Se zvoneşte prin tot felul de zapisuri şi pisanii prăfuite, precum că eu Mihai întâiul şi singurul prunc şi domn al curţii părinteşti dintr-un mic cătun din Maramureş, m-aş fi lumit în anul Domnului unamienouăsuteşaizecişicinci, într-o dimineaţă vestită de cocoşii bunicii Maria, în mijlocul lui cireşar, când cireşul păsăresc al aceleiaşi curţi, plângea cu lacrimi de cireşe înrourate.

Bunica Maria spunea, că de fapt, eu am început de acolo, de unde s-a sfârşit tăcerea, ca un răspuns al Maicii Domnului, la o rugă lungă de douăzeci de ani, al celei sterpe, devenită născătoare de prunc.

 

* * *

 

Trei primăveri la rând, cireşul păsăresc, beat de fericire, ningea păsăreşte peste capul meu bălai, cu dalbe flori de ie al neînceputelor fecioare, iar în a patra primăvară, barda, poate prea ascuţită, a tatălui meu, muşcă câineşte din lemnul de culoarea cerii a dragului meu prieten.
Astfel a fost săvârşită prima durere, pe care am înţeles-o ceva mai târziu citind «Moromeţii» lui Marin Preda.

           

* * *

 

Cea de-a doua durere s-a săvârşit atunci când tata împreună cu unchiul Vasile, vărul mamei, s-au suit pe acoperişul casei noastre cu draniţe înnegrite de fum, şi au început să-l descoase. Peste două ore, coboram din podul casei noastre fără de acoperiş. Aveam buzunarele pline cu ouă de vrabie sparte şi ochii plini de lacrimi.

Pe a doua durere am înţeles-o, abia după ce ne-am mutat în casa nouă cu ferestre mari şi podele albe din scândură de brad. 

 

* * *

 

Cea de-a treia durere nu s-a lăsat aşteptată prea mult. A venit odată cu moartea unchiului Andrei, soţul mătuşii Ana, sora mai mică a tatii. De altfel această moarte a fost prevestită printr-un vis, pe care-l visase mama, şi pe care i-l răstălmăcise bătrâna Anastasia.
Unchiul Andrei era un fel de vedetă a satului, deoarece câştigase la «Loz în plic» o maşină, «Dacia 1100», imediat după ce a coborât în satul nostru, dintr-un sat de sub munţii Maramureşului. Era foarte tânăr când pădurile Reşiţei i-au cerut viaţa drept tribut, cum aveau să ceară, ceva mai târziu, pădurile Herei viaţa vărului meu Vasile, iar pădurile Parângului viaţa vărului Ilie. Cum, de fapt cereau toate pădurile din toate vremurile. Unchiul Andrei lăsase în urma lui trei copii foarte mici şi o văduvă tânără, care se va mai recăsători de câteva ori.

Cea de-a treia durere – MOARTEA, nu am înţeles-o nici până-n ziua de azi, dar în schimb sufletul meu de copil se obişnuise cu durerile. 

Vizualizări: 170

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Excelent text! Mi-s ochii umezi... Viaţa... un şir de dureri, dar nici una mai adâncă precum moartea celor dragi...

Felicitări, domnule Hafia! Toată admiraţia,

În sfârşit ne putem bucura de proza lui Hafia Traistă.

Am mai citit-o pe ici pe colo, dar acum , aici acasă la noi este altceva.

Ador stilul, acesta diferit, cu tentă de arhaică, de zapis pe care o abordează autorul. O proză altfel decât cea obişnuită cu frază după frază, o proză în care mintea neaparat trebuie să fie trează şi pe text.

Textul mic dar foarte concentrat tratează doar evenimentele ce dor ale vieţii, întâmplări simple în aparenţă dar văzute prin mintea de copil capătă amploare uriaşă.

Mulţumesc domnule Haifa Traistă şi aştept şi alte texte.

Cu preţuire, Sofy!

Cel mai mult m-a impresionat prima durere. Poate pentru ca vorbeste despre frangerea inocentei.

Citit cu placere.

Cu prietenie,

Multumes ptr. apreciere!



Corina Militaru a spus :

Cel mai mult m-a impresionat prima durere. Poate pentru ca vorbeste despre frangerea inocentei.

Citit cu placere.

Cu prietenie,

Va mutumesc mult!



Sofia Sincă a spus :

În sfârşit ne putem bucura de proza lui Haifa Traistă.

Am mai citit-o pe ici pe colo, dar acum , aici acasă la noi este altceva.

Ador stilul, acesta diferit, cu tentă de arhaică, de zapis pe care o abordează autorul. O proză altfel decât cea obişnuită cu frază după frază, o proză în care mintea neaparat trebuie să fie trează şi pe text.

Textul mic dar foarte concentrat tratează doar evenimentele ce dor ale vieţii, întâmplări simple în aparenţă dar văzute prin mintea de copil capătă amploare uriaşă.

Mulţumesc domnule Haifa Traistă şi aştept şi alte texte.

Cu preţuire, Sofy!

Va multumesc frumos!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Excelent text! Mi-s ochii umezi... Viaţa... un şir de dureri, dar nici una mai adâncă precum moartea celor dragi...

Felicitări, domnule Hafia! Toată admiraţia,

Consemnăm durerile pe răbojul vieţii. Bucuriile - le trăim.

Am trăit bucuria de a citi o proză bună - consemnez pe răbojul sufletului.

da Coza

Multumesc din suflet,

cu respect MHT!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
Dacu a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Lui Dacu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rugă pentru ţară a lui Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aștept să-mi vii... a utilizatorului Dacu
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor