-Vor să schimbe lumea, dar nu vor să se schimbe pe ei. Îmi şoptesti şi mă înfior la auzirea glasului tău cald.

Mâna ta mă strânge mai puternic, iar ochii îţi sclipesc, din ei, ieşind o cascadă de lumină, care îmi înveleşte sufletul înfrigurat într-o fericire plină de regrete.

Stăm întinşi pe nisipul moale si privim cerul înstelat. Suntem acoperiţi de nisip, de la gât până la picioare. Mâna mea o îmbrăţişează pe a ta şi simt, încet, că îmi amorţeşte sub stratul subţire de aur.

        -Cine vrea să o schimbe? Întreb naiv, inspirând adânc briza mării, a caror valuri ajung până la picioarele noastre. Întotdeauna foarte aproape, dar niciodată destul, astfel încât să ne atingă.

            -Noi, oamenii. Suntem doar pulbere de stele.

            Tac. Vorbele tale îmi ating inima precum o flacără îngheţată.

            Pe cer, o stea cade rapid. Îmi pun o dorinţă şi ştiu sigur că si tu faci la fel.

            -Ce ţi-ai dorit? Mă întrebi şi inspiri adânc.

            -Nu o să se mai îndeplinească.

            -Dorinţa e dorinţă, orice ar fi. Din dorinţă ne naştem, din dorinţă murim.

       -Am vrut ca nisipul ce ne acoperă să împietrească. Pentru a nu putea fi niciodată despărţiţi.

            Trece o secundă, după care râzi. E râsul tău frumos, de copil, care mă face să ţin atât de mult la tine.

            -Tu ce ţi-ai dorit?

            -Să fiu o stea. O lacrimă ţi se prelinge pe obraz, odată cu rostirea cuvintelor. Emoţiile tale sunt schimbătoare ca o furtună.

            -De ce?

       -Pentru că atunci când un om moare, cerul trimite pe pământ o stea în memoria lui. Iar eu vreau să cad din cer pe mormântul tău, pentru a fi întotdeauna împreună. Vezi? Noi ne dorim acelaşi lucru.

            După ce glasul tău se stinge, faci o mişcare bruscă şi mă săruţi. Nisipul de pe pieptul tău se risipeşte precum secundele din clepsidră, iar buzele noastre se ating în cel mai tandru gest al dragostei.

           -De ce te-ai ridicat? Te întreb, confuz, iar tu zâmbeşti. Dar apoi, intri din nou în starea ta meditativă.

        -Pentru că acum, ştiu sigur că dorinţa ta nu s-a îndeplinit şi pot deveni, în sfârşit, o stea...

 

Vizualizări: 128

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Urmele pașilor, pe nisipul parfumat, sunt diamante pe care numai cu inima le poți re/găsi.

O galaxie de stele îți veghează talentul, Petruț!

Mulţumesc! :)

Frumos, suav, dorinţa e dorinţă, orice ar fi!

Petruț, ai o gingășie aparte! Să nu te schimbi!

Într-un text atât de scurt ai reuşit să creezi două lumi: cea pământeană cu stratul de nisip fin acoperind două trupuri îndrăgosatite şi cea cosmică sălăşluită de vis şi dorinţă.

Textul este impresionant, poate face parte din ceva mai amplu, însă are stabilitate şi aşa luat singur.

Admiraţie, şi mai aştept!

Sofy

Sau cum crede tineretea in imuabilul iubirii! Frumos, succes!

Scrierea denotă foarte multă sensibilitate! Îmi place și ideea strecurată la începutul textului. Oamenii încearcă necontenit să schimbe tot ce este în afara lor. De fapt schimbarea pornește dinăuntrul nostru. :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare în cer a utilizatorului Monica Pester
" Imagini frumoase respiră în poezie. Am citit cu drag."
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog ninge... a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge... a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Repetitia cuvântului ninge creează o stare de melancolie continuă.  „ninge…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a lui Mihaela Popa
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Luntrea de opal a lui Alina Ilie
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Popa

exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama

am așa zile când îmi e dor de mamade mama pe care aș fi vrut-ocare m-ar fi alintat și mi-ar fi…Vezi mai mult
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frecvență eminesciană a utilizatorului Costel Zăgan
"Îmi place această strofă „M-apropii de poezie învăț arta de-a muri altfel viața e…"
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gândind la Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
"Am citit cu plăcere."
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubitul nostru Emin.... (In memoriam Mihai Eminescu) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Am citit cu plăcere."
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărită stea a utilizatorului Răduță If. Toader
"Am citit cu plăcere."
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Mărită stea a lui Răduță If. Toader
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Iubitul nostru Emin.... (In memoriam Mihai Eminescu) a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Copacul cu rădăcini extraterestre a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Ocean a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce-ar vrea, doamnelor, bărbatul? (satiră) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Felicitări pentru satira originală! Succes în continuare!"
cu 11 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc! Muza să vă fie aproape!"
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Elena, ai dreptate. Nu numai că am citit satira ta dar am şi comentat. Vremea a trecut iar memoria…"
cu 12 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înzăpezit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc frumos pentru apreciere, d-na Cornaciu."
cu 23 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înzăpezit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Metafore frumos construite scot în evidență poemul. Mi-a plăcut în mod special  …"
cu 23 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cioraniană a utilizatorului gabriel cristea
"Frumos!"
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor