am «împrumutat» un ou, pe care l-am strecurat sub cloţa bunicii.

Doamne Sfinte, câtă mirare a fost când au început să iasă puii din ouă!

– No, aşe comedie no mai văzu’ nima de când e lume pe pământ! Am pus doişpe ouă sub cloţă şi au ieşit treişpe pui, trei-şpe – număru’ lu’ ucigă-l toaca! se crucea bunica povestind la toţi oamenii care treceau pe uliţă. Iar eu cu Ionică ne prăpădeam de râs în spatele casei. 

Peste puţin timp, Grigore al babei Rozalia fierbea cu picioarele în sus, în oala moşului Albină, care dete pe el un ulcior de miere babei. Asta după ce Floarea lui Gorun îi rupse picioarele prinzându-l pe straturile de ceapă.

Iar acum... cocoş mai frumos decât al bunicii, nu are nimeni în tot cătunul nostru. Mare şi frumos, cu penele colorate, cu creastă şi cercei de foc, şi cu pinteni de aur, umblă ca un crai printre găini.

Uliul?... Nici nu îndrăzneşte să privescă din înaltul cerului spre curtea bunicii. De frica lui Grigore (aşa l-am botezat şi noi) ocoleşte casa bunicii pe după al zecelea nor. Iar în zori, când Grigore vesteşte sosirea noii zile, glasu-i răsună ca un corn de vânătoare...

 

1a ţuca – a pupa.

2muşat – frumos.

3hireş – mândru, fălos.

4coldan – cerşetor. 

Vizualizări: 145

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu placere. Remarc prospetimea textului.

Cu prietenie,

Amuzant şi dulce text ca mierea din ulcica pe care a primit-o baba Rozalia în schimbul lui Grigore.

Tema mioritică ca şi modul compoziţional al textului oferă cititorului o oază de lumină necunoascută şi de zâmbet larg de buze.

Aşa se poate face dintr-un subiect comun, unul savuros.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Text hireş!

da Coza

Va multumesc pentru trecere si comantarii,

cu adanc respect MHT!

 Un BRAVO mare precum Grigore !

Frumoasa povestirea! Sa va traiasca Grigore!

Delicios text!

Am adus toate textele în bibliotecă.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr

Va multumesc domnule Constantin!

Ionel MonyConstantin a spus :

 Un BRAVO mare precum Grigore !

Mulțumesc pentru trecere și pentru Grigore!

Valeria Iacob Tamas a spus :

Frumoasa povestirea! Sa va traiasca Grigore!

Va multumesc Doamna Vasilisia!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Delicios text!

Am adus toate textele în bibliotecă.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 17 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 17 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 18 minute în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rugă pentru ţară a lui Valeria Merca
cu 56 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aștept să-mi vii... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit în apus a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Amintiri de avangardă a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog concert de muzică de gaga a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog concert de muzică de gaga a lui nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La iarnă voi veni a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor